și pământul mi se părea mai rotund ca niciodată

 te-ai înrădăcinat adânc

 în inima mea de pământean

 mi te-a plantat acolo dumnezeu

 într-o toamnă argheziană

 când încă frunzele

 nu începuseră să cadă 

 iar eu ți-am dăruit iubirea

 într-un fir de trandafir regal

 semăna cu tine (queen of my…

inima mea se întinde dinspre mine către tine

 ca o cale ferată suspendată deasupra cuvintelor

 iubirea nu-i un tren de mare viteză

 e de cursă lungă

 iar noi doi nu ne grăbim nicăieri

 nu știu care-i cel mai lung cuvânt din lume dar știu că

 cel mai scurt drum de la inima mea și până la inima ta  

 este o îmbrățișare…

 cele mai frumoase poeme 

 de dragoste

 sunt acelea printre ale căror versuri

 se între-citește afecțiunea

 simțind și trăind totodată

 fiecare cuvânt rostit

 fiecare literă articulată 

 în numele unei iubiri propagate

 dincolo de cuvinte

 și totuși... 

 cel mai frumos…

hai să ne împerechem cuvintele 
cine știe 
poate vor face casă bună și copii frumoși 
îi vom crește împreună 
de la literă la cuvânt de la cuvânt la vers 
până vor ajunge poezie 
să ne țină de cald atunci când bătrânețile 
vor ninge peste noi 
frigul iernilor așternute în vers alb 
peste oasele noastre reci 
viscolind a moarte

poezia 
mi se trage de la tine 
ca o boală 
a crescut în mine de mică 
odată cu iubirea 

vezi tu lumina aceea 
lumina aceea care 
zgârie adânc întunericul 
e semnul existenței noastre 
urma pașilor regăsiți 
în doi... 

și nimeni vreodată 
nu va putea spune 
că n-am fost 

iată dovada 

privesc adânc în ochii tăi 
și nu lumina pe care a pus-o dumnezeu în ei mă miră 
ci cum se risipește întunericul din ochii mei 
crăpându-se de ziuă... 
astăzi. 

dacă unu plus unu

 fac întotdeauna doi

 de ce nu suntem împreună

 sau dintr-odată

 lumea noastră a devenit prea mică

 să ne mai încapă pe-amândoi

 sub același cer

 ce matematică ne-a adunat atunci

 ca să ne scadă acum

 scindându-ne de infinitul…

sunt doar un ciob 

dintr-o stea căzătoare 

într-o noapte 

am să-ți străpung sânul drept

în inima ta mă voi înfige 

ca un țăruș 

între două cuvinte rupte

dintr-un volum întreg de poezii 

s-alung strigoii din tine 

de la prima lacrimă 

și până la ultimul dor 

care te posedă 

mă voi lupta cu toți demonii …

pe pieptul meu cresc morminte

 fără piatra la căpătâi 

 ca niște pântece tumefiate tăinuiesc în ele  

 toți pruncii nenăscuți

 de toate femeile prin care am fost

 descălțat de ziua de mâine și gol 

 pe dinăuntru de toate zilele alea când 

 cel mai mult mi-am fost absent mie

 ție nu ți-am lipsit niciodată

 reciproca nu…

ne-am aliniat ca două planete

 oamenii de știință ar spune că asta ar fi

 ceva de genul extraordinarului

 extraordinar… 

 mai dă-i încolo cu toată cunoașterea lor 

 nu știu nici măcar atâta lucru

 dragostea face minuni

 e adevărat că unu plus unu fac doi

 iar poeții

 poeții scriu poezie

 așa…

 ca o lebădă 

 pe luciul apei

 din ochii mamei 

 se oglindea 

 un pui de viață...

e-atâta patimă în cuvinte

 mă ard pe dinăuntru

 flăcările iadului

 sunt pistol cu apă (alcalină)

 când te uiți la mine

 cu ochii ăia de felină

 m-adulmeci ca pe-o pradă 

 încolțită de nurii tăi

 sfâșie-mă până la umeri

 hrănește-ți dorințele 

 și nicio poftă 

 să nu…

ploaie cu gheață-
rănile pământului
încă sunt calde

 tu scânteie

 ai aprins în mine lumina

 uite

 uite-o cum arde în ochii mei

 se luminează de tine

 și văzând dumnezeu că lumina e bună

 a numit-o zi

 eu te numesc

 astăzi 

dacă cerul ne-ar despărți în două

 în oglinda lui albastră

 tot o singură pasăre am fi

 reflexia iubirii 

 dincolo de imaginea matematică a lui 2

 aripa mea și cu aripa ta

 adunate 

 rezultă întotdeauna zborul

 cerul rămâne doar spațiul unde

 aripile noastre se întind

 să cuprindă între ele…

 dădeam de-a dura cuvântul

  până te-am aflat pe tine

 și ți-am rostogolit în palmă

  poezia

 îți semăna perfect 

 te oglindeai în ea și totuși

 nu credeai că ești 

 apoi mi te-ai răsucit în inimă

 ca un pumnal bine ascuțit 

 între (rosturile) coastelor mele

 și am…

cine ești tu
reflexia lui dumnezeu
când s-a privit
întâia oară în ochii mei
și nu s-a crezut...

eu sunt umbra ta
și mă-nchin ție după cum vezi
la lumina zilei
mă lepăd de toate nopțile trecute
și întunericul lor
în care nu m-am deslușit
niciodată
până la capăt

(copy/paste)

pășeai în echilibru perfect 

prin gândurile mele instabile 

aflate într-un continuu balans 

un fel de du-te-vino 

repetat până la uzură 

între mine și tine 

la ambele capete 

nu mă aștepta nimeni 

doar undeva mai încolo 

viața și moartea 

făceau giumbușlucuri 

care mai de care mai convingătoare 

și nimeni…