Icoane pentru doi

[Constanța Popescu]

Toată noaptea am cojit cuvintele,

să avem mieji proaspeți la cafea.

Bucuriile nu se mai încheie la nasturi,

butonierele lor au pus fermoar pe dorință...

te-aș fi iertat, m-ai fi iubit,

sărbătorile încep dimineața devreme,

mă întrebi dacă mai inventez povești,

dacă am măturat tăcerea de pe prag,

e tot mai albă și se vede.

Dimineața e o depărtare rece,

pașii obosiți așteaptă o mirare,

un semn în calendarul durutelor șoapte,

nu le mai aud și nu mai recit poeme,

jocul de doi a învățat să se descalțe la ușă,

sufletul se roagă

și desenează icoane pentru amândoi.

Oglinda are privirea aburită

și lacrimile nu pot spune : bună dimineața...

 

[Constanța Popescu]

Mulțumesc Vasilisia, Mihai Katin pentru lectură și înțelegere!

[Vasilisia Lazăr]

Și ce titlu superb!

[Vasilisia Lazăr]

Cât de frumos! Copleșitor de frumos! Și mă regăsesc în el...

Te felicit și îți mulțumesc, Constanța!

[Mihai Katin]

mă întrebi dacă mai inventez povești,

dacă am măturat tăcerea de pe prag,

e tot mai albă și se vede.

pașii obosiți așteaptă o mirare,

un semn în calendarul durutelor șoapte,

jocul de doi a învățat să se descalțe la ușă,

sufletul se roagă

și desenează icoane pentru amândoi....am ales astfel  pentru  ca in sine  ele pot  deveni  poeme  ,de aici  bogatia  lirica a ansamblului ,Icoane  pentru  doi   este ca o  simeza lirica!....