și toate stările tale mă fac să exist

într-o jumătate de cer

și-ntr-un verde secetos

unde se zidesc amintiri zdrențuite



și toate privirile tale mă descos

din portretul de ceară

în care ne-am topit cuvintele

într-un descântec



lasă poarta deschisă

voi trezi miezul nopții cu sânge de dor

închipuiește-ți că adorm

într-un concert nebun

că brațele tale vor lua forma

timpului…

am văzut cum se scrie zodiacul de noapte

și cerbi am văzut mușcând pădurile în zorii zilei

bietele gânduri la un cros fără sosire

și ultima ta reprezentație într-o grădină pariziană

învățai deșertul să înflorească pe buzele mele

mă afundam în ceață un străin îmi spunea că trăiești în vara mea

dar se înălțau munți mereu mai tandri

zadarnic m-am cățărat pe stânci să văd soarele

părea o pâine rece și necoaptă

mi-am făcut o…

puneai somnul pe note erai adorabil în cămașa de luni

știam că noaptea îți va fi oaspete

dar n-aș fi crezut că o duci pe brațe în turn

să-i arăți lumea cu zdreliturile mele de copil și tramvaiul pe care l-am pierdut într-o vară

și frunzele care au plimbat păduri către mare

și jungla care și-a ascuns urletul în sân

ziua de marți a trecut neobservată

miercuri ai plecat devreme la coasă

veniseră dealuri după…

lasă noaptea asta las-o să plece

nu vezi că respiră ca o căprioară pierdută în troiene

are un ochi negru și unul albastru

poate se va rătăci în somn

ori lasă-mi-o la un colț de stradă

se va întoarce negreșit  

mâine dimineață te voi trezi să bem o cafea la nisip

cu soarele pe umăr

vom învăța marea să cânte

să plângă

să râdă

să danseze

să ceară

știu în adâncuri un pian și trandafiri…

În pumnul tău scânteile se joacă,

Și-mi este ger și-mi este promoroacă,

Pe brațul meu, tăcută, o vioară

Se va sfârși de dor în astă seară.



Voi căuta o scorbură pe ape,

Din ea iubirea ta să se adape,

Și îmi voi lua corabie polară

Și țărmuri noi, și ancoră de vară...



În turnul cu pereți de zile bune

Chema-voi iute fulgere nebune,

Le-oi da chirie să trăiesc prin ele

Tot ce-am legat cu lanțurile mele.



Dac-o…

așa e în prisacă trebuie să știi din ce parte vine roiul de gânduri

astăzi șerpuind mâine mai înalt decât mărturia uitată pe scări

aceasta e marca mea lipește-o de stup

va fi la fel din orice unghi ar înțepa cerul

cerșetorul de argint are palmele ciuruite

prin ele te zăresc ancorând sănii cu noroc

știu că-ți vei păstra glasul în mine

urmăresc săgeata strecurată în oceanul de astăzi

ca o undiță uriașă

aș înota pentru ea…

- mă aștepți într-un oraș visător

orașul de pe apă

de o mie de ori tu și o picătură de soare

drumuri subterane fără astâmpăr au tălpi albastre freamăt de vară

și un templu din cărți de joc

acum am zărit cerul sub pământ

da da te recunosc

ești femeia mării

femeia pentru care am înotat veacuri pe spatele unui rechin

pe buzele tale mi-am lăsat toate cugetările pe care le-aș fi ales

motto pentru nemurire…

dulcea mea depărtare

sunt eu vinovată că s-au îndrăgostit toate țărmurile deodată

nu vezi că port boabele fericirii tale

cu un curaj demențial

fără să știu cât fără să știu până unde



gleznele mele palmele tale sângele nostru în toți macii

voi ține un discurs despre asta

acum îmi vin cuvintele mă imploră să le șoptesc

să nu uit nici iedera care ne ține captivi cât să te strig

deasupra munților

în șuierul…