toamna

cămările îngerilor

sunt goale

cina cea de taină

are un scaun gol

din orgolii mărunte

cercul se naște

în taină

sub nuferi

într-un colț

am zgâriat pe-un  omoplat un înger

cu aripi mari întinse

între sărutul meu dintâi

și semnul tău de bun rămas

țâșneau hiene din orbite

când printre lacrimi de cristal

comete arse sub copite

să-mi cer iertare mă rugau

am zgâriat pe-un  omoplat un înger

sculptând ca un maestru

orgoliul lui

orgoliul lui gigant

prin pieptene de deziluzii

izvorul cunoașterii mi-a spus

că îngerii n-au nici o rană-n…

am visat și eu

un cuib de păpădii

îmbrăcat în tentații frivole

dar nervurile toamnei mă îngroapă

din ce în ce mai adânc

în lacrimile ochilor mei

cascadă  mângâiată de ghiarele timpului

eretic mai port și acum

talismanul la gât

(brațele tale de nimfă)

amprenta sărutului pe obraz

sufocată

o vând bișnițarii lângă tarabe

două buze trei lei

veninul e gratis

ne-am poticnit

vântul de…

vorbele  îmbrăcate fastuos

zboară de la cer la un cuib de cuci

sufletul  iederă se cațără pe niște amintiri

amăgirea dăltuiește  viitorul  tristă

ca o verigă lipsă

adevărul

se coace în sinceritate

neputincioși privim dansul fiarei

frumusețea falsă

pălește la lumina unui descântec

simplu

oglindită în ochii unui copil

firele rupte din  rai

atârnă

neatinse de…

plâng

am deschis cutia pandorei

fulgerul a făcut întuneric

mi-a deschis inima

și mi-a legat sufletul

cu fulgi de plumb

nu pot picta cu negru zăpada

dar pot închide într-un cerc

un pătrat

rămâne legenda unei încercări

soldații fac stânga-mprejur

sau

dorm la drapel

onor?

