Am de unde alege două căi,

dar uneori mă-mpleticesc

neștiind care-i mai bună.

Pe una au crescut dorințele deșarte

în chip de ciuperci otrăvitoare.

Pe cealaltă a răsărit un ghiocel

pătat de sânge.

Rătăcesc pe calea iluziilor

și mă zbat ca o molie

atrasă de pericolul becului.

Nu am intenția să mă pierd.

Uneori o fac

fără să-mi pese câtuși de puțin.

Alteori nici nu-mi dau seama

că am ajuns…

Perna pe care-mi pun  capul noaptea

e confidentul care-mi ştie

toate frământările, toate durerile

şi toate bucuriile de peste zi.

Dimineaţa o aşez undeva într-un colţ,

de teamă ca să nu şoptească şi celorlalţi

trăirile mele.

Ochii-mi  sunt ferestre către o lume

care a uitat să se mai bucure

şi care aleargă, nu ştiu după ce

şi nu mai trăieşte profund.

Gura mea va spune tuturor

despre…

Eu una am în gând

și-ncerc să pun pe foaie

și alta zic din gură.

Gânditul mi-e văpaie.

Dar de mă pui ca versul

să-l spun cu voce tare

mă bâlbâi, am emoții

și alte zeci de toane.

Nimic din ce aș scrie

nu pot ca să citesc.

Mă freamăt, n-am putere

și-n gât mi se opresc

cuvintele ce-n grabă

'ncropesc o poezie...

Nu vocea mi-e talentul,

gânditul mi-e solie.

Iar când în astă…