Dacă fluturii ar dispărea într-o zi,

s-ar reîntrupa în ninsoare de vise,

i-am lăsa să colinde-n zăpezi argintii

de gânduri hoinare nespuse, nescrise.

Le-am culege în zbor, leac de suflet pustiu,

am închide povești în castele de dor

și-am alege un vis să-l trăim mai târziu,

cel mai tainic, mai dulce, mai răscolitor.

Inima mea s-a născut

într-un lan de maci, la capăt de lume

și un roib a trecut pe acolo-nspumat,

s-a oprit ,a luat-o apoi printre munți,

peste râuri și văi mângâiate de stele,

tristeți și iubiri au nins-o domol

și din focul haiducilor, la ceas de seară,

mi s-a dat  trup de floare, de femeie,

de cântec și chip de om am primit,

să vă semăn, iar  de atunci,

ofer fiecărui trecător prin destinul meu călător

bucăți…

Se vede treaba că a fost

o loterie în cer.

Neîndoielnic am jucat și eu,

de vreme ce sunt aici.

Am venit să mă joc de-a viața

și culeg arome, zâmbete, dureri.

Uneori e dulce,

alteori e amar.

Experimentez doar,

nu se cade să o iau în tragic.

Savurez momentul și 

mă cufund în el, 

orbitoare ploaie de lumină,

 o cascadă de trăiri incandescente

 îmi biciuiește simțurile 

intens…

Să nu ucizi

visele din miezul cireșelor dulci-amărui,

ploaia cu gust de semne de întrebare,

zâmbetul florii soarelui  agățat de un petec de cer.

Lasă-mi doar o aripă,

o s-o port ascunsă sub haină

și nimeni nu o să știe că eu sunt

un înger refugiat printre voi.

Mi-am luat și partea mea de durere

și pe cea de noroi.

Acum știu ce iubiți și ce urâți.

Nu am înțeles de ce,

dar asta e altă…