nu te îngrijora dragul meu

drumul pe care merg trece printr-o pădure de crini…

Undeva un poet privește în gol. Un roi de albine îi trece prin suflet.

Îl lasă acolo, știe ca va avea miere

pentru litere dulci. Privește în gol și scrie.

Scrie cu patimă,

scrie despre clipe dragi și străine, inventate, otrăvite și iubite,

scrie de parcă elefanții ar fi făcut prăpăd pe sufletul lui

în cautarea apei,

scrie pe frunze de pelin, pe scoarță de mesteacăn,

pe cortina unei săli de teatru,  

pe străzi pavate cu vâsc, pe…

Cu siguranță că și bătrânul cu ochi verzi a iubit cândva.

Trage amintirile în piept odată cu fumul de țigară,

apoi le aruncă în vârtejul timpului.

Nu știu de unde coboară, nici dacă cerul de la fereastra lui

e încruntat, 

dar îl zăresc în fața blocului meu, pe o bancă, mereu în același loc.

Privirile sale zgârie pământul cu atâta finețe

că amețesc…

cerul se scaldă în iarbă o femeie îl mângâie și îi face cu ochiul 

apoi vorbesc despre tine

îi spune că te-a ales pentru sărbătoarea insomniilor

că porți misterul în pași și cântărești liniștea

o ciocârlie pornește să cânte dintr-un tabloul cu spini 

îi prind sunetele 

iată o metropolă din adieri vrăjite 



lângă mine e un crater albastru

acolo sunt…

Am văzut-o pășind peste dealuri,

păpușa de lut strângea scrisorile într-un sac argintiu

și i le dăruia vântului,

în dimineața aceasta părea îngândurată,

se înțepase cu o literă 

albastră

și uitase adresa la care a înnoptat

când frigul îi broda gândurile

cu faguri de ieri.



Pare un punct înghițit de geografia florilor,

neliniștea i-a umplut buzunarele

cu semne de…

te-am căutat în toate peșterile pământului

în apusuri tropicale și-n croaziere de lux

în vitralii cu lebede și dominouri perfecte

dar te-am aflat într-o carieră de lumină erai printre condamnați

condamnat pentru tăcere

pentru inima ta ca o pernă de ace

ca o fiară încolțită de viperă 

ca o viperă ucisă de propriul venin

și te-am adus într-o fotografie de colecție…

ne întrebam ce vom face

dacă vom pierde războiul dar dacă îl vom câștiga

cum vom împărți fulgerele

și glonțul care a ricoșat de câteva ori

de pe inimă 

în lanul cu maci



ai râs și râsul tău se rostogolea ca niște zaruri 

pe o masă goală

apoi m-ai dus într-o câmpie cu fluturi 

și mi i-ai așezat pe rochie



a doua zi m-am trezit…

priviți

priviți

se auzea o voce

(peste ziduri se înălțau curioșii)

