mama şi tata nu mai sunt

s-au dus să-şi petreacă iubirile-n rai

încerc să adorm…

din ce în ce mai plictisiţi de drum

pe caldarâmul neputinţei nu cresc macii

acidul vremii

fermentează chipuri de oameni

în butoaie de ceară…

în cuib de pământ se iubea cu cerul

sâmbure de apă cu ochii de sare

iar timpul hain le-a citit misterul…

apa şi ceaţa

labirinturi ce nu-mi dau loc

să-mi declar trecerea

sunt umbră a luminii neîncepute…

pe crucea ochiului de sare

din lumea tristelor ninsori

îţi scriu de frig şi de uitare

că văzu-mi nu mai are zori…

înspăimântător de trist

îmi doresc să-l urăsc

să mă găsesc o vrajă comună

în faţa iubirii mele…

duminicile-mi stau pe coate

julite în sudoarea pâinii

niciodată sărbători

nu le-am atins…

secundele secetei

s-au aşezat în carnea buzelor samară

nu-ţi cer drum pe culmile universului…

din ger între săruturi înlănţuit de sânge

un vis de apă dulce lăsând în gând alene

imagini de iubire când…

chiar şi acum când timpul

pare să se fi înţepenit

păşesc dincolo de mine

pe o scară…

a evadat din mine cetatea

aleargă cu ochii daţi peste gânduri

şi obloanele trase în culorile…

în adieri de urme aldine lumi se prind

iluzii zise puncte

tăceri de sprijin…

către un misterios decor alungite

mâinile pline de dor

şi uscate de prea scurta…

(impietritei inimi)

nu mai e loc de înfipt pumnalul…

mi-e frig sub piele şi mi-e frică

mai plâng justificat de dor

m-ascund în magice iluzii…

hoinăresc prin aţipitul bolnav al umbrei mele

clipa muribundă tăinuită de furtuna renunţării…

răscolim rătăciri

demult adâncite în carnea iubirii

abrazivi printre valuri de puţine rămase

gânduri curate…

e ofranda-mi (ne)stimată…