Blogul lui Angi Cristea -- Arhiva Aprilie 2016 (9)

Hazard

Zile și nopți se rotesc la crepuscul.

Ca un pescar îmi drămuiesc liniștea dintre dimineți.

Ciocuri de pescăruși sfâșie meduze își înfig ghearele în

insomniile mele ventriloce.

Hazardul îmi spune să iubesc

păsările: albe, negre, cenușii...

Ca o măiastră, iubesc Zborul,

clipa aceea de măsurat aritmii.

Stele vărgate cad în camera albă a timpului.

Secunde vii, licurici se scurg peste

poieni, unde floarea de-nu-mă-uita

pictează pești… Continuare

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 26, 2016 la 9:00am — 7 Comentarii

Felul de a fi poet

este parșiv n-are nimic luminos

în el

te plimbă ca pe lunatici pe străzi

alambicate

îți dă să bei surogate în loc de vin aburit

face ceva pe ideea ta despre dragoste

și e atât de gelos încât îți rătăcește

toți iubiții

uneori te învață să respiri singurătăți cu iz de mocirle

mereu dar mereu îți încalecă cuvinte aspre cabaline

ah! noaptea îți latră aptitudinea de a fi frumoasă

te urâtește până la os doar mainile ți le linge… Continuare

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 20, 2016 la 6:39pm — 10 Comentarii

9 vieți

am împărțit zile imature sfori de legat nebuniile tinereții

iar tu shakesperian mi-ai tăiat în felii nopțile aburinde

apoi ți-am sărutat degetul imaginar atât de sărat!

cândva mi-ai povestit că l-ai pierdut în lupta cu tine

ți-a venit mai ușor să îți imaginezi cum scrii mănânci desenezi tai lipești iubești (o)mori

cu un singur deget

altruismul acesta inimaginabil

m-a ajutat să văd câini

ușurându-se la strada mare

pisici libertine… Continuare

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 18, 2016 la 11:19pm — 6 Comentarii

Zmeii de apă

În primăvara aceasta
ochiul pătrat al câmpiei
înalță zmeie.
Noaptea, prin vii, singurătatea
cântă din toate fluierele vieții.
Greieri, înfipți în anotimpuri
ca într-un pian dezacordat,
risipesc timp.

Dragostea este cubul perfect.Are tot atâtea fețe câte stele
au mările lumii.
Cal sticlos,
inima mea verde-nesfârșit
zboară cu aripi de aer.

Se vor limpezi duzii, vor înfrunzi
cuvintele, omizi vor devora cerul.

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 17, 2016 la 4:30pm — 8 Comentarii

Ziua Pi

în dimineața aceea a plouat cu prigorii

cireșii înfloriți risipeau clipe șuierătoare

vânzătorii de ziare vopseau stelele norii

sarea lumii se întindea lasciv pe trotuare

în diminețile acelea ore s-au rupt unduios

palmele tale au rotunjit vocalele sparte

ca un cactus însetat de cuvinte șoptite duios

ți-am desenat sentimente longiline pe Marte

din ziua aceea cu Pi timpul alb tot descrește

gheare de vultur îmi sapă cireșii în… Continuare

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 13, 2016 la 10:30pm — 8 Comentarii

Slalom

Te-am șuierat printr-o mie
de guri de canal,
poezie!
Cu picioare invizibile,
cuvintele-omizi
mi-au atins miocardul.
Așa am înțeles că numai
printre poeți poți bea din singurătatea-metaforă.

Seri cu gheare de lilieci
scrijelesc monumental pe epidermă
câte o evă.
Poetul trăiește ca un microcip implantat în stern, cu timpanul
așezat pe pântecul Terrei...
stea-de-mare printre recifuri.

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 9, 2016 la 4:00pm — 6 Comentarii

Vara la oraș

în serile acelea tinere de poezie

alunecam printre luminile orașului-caracatiță

era atât de vară atunci

încât mirosea a tei hârtia de scris

iar palmele mele transpirate

ți se înfingeau în omoplați

câinii nimănui

se încordau prin parcări

vara le înflorea în orbite iar

setea le umfla limba demențial

seara își lingeau smocurile de blană

cu demnitatea unui câine crescut

între blocuri

în vara aceea prin oraș s-a scris… Continuare

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 4, 2016 la 9:30pm — 8 Comentarii

Azi nouă

nouă luni de nouă ieri
nouă drepți și nouă seri
nouă tei în nouă stele
nouă plopi pe nouă schele

singură cu singur nouă
înfloresc boabe de rouă
nouă roz și nouă frezii
singur soarele amiezii

nouă fragi în nouă văi
nouă galben nouă căi
nouă zbor nouă bezmetic
nouă cai nouă eretic

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 3, 2016 la 8:00pm — 8 Comentarii

Daimonul de piatră

ziua în care l-am cunoscut pe Adam

miroasea a poezie până la rărunchi

oamenii deveniseră un soi de păsări pulsând

jefuiți de propriile lor pene

cuvintele ca niște monede

se risipeau vii în țărână

bolnav de un unu imaginar

Adam s-a spălat pe mâini de propriile lui mâini

și a rostit Cântarea Cântărilor

culcat pe limba română până la grâu

apoi a băut încă un pahar ca pentru fratele Nichita

de atunci știu de ce umblă poeții călare

pe… Continuare

Adăugat de Angi Cristea la Aprilie 2, 2016 la 11:00pm — 4 Comentarii