Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - IV

Cu

ridurile

de pe frunte

adâncite

în buimăceala

primelor clipe de trezie,

 

se înfăşurase.

 

* * * 

 

În

aerul

devenit brusc

apăsător şi trist,

a scăpat

o exclamaţie uimită

în spatele cuvintelor.

 

Singurele

emoţii erau ale lui.

 

* * * 

 

Trupul

era zguduit

de spaime

când umerii

manifestau

o disperare crescândă

şi gura îi tremura

cu ochii în lacrimi.

 

* * * 

  

Ajuns

într-un spaţiu larg

cu trupul

scăldat de sudoare,

urmărea impasibil

lumina dimineţii

ce-l penetra slab.

 

Zâmbea lugubru,

la vederea

dungilor albe şi frânte

sfâşiind cerul.

  

* * * 

         

Ropotul ploii

accentua expresia

de încordare

de pe chipul

plin de cute

şi obrajii scofâlciţi

în cuvintele

ce sunau încet,

îndepărtat

în mirosul

putred al morţii.

 

* * * 

 

Într-o

baltă de lumină

zgomotul paşilor

se pierdea în noapte

 

creau un joc de umbre.

 

Timp

de o clipă

se simţi încarcerat

în încăperi anonime.

 

* * * 

  

Urmărind

dâra de lumină

aruncată de soare

în mijlocul

unui vârtej de sentimente

cu faţa chinuită de durere,

cu genunchii aproape la gură,

simţea cum panica

 

începea

sa îi cuprindă pieptul

coborând spre picioare.

 

 * * * 

 

 

Cu glasul

care începea

să se frângă

într-un

ungher al minţii,

trupul

i se cutremura

 

convulsiv.

 

 * * * 

  

Rumegând

gânduri

printre pleoapele

întredeschise,

nu-i rămăsese

decât chipul gol

într-un

strigăt smuls

din măruntaie.

 

* * * 

 

Cu o expresie distantă în ochi,

sorbea din lumina care se stingea

 

cu luna spânzurată de noapte,

cutele de pe frunte erau mai adânci

 

zâmbea afabil...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 12, 2012 la 12:50pm

... si-ti multumesc Gina, o zi minunata, Marius

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 12, 2012 la 12:24pm

un văl de ceață acoperă lumina, tu înaintezi atent printre sentimente...

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 10, 2012 la 11:20pm

iti multumesc Da Coza de vizita-ti si semnul tau, ma onoreaza de fiece data, o seara frumoasa, Marius

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 10, 2012 la 9:46pm

Semn de popas, plăcut desigur.

da Coza

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 10, 2012 la 8:33pm

te imbratisez Ileana, multumesc, timp... ce e ala?..., nu, oricum pot spune ca deja s-au... invechit, de exemplu acest manuscris- Decalogul cuvintelor are mai bine de 1,5 ani, ma bucura daca reusesc sa fac cititorul sa simta, traiasca si eventual sa refuleze in jurul aceleasi idei vazuta din mai multe unghiuri, o seara minunata, Marius

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Octombrie 10, 2012 la 8:28pm

Cand ai timp sa scrii atata? Imprumuta-mi si mie!

Desi te invarti in jurul acelorasi idei, de fiecare data sunt inedite si fac cititorul sa traiasca alaturi de tine fiecare vers...

felicitari!!

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 10, 2012 la 12:30pm

multumesc frumos Vasilisia de vizita-ti si semn, o zi frumoasa, Marius

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 10, 2012 la 12:26pm

Frumos, Marius!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul acesta au donat:

Gabriela Raucă - 500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o altă lume a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 18 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o altă lume a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 19 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Burlac
cu 9 ore în urmă
Mihai Burlac şi-a actualizat profilul
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aşteptăm undeva a utilizatorului Mihai Katin
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Aşteptăm undeva a lui Mihai Katin
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Septembrie a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Septembrie a lui C.Titi Nechita
ieri
Postare de log efectuată de Mihai Katin
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amurg 2 a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Miercuri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tam-tam 2 a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Miercuri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Miercuri
Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog Momente meteo a lui Costel Zăgan
Miercuri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Miercuri
Dragoș şi-a actualizat profilul
Miercuri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Constatare a utilizatorului Dacu
Miercuri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce a utilizatorului Costel Zăgan
Miercuri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară-Toamnă a utilizatorului Dacu
Miercuri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară-Toamnă a utilizatorului Dacu
Miercuri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce a utilizatorului Costel Zăgan
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor