N-ați văzut pe unde circulă fericirea?

Am așteptat-o în stația cu fața la soare,

unde oprește autobuzul plin cu ani,

obosiți și trimiși la muncă.

Am perna plină cu stele,

încă șlefuiesc colier zilei

născută iar și iar din osânda

anotimpului cu zâmbet la ferestre...

E noaptea fără număr, ascunsă în…

Cineva a inventat orașe albe,

zile colorate,

pe cărări negre...

și totul se învârtește

atât cât trebuie ca să rezistăm.

Dimineața ne amenință cu o moarte

a orelor, a minutelor, a gândurilor neterminate...

susținem pașii în toiagul de dor

cu care cutreierăm anii.

Restartează, Doamne,…

Mă vindec de liniște,

primăvară, în care greierii sparg

nopțile flămînde...

Așteptarea? Doar un drog...

Mă amețește pasul verbelor

la turație minimă, de parcă somnul

îl aștept din alte veacuri,

atât de  greu mi se așterne-n poartă...

medicii au tratamente pentru

anotimpuri…

Am visat în visul tău,

mă căutai, cu soarele aprins,

mă căutai cu lanterna lunii,

treceai peste anotimpuri,

pe piscuri de munți...

când am aflat, am ieșit din vis

cu mâna intinsă, ți-am șters noaptea

de pe ochii triști

și am îmbrăcat rochia de flori

pregătită să-mi dezgolească…

Hai să spunem lucrurilor pe nume:

între cer și pământ, în spațiul eteric,

 levitez pe orbite incerte,

când mai sus, apoi mă întorc la lut

și iarăși gânduri din franjurii nopții

mă propulsează în neant

cu dorul de a ține bolta necuprinsă pe umeri

cu mâinile pline de stele...

luminez cărările pașilor…