Frumoasa mea libertă cu ochii bizantini

[gabriel cristea]

Te tot visez prin timp, o, dulce amăgire, 

Ca pe-o Isoldă tristă ce-așteaptă un Tristan;

Și parcă norii-adânci se-ndeamnă să-mi răsfire

Himera ta născută din spume de ocean… 

Și-ncerc prin visu-mi aripi, să te ajung din zbor, 

Frumoasa mea libertă cu ochii bizantini;

Din înălțimi solare, cutez să îi măsor

Iubirii iluzorii foșnirea din arini. 

Mă doare asfințitul în care te petreci

Și părul tău de-aramă pierzându-te-n copaci;

Acolo unde raze și-aruncă din poteci

Zvâcnirea lor nocturnă spre câmpul plin cu maci. 

Te-aștept cu dimineața, să te-ntâlnesc solar, 

Ca pictorul visării, ce caută-n culori

Carnala ta prezență sub bradul solitar, 

Cervidă trapezuntă*, pierdută-n roșii zori… 

Notă*  -  Trapezunt (sau Trebizond)  era denumirea istorică a orașului turcesc Trabzon și a fost capitala Imperiului Trapezuntului, succesor al Imperiului Bizantin, în Epoca Medievală. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Cornaciu, pentru popas! 

[gabriel cristea]

Valerian, visarea e starea de facto a celui ce creează. Mulțumesc de apreciere! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig!  Întotdeauna am încercat să scriu în altă dimensiune spațio-temporală, cea care îți dă imboldolul să visezi o lume imaginară în care să te regăsești.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Munteanu, pentru apreciere! 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Foarte frumoasă ultima strofă.

[Dinca Valerian]

De invidiat liberta care a inspirat acest frumos poem.

[Grig Salvan]

Frumos, aceeași magie a unui timp istoic revolut, dar mereu renăscut în sufletul doritor de a depăși banalitatea uui prezent modest și tern...

[Manuela Munteanu]

Departe... către cer cu azuriu brodat,

Cu fir de aur și cu nostalgice-nfloriri, 

În delicioase acuarele gândul mi-e pictat

Și-apoi lăsat pe-arcada unei mari iubiri. 

Excepțional poem! Cu întreruperi de respirație. Felicitări!