în port sunt doi grăniceri unul își caută mireasa

celălalt doarme cu o bancnotă în mână

știu că pe aici trec vâslașii adâncurilor niciodată n-au crezut în ei

din când în când împart o bucată de ocean mai mult de plictiseală

dintr-un zid obosit al nopților pe urmă trag la sorți

astăzi e rândul lor să netezească nisipul

sub cazărmi sub ghearele pescărușilor

apoi vor trasa o linie pe cer deasupra apelor limpezi



unul…

Albastrul de mâine își strigă o mare.

O știe departe, străină și caldă,

Pe raftul de suflet, femeia din zare

Își lasă tăcerea în valuri să ardă.



O, ce lumină îi trece prin vene!

Acum răsfățată, aproape zidită,

Mai vine o clipă, o alta se cerne,

Și-o voce stelară se vrea infinită.



Când oaze în fracuri pornesc spre niciunde

Să cheme ostașii…

îngeri în culori stau de veghe vor înflori nuferii nopții

cerul se scaldă în iarbă o cămașă nouă îi face cu ochiul

își adună stelele pentru sărbătoarea undelor

ești atât de aproape dar sigur porți o năframă pe suflet

o ciocârlie pornește să cânte din tabloul cu spini

îi prind…

hei voi care stați la pândă ascundeți-vă umbrele

n-ați ales la timp nisipul pe care se construiesc războaie

acum știu precis unde-mi voi așeza casa

prin mijlocul lanului cu viori se va plimba încă un râu

nimeni n-o să-l sece cu o simplă baghetă e doldora de anotimpuri…

omul care trăiește pe acoperiș delirează

să-mi caut un alt continent zice

unde amiezile nu m-ar putea orbi

mai mult decât zarurile acelea izbite de pod

ar fi mai confortabil un cârmuitor de zerouri

un fel de păstor cocoșat de…

în țara aceea orhideele înfloresc o dată și bine

din când în când un demon le trece peste frunte

crezul îmbobocit într-o temniță

atins de arșiță nu mai rabdă clovnii care își fac veacul sub lacăte

acum a trecut de faza săgeților

are cămașă albă surâde la timp și…

nodul despre care n-am vorbit niciodată

ajunsese la inima nopții

mă prinsese din urmă îl vedeam cum desface cleștii și plânge

cum naiba vine asta

cine i-o fi sucit mintea

ori poate nu e decât o piază rea pe trotuarul desuet…

Stăpână salcie, îmi spune,

De-ai adunat în ochii tăi

Toţi nuferii pictaţi pe lume,

Ce ai făcut astăzi cu ei?…

N-ai mai trecut de mult pe stânci

Izvor cu suflet de cascadă,

Pe-aici sunt stelele adânci

Și-un colţ de cer tot stă să cadă.



Și codrul m-a-ntrebat de tine!

Are un freamăt mai puţin;

Își…

Cad zvonuri împletite-n primăvară,

Se-nvârt în rime ca-ntr-un carusel,

Au răsărit dintr-un atlas de seară

Și duc pe brațe-un continent de zel.

Și m-am trezit cu somnul prins în tine.

Străină sunt azi într-un lan…

ierburile duc dealuri în spate acoperă turle

miezul pământului ia foc sâmburii și-au pierdut rădăcinile la loteria soarelui

plâng faguri în cupe golgota se răsucește infinit de simplu

ce joc e acesta

de ce toate carele sunt trase de furnici

iar prizonierii își schimbă cămășile de forță

peste câțiva zori voi afla

abia am deschis fereastra îmi tremurau mâinile

era oarbă și străină

la colțul orașului niște cosași se ceartă…

se pornise un murmur la Ghizunie

încât deruta orice rătăcitor prin sfere de suflet

devenea instantaneu oaspete și martor al unei povești de gală

scrisă cu gânduri de aur

frământată din lumină vrânceană flori-de-inimă

și pariuri diamantine

aici e locul scriitorului se auzi un glas

dintr-odată s-a pornit vâlvătaie spre răsărit

un cor de îngeri picta un sipet

cu inițialele tale

Carul-Mare făcuse o tumbă numai…

am fost arcușul soarelui

să fi cochetat oare într-o altă viață cu vioara

nu cunoșteam notele învățasem să le fur dintr-un  pâlc de sticleți

magnetul cu brațe de dor purta vocea dulce și privirea continuă

la câteva respirații

trebuia să cobor din văpaie să desenez o aripă

dincolo de zâmbet începea sahara

m-am sălbăticit un pic speram să-mi păstrez cerul

într-o fotografie măcar

la cotul nopții s-a auzit șuieratul ultimei…

nu cred să fi dormit în noaptea asta

am zărit-o devreme

își încheia șiretul de zori și pornise departe

nu-i trebuie gps

are cartea de vizită a tuturor meridianelor

astăzi se va răsfăța într-un cântec

instantaneu

ești regină i-am șoptit mi-a făcut cu ochiul

un ram se umplea de albine

păpădiile dansau în jurul soarelui și-ntr-un alt veac

un duet cu mine și tine e vacanță

în toată ființa

odată…

astăzi ai vorbit statuie mi-ai amintit de ziua

în care le promiteai planetelor

că le vei duce dorul peste tot

că le vei formata imaginea scrijelită

de senzorii tăcerii

parcă te-ai mutat puțin mai la dreapta

e bine așa mâine voi trimite un demon să stea de vorbă cu tine

eu îmi închei nasturii până la gât mi-e frig mi-e foarte frig

am înșirat la nooooopți

pe toate potecile

întrebam lunaticii dacă respir corect mi-era teamă…

Am să vin în pas de seară să-ţi aduc în casă marea,

Ne-om plimba peste adâncuri unde înfloreşte sarea,

Tu-mi vei scrie gându-n stele, eu cu drag o să-l citesc,

Mă voi îmbrăca-n lumină să-ţi fiu ochiul îngeresc.

Să mă-ntâmpini la izvorul dinspre margine de lume,

Să lăsăm acolo dorul să-şi aleagă singur nume

Apoi să trăim sihastru, tu şi eu - un singur glas,

În vâltoarea nemuririi să-i dăm timpului…

Pentru că îmi acompaniază viața cu dragoste și noblețe, pentru că mi-a susținut visul de a deveni scriitor încă din anii de liceu, pentru că este soțul meu, pentru că astăzi este ziua lui, pentru că este fan Însemne Culturale, din toată inima,  lui Marian Zaharia:

La geamul tău a înflorit, în zori,

Un continent de rouă și de flori.

Ți le-am adus…

taci odată

mergi de numără

izvoarele care au decupat limbajul spicelor

din balanța inimii

azi se fixează ruga

prizonierul de diamant învață să trăiască

într-un desen cu fața spre est



suflet…

cum ar fi putut izvoarele să nu sculpteze văi

înspre fântâni înțelepte

cum și-ar fi proiectat peșterile

doar într-o pânză de stări

simfonia meridianelor ascunse

câte păsări s-ar fi odihnit fără să măsoare orizonturile

într-un…

translatorul trudește din plin

nu înțelegi

doi melci au ședință de sezon

și un gol în stomac

parcă le-ar fi  plecat tot neamul pe front

la vamă se aud tropăind vocale

sunt în divorț

umeri goi pantomime de suprafață

și munți de humă

doi cu lăutari doi zgârie-nori

acum știi de ce nu se mai vând ferestre la kilogram

lumina din cortul tău e un arc la pândă

fumegă topește mângâie

face un…