glasul durerii trece prin mine 

foarte aproape de partea lăuntrică

unde-i sufletul  făcut grămadă

iarna curge prin pereți și-ajunge-n casa 

Ceaușescu a făcut blocuri subțiri și ieftine 

s-aude viscolul lumii de dincolo cum așterne albul pe fugă

pasul morții are un ecou ciudat 

când aproape când departe când aproape deloc

ai zice că merge tiptil să nu trezească pe nimeni la realitate

ai zice că zboară din cuib în cuib până-și…

e o tăcere care mă rupe-n bucăți 

crește văzând cu ochii

un gol din care eu nu știu să mai ies

te-aștept în punctul unde drumurile s-au oprit cândva

într-un iulie atât de cald

mai știi

privirea dincolo de sticlă striga și striga 

nu în viața asta trebuia să ne întâlnim 

nu nu aici unde timpul e din ce în ce mai subțire

ne curg printre degete clipele și ne lovim pierzându-le

ce himeră o fi viața asta

și…

deunăzi mergeam de-aiurea pe stradă

fără vreun sens anume

nici Dumnezeu nu știa unde voiam să ajung

puzderie de statui pe toată raza mea vizuală

privirea se lovea de piatră puneam atele să nu se rupă

străzile nu mai aveau nume 

inventam ceva spontan…

eram trei acasă 

toți doamne eram și mama ne număra în fiece seară

pentru liniștea ei sufletească 

încă eram 

dorului de ducă nu-i ieșiseră mustățile 

sub pătura aceea caldă încă mai aveam nopți

și vise de lăsat

decembrie era alb până-n măduva zilelor

bătrâna ne aștepta și ea cu ce mai avea prin casă

ne lustruia zmeii și-apoi îi punea la uscat

pe marginea timpului 

să nu se piardă…

timpul se joacă prin pielea noastră 

azi o linie mâine un cerc ușor o iluzie 

nu ne mai numărăm cicatricile 

nici țipetele de sub ele 

lăsăm așa să crească la voia întâmplării 

robinetele cu sânge se închid în trepte 

devenim solubili sub sticla oblică 

ne lepădăm de umbre reversibil 

îmbrăcăm altele repede 

să nu se vadă…

un horoscop banal îmi taie ziua în bune și rele

interiorul pare imun la ce-l lovește are un sunet slab 

drumurile lăturalnice se închid la cea mai mică atingere 

n-am legătură cu ce se desenează sus

aud iarna cum face schimb de nori cu pământul 

ascult chopin 

ordinea de zi mă plictisește curg prin alb atât de negru 

încât nu…

implozie cu măruntaie de visuri

mă țin de-un vas înot împotriva curentului

n-am habar de lumea de pe sens

nici de solitudinea traiectoriei

cum îmi trece mai mult decât rece pe toată suprafața ființei

au plecat probabil când eu am uitat să mă mai nasc

dintr-o moarte întâmplată ieri

prea multă zarvă

prea mulți călăi

prea multe pumnale

prea multe menghine care strâng și iar strâng

niciun glas din mine nu mai strigă…

strânge-mă acolo în sălașul sufletelor pereche

adună-mă de pe unde m-am împrăștiat

plimbă-mă printre visurile-ți toate 

dă-mi la pachet câteva să am și eu de zile negre

risipește-mă printre iluzii

caută-mă într-o poveste cu happy end

să-ți spun cum a fost niciodată ca odată sau ceva de genu`

topește-mă în sângele tău și călător al ținutului fă-mă

pânze albe am să-ți întind în vânt să vezi departele cât de aproape e

am să-ți las…