Nu înceta

să întrebe întunericul

cufundat pe trei sferturi în umbra

din ultima parte a nopţii

cu tâmplele scobite,

într-un calm deplin

ca-ntr-o alegorie a duratei eterne

pe linia aceea profundă şi continuă…

Viaţa,

cum sufletul se sfâşia

convingător în glas

să-şi exprime

bucuria,

durerea,

dragostea…

Înflăcărat în gest

a străbătut cu pas grăbit

într-un fel încurcat,

flacăra

ce scotea la iveală întunericul

tulburat cu disperarea

să găsească un cuvânt

care apăsa pe ochiul lui

ca două găuri negre

umflându-i obrajii,

lăsându-i răsuflarea

să iasă prin buzele strânse…

Mugete de voci se aud.

Cerul începe

să-şi stingă culoarea

marile păsări argintii

emană miros de ghiulele

pensionarii

devin militanţi

ca să-şi completeze pensia

lângă o fântână fără apă

un bătrân

primeşte în dar

o pungă cu mălai

se bucură,

zâmbeşte,

arătându-şi dinţii

pe care nu-i mai are,

mulţumeşte

înclinându-se adânc

ieri era albastru,

sau verde,

sau…

mă plimbam prin cercul de lumină

cuvântul  pândea ca un soldat prost plătit

îmi jefuia liniştea

mă lăsa cu gânduri infinit de negre

deasupra patului crescuse iedera

 ţinea rădăcinile în pardoseala vremii

avea multe flori violet

se odihnea în culoarea destinului meu

perfora cu frunzele ascuţite…

                                                               fratelui meu, in memoriam

Această…

Dacă totul ar fi ca altă dată

Mi-aş face sufletul ca o fereastră

Să intre-n ea ca şoaptă după şoaptă

Privirea ta de linişte albastră

Apoi sufletu-mi să-şi lase forma

Ca o rugă-n necuprinse lacrimi

Pe când se scurg suspine din enorma

Şi neînţelesei tale patimi

Am s-adun visul ce se înfăşoară

Ca vraja pe-ale noastre începuturi

Când privind obrajii tăi de ceară

Voi depune ale mele dulci…

peste cuvintele lor e un strat gros de praf

îşi umezesc buzele rostogolind bolovanii uscaţi

în ţara mea e furtună cu valuri mari

toate încercările muritorilor de rând sunt zadarnice

eu nu am întrebat pe nimeni de ce ferestrele au obloane

îmi beau cafeaua ieftină la o cârciumă din cartier

nu…

Dintre zecile iubiri 

 câte oare-or fi uimiri?

 Dintre sute de-ntrebări…

EȘTI ATÂT

        DE FRUMOASĂ

că primăvara, florile

au termen de comparatie.

apa s-a adunat în lacuri

doar să te guste de dimineață.

soarele plânge cu dinți

cristale, roșii de ciudă

când te piepteni cu rouă.

îmbraci caldarâmul gri

cu moale de tălpi dulci

înmiresmate de nealergare.

păsările renunță la…

Cu chipul încordat de spaimă,

clar în gândire,

căuta să-şi dea seama pe unde merge…

Vorbea tăcând

cu un zâmbet cu aer complice

printr-o intuiţie neaşteptată,

cu sângele

ce îi curgea din toate rănile,

pierdut în divagaţii melancolice

aidoma desfrâului din suflet

când ciclul neîncetat al astrelor

s-a oprit.

Cu un zâmbet subţire

în momentele de totală  lipsă de activitate,

cobora cotiturile muntelui

mai puţin neliniştitoare

şi bătea aerul

cu mişcări dezordonate

de braţe, vărsând saliva albicioasă

din gura strâmbată de şirul rânjit de dinţi.

Era râsul unui om cu mintea tulburată…

Privindu-se-n oglindă ochii nu s-au recunoscut,

Mâinile gesticulau diferit și cu greu între ele,

Umbre-nveleau dureros gingășia acestui trecut

Iar gura-și pierduse conturul în riduri rebele.



Umerii purtau povara-mbrătisarilor lăsate de tine

Și stăteau aplecați prin ramuri de aduceri-aminte,

Îl simțeam pe cel din oglindă strecuranduse-n mine

Încercând să vorbim între noi, fără glas și cuvinte.



Privirile lăcrimau lumină pe rama acelei…

un ochi pe faţă
un ochi pe dos, mereu,
haina timpului.

toamna ruginie,
lumină rece, pe drum
bătătorit

mângâierea ta,
crestele munţilor
în plecăciune.

depărtările,
inimă călătoare,
clipă fugară.

bântuit de furtuni,
suflet-poezie,
fulger în dar.

ciocârlie-tril,
dimineaţă de vară,
muntele-cântec.

pârtie de brazi,
verdele suind voios
vârfuri amare.

să nu-ţi mai aud tânguitul plânset blajin

rostogolindu-mi lacrimile pe stânci

doar pe orizontală

doar acolo unde cordul îşi pierde bătăile fără ecou

o să te sun

să-ţi trimit jarul…

Numele tău,

tunet venit

din orizont crepuscular

şi explodând în mine

graba ceasurilor,

a drumurilor fără sfârşit,

fără ‘acasă”,

a clipelor din care roade Cronos.

Am încercat

să fac în mine gol,

cuib, pentru el

dar ar fi însemnat

să-mi arunc inima la gunoi,

să nu mai respir,

să nu mai trăiesc.

Numele tău,

venit cu tot albastrul

din mare şi…

Salahorul

mi-s pumnii grei

de parcă aş fi salahor

şi…

Stăvilarul tăcerii s-a rupt…

privea

cum trecutul

se întorcea prin cuvinte,

prin imagini.

Strigătul care i-a ieşit din gură,

l-a oprit cu un singur gest,

o încercare de negare

adunând şoapte

din timpul ce a fost atât de scurt

cu ochii

acoperiţi de valurile de sânge curse din cap

când se uita în jur ca o fiară…

Ţinea mâinile înainte

printre strigăte şi zgomote

din timpurile ce nu s-au copt

în zâmbetul palid

care strângea buzele

în piatra timpanului

înţepenit pe măsură

ce se grăbeau

imprecise, umbre printre umbre,

păreau să se întrupeze din ceaţa

ca o pătură lăptoasă

într-un şir neîntrerupt.

dacă te-aș întâlni nu știu ce aș spune

poate aș deschide buzunarul stâng

ca să muști până în altar

ca un om care nu a știut gustul adâncului

ştiu că tu simţeai că era acolo

undeva

adânc îngropată în lutul blestemului

scânteia aceea rebelă

care să aprindă lumea îngerilor de porţelan

pe geana luminii

cu încă o pedeapsă

şi asta poate pentru că în inconştienţa mea

le boicotasem zborul

pusesem rugină pe timp

în încercări inutile le franjurasem  aripile

şi nu

de luni până duminică seara

nici acum nu-s pregătită de…