aștept

într-o gară

un verb la peronul unu plural

și plouă

cu oameni care merg printre picături ce locuiseră

în ochii unora

acestea căutau să-și înghesuie acum geamantanele

în alte gene

ceasul de pe peron s-a plictisit și a început să ia la bătaie

secundele

ce se dezbrăcaseră de viitorul apropiat

și se îmbătau la crâșma unor…

verdele tău din priviri dispare în mirare

de  vultur

căruia i-au scăpat întrebările din gheare

aleargând să culeagă din iarba

pe care ai sălbăticit-o sub tălpile-ți goale

lacrima în care se luau în brațe

copacii

și zburau înapoi cu buzele frunzelor  

să se așeze șoimi albastri din ape de scoici

în ochii tăi

curgând cu sufletu-ți în palme spre lumina…

mă uit cu ochiul ferestrei mele

către ochiul ferestrei tale aplecată

să mă caute cu frunze cu tot prin copacul cunoașterii noastre

din pădurea de pietre

capătul ros al unei amintiri

îl mai poartă în spate ca o cochilie de melc

dar apele dintre ochi sunt stătute și tulburi

sălbăticia șuieră a viperă din fiecare nod și din fiecare deznod

înnodat

de fiecare întindere de mână

uitată

se mișcă spre fiecare sud ori…

roua chemărilor

am pus-o jos doar cât să-mi trag

aripile

crengi uscate prin cerul ochilor tăi

și iarba

desculță nu mai știa să ofteze prin ploi

de nisip         

prelins din marea ascunsă sub pietrele

din talpa uitării

numai astăzi

când amforele cu vinul învechit de-atâtea trupuri

ce l-au degustat

ori cele cu must  de atingeri

cojite de pe buzele lunii ce stă să răsară

din fluturi

ridicându-se din nisipul eșuărilor din noi

se sparg  de toate colțurile zilei crescute

prin toate peticele sufletului

ne îmbată

în colbul fără zahăr al zilei de mâine

plouă

cu nouă vieți  mucegăite din zece

degete

ce mi-au ruginit  de-atâtea fotografii

ale acestor amante  lunecând mereu goale  în patul de lut                           

ce-l duc în spinare

și moartea o simt duhnind a livadă

de îngeri

plouă

a zecea

aud cum se varsă limita aripilor

prin burlane

luna curge…

încă o dată

eram doar o lacrimă pe linia vieții

când în poiana din palmele tale și-au ascuțit pisicile sălbatice

uitările

acelea care după ce pregătiseră ceaiul

din frunze sălbatice și…

cuvintele s-au răzvrătit

și au ieșit să fumeze

erau prea bătrâne pentru a mai face dragoste prin cărți

trăgeau cu nesaț din țigara de civilizație fără filtru

și se sălbăticeau

pe garduri de sticlă

pe coajă de copaci pe dosul madamei aceleia multiplicată

într-o legiune

căreia îi căzuse plomba de neuron

încă de când păștea oile tratatelor de …