Mă vezi cu ochii rănii desfătându-și pofta

de veșteda lumină în care m-am învelit

  ca un lingou de cositor negru

pentru lipit buzele trâmbițatei

numărători de timp fără limite.

Pe cer măcăne unghiul migrației

albstrului subțiindu-se

pâlnie de greață prin care

lipitorile-mbeznării așteaptă să bea

mierea haoticelor forme de cârcei

din pulpele nepătrunderii.

Cât de zâmbitoare îmi…

Foamea năvodului

sapă gropi îmbelșugate cu amar

în ochiul apei-păianjen.

Sălbătica libertate de a fi

braconieri pe valurile

echilibrului mințit de

spuma pândei constrânse

să absoarbă coșmarul mișcării,

pâlnie-mbătată

cu glasul adâncului răpitor.

Trofeu înhăitat cu disprețul

neîngenuncherii în lacrimile

țărmului,

resemnarea nopților marine

instigă perlele morții

să facă prostituție

cu putreziciuni…

Respir vag promisiunea

că nu voi mai da nas în nas

cu dimineți cucăinde

în bordelul nopții.

Mă uit prin gaura cheii cu

dinți de compasiune

înfipți în oglinzi pregătindu-se

să-ngroape amintirea

deplorabilei priveliști -

comună

stelelor buhăite de nesomn.

Mucede traiectorii

dau peste cap halbe

pline cu spumă de haos.

Fereastra dinspre Dumnezeu

aprinde la poalele cerului

zdrențe de viitor disperat că…

O iubesc legănându-se pe tavanul

chemărilor mute

precum somnul stalactitic

atârnat candelabru de lilieci sângerând

ecoul îngenuncherii luminii

în altarul sfințitor de-ntunecate miresme.

I-aș săruta picioarele răsăritului

cu buze rugându-se

s-o asfințească lin între brațele

orizontului meu plutitor pe valuri

de răgușit adânc

șlefuindu-i perlele din lacrimi.

Este pianul…

Cu tot ce este hohot de

preaplin ostil

hârtoapelor…

O să te devore vadul prin care treci

plutindă pe muchie de nehotărâre.

Cu sângele înseninării negre

malurile mlaștinii

au inundat răni îndrăgostite

de pulpele insomniei mele.

Pustiul din tălpile împăienjenirii

miroase a putrede bucurii

cioplite

de idoli lucrându-și podoabe

cu faimă roasă de riduri

cum aurul zădărniciei.

Ascultă târâișul…

Din camera mea de…

În genunchi pe serpentinele nopții,

gânduri albe

se joacă de-a setea nepotolită

cu tăcute dorințe bând miere lunară

din sfârcurile sânilor tăi.

Asemenea unui planor cu aripi de neguri

fremătând pe buzele înălțării,

liniștea care mă zboară prin vidul sisific.

Ai putea să…

Nu m-am păcălit,

amintindu-mi că sunt

nenăscutul

căruia ceața divină

îi ține loc de chip și

conținut fără grai.…

De la rădăcinile somnului roua învață să audă fluid.

De la auzul stelelor iarba învață

să-și desîntunecească vederea.…

Pentru haosul surmenat de marile întrebări

pe care Dumnezeu le-a populat cu

îngeri păzitori de stângăcii îndărătnice,

cerul este o halucinantă

cultură de cânepă destrămându-și rădăcinile

în putred miros de păianjeni la pândă

prin ungherele nepătrunderii.

Aș putea să aud cum se sfarmă

vertebrele somnului

între mandibulele viselor trase de urechi

pentru risipa de energie nesupusă arderii.

Mușchii bătrânelor…

Din lâna neliniștii plutitoare

se țes haine pe măsura vântului așteptat

să cearnă peste ridurile toamnei

simțăminte cântate la pianul agoniei.

Ascult aplauzele ploii lente

asemenea unei mașini de cusut

nervi putrezi

pe patrafirul cerului

tocat de moliile…

Cât de alb întristat este cearceaful gândurilor
în care ne învelim nopțile,
numai nesomnul valurilor de iubire
zvârcolindu-ne trupul singurătății
știe.
Trebuie să ni se lumineze de
largă împărăție
în miezul unei îmbrățișări cu clipa de miere.
Dacă mai locuim în castele făcute
din aura nevederii,
pământul sentimentelor noastre
se va dezintegra în biserici cu arhangheli
veniți să ne cunune crucile

De-acum primesc să fac vizite numai frunzelor

cu ciorapii jumătate verzi, jumătate galbeni.

Între culori nu este loc de popas

decât la etajele: glezne, genunchi și mai sus,

unde o priveliște cu freamăt de zmeuriș în extaz

îmi așteaptă liftul.

Toamna mă sfătuie să nu opresc între goluri.

S-ar putea ca diafragma răsăritului secret,

pregătită de instantanee fierbinți

alături de mugetul sângelui meu,

să pună comprese cu sloiuri…

Apa rănită de ghearele cursului tulbure

spală rădăcinile unei lumi de mistere

pe umerii cărora

lumânări cu fitilul ștreang pentru

istoria carbonizată a nesomnului

își exorcizează ceara.

Poetul este unic doar în clipa când

neclarul devine măgar

nerăbdător să imite

nechezatul alb al nisipului stelar

priponit de inspirație pe livada paginii.

Cu prundul închipuirii își ospătează…