necunoscutule

te primesc în arhipelagul meu

gustă-i aroma liniștii

din esența strugurilor mei albi

plantați special pentru tine

ia și un somnifer de uitare

a gândurilor înnorate

de prea multe cuvinte

păstrate-n tăcerea singurătății

vino necunoscutule…

uite

spațiile acestea dintre cuvinte

sunt ca niște vise

pe care le spulberă vântul

în vremelnicia acestei toamne

nici timpul

ce umblă hoinar prin buzunare

nu lasă vreo vorbă mai veche

sub tălpi simt pierdutele zile

ce mă despart de clipe…

uneori

vorbesc cu mine despre poezie

alteori

despre tine

care o citești

tremurând până la miezul nopții

în vibrații ce cresc

contopindu-se-n sângele tău

injectând sub epidermă

lichidul amniotic al vieții

resimțindu-te nou-născut

după un…

crâmpei de efemer

întrupat

din memoria eternitǎții

curgând prin artera vieții

liber

cǎutându-și menirea-n infinit

găsind-o

când orizontul felin

îmi întinde în față zarea

ca nişte mâini cu multe degete

ce trag cu putere peste timp…

o întâmplare

și câteva vise spulberate

de rafalele unui vânt

amintesc

de încăpățânarea cu care strângeam la sân

nimicurile

întrebându-mă dacă tandrețea

cu care se lipiseră de respirația mea

nu a fost cumva

conturul unor tălpi goale

călcând utopic prin…

sub pleoape

mi-am îngrămădit

nesfârșirea gândurilor

insomnia

și tot spațiul acesta până la tine

mi-ar fi de ajuns o clipire din ochi

să strivesc zidul

ce-mprejmuiește dimineața

să-i înlocuiesc câteva cărămizi

cu tăcerea ce-o am la-ndemână…

de ce ți-oi spune

să asculți tăcerile descântând

luminițele îndrăgostite de liniște

sau cum din blândețea nopții

cade peste noi timpul

umplându-ne pumnii cu clipe de neuitat

de ce ți-oi mărturisi

că fugind spre locul unde cuvintele-ți

repetau numele…

nu

nu mă grăbesc

să trec cu tălpile peste secunde

nici inima nu mi-o mai culc

pe stânca erodată de minute

am să aştept

ca fiecare val de stâncă să se spargă

și-n fiecare undă ce pleacă-n larg

voi așeza un gând

să ancoreze-n timp

sub…

n-aș zice că sunt eu

această umbră

așezată pe rămășițele unui suflet

lipsit de vise

ultima oară

mi-am văzut imaginea

în găvanele albastre ale unei speranțe

lipindu-mă fără ezitare

de respirația ei

lunecându-i ca întrebările

prin…

gestul

prin care-ți schimbi răspunsurile

printre ridurile cuvintelor

apărând imediat

într-un spirit cu stări învelite

într-o nouă piele

zidul rămas din greșeală în picioare

între toate rostirile care-au murit

precum și locul acesta din stânga

unde-mi țin…

am luat totul în serios

ca pe un sprijin

asigurat de numele tău

când a licitat pe ziua de astăzi

râsul acela enigmatic era de fapt

teama căderii în gol

dacă ai fi trecut spunând pass

deschizând pumnul

să arunci poezia aceasta

aș fi rămas totdeauna…

de vrei

trece-ți privirea

peste buletinul acesta de analiză

scrie clar

nicio urmă de regret

nu-ți mușcă buzele până la sânge

niciun rezultat

nu-ți împinge pașii

în direcția iluziilor

care țin loc de dumnezeu…

nu-mi frânge ramul

dacă toamna-l golește de frunze

aruncându-l pe foc

fără teama

că-n inimă nu-i mai pulsează

geamăt viscolit de regrete

nu-mi călca peste frunze

ocolește-le tristețea năpădită

de acest anotimp

ce ne fură clipele calde…

nu cred că semăn atât de mult

cu timpul acesta

atemporal

nu am suficient elan

şi nici încheieturi la degete

să prelungesc dimineaţa zilei de ieri

ceasul din perete

s-a oprit în timpul fecundării ultimelor clipe

le voi păstra într-un recipient de gânduri…