am învățat să urc scări în zidirea mea fictivă
aici ușile nu scârțâie și maicile știu să zâmbească
secundele nu se cern prin picurătoare
fără păsări negre în cleștele cerului
am învățat să-mi adorm tristețea pe chipul unui înger
scuturând sprânceana chinurilor
pe geamul aburit
acopăr emoțiile din coasta Fiului
ca un cântec de leagăn sub roțile coșmarului
să adormi tristețe sub cuiul iertării
eu nu mai știu să sufăr,
povara a rămas la primul etaj...
Adaugă un comentariu
Nikol MerBreM multumesc frumos !!
Ionel Mony Constantin va multumesc frumos de popas si lectura!
Frumos!
va multumesc frumos Ion Lazăr da Coza!!
Expresivă. Mesajul nu-l comentez.
da Coza
va multumesc frumos de popas Valeria, Sofy!!
''am învățat să-mi adorm tristețea pe chipul unui înger
scuturând sprânceana chinurilor
pe geamul aburit''
Semn de admiraţie!
Mesajul poemului este un soi de exemplu, de îndemn spre pocăință, mijloc de îndreptare, de resemnare prin religie.
Poezia ta, Elena, nu mai are strălucirea pe care o știu eu. E mai potolită, resemnată...
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE