Flori de mac între rapițe nebune,
Scaldă ochii, ard adâncul,
Când se iau la întrecere cu vântul.
Flori de mac și-n trupul meu,
Se rotesc în cerc mereu,
Luminându-mi, înflorindu-mi,
Înșoptindu-mi, patimi, lacrimi,
Aripi, gândului năvalnic.
Flori de mac prin scaieți ori s-au pierdut,
Ori prefăcut, într-un rai necunoscut,
Veșnic, rătăcind în aurore,
Illo Tempore...

Duh Sfânt învăluie mireasma florilor regine.

Desprins, un măr aprins de zâmbetul luminii
Cade ofrandă tumultoasei Cozânzene...
Iluzorie cădere prin lume și prin sânii
Înveșmântați cu roze și cu spinii de la vreme.
Doar o boare răsfirată-n trupul prea năvalnic
Cuprins de rugăciunea inimii de foc,
Dispare-n cerul nemuririi tainic,
Ca și o pasăre măiastră în nesfârșitul lumii joc...

”Lasă-ţi emoţiile să curgă

În avatarul luminii”,

Auzi Puştoaica Cosânzeană,

Un glas, ca tunetul în depărtare

Întrupându-se ca şi o boare

În cercul ei de tainică putere...

„Cuprinde punctul de lumină

Lasând vârtejul cuvintelor să-ncingă

Adâncul gândurilor care vor să vină

Pe furiş”, îi zise în fulgerul tăcerii,

Moşul cărunt cu-nsemnele vederii

În alte lumi cu cei prea sfinţi:

„Te roagă, nu încerca să te frămânţi”.

Greu este…

Erudit, pasionat, curios, da Vinci, Leonardo

Trezeşte în mintea Puştoaicei Cosânzene

Atâtea arhetipuri adormite,

Însemne şi dorinţe răsărite

În şoapta florilor regine.

Ochii prind a se închide

Iar Luna ţine în braţele de argint

Fiorul unui vesel Cătălin...

Atâta dor în zborul mitic spre înalt,

Și Doamne, atâta tremur este-n fire...

Atemporală-i căutarea Graalului şi a iubirii...

„Doamne, dorinţa mea cea mare

E să pictez, să…

Între lumi, timpul trece,
timpul merge,
timp se întoarce înapoi,
numai noi în cercuri largi,
regăsim privirea noastră
dincolo de lumea asta,
doi șoimani zburând alături,
între vremuri, între gânduri,
rătăcind apusul pururi.

Reverberând, timpul trece,
timpul merge,
timp se întoarce înapoi,
numai noi în tremur lin
arcuim sărutu-n stele
să ne fie înger, demon,
o scânteie, între lumi...

Cum să mă joc cu timpul,

Când dragostea mă-nhață de-o ureche?

Aș desena pe caldarâm tot gândul

Și-n cercul fără de pereche

Te-aș săruta cu buza arsă de cireșe...

Ți-e teamă, timpule, de mine,

De-mi scuturi flori dalbe de măceș,

Pe buze rujaline? Ce timp îmi arde

Chipul prins de umbre-ntr-un vârtej

Al gândului, când dorul îl pătrunde?

Sunt doar scânteie în zborul spre înalt.

O știi! Macii zâmbesc, la ultima euharistie,

Schițând…

Toaca bate!

Prin vâlcele

Mii de stele,

Agățate de scaieți,

Tremur toate,

Însetate

De dorințele trupești...

De la stână se porniră-n vuiet

Lin, nevăzutele tălăngi...

Doina-n sunete prelungi,

Tot cuprinde între rugi,

Între trestii, între murmure

Îndelungi, satul adormit

Pe creastă, cu povești

Cu poverile trupești....

Iese fum din plita veche

Șuierând lângă timpul nepereche

Iar pe gardul cu ulcele,

Un…

Încifrez în jocul nopții
Sufletul vibrând uituc
Și aștept răsuflul morții
Încolăcindu-se haiduc,
De un număr geometric,
Par, impar... de vin... mă duc...

Inițiaticul drum din luna lui Cuptor,

e vis sau mi-a fost scris? ori poate nu...

e déja-vu?

Îngerii îmi sunt la pas

iar sihaștri în umbra lunii, nevăzuți

îmi poartă gândul pe cărările domnești,

răsturnând clipa iubirii, între stele,

între taine și povești...

Cu sihaștrii-n tihna lunii,

Ascult murmur de izvoare,

Focul sfânt al rugăciunii,

Gând pustiu să împresoare...

Cimbrișor și margarete

Rătăcit-au veșnicia,

Gândul…

Nu poți dansa cu sufletul de ceară...
Focul sorții, ca o fiară,
Te pândește, te topește,
La un cânt al meu
Din zori, zmeu
De foc, rebel, năvalnic,
Într-un hronic tainic, tainic...

Privesc zarea!

Licurici sfidând povestea

Și spirale tremurânde

În pictograma

Stăpânului de galaxii,

Aprind cerul, Calea Lactee

Și-un adânc al patimii...

Așezându-mă pe-o piatră,

Înrourată de destin,

Ascult murmurul luminii

Și al umbrelor prin spinii

Pătimași de sindrofii...

Îmbrățișându-l pe Gwydion,

Axion al lumii mele,

Magul clipelor și-al mâinii

Ce-mi trezește toți fiorii

Într-o tainică visare,

Sărut…

Pe câmpul plin de romanițe

Cosânzene își prindeau între cosițe,

Vântul și șoapta de departe

Ce le bate-n poarta inimii cetate...

Alături se scutura un murg, de stele

Și de însemnele perene

Când fetele între refrene,

Îl mângâiau cu sufletele

Lor rebele de domnițe,

Stârnind în seară atâtea luminițe...

Prinzând pe buze, nurii din gropițe,

El, veșnicul Luceafăr,

Surâzând, și fără-astâmpăr, de umăr

Le cuprindea ca-ntr-o…