la serviciul unde tu plătești

ușile liftului se deschid din etaj în etaj

ceasul întârzie cu orele iar cafeaua

este atât de fierbinte încât îți este

lehamite

ai un iubit în buzunarul stâng ți se aburesc ochelarii privindu-l dar scrii

și în zilele fără soț dai cu mopul

nu-ți pasă de unghiile trase în gel

ai și rupt una din exces de zel

nu face decat cinci sute de lei

două pagini trei

îți apleci decolteul acela superb pe biroul…

prin oraș a început febra cumpărăturilor îmi lipsește 

luna plină râul rece aroma fânului

norii risipiți ca niște ani

pe străzi taxiuri claxonează galben

taximetriști ne cer bani

moși crăciuni se învârt grăbiți în vitrine 

un autobuz dă buzna pe trotuar bătrânul acela care moare cu pensia necheltuită în buzunar ar cumpăra ore

societatea spune tot trebuie 

doar să taci printre semeni

gradul de risc seismic este marcat

cu roșu 

nu poți inventa dioptrii pentru cuvinte

ele reprezintă un adevărat pericol public atunci când scriu cărți la mansardă

cu doi lei scriitorii își fac de cap 

pe albul pereților atât de fragili

încât se pot prăbuși monosilabic

ca doi polimeri ne așezăm în starea orașului dus la patinoar

lumini fluorescente seduc orașul

prin biblioteci se lansează cu furie

o maree de cărți

beau cafea cu vers alb și-ți întind

setea muntelui de sare

tu te deloghezi dintr-o iluzie îmi scrii

utopii 

ești al naibii de poet într-un oraș monopolizat

vocea ta mi s-a înfipt pe retină

fiecare dans a mai așezat între noi o vibrație

sunt partituri care se cântă la două mâini exact ca o eclipsă de lună

poate galopul acela de emoții nu ne va pribegi

o să apuc să-ți răstorn cafeaua în palme 

tu o să-mi muști emisfera stângă până mă voi lega

de tine ca o piranha

poezia este ca orice sentiment

plată înaltă lustruită întunecată

culorile i se scurg după o sută de ploi

abia atunci curcubeul din ea

construiește un pod Mirabeau

sau aprinde un miracol

legătura mea cu poezia este

tot mai strânsă

versuri fardate alunecă pe coala albă

nu am voie  să opresc însă

clipa aceea care m-a mușcat de piept

pe când îți întindeam

firescul poeziei mele

cu absolut o mie de cuvinte…

în piața veche lumea este strâmbă

ies aburi la ferestre de atâta bârfă

cuvintele sunt negre de nesomn

se sapă în ciment șanțuri umplute

cu alcool