ecou cu degete de iarbă

[LUMINITA SCOTNOTIS]

mă scot din lutul rece
mă spăl de amorţire
respir ca frunza-n timpul cel fară de iertare
din verdele tăiat de frigul greu al iernii
cu razele de soare alerg să-nghit podeaua

dintr-o copilărie sunt crengi de pază-n mine
sub seceta luminii...
privesc îngerul nopţii
cu degete strivite cum negreşit mă prinde
la ora desfătării un bob de floare-n os
să-mi humuiască rodul
cel enigmatic drum
care mă-mpovărează cu-al paşilor suspin

hain şi fără vreme
îmi dă un deget parcă
din hăul lui de umbre să mă descalţ de răni
şi să-mi şoptească doru-n mătăsuri anonime
cum îmi scăpa-voi zborul ucis
jignit de-atingeri
ce scursu-l-au de vlagă pustia s-o frământe

asediat prin spaţii de negre-mbrăţişări
mă-ntorc pe-un colţ de cer
o lacrimă aminte
să-mi îmblânzesc destinul
cel fără de socoată
că mi-a înfipt în umeri o lance albă dreaptă
ce-n sunete-ncarnate o poartă îşi deschide
ca-nrourat un vifor să mă îmbrace-n zori
de galbene plimbări prin somnul lin de cruce

mă scot din lutul rece
mă spăl de amorţire
mă-ntorc să-mi aşez rândul
sub ochiul care râde
dar niciodată tu nu vei ştii pe unde
de unde şi când vin
abisul meu albastru

[bolache alexandru]

Foarte frumos!

[gina zaharia]

hain şi fără vreme
îmi dă un deget parcă
din hăul lui de umbre să mă descalţ de răni
şi să-mi şoptească doru-n mătăsuri anonime

am ales aceste versuri, le iau acasă:)

drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Sufletul e ca iredentiștii maghiari - oricât i-am da, tot nemulțumit va fi!

Are dreptate Ana: versurile, deși puternice de la primul la ultimul, poezia pierde prin lungime.

da Coza

[Sofia Sincă]

Declarație a sufletului prin veșnicul sentiment al singurătății, sursa a unei întinse părți a poeziei L.Scotnotis. Cristalizată prin expresii artistice variate, dar întotdeauna apăsătoare, expresive și cuprinse în stil propriu.

După corecturile necesare, a rămas un poem superb!

Sofy

[Angi Cristea]

Complexitatea eului liric genereaza un poem abisal despre empatia eu liric/univers.