printre zăbrelele patului tău curgeau orașe

și umerii tentațiilor străluceau de la celălalt capăt de lume

așteptai ploaia, furtuna și bărcile primelor intenții să te inunde

trezind în mijlocul conștiinței pofta de viață

geamul părea prăfuit de vești negre însă ai eliberat părul din coc

măcinată în pustiul uitat de caravanele plăcerii

ți-ai prins buzele între dinți încercând să înăduși existența scandalului în inimă

tânjind emoția anotimpului…

m-am trezit 

și parcă șuiera vântul prin suflet

am închis ochii 

de geană atârna o lacrimă, 

luncile plângeau sub tălpi 

cerul își filtra albastrul prin pletele copilăriei, 

dulce amăruie fructă a visurilor de ciobăniță

glasul dezmierdărilor prin ceața dimineților scăldate în ochii tăi 

când râul se scurge printr-o poveste cu greieri, 

murgul își scutură copita într-un lan de floarea-soarelui 

iar mărgelele orizontului îmi cad în poală 

acasă.

cuvântul care sângerează la…

orele cântă 

cotlonul fumegă 

mămăliga s-a lipit de ceaun 

eu necăjită

mă prinde Sulac 

,,cu vatra jocului în sat"

tata zdrăngănește baianul 

bârfitoarele ard sub copită 

ștrengărița trebăluiește 

în tinda zorilor

pașii numărați 

anii-n portofel 

norocul împărțit unei alteia

opincile 

sub zăbala sărăciei

de-ar ști baba…

nu sunt a ta

nu ești al meu colț de iarnă  sub căciulă 

urlă cuvintele libertate albă 

sunt pasăre lovită de neagra singurătate buze reci

în orașul meu 

păsările au aripi roșii, 

copacii ies prin țărâna trupului, 

iar moartea se primblă cu lotca sub fusta lunii, 

chiar si primarul o dată pe an are față de înger.

crucea golgotei -

rana peregrinului 
întru credință

doar povara anilor
sprijinită de inimi

Elena Mirca & Eugen Pohontu

sunt zile în care parcă mă țin de coada vacii 

încă scărmănată de grebla mătușii 



ceasul mereu mă trezește ultima 

găluștele se coc încet 

casc gura la felia de coraslă chiar dacă e imaginară 

și adun fânul de pe umerii anilor 



îmi pun sorțul gospodinei 

oblojind ultima idee prinsă în poală 



mă plimb prin ochii tăi fâţâindu-mi formele 

umblând goală de colo până colo



ideea încântă –

realul…

printre degetele răsfirate 

viața își trage emoția spre ultimele rânduri, 

șirurile de idei transpiră tâmpla 

iar ochii rămân pe un singur vad. 

să nu vii! 

și-a tras scuzele pe după cupola bisericii, 

moartea o flutură ca pe-o băsmăluță 

între palmele luminate de lumânare 

nu veni! 

santinela bate cu armele la porțile inimii care refuză steagul învinșilor…

am învățat să urc scări în zidirea mea fictivă 

aici ușile nu scârțâie și maicile știu să zâmbească 

secundele nu se cern prin picurătoare 

fără păsări negre în cleștele cerului 

am învățat să-mi adorm tristețea pe chipul unui înger 

scuturând sprânceana chinurilor 

pe geamul aburit

acopăr emoțiile din coasta Fiului 

ca un cântec de leagăn sub roțile coșmarului 

să adormi tristețe sub cuiul iertării

eu nu…

nici nu mai știu de când chipul tău se îneca

într-un pahar

fumul împrăștia stâlpii de la cramă

(nu mai știu dacă valea popii

îmi

intră sub rotunjimea sânilor)

turmele de capre umblau în

beznă

iar livada tremura în meri

viața se alinia de noiembrie prin maci

sub umerii căzuți tu îmi bolboroseai rugăciuni

e adevărat haosul aprinsese focul

blestemul își punea stăpânirea peste legile…

noaptea mi-a prins visele între sprâncene 

cu acele fantezii trase sub carul minții nesătule 

călărind pe undele senzațiilor

înspumând lăuntrul



încordam mânile răstingnite la fereastra unde

gemetele se zbăteau să iasă

pierdusem hamurile imaginației 

când am prins orizontul de barbă 

răsăritul îmi ținea sânii în palme 

și eu mă îmbătam de tine 



cearșaful de bumbac tăvălit între două lumi 

cu…

la vama dintre cer și spital

Dumnezeu îmi respiră la spate.



nu am timp să bag minute în buzunare

inima își liniștește bătăile

iar suferința aprinde focul în golul femeii

care își uită numele între pereții cu chipuri albe

crucea devine tot mai grea

în fața clădirii osânda ridică scările cu o fărâmă mai sus

brazii își apleacă vârful către rădăcina întrebărilor

iar dragostea, ea, dragostea, a fost fumată de altul…

între noi rămâne distanța de-o țigară

când soarele se îneacă în ocean

cearșafurile-mi inundă podeaua

șoaptele tale îmi sapă tranșee prin trup

femeie cu miros de roze târzii

iată-mă gelos pe umbra ta care arde în zori

daca voi dispărea în triunghiul bermudelor

farul coapselor tale să-mi fie salvarea

și ai mușcat ca dintr-o toamnă cu fân proaspăt

erai marinarul alungat de pescăruși

ai uitat de stâncile obosite de…

acolo scârțâie durerea din încheieturi 

ulițele șuieră numele la răscruci 

și chipul ființei moare în prima gloată mâncată de o realitate dirijată de alții 

un polițist își caută hoții într-un coteț cu păsări imaginare 

și eu sunt tâlharul ce fură patul nopților cu lună 

gardurile murmură povestea cu vânătăi pe spatele anilor 

desculță umblă sărăcia 

cu un braț de vreascuri 

iluzia e ca un soare ca o pâine caldă pe masa…

ne mințeam că urcam scări pe-o dungă albă și întunericul nu mușca din picior

ne mințeam că nu aveam nimic de a face cu sentimentalismul 

viața părea doar o trecere dintr-o stare în alta 

iar emoția era doar o înțepătură în ochi 

ne mințeam că ceasul exista numai pentru a ne trezi atunci când 

era momentul să prindem fluturii în eden

cu greu încerc să urc

mă prăbușesc de la prima treaptă 

pe degetele rugilor amorțite dezleg nodurile spiritului 

rug de întrebări 

Te așezi lângă mine, jos 

îmi adun genunchii sub barbă îngânând dezamăgirile 

cu note apăsătoare 

suferă lăuntric bătăturile în firida sufletului 

preferam pedepsirea prin rănile trupului

mă aduni, după cum aduni apa la…

hai că nu ești ultima muiere spânzurată în sentimentalism

te-am dezbrăcat în piața unirii 

erai plină de inhibiții 

nesiguranța îți strângea umerii 

și te încâlceai în fiecare rând de gramatică 

slabă, nedecisă,

nu aveai nici o rezistență 

fără să te pricepi măcar să-mi bagi bețe în roate

doar ai scuturat din sprâncene ca o prostituată 

am rămas pe scara de ieri 

bătut la cărți de-un țigănuș cu ochi ca mura 

băgam frustrările în buzunarele prinse între două secții oncologice 

unde puștiul câștiga acelaşi joc zi de zi

clădirea ținea sub cușmă cuib de îngeri 

le simțeam șoaptele prin șira spinării 

ars în duelul bolilor 

m-am prefăcut că nu mă durea umbra ta

pe sub stâlpii de beton 

cu obrazul pălmuit de acelaşi țigan 

mă cufundam în pelicula…