Blestemul culorii

[Nikol MerBreM]

Demonul caisei în pârg
mi s-a cuibărit în privirea
ce căuta febril, precum Narcis,
oglindirea sub pleoapele tale.
Te-am vrut. Să ne ascundem de noi! –
îmi spuneai, retezând o felie de vis.
Am respirat minciuna odată cu tine
şi-am şoptit inimii tale: Nu, nu te vreau!
...dulceag şi apăsător era mirosul ploilor în urma ta.
La întoarcere mă găseai agăţată de curcubeu,
implorându-l să-şi amâne o clipă nestatornicia;
poate aşa te-aş fi convins
că lumile tale – tuşe de gri – erau incomplete;
dar roşul ţi-era invizibil precum sângele
ce curge neştiut în umbra venelor
iar altor culori nici nu le găsiseşi rostul.
La un moment dat, am eliberat curcubeul.
Nu mai avea niciun sens.
Astăzi mă strecor prin hăţişul ploilor
ca printr-un portal ce duce spre tine
şi te zăresc acolo, orb, atingând cu tălpile goale
culorile de pe puntea cerului,
în încercarea de a mă regăsi.

[Nikol MerBreM]

Dragi prieteni, vă mulţumesc mult pentru aprecieri şi critici deopotrivă!

Doamna da Coza, am scos ultimele versuri, mulţumesc pentru sugestie!

Şi eu care credeam că un curcubeu e mereu binevenit, domnule da Coza :)!

[Vasilisia Lazăr]

Place mult acest poem, dar eu zic să renunți la ultimele două versuri.

[Corina Militaru]

Frumos! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Ce măreață ar fi fost astă poezie dacă nu introduceai curcubeul!... Așa, rămâne doar frumoasă.

da Coza

[Valeria Merca]

Partea de început şi cea de final sunt reuşite. Ai imagini frumoase, însă prea te-ai întins la poveşti, pe alocuri.
Am citit cu plăcere.