mai întâi

trompetele

un șarpe

apoi valsul printre crengi dezbrăcate

lovindu-se de talazuri

pe marea de orgolii

atinge-mă apoi sferă să fii

nedumerite

păsările  patinează

pe tăișuri de foarfeci

rotind ușor

stropi de venin  încalecă

pe caii liberi

unul și același

stăpânim în două suflete

scânteia

rotindu-se

prin foc de libertate

setea care ne cheamă

cu…

ai uneori aromă de șerpoaică

o stalactită ce zâmbește în deșert

Orfeu cu vâslă împărțind în barcă

aceiași doi canini de tigri la desert

și- n scoarța de amară soartă

în ghiare râuri suvenir

brodezi iluzii chihlimbar o  artă

de-a face troc un chilipir

perlă în scoica unui ochi de mamă

încătușată ederă în zbor

ești fir de borangic năframă

cearcăn de lună  din visul…

atunci

ai stropit cu zer de păpădie

la rădăcină

veșmântul  corodat

al  amăgirii

pritocită iubirea

avea aromă de marinar

navigând de un veac 

pe comete înlănțuite

răsăreai hienă

într-un cer de copite

între abur și scrum

malefică

brațele tale

Dunga reîncarnată

sufletul

înghesuit în teaca uitării

săruta tălpile

unor stele căzătoare

șevalet

o leoaică…

ne-ntâlneam uneori

când zburam pe irisul ochilor

înainte să plângă

tu purtai pe umeri

țărmurile roase de iubire

eu doar sărutul tău pe furiș

ești prea nostalgic îmi spuneai

n-o să zbori niciodată mai sus

apoi lacrimile ne târau

în țărâna din care

o zeiță modela încăpățânată iubirea

te-ntrebam cine ești

și de ce porți acele țărmuri

pe umeri

de ce sărutul care-mi îngreuna zborul

are amprenta buzelor tale

mai sus…

se spune că-ntr-o zi spre seară

un prinț între felide plictisit

ceru bufonului o glumă rară

de care chiar să fie copleșit

acesta-l îndemnă  ca o bravadă

în blana unui câine răpciugos

să umble, iar curtenii lui să vadă

cât e în realitate de haios

dincolo de val

norii secau

sărutul giulgiu

risipit

străpunge și acum

pieptul dezgolit

boboc de trandafiri

plantat clandestin

în decolteu

gardul

crește odată cu lacrimile

un bondar pe stradă

învață să zboare

un păienjeniș să înoate

în ochii mei

nu mă plânge decât

o fecioară

când se întoarce

de la fântână

cu ciurul fără apă

sunt tânăr încă

și totuși…

prin cămașa de duminică

respiră un vis îngropat de viu

în pupilele dilatate

străinii mușcă printre limbi de foc

din fructul oprit

mi-e teamă

orizontul împarte

gândaci otrăviți de petale de crin

ascund un bob de speranță

în pumnul iubitei

doar în ochii ei sunt roua care

sărută ghioceii

îmi arată departe un nor

vin în slalom

șerpi

mii de șerpi

și în urma lor

culori…

nu  l-am înțeles niciodată

pe Dumnezeu...

L-am scris cu „d” mare

El mi-a spus să-l scriu cu D mic

dar să-L respect mai mult

m-am dus la biserică mai des

și  El mi-a zis că vin degeaba

dacă nu-L am în suflet

și m-am uitat în suflet

eu Îl vedeam

credeam că e acolo

spunea că este peste tot

deci trebuia să fie și acolo

în sufletul meu

și atunci...

oglinda...

mă întreba

de ce te…

nașterea versului

nu se făcea prin cezariană

cum ai putea crede

și de aici durerile facerii

și strigătele

pe alocuri răgușite

ale aceleia

îmbrăcate în alb

legată în cămașă de forță

cel puțin așa o vedeau

alteori însă

lacrimile erau pictate

pe față cu acuarele

și ei râdeau

în hohote

neștiind că de fapt

asistau la o naștere

până când o vedeau că strînge la piept versul…

ne jucam ceva nou
eu îți dăruiam o jumătate de inimă
tu îmi dădeai o jumătate de sărut
primeai cealaltă jumătate
și inima ta bătea pentru amândoi
apoi voiai să-mi înapoiezi inima
dar nu mă găseai
până când seara
se învelea în pletele tale
mă iveam brusc
dintre vise
și-ți furam
cealaltă jumătate de sărut

am fost un clovn cu nas de catifea

cu zâmbet din vopsea pe față

cu fesul roșu și cu mers de rață

de care-ați râs în tinerețea mea

apoi când travestit în don quijote

n-aveam nici lance nici măcar un scut

și modelam din apă și din lut

o dulcinee-n lumi fanariote

din mir de stele și din praf de lună

din sâmburi de lumină-am obținut

o cale albă către absolut

în care lumea devenea mai bună

am fost un clovn…

în fântâna aceea

apa nu era decât

o lacrimă dulce

a unui vis de nufăr

nuferii aveau vise care plângeau

cu șapte ochi  deodată

fiecare lacrimă devenea fântână

în care duminica ploua

cu luceferi

cum uneori venea seara

numai în pieptul tău

fântânile dădeau pe dinafară

pline de vise

care plângeau

de dor

și îți cereau să mă uiți

prima dată

speranța  întreba

în pântecele mamei întreba

de ce nu-i cresc fătului aripi

și de dincolo de culisele facerii

o sirenă

spunea că plodul n-are nevoie de aripi

are nevoie de vise

vine însă o vreme

când te-ntreabă sufletul

de ce te târăști în zbor

de parcă ai avea în spate și păcatele tale

nu doar vise

corbul nu zboară

el înoată în aer 

printre leșuri

de realitate

E primăvara asta doar un avatar

Același mugur avatar  de suflet

De astăzi într-un ghiocel sunt locatar

Plătind chirie primăverii clinchet

O frunză-nsărcinată fuge din ierbar

Renaște verde dar cu mare…