Nikol MerBreM's Blog (93)

Haiku – exerciții

I.

Iazul nemişcat –

Spre soarele fierbinte 

Sprintul de broască

II.

Ploaie de vară –

Griul cerului opac

Peste nuferi roz

III.

Peste câmpie

Primele triluri în zbor –

Zăpezi topite

Adăugat de Nikol MerBreM la Iulie 11, 2016 la 11:00pm — 12 Comentarii

Maktub

Plecarea ta a sechestrat în închisoarea nopţii

ultimul greiere al oraşului;

stins, tot mai stins, scrijeleşte liniştea de catifea.

Mirosul castanilor îmi anulează

ultima respiraţie în tubul de oxigen

ce mă hrăneşte cu amintirea ta.

Trec grăbită, cu sorţii de mână,

uitând să răspund reverenţelor medievale

ale statuilor de bronz;

doar aerul îmi aduce aproape şoapta lor

ca o bârfă uşoară a târgului:

Ai văzut-o cum arăta? Purta ploaia pe…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Iulie 4, 2016 la 11:30pm — 14 Comentarii

Un derviş rotitor în noaptea de sânziene

Peste viitura albastră a venelor ce se umflau, puhoaie,

Pe harta trupului răvăşit de chemări,

Mi-am pus cămaşă de borangic scăldat în rouă.

Cu tălpile goale am păşit în luminişul pădurii

Şi aerul rece al nopţii mi-a sărutat pe sub cămaşă,

Notă cu notă, partitura amprentelor tale de gânduri

Uitată dinadins pe pielea-mi străvezie.

Luna a apărut brusc, alunecând în decor, precum o bucată de gheaţă,

Promiţând să răcorească cerul îmbătat de dorul…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Iunie 25, 2016 la 12:06am — 6 Comentarii

Capcana drăgaicelor

Zâne pe cărare, iele de lumină

Mi-au întins cătuşe, sufletul să-mi prindă

Că în noaptea asta, bântuit de vină,

Mistuit de doruri, prin păduri colindă.

Eu le fac cunună, flori de sânziene

Le momesc cu fluturi, ochii să nu-mi vadă

Căci de-mi port iubirea şiroind prin vene

Se vor strânge-n horă, harpii mari de pradă.

Vor călca în dansuri mire şi mireasă

Şi vor rupe-n ceruri porţi de amintire

De n-oi şti să-mi apăr taina…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Iunie 23, 2016 la 11:00pm — 11 Comentarii

Existență fractalică

în noaptea asta,

Dumnezeu îmi ține luna lămpaș

vrea să vadă ce văd

vrea să vadă că văd

sub prozaice tălpi

mă pune să mătur imperii

demult apuse

vrea să înțeleg cântec de greier

pe cărare de furnică

să pun la masa verde unicornul

și creierele înfierbântate

de politici monetare

să iert călăi contemporani

în vreme ce îmi șlefuiesc tupeul

să dojenesc infam, mame ce propagă prunci

în noua iterație a existenței…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Iunie 21, 2016 la 1:30am — 7 Comentarii

Identitate furată

Feţe neştiute mi se altoiesc pe suflet,
În oglinda răsturnată a chemării tale.
Nu mai ştiu cine sunt azi
Şi către cine îmi îndrept mugurii
Pulsând violent a verde crud.
Neroadă de iubire şi de dor,
Căutând să mai înţeleg ceva din eu cea de ieri,
Mă transform dureros în propria-mi Fata Morgana.

Adăugat de Nikol MerBreM la Iunie 19, 2016 la 10:27am — 9 Comentarii

Blestemul culorii

Demonul caisei în pârg

mi s-a cuibărit în privirea

ce căuta febril, precum Narcis,

oglindirea sub pleoapele tale.

Te-am vrut. Să ne ascundem de noi! –

îmi spuneai, retezând o felie de vis.

Am respirat minciuna odată cu tine

şi-am şoptit inimii tale: Nu, nu te vreau!

...dulceag şi apăsător era mirosul ploilor în urma ta.

