Ne-am umplut zilele cu iluzii

[Any Dragoianu]

 

 

peste cuvintele lor e un strat gros de praf

îşi umezesc buzele rostogolind bolovanii uscaţi

în ţara mea e furtună cu valuri mari

toate încercările muritorilor de rând sunt zadarnice

eu nu am întrebat pe nimeni de ce ferestrele au obloane

îmi beau cafeaua ieftină la o cârciumă din cartier

nu port bijuterii şi nu am limuzină

trebuie să fii talentat la împrăştiatul cu praf

particulele fine îţi otrăvesc organele interne

te învineţeşti pe tot corpul

dispari şi apari ca un vrăjitor adevărat

în casă nu îţi găseşti identitatea

a cusut-o bunica pe o pânză veche de sac

câinele urlă a pustiu în mai toate bătăturile

e o foame teribilă pe străzile înguste

bătrânii trăiesc cumpărând nimicuri

şi părul se lipeşte pe faţa umedă a lumii

cotrobăind după monede vechi

prin buzunarele sorţii

ne minţim că trece furtuna

că avem soare pe tavanul zilelor noastre

rugăciunea e singura flacără din amurg

 

[Any Dragoianu]

Va multumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Any, felicitări pentru această poezie!

Uneori ne desenăm cu rujul câte un zâmbet ca să putem străluci de dragul iluziilor...

[Any Dragoianu]

Va multumesc, mult! este una din cele 5 creatii cu care am participat la concursul starpress, unde am obtinut o mentiune speciala...

Va doresc o zi racoroasa!

[Sofia Sincă]

Ai construit o imagine apocaliptică, dar foarte sugestivă, întrucâtva asemănătoare cu trăirile interioare a celor mai mulţi dintre noi. Afectiv, inteligent şi poetic alcătuit, poemul îşi face loc considerabil între altele asemenea din poezia românească. Cel puţin la cea internautică.

Cu deosebită admiraţie, Sofy!

[Ligia Mihaela Ionescu]

"Rugăciunea e singura flacără din amurg" -  într-adevăr așa este. Un poem cursiv, atât de bine scris, că îndeamnă cititorul la recitire . Imagini reale deosebit de sugestive  în contextul poetic creat . Cu  deosebită admirație, Ligia M. Ionescu