An de an, ielele-şoimanele,

        în cununi de câte trei, îmbrăcate+n flori de tei,

        păcălesc păntenii- fiinţe de lumină,

        ademenindu-i  în mrejele lor,

        cu dansul si cântecul lor ameţitor,

        spre a-şi împlini capriciile,

        deghizate  în vânturi turbate  şi sălbatice ploi.

Am treecut prin vaţă,

îmbrăţişată mereu cu singurătatea...

ajunsesem să semănăm atât de mult,

încât chiar şi cei ce mă cunoşteau foarte bine,

nu ne mai putau deosebi.

Totul curgea liniştit în viaţa mea,

până într-o  zi,când pulsul vieţii crescu,

sub impulsul unuimiracol nemaiântâlnit

şi acel miracol ai fost tu...

tu pe care te numisem iubire,

neştiind ce alt nume sublim ţi-aş putea da.

Tu pe care te-ascunsesem în…

Niciodată nu am fost premiantă la disciplina Iubire!

ba aş putea spune c-am rămas corigentă

la fiecare pas făcut către ea...

În adolescenţă, am crezut că așa începe iubirea

cu un „nu” spus de Eva,

care de fapt era „da”.

obrazul palid ca…

Fie ca  învierea lui Hristos, s-aducă: mai multă lumină în mintea şi inima noastră, pacea interioară, atât de râvnită în sufletul nostru , multă, multă iubire!

Oare W. Whitman din literatura universală,M.Sorescu din literatura noastră, n-au scris poezie? Aştept un răspuns de la   cei care n-au reuşit să-nţeleagă poezia mea.[Astea sunt desigur doar două exemple].

Rostesc în aste zile creştinii cu mândrie

şi pare drept sa fie aşa;

dar eu  mă-ntreb retoric, cu îngrijorare:

câţi dintre noi urmăm în aste vremuri grele,

calea pe care Hristos ne-a îndemnat?

s-abandonăm pofta de-navuţire,

dorindu-ne cu ardoare,

sufletul să-l facem mai bogat;

să spunem adevărul în orice împrejurare,

chiar dacă aceasta  ne-ar duce la legat

şi pacea s-o iubim cu adorare,

sămânţa ei sublimă s-o sădim…

               În adolescenţă am visat un măr,

                cu poame atât de frumoase,

                 încât nu m+am abţinut

                 şi+am întins mâna sa ma+nfrupt,

                 dar...stupoare,toate crengile s+au ridicat,

                 la un moment dat,

                 lăsându+mi dorinţa nestinsă

                 şi nedumirirea aprinsă,

                  de refuyul gestului meu...

                   atunci,…

Ce bine ar fi,

să mă pot răsturna dintr-o parte în alta a zilei,

îmbrăţişată cu fiecare minut,

asemenea nisipului dintr-o clepsidră!

Atunci timpul mi-ar deveni prieten

şi nu m-ar mai duşmani,

iar eu aş putea încetini astfel răsturnarea,

fiecărei clipe preschimbată în fir de nisip,

eternizându-i doar frumuseţea,

în trecerea ei dinspre noapte către zi.

       Încă  de la început te-ai prins în jocul bărbatului...

       presupus pereche,

       din a  cărui coastă ai răsărit tu:

      tu Ana-femeia  cetate, încărcată cu atâta mister,

      ce aştepta în taină mare, să-l pătrundă el,

      bărbatul... presupus pereche;

     tu Ana-soţie credincioasă,

     demnă de sacrificiul suprem

      şi neânduplecată de nicio stihie,

     …

      O, neastâmpărate Cupidon, fereşte-te de mine

      şi nu-mi aprinde iarăşi focul dragostei,

      de vrei să nu te mai blestem!

      Nu ţi-a fost oare  de ajuns, de-a lungul veacurilor ,

      câte focuri ai aprins?

      lăsându-le  în grija unor muritori nepăsători,

      ce s-au lăsat uşor ademeniţi doar de văpaia efemeră,

      a limbilor de purpură ce ard mocnit,

      în sufletul odat-aprins?

      Ai…

             Sufletul meu-floare de crin,

răsărit din revărsarea Căii Lactee, 

tânjeşte clipă de clipă,

după sufletul tău-floare de măr,

simbolul florii pereche

şi al iubirii zămislite de cer;

luna sfioasă ne zâmbeşte complice,

privind duios singurătatea fiecăruia dintre noi,

asemenea unei mame gijulii, încercând

 să ne oblojească rănile deschise,

ale durutului dor  de dor.

        Ratacesc zi de zi ,

prin memoria vremii

si-ncerc staruitor,

sa dau de mine...

Dar viata navalnica,

ma-npinge-nainte,

rostogolindu-ma ca stropii,

unei ploi repezi de vara;

Iubitul meu necunoscut,

dac-ai sti de cand te astept!

In noptile pustii,

te chem murmurat,

ca descantecul meu,

sa te prinda in vraja lui,

ca un mister.

Si chiar daca nu vrei,

totusi…

Copac fără pădure*

În tinereţe toţi copacii

îmi înconjurau fiinţa,

cu prezenţa lor…

atunci credeam

că toată viaţa voi avea

cu ce să-i înfrupt…

dar mai spre toamnă

am descoperit cu mâhnire

că toată pădurea a dispărut

iar eu rămasă fără  ea

am încercat să mă resemnez

împăcându-mă cu singurătatea

de care altă dată, ah!

cât…