Albastrul de mâine își strigă o mare.
O știe departe, străină și caldă,
Pe raftul de suflet, femeia din zare
Își lasă tăcerea în valuri să ardă.
O, ce lumină îi trece prin vene!
Acum răsfățată, aproape zidită,
Mai vine o clipă, o alta se cerne,
Și-o voce stelară se vrea infinită.
Când oaze în fracuri pornesc spre niciunde
Să cheme ostașii iubirii-ntr-un fel,
Ispita credinței în umbră pătrunde
Și-n sân își ascunde năvalnicul țel.
Din ierburi polare vin leacuri țesute
Cu setea uitată-n trofee de dor.
Se cântă-nserarea. Privește iubite!
Toți orbii de ceară se pierd într-un zbor.
Adaugă un comentariu
O fi, nu zic, da Coza, să văd ce fac cu ea, de fapt orbii de ceară vor decide! :)
Mulțumesc!
v5 nu are cezură, sau mi se pare (doar) mie?
Răvășitor.
da Coza
Cu mare drag îmi aduc aminte de acele vremuri, Sofy! Abia așteptam să aud părerea ta, ca și acum de altfel!
Vezi, și lumea asta virtuală naște prietenii adevărate!
Mulțumesc!
Întotdeauna versuri ample şi profunde, ca într-o simfonie albastră ca luciul mării, amestec strălucitor de iubire și timpul ei, dorindu-se etern.
O dulce poezia în vers clasic... ca la începuturi. Îmi amintești de vremuri bune, Gina, de când te-am descoperit și-mi scăldam mintea în rimele tale romantice și revelatoare.
Am citit cu aceeași bucurie ca la început!
Sofy
Mulțumesc, Camelia! Așa-mi vine câteodată... :))
Ei, așa e poezia, Alexandru! Ca să dea rima! :))
Mulțumesc!!!
Mulțumesc, draga mea Laura!
Și dacă-i înveți răsăritul de seară,
Vor strânge-n priviri primăvară :)
Drag, Adelaide!
Chiar îmi doream să citesc, din nou, o poezie de-a dvs., în vers clasic! Superb! Admirație!
Uneori în zbor, în plin zbor... ispita credinței pătrunde și-n umbră! Ce adevărat! Ce trist! Ce amar!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE