ei,  Cornelia Stan

Nu mai era

în stare

să-şi înfrâneze

propria-i conştiinţă.

Îşi rechema

elementele

risipite ale familiei

ducându-si

mâinile la frunte.

Îşi apăsa tâmplele.

Pe propriul puls

urmărea mişcarea

limbilor ceasornicului.

 * * * 

Deschisese

un orizont fără margini

rătăcirilor ei.

Nu mai…

Era

râvnitor de linişte

în imposibilitatea fizică

de a tăcea

şi conştiinţa

îşi recăpăta echilibrul.

 * * *

Îngăduitor

cu ignoranţa altora

căci se născuse obosit,

privea minciuna

cu o nebănuită înfrânare

pusă în destinul

regulat de capriciile 

oamenilor.

 * * *

 Repeta

ecouri de păreri

să scape

de…

Era cuprins

de un somn neliniştit

când copacii întunecaţi

atingeau cu vârfurile

cerul înstelat.

Simţea

cum se rupe un zăgaz...

 * * * 

Auzea

zgomotul neîntrerupt

al amintirii ce se trezea

nechemată în mintea sa.

Se simţea nelalocul lui.

* * * 

Începea să respire

în sunetul atât de încărcat

de…

Cu

ridurile

de pe frunte

adâncite

în buimăceala

primelor clipe de trezie,

se înfăşurase.

* * * 

În

aerul

devenit brusc

apăsător şi trist,

a scăpat

o exclamaţie uimită

în spatele cuvintelor.

Singurele

emoţii erau ale lui.

* * * 

Trupul

era zguduit

de spaime

când umerii

manifestau

o…

Într-un fel

de mâl gros şi cafeniu,

arşiţa neobişnuită

îl epuizase

de parcă

ar fi luptat

să urce un deal...

Auzea

ezitarea din propria-i voce

când erupsese

în spasme de lumină

alb-albăstruie...

Nu voia decât

să se întoarcă la viaţa reală...

 * * * 

Încercând

să depăşească durerea şi vinovăţia

într-o…

Cu ochii minţii

privea în tăcere şi singur

zarea nedesluşită

din lumea agitată…

***

La umbra gândului,

sticlirea disperării

palidei reproduceri

în puterea privirii…

***

Simpatia pentru deprimare

era sprijin lacrimilor,

gândurilor nerostite.

***

Lumina scăpătată

printre zăbrelele norilor

înghiţea cu furie înăbuşită de…

Simţi

că îl apasă ceva

pe piept.

Erau întrebările mărunte

ale vieţii

ce nu-i dădeau

pace.

Cercetând cu privirea

vopseaua decolorată

a vieţii....

de soare,

trase adânc aer în piept.

 ***

Pornind

de la premisa nebuniei

în permanentă schimbare,

înghiţi aer cu greu

încercând

să-şi desprindă…

Ridicând din umeri

într-un surâs dispreţuitor

negândindu-se la nimic,

îşi bătea joc

de remuşcări şi scrupule.

Fără gesturi, tăcut,

continua plimbarea…

În lunga partidă de tăcere,

îşi urmărea conturul trupului.

Umbrele deveneau neprecise în jur,

în tresărirea pupilei

ce urmărea în gând

să-şi întoarcă faţa

spre drumul care nu ştia unde duce.

Rămase aşa cum era.

Timpul trecea uitător

şoptind din când în când

fără emoţie aparentă,

un cuvânt aruncat întâmplător.

Pierduse obişnuiţa ceasurilor…

Cu un aer de exagerată

absenţă, surâdea vag.

Părea numai o încordare trecătoare.

Răspundea întrebărilor nepuse

aruncând o privire indefinită,

reîntors dintr-o invizibilă depărtare.

Plimba o privire circulară

asupra realităţilor mărunte ale vieţii.

Cu respiraţia oprită,

să simtă cum tâmplele se liniştesc,

trecând cu o mângâiere reţinută,

îşi rezema fruntea în…

Avusese o clipă de emoţie.

Cu o atenţie profundă

tăcea să simtă nedesluşit,

ce se petrecea cu el.

Privea şi respira adânc, cuprins

de un sentiment neobişnuit,

neplăcut să se vadă

învins de tăcere

într-o senzaţie ascunsă.

Trăia fără dimensiuni.

Incapabil să se împotrivească,

o lacrimă tremura între gene.

Respirând sacadat şi grăbit,

se pierdea treptat

într-un clocot surd de căldură.

Obosit de efortul acesta,

săpa un surâs umbrit

peste capul aplecat

într-o mişcare a respiraţiei.

Se întreba din ochi,

cu o senzaţie de moleşeală

în zâmbetul stânjenit

când tăcerea se…

În soarele

ce trimitea o ploaie

de lumină,

o nelinişte îl muşca

lăsându-i trează

numai mintea tulburată.

Cu pas liniştit o ţinea în frâu

prin răceala sa

calculată.

Cu picioarele tăiate parcă,

să nu mai poată mişca,

învăluit de aerul rece

dădea din umeri

cu capul plin de gânduri.

În lumina

ce se strecura în suflet,

era lovit de răcoarea umedă

ce-i îneca răsuflarea.

Nu mai scotea nici un cuvânt

din gura bâlbâită de vreme.

Zăcea în fundul trupului…

Silindu-se

într-un chip lămurit

cu paşi domoli,

începu a se înăbuşi.

Stătea zăpăcit, adâncit

într-un chip ciudat

căutând

să-şi surprindă conştiinţa.

Închizând ochii,

începu să gândească

cu glas tare

în câte o clipă fugară,

să-şi răscolească

adâncurile minţii…

Într-o umbră de ironie

în bătaia unei raze de lumină,

stând în nemişcare

ceas cu ceas,

ar fi căzut

cu trupul tremurând

legănat de-aduceri aminte

în senzaţia de singurătate

ce părea că-i cuprinde

sufletul rătăcit.

Strângând din ochi cu furie,

plângea cu faţa ascunsă în mâini

obosit să mai curgă

în tăcerea ce-l îmboldea

în aerul de deasupra.

Cu coada ochiului,

privea înaintea sa

gândurile

ce dezbrăcau viaţa.

O nedesluşită

tremurare de viaţă

i se ridica pe buze.

Ameninţat de plăcere,

cobora în sufletul său

un fel de linişte…

Se năştea o furie înăbuşită

fără să priceapă nimic.

În noaptea fără vânt,

pierdut în nălucirea

dorinţei plină de neastâmpăr,

cerul îşi scutura stelele

înşirate cu o plăcere

stranie şi statornică.

Începea să se întărâte

cu mintea tulburată.

În fiorul ce-l furnica,

nu era în stare

să gândească.

Înecat

în ceaţa dimineţii,

cu teamă

dar cu un zâmbet

sleit pe buze,

privea

cu strângere de inimă

mii de lucruri mărunte.

Mergea încet înainte

să grăbească lucrurile.

Se simţea

împăcat în sine.

Uluit, răsufla repede

într-o mişcare de neastâmpăr.

Ochiul şi mintea

erau aţintite

în lumina uscată

ce inghiţea aerul

cu o răsuflare scurtă,

ivit în fiecare cugetare.

Se putea desluşi

în unghiurile slabe

ale gurii ce se încreţea,

rămânând

stăpânit fără de voie,

un glas ce răsuna

în marea tăcere a nemărginirii.