din paşii tăi furişaţi tip-til pe aşternutul

cu mine, s-a înălţat în noapte 

să culeagă vise,

să le aşeze printre stele,

perdea pentru suflet.  

nicio femeie nu-ţi poartă sâmbetele

ca pe o cămaşă unisex

nu mai încap în freza stilată

cuvinte fixate ca metatext

în geanta handmade port expresii rodate

cum şchipătezi de călcâiul pieziş

scot lama parşivă a tăcerii vexate

şi-njur vreo trei ceasuri prolix

subliminar maschez gelozii recurente

te simt expus la orgii pervertibil

dar îţi întind atele concrete

cioplite din osul lui manole flexibil

calc strâmb…

Haiku (X)

un bob de rouă

a răsărit pe iarbă

o stea moare-n cer 

Haiku (IX)

nomad însetat

ciutura-i doagă-spartă

început de…

eu pe noapte calc

eu pe noapte cânt

ramonă ramonă

cărămida-mi plânge

zidul mi se scurge

câinii suri mă latră

craiul nu se-mbună

ramonă ramonă

ramură de lună

mie nu-mi e-n rună

turnu-mi străjuieşte

şoimul mă-mpânzeşte

ramonă ramonă

zideşte zideşte

mie apa-mi sună

şi-mi e a fântână

se naşte dintr-un partaj de clipe

cu unul în sud

şi

unul în nord

şi

aripi fâlfâind prin turbulenţe, îşi fac plinul

de uitare. Uitare de sine şi plin de tot în toate,

îşi aşteaptă explozia de roşu pe albastrul

din cerul ce ascunde (prin nori) zidul înălţat

de munţi 

cu putere

să lovească,

să împrăştie plasa de stele. Iubire de alb.    

Nimic nu mă poate smulge

din brațele privilegiului

de a fi murit

nesfârșit de albastru

în muzica unui copil

care cânta depărtărilor

la solzi de mări volatile.

știi semnul acela șerpuit din mijlocul pădurii

derutant mai era

tăietorii de lemne au crezut că pot face din el cea mai bună vioară

de copacul misterios nici vorbă

ascunsesem câteva șoapte acolo 

și ziua în care m-am oprit să cutreier lumea cu tine

eram desculță și urcasem pe stânci atingeam carul

se înnodau ploile în crezul nostru sălbatic

apoi că am intrat într-o pânză picturile începeau cu noi

și se răsfățau în…

proprietara inimii în care locuiesc

îmi face cunoştinţă cu cerul

(amantul ei secret)

zâmbeşte fericită

e prima seară din univers

când s-a dezbrăcat de eclipsă

pe tocuri cui

(plină de mine public)

amantul cum-se-cade

face cinste cu stele în gheaţă

şi paie

multe paie

îl cheama Nouă

(ceilalţi opt or fi murit?)

mi-aş săruta…

Eu nu cer viscole-n biserici

şi nici zăpezi în negru revopsite,

când sufletul ascultă predici

iar preoţii au bărbile cernite.

Nu-ţi face cruce la-ntâmplare

icoanele cunosc ce preţuim,

tu m-ai răpit odată din altare

şi tot în preajma lor ne regăsim.

În templul unei clipe se trezeşte

durerea anotimpului pierdut,

eu vreau zăpada care putrezeşte

în nostalgia tristului sărut.

Eu cer…

mi-a sfâşiat toamna cuvintele

tumoarea-mi curge 

infiltrată-n perfuzii

pentru ultima zvâcnire

cerşesc sărbătoarea duminicilor

când pasărea nu a străpuns încă

copacul unde se odihnea fericirea

gangrena acoperă putred

marea amară zvâcnind

dacă te-ai născut printre flori

atinge-mi ochii cu suflet…

sunt un ou înzăuat

sâmbure cu mai multe nume

doar eu îţi închid ritmuri de aripi

răsucite pe dâră de ţipăt

peste abisul pupilei

se împlinesc orizonturi prelungi

tatuate zilnic de nişte îngeri anonimi

chiar dacă noi

mai trăim doar printre cuvinte

eram nebotezat până în clipa

când te-am strigat prima oară pe nume

apoi ţi-am dăruit un pârâu

să se răsfrângă odată cu tine

am înviat sorţii aşteptării

ancorele…

Eu știu când îți trec prin gânduri

după cum freamătă frunzele,

după cum s-apropie toamna.



eu știu în care șoaptă să te caut

pentru a nu-ți tulbura liniștea

și să tac

pentru a-ți pătrunde printre cuvinte.



de fiecare dată când mi-e dor,

trec amintirile printr-un cântec.



ca și atunci când m-ai îmbrățișat,

niciodată nu am…

Să luăm taxiul unei zi de vineri

şi să pornim,

doi granguri tineri

în bluze cu pene pestriţe

suflate-n mov, să ne iubim

pe scara unei mocăniţe...

Să urmărim cum dintr-o oală

pufăind a oboseală,

un şarpe viu ne poartă-n poală.

Eu să-ţi ciripicesc din cioc

în sucul gurii-nmiresmate

de toate florile de soc

ce stau de tufe agăţate,

de-a lungul liniei ferate...

Gustând…

mă-ntreb în neputinţă, zidurile

ce mă prind, dinafară, vor găsi

fisura-n ele

să mă (s)curg

în al sufletului sălaş? În fiece secundă

a clipei, mai cade

un strop. Eroziunea continuă...   

Fie-mi plin de dărnicie
vidul căruia mă rog
să-mi laude buzele
măcar cât a clipi din ochi
amăgirea
că ți-am sărutat somnul.
Dulci vise
veniseră să-și limpezească
în sângele meu
rufele intime ale naufragiului
prin tine.
M-am trezit noapte
pe umerii căreia
te cânta
un glas de cocoș în flăcări.

Se-anunţă cod albastru de ninsoare

la tâmplele cu dantelate riduri,

de parcă iarna-ar fi o întâmplare

ca umbra ce suspină lângă ziduri.

Zăpezi ce-au poposit lângă altare

făcând mai alb pustiul unei vieţi

şi fulgi ce se topesc prin calendare

sunt doar veşminte rupte-n dimineţi.

Pârâurile-ngheaţă dincolo de pleoape

când lunecă speranţa-n orice vis,

să te trăiesc cu iernile aproape

de porţi pe care clipa mi…

Eu te-aș fi putut chema să rămâi,

dar atunci îmi lipseau cuvintele

pe care azi, la căpătâi,

mi le așez, precum ulucile,

să delimiteze timpul prezent

de timpul absent.



eu, deși nu te zăresc, te mai știu

pe surâsul acela de bun sosit,

care mi-a deschis ochii a infinit

pe când nu știam că există târziu.



lacrima cea de bucurie

și sânii ușor curgători,

mi-au rămas…

Aici, acolo, pretutindeni 



Te simt al fluturilor, 

ca semn că iubirea există, visule! 

Pe malurile apelor, …