La întoarcere mă găseai agăţată de curcubeu,

implorându-l să-şi amâne o clipă nestatornicia;

poate aşa te-aş fi…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Iunie 12, 2016 la 9:30pm — 5 Comentarii

Lacrimile frunzei

Ce sunt eu?

O frunză care moare;

am părăsit un copac,

sperând să renasc în altul,

aşteptând supusă primăvara.

Dar lumea s-a învârtit

atât de repede încât,

de atunci,

primăverile n-au fost

decât clipe

cu gust de gutui,

prevestind a toamnă.

Şi sufletul meu – odată

descărcând cireşe –

acum cerşeşte pe treptele

unui templu în derivă.

Din mormântul unor paşi

mă ridic

eu –…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Mai 28, 2016 la 1:58pm — 5 Comentarii

Odă în mediul acvatic (Aquarium)

Împovărat de vise şi de alge,

Iubitul meu, te-ai coborât în ape.

S-a întunecat fără de veste cerul

Şi somnul greu mi l-am simţit aproape.

Cu flori de zi – cătuşe la picioare

Înaintez, urcând în noaptea rece

Mă fură ploaia, ameţindu-mi gândul

Spre casa ei din mare mă petrece.

De aici către tine-o lacrimă amară

Căzând, drumul greu mi-l arată

Cu sânge stropesc în grabă coralii

Oh, suflet, gândi-vei…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Mai 25, 2016 la 10:17pm — 4 Comentarii

Eutanasia iubirii

În van îmi risipesc gânduri şi vise

Păsări ucise, demult promise,

Mă răscolesc.

În toamnă cobor, mi-e frunza mormânt

Şi vântul, solid legâmânt,

Speranţei deşarte.

Mi-e frică de moarte?! Să zic nu-ndrăznesc

Dar mie de viaţă mi-e frică, firesc,

De golul de sticlă.

De abis pământesc mi-e frică, de mine,

Şi-n stoluri se duc arzânde ruine…

De dor mă golesc.

Sunt tot ce iubesc şi totul…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Mai 19, 2016 la 10:08pm — 4 Comentarii

Viermele

În întuneric mă încing

De mână cu luna mă plimb

Şi plâng şi tac

Şi iar în întuneric mă îmbrac.

Cui să arăt viermele?

Ţin mărul în mână

Şi lumea-i aplaudă dulceaţa.

Ah, cum mă roade viermele la rădăcină!

Mai plâng, mai tac, încep să zbier

Şi fac risipă de cuvinte.

Dar totu-i efemer

Şi adevărul, bumerang, se întoarce iar la mine,

Nimeni nu-l ţine.

Iar plâng, iar tac, mă-mpac

Cu viermele ce…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Mai 18, 2016 la 9:00am — 6 Comentarii

Ucidere din culpă comună

Am vrut să scriu azi despre tine

Nuanţele s-au risipit în vânt

Nu pot să te cuprind vezi bine

În niciun vis, în niciun cânt.

Şi totuşi la taifas cu gândul

Te mai surprind, mă mai surprinzi.

Alb, negru şi mult gri de-a rândul

La preţ de-un gram, te străduieşti să-mi vinzi.

Să te închid în bucla timpului cuminte

As vrea dar nu e cum doresc

Şi-atunci prefer să sap morminte

De lume şi de mine, te…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Mai 17, 2016 la 8:00am — 8 Comentarii

Eu – rugă sinucigaşă

Eu sunt cuvântul care doare

Ca bradul drept, înfipt în ţarina inimii tale,

Caută beteală să-mi colorezi durerea

Violetă precum sângele unui mort din născare.

Sau de nu, caută fiarele pământului

Să-mi soarbă rădăcinile

Furându-mi umbra, furându-mi soarele.

Eu sunt doar întuneric flâmând

Îmi fac, alergând, cu ochiul, luminile, nebunele

Opreşte-le pentru mine! îţi strig,

Nu le lăsa să-mi arate căscata prăpastie…

Continuare

Adăugat de Nikol MerBreM la Mai 16, 2016 la 10:30pm — 10 Comentarii

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Suchoverschi Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Culoarea inimii mele a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Infraroșu a lui chindea maria elena
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Dor de mâna-Ți grijulie a lui C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor