pentru că am venit să ne prăbușim

pentru că mă dau pradă vidului din tine

soarbe-mă



doar un om puternic mă poate cuprinde



eu iubesc cu brațele tuturor femeilor care te bântuie

o să-ți ating pântecul care fierbe bătăliile încă nepurtate

și dacă ar fi să aleg unde să te însemn

m-aș aduna într-un punct din ochii tăi

ca să mă reverși peste lume



știi că o să te am chiar în povestea de azi



am să te port prin mii de ani…

când pornesc să intru la tine

oamenii se îmbracă în haine flămânde



în lumina candelei rămân doar eu

cea dintâi și cea din urmă cină

unde flautul cântă



la mine pașii sunt albi



îmi e dat să fiu stăpâna trambulinelor

să sar peste pâcle

și peste iazuri unde nu încape creionul cerului



când pornesc pe firul din noi

fac noduri sub lupă

și îți crestez căptușeala cămășii

în câte anotimpuri vreau



nu mă îndoiesc…

dacă nu te strânge brâul meu

întinde-te și prinde-mi toate stelele

așează-le pe formele mele

ca să mă împodobesc

cu ochii cei mulți ai lui Dumnezeu



pentru tine alerg prin venele mele

descalț şi celălalt pantof

rămas captiv

tu rămâi amputat de somn când ți-e dor



lasă-mă să te cresc în brațe

să te simt în fiecare por

atât de adânc

încât să uit toate cuvintele



fii poezia mea



habar nu ai că…

şi azi te arunc din gândurile mele



mă prefac că eşti un moft de care mă pot lepăda

un rest de hrană de care sunt sătulă



îmi zic

nu am nevoie de visul acesta

şi-mi scutur degetele

de parcă te arunc odată cu celulele moarte



uite

se poate trăi fără lună



când am să intru pe uşa aceea

e aproape primăvară

mă crezi



acolo nu există lacrimi



ştii

rochia mea e albă

şi e de mătase

păcat ai rămas…

am observat că aud viscolul

când te întorci în așternuturi

în inima mea se adună treptat constelațiile

cât încă mai sar într-un picior



aud viscolul

asculți



ar trebui să fim fericiți nu-i așa

suntem pe cale să alunecăm în altă dimensiune

acolo avalanșele sunt roșii

nimeni nu știe începutul

nici sfârșitul



așa e mereu saltul nostru

plin de pături



dacă m-aș reîntâlni cu mărul acela copt

aș…

știi

iubirea are un straniu efect asupra mea

lasă-mă să trăiesc

cu părul desfăcut peste lume

să aud orchestrele cum îmi devastează ferestrele



coboară-mă și fă-mă țăndări

numai în nopțile cu lună plină



  în rest străzile mele sunt înflorite de pomi singuratici



urcă-mă să cânt tra-la-la

încă odată

și încă odată

în ritmturile tale amestecate cu ozon



hei

 nu mă striga nevindecato



am…

dacă ai timp să te îndrăgostești

și ai să mă auzi cum zdrobesc șuvițele

pe care saltă fecunde buzele secundei

dacă îmi aprinzi eșafodul cu dragostea ta

ascunde-te



îți voi atinge epicentrul

și ai să înduri toate reflecțiile mele

ca un scurt circuit

care te ucide într-o cumplită beție



dacă ai să storci vâltorile mele

am să-ți jupoi cearcănele

spunându-ți că poți călca în plumb topit

pentru că sărutul meu

e cea mai tare…

deși încă tresari

suntem condamnați la neatingere



locuim împreună complet vidați în carnea unui cuc

iar eu îți explic cum se ridică fumul prin pleoape

și se colorează oamenii



puțină căldură strig

când arunc câte o pietricică rotunjită de gura mea

apoi îți simt strânsoarea

doar cât miezul se pârguie



ca să te iubesc

mâna își continuă peripluu prin nopți polare



ești un vecin de treabă

caut să îmi spun

ca să…

să nu-mi ucizi setea ca la ruleta rusească

știu că ți-e frig

cea care îți întinde pâine sunt eu

chiar dacă alunecă peste noi ferestrele celorlalți



ei sunt grăbiți

vor bea doar un ceai la masa ta



numai eu netezesc cearcănele chiar și în mijlocul zilei



întreabă-i dacă apa lor are cercuri



nu o să-ți vorbească nimeni

pentru că nu pot zări nici vitrina nici atelierul de reparații



să nu-mi prelungești agonia …

când te-ai mutat în mine nu m-ai întrebat

dacă gura mea te poate iubi ca pe un prinț

nici nu mi-ai spus că nopțile sunt lungi

și că sunt legate de sforile unor măști



 azi peste tot zboară  fluturi



e prea puțin loc între secunde îmi spui

și eu alerg pe scară sus-jos

încât se dilată pereții până încapi



știi

totul este dezmierdat de un colind



mai întâi mi se luminează glezna

apoi îți înfrunzesc mâinile

și…

o să te înghit de câte ori ne iubim fără măsură

știi că ai putea să mă ai



probabil te vei mai lupta cu ceilalți din mine o vreme



dacă se face frig povestește-mi cum atingi cu degetul

acele haine care răstoarnă halucinațiile în nopțile noastre



sunt locuri în care nu mai încape distanța



o să te dor de câte ori îmi strâng părul

 și o să mă ghemuiesc pe vertebrele tale 

ai să-mi numeri morțile cu buzele

și am să te…

auzisem din toată povestea asta

cum se evadează dintr-un străin

că ochii sunt porți deschise către cămășile celorlalți

am înțeles cum se beau oasele în cetăți înalte



știam că dinaintea mea se ridică ceața



acum se rotesc sărbătorile

cu pâinea legată de brâul lui Dumnezeu

și se topesc zăpezile în cântecul mamei



uneori mai răsfoiesc hărți

doar cât să se tulbure gondolierii



apoi mă cațăr în copac până la cuibul scăldat în…

visez că sunteți mari risipitori
transparenți
îndrăgostiți de fustele duminicii

niciodată fără viori

e ca atunci când miroși nașterea
din întuneric

ating bolovanii cu ultimile lacrimi

pentru venirea asta s-au decupat porți

de partea cealaltă a somnului
tablourile s-au hotărât să se spargă

e doar o continuare a copilăriei

parcă vă aud cum murmurați
veniți la apa izvorului

și mă vindec

când îți scriu

gravitația doarme în cel mai îndepărtat loc

 literele plutesc până în sanctuarul tău 

ca o lumină care învață primul vals



uneori îți mângâi cu degetul vinerea din adânc

și citesc amprentele la fiecare zbatere



nu știu când ai adus scara agățată de colțul lunii

și nici când vertebrele mi-au înverzit



poate că mirosul tău sparge vitrinele





îmi veghez trupul prin hainele subțiri

de scânteiile…

sunt zile cu buze pline
fiindca inimile locuiesc împreună
cu o talpă mai sus de străzi

despre venirea lor vă spun

așa e saltul în iubire
ca o bucată de cer băută cu vin
vedeți eu nu pot învăța
fără oameni

când deschid ochii
mă prelungesc în aer
și cânt

vedeți

nici o față de masă

 nu a putut acoperi femeia cu pantofi roșii 

 și nici cojile  genunchilor n-au culcat-o în fisuri

ea dansează în miezul zilei





cu mâna stângă așterne grădini

cu dreapta deșiră cuvinte

și toată muzica i se alintă în respirație

ca o nouă dragoste mai albă ca laptele



și ce putere ține în veșmintele ei

de parcă timpul și-a făcut cuib numai acolo

acolo unde sânii își deschid porțile…

uite-mă cum îți alipesc luna de buzunar - 

nimic nu zâmbește mai larg ca inima ta



e ca atunci când împodobesc bradul

și îți beau săruturile



îmi pare că lumea se pregătește pentru un nou salt

mai departe de singurătate



știi cum e să ai o femeie frumoasă

 desculță pe soare - 

timpul parcă-i o senzație de migdală



înlăuntru e tot



să păstrăm pleoapele deschise

chiar dacă amețim



  vom reinventa un nou…

există în noi o turlă cu praf de stele pe vârf

de ce zâmbești
sau
te-ai uitat prin ciobul meu
și mi-ai numărat baloanele colorate
înălțate deasupra altor nimicuri

știi
oamenii din mine
locuiesc ambalați în sfere cu brațele pe dinafară
uneori le ating degetele
suficient cât să explodeze lumina
așa cum licuricii împodobesc noaptea

vino și spune-mi că mă iubești
iarna prin orașe trec unicorni

odată am privit o fotografie

cu lumina aprinsă

în jur se ascundeau străzile neumblate

iar eu tremuram

tremuram în mijlocul acelui cântec

prin care creșteau rădăcini



mă aruncam ca o femeie cu pieptul transparent

și dacă nu ar fi fost iarnă

inelarul ar fi completat acel punct găurit

iar câmpiile mele ar fi curs înfometate de soare





când o apropiam de podea

atât de bine se mula peste tristețe

încât căderea era…

Fiu de Dac



Când bate Crivăț peste Bărăgan

Tu ține minte că e pâinea strămoșească

Și dacă ai în buzunar vre-un gologan

Păstrează stema noastră românească



 Și nu uita nicicând că un Mihai Viteaz 

Ți-a spus că Țara ta e cea mai sfântă

Să nu te lași în veci călcat pe-al tău grumaz

Și să nu uiți că ai o lie ciocârlie care cântă



Iar dacă munții tăi sunt vechi de mii de ani

E semn că Dumnezeu îți ține veșnicia

Tu știi!…