Ochii tăi,

curioși ca stelele în noapte,

îmi cuprind sufletul 

și dansează pe portativul inimilor gemene,

eterna îmbrățișare,

în valuri de iubire...

Săgeți ascuțite de soartă

penetrează vârste

prinse între poieni de iluzii

și dealuri rănite

caută perfecțiunea

într-un strop de cer

înving trecutul oglindit în abis…

Plâng,

diamantele din stele

îmi spală obrajii

prea obosiți de viață,

prea timizi.

Nori dispersați în timp

încearcă mângâierea aripilor de înger,

mă adulmecă,…

stele furioase de omăt

se izbesc ostentativ de pereții fragili ai sufletului

formând cununi sângerânde

țipă rugător în corul deznădejdii durerea

se topesc în cristale sărate

ruga se poticnește în valuri amăgitoare

din care se cern…

sunt mugurul încolțit

transformat în frunza

gândurilor tale

pală de vânt sălbatic

în undă de suflet

răstignit între cer și abis

în amiaza circulară

a unui vis…

Strigătul albicios de iluzii

îmi străpunge fața,

pictează vise adormite

strânse mănunchi de vecie,

rod bogat al ursitei crucificate

și al firelor împăienjenite,

rătăcește candid prin labirintul…

sufletul meu e norul

spart de vântul

amăgirii

interioare

și

exterioare

în valuri de cioburi

mânjit de sângele

inimii fracturate…

Te-aştept cu-nfrigurarea ploilor de toamnă,

Un Zburător ce-adânc în mine se-nfiripă,

Sunt visul tău din nori şi-o-ndepărtată doamnă,

Mă chemi, eu vin, tu ia-mi iubirea sub aripă!

Scăldată-n ochii tăi, mă las învăluită

Iar…

raze diamantine prin porți stelare

pătrund în circuite venoase

adorm infernul amurgului

pasc iarba timpului

sparg în alb și negru

ofranda călătoare de păcat

apoi cu ciocuri de păsări stropite…

Sunt un Sancho

al iubirii idealizate

pe tărâmuri ancestrale

nemărginite

de mărginirea

claustrofobică

a perimetrului abisal.

Ea, iubirea, mă vânează…

toamna rănită

de nepăsarea mea

îmi disecă languros gândurile

arcuind pe portativul uitării

frunze muzicale

vrea să mă învețe

ca pe un școlar plictisit

renașterea prin…

viscolul cuvintelor

îmi escaladează dureros

spirala timpanelor din suflet

și curge în valuri de rouă acidă

printre stele străine

cotind armonios la dreapta

la stânga

reunește infinitul…

mă îmbrățișez cu gândul soarelui

dar tace

adânc în neliniștea

amurgului din cochilia de sidef

a zâmbetului

constrâns de inepția propriei existențe

și-a privirii restauratoare de vise…

Suspinul valului din ochii tăi îmi stoarce,

ireversibil,

amintiri plămădite în nisipul cald

al unei clepsidre mai mici de-o clipă,

aruncă, absent,  piese de puzzle

transformate în cioburi

de gânduri colorate.…

cămașa albă a gândurilor

îmbracă goliciunea

unui suflet sărăcit

rătăcit între timp și mister

amăgește cu înserarea

dorului de noi

în ploi nebune

scurtează nisipul…

îmi fac dumicat

din miezul cuvintelor

și-nting în creștet de capete unse

încercând să adun cugete

prin unghere ascunse

nu găsesc decât cioburi

din narcisiste oglinzi

le-aș lipi…

adânc surâs din picături de stele                

urcând în formă tristă                                  

de sărut                                                      

descătușează mișcarea universului             

de foc                                                                  …

Mi-aș lua câmpii,

dar mă voi împiedica de ciulinii gândurilor tale,

îmi vor însângera roua ochilor

rulând iluzii străvezii,

voi înșira picături de curcubeu încarcerat

ștrangulând și ultimul simț al iubirii.…

printre alei foșnitoare

caut o poziție

să încadrez iluziile

ce se întoamnă

în toamnă

aduc ploile acide

să le purifice

sobrietatea sângelui meu

ruginit…