Ploile îngenuncheau pe la porți,

cuvintele topite mai pluteau un timp,

între îmbrățișări restante,

doruri durute rupeau liniștea

propusă de soartă,

noi, niște postere în vitrina timpului

îngălbenim un spectacol uitat,

o iubire, o viață sau nimicul dintre noi.

Mâinile nu mai știu să mângâie,

vorbele au rătăcit…

La școala de vară,

aritmetica se învață

după alte metode.

Între două respirații

adăugăm o privire lungă,

adunăm urcarea mâinilor,

după un  manual neomologat,

ar trebui să rezulte

măcar o îmbrățișare

îndivizibilă la oricine.

Poate am nimerit un moment

cu perturbări emoționale,

și nu înțelegem ridicarea la putere

a ritmului cardiac suprasolicitat...

avem însă resorturi

matematice…

Toată noaptea am cojit cuvintele,

să avem mieji proaspeți la cafea.

Bucuriile nu se mai încheie la nasturi,

butonierele lor au pus fermoar pe dorință...

te-aș fi iertat, m-ai fi iubit,

sărbătorile încep dimineața devreme,

mă întrebi dacă mai inventez povești,

dacă am măturat tăcerea de pe prag,

e tot mai albă și se vede.

Dimineața e o depărtare rece,

pașii obosiți așteaptă o mirare,

un semn în calendarul…

Esenin e trist, răvășește prin frunzele toamnei,

poeții îl citesc mai puțin

și-l simt tot mai des până-n oase.

Raiul e la o palmă distanță,

dragostea curăță locul, lacrima clopotului

mângâie delicat suflet și carnea ce arde.

Cheile tale, doar poeții le încearcă,

moartea bea vinul devreme,

tu te tulburi în gânduri,

nimicul atârnă pe gene.

Cerul a tras azi cortina,

îngerii îi fac…