Supusă-i azi colina, hotaru-i strâns de umbre, 

vibrații sparte-n liniști, sulfină torc și duc

parfum în svelții picuri, lumină-n inimi sumbre... 

Natură, vrăjitoareo! Furtuna-i doar un truc

 cunoașterea de sine luminează fața întoarsă a lumii 

 se recompune în unicitatea palidă a cuvintelor 

 mulțimi avide descoperă stropii de sânge să înțeleagă nu pot

 singurătatea silabelor

 seva chircită în bobul care hrănește trupul necunoscut  

 semnul de întrebare mâna care susține taina 

 ochii grei de tăcere precum pământul 

 acoperă rana detestată de ipocriți  

 iubirea încă mai doare enigma e intrare în spațiile ruinate  

 grăbite surâsuri nu…

lasă-mă să tac

în goana catargelor să ard lacrimile

sufletul prins între două mări 

stindard

mai apoi surpare în seva frigului

contur în mireasma pură a inimii

lasă-l

linie ce șerpuiește peste harul mușcat

legământ cu sunetul morții

ultima legătură cu privirea îndesată în tâlcuri

nu-i o întâmplare când ancora scârțâie a noapte trudnică

destinul e prins în căngi

scadența curge candela…

Motto: Spirit treaz în veșmânt de etern peregrin,

             poetu-i profetul dintre margini bizare 

             de lume bolnavă ce rânjește-n declin;

             e râul ce curge din aval spre izvoare.