sunt zdrențărosul care și-a cusut soarele în piept

înainte de răsărit

apoi am zărit un șarpe spintecând iarba

așadar nu eram singur

duceam cu mine ecoul spart de pereții inimii tale

ecoul bătut în cuie

deasupra unui hamac cu păianjeni și gânduri sărate

acum să te văd ce haină vei îmbrăca

dacă te vor deporta și pe tine vom…

ce rază albastră se-agață de soare

ce fulger străbate

o altă culoare 

mă pierd în lumină când zorii mă strigă

mi-ești înger

și vină

în pacea nătângă

Ascultă-mă, noapte, ce vină am eu

Că semeni adesea c-un rege ateu,

Ori mergi ca o slută desculță prin sat

Și pasul ți-e rece când clopote bat,

Culcuș ți-ai făcut din zdrențe de vise

Și oarbă-ai bătut la ușile-nchise,

Zadarnic ai strâns arginți de prin case,

Toți zac acum într-un somn de mătase

Și trec, peste ei, creioane stricate,

Și ard tăcerile-n gânduri furate,

Scrisesem cu ele pe cer, pe…

te voi împărți în particule de drag

de tăcere…

unde ai fost  ziua mea bună și de ce m-ai lăsat în ceata asta de tâlhari

am zis că-i o glumă dar tu te scalzi în aurul lor

iar eu nu mă pricep să-i hrănesc

de-ai ști ce caraghioși sunt

unul are haina pe dos  altul fumează cu ochii închiși

câțiva au sărit de pe Turnul Eiffel

într-un pahar cu iluzii

poate ești supărată că am plecat dimineață fără să-ți spun

că ești frumoasă

știu

iar ți-am furat rujul care săruta cel…

Îl vedeam de departe aduna drăgăicuță pentru fete

și le făcea fluiere din copaci

tot satul îi spunea dumitros de fapt anton îl chema

anton cu pălărie îi ziceam eu

îl știam de când eram mică venea să-l ajute pe tata la coasă

nu vorbea neîntrebat nici nu cerea plată

și se închina la fiecare chindie



Ce uimire trebuia să fi fost pe chipul tatei 

când l-am întrebat pe…

Se făcea că erau aeroporturi multe și mici,

unele de platină, altele de ceară,

veneau păsări uriașe, mi-era teamă să zbor, nu aveam încredere în alianța norilor,

dar am auzit vocea unei mame cu pruncul în brațe și am urcat.

Atunci am știut că, uneori, frica e sora vitregă a curajului.

Se zăreau triburi de cactuși înfloriți într-un decembrie cu paltonul…

A înverzit tăcerea în grădină,

Un soare trist aleargă peste zări,

Astăzi e ziua ta dulce lumină,

Iar dorul stă de veghe-n depărtări.



Îți las, în prag, buchet de lacrimi arse

În candela cu foșnete de seară

Și flori uitate în petale-ntoarse,

Când fluturii-au murit întâia oară!



Să vii de ziua ta, să stăm la masă,

Să-mi spui că te-ai plimbat pe drum de stele,

C-ai strălucit de multe ori acasă

Și-ai agățat uitarea-n lanțuri…

O, tu cavaler al pierzaniei, să te privesc în ochi mă tem!

Aș vedea podul pe care te-am întâlnit, deasupra unui râu în flăcări.

Și vulturi aș vedea,

iele nărăvașe roind în jurul nostru, iedera împânzind picturi monetiene,

miei cu pajiști arse de dor, dar soarele orbindu-mi inima nu l-aș vedea!

Apoi ar veni de multe ori primăvara,

și-ar face potecă prin sufletul meu și fiecare zi ar avea rochie de liliac alb,

ne-am vedea bătrâni, atât…

Si astăzi descopăr, în ochii tăi blânzi,

O mare de nuferi tăcuți și flămânzi

Și păsări de seară. Adesea le strig,

Să nu-mi lase zborul sub ceruri de frig,

Nici câmpul să ardă în suflet prea tare,

Când ploaia mi-aduce un val de răcoare.

Mi-s codrii întorși în viori de-altădată.

Tu cântă-mi, iubire! Ce pace sărată

Se joacă în umbre! De ce port eu vină,

C-au dat peste noi spărgători de lumină

Și ne-au zidit…

călărețul singuratic avea un spin și o săgeată în inimă

cineva îi legase de brațul drept un blestem

și o floare-de-colț

așa l-am cunoscut

demult l-am cunoscut

dezleagă-mă la ochi dacă auzi acest tropot morse mi-a zis

copitele calului îl aduceau spre mine

apoi i-a sărit săgeata în pieptul meu și era anul în care

temnicerii goliseră închisorile

de gratii vechi

nu el avea ochii legați nu el

întunericul era la…

Am scris cândva despre femeia din tablou.

Și tu erai, și eu eram în același poem.

Știu că-mi venise în minte poarta prin care trecusem

din dorința de a evada în culori enigmatice,

și ceasul pe care l-am aruncat peste genuni

privind cum i se destramă secundele.

Am găsit o casă, o masă și o cană de vin.

Și parfumul meu. Probabil mai fusesem pe…