Viața un fum

[Constanța Popescu]

Ploile îngenuncheau pe la porți,
cuvintele topite mai pluteau un timp,
între îmbrățișări restante,
doruri durute rupeau liniștea
propusă de soartă,
noi, niște postere în vitrina timpului
îngălbenim un spectacol uitat,
o iubire, o viață sau nimicul dintre noi.
Mâinile nu mai știu să mângâie,
vorbele au rătăcit tandrețea,
au uitat începuturi și decolorează
ușor sfârșitul.
Este mai rece azi ca ieri,
este mai nor, zâmbetul desprins din gene,
strivit de trecătorii grăbiți
ai altor dimineți,
e singur și trist.
M-am pierdut prin poveste,
te-am rătăcit printre bucurii obtuze,
printre călătorii care-mi aplaudă
un fum de țigară,
o ultimă cădere.
Am toate buzunarele pline cu chemări,
cu dureri,
iubire pietrificată, cu fermoarul tras...
viața pe poante.

[Nuta Craciun]

Pe total îmi place dar sunt unele imagini care sună forțat sau poate doar mie îmi sună așa: ”doruri durute rupeau liniștea”, ”călătorii care-mi aplaudă /un fum de țigară”, ”iubire pietrificată, cu fermoarul tras”...îmi par duse într-un extrem, care poate șoca dar parcă nu poate convinge destul, parerea mea.

Am gasit și multe imagini deosebite: ”noi, niște postere în vitrina timpului”, fără niște, ”o viață sau nimicul dintre noi”, ”trecătorii grăbiți /ai altor dimineți,”... 

Oricum e un stil de scriere pe care îl apreciez. Cu gânduri bune! 

[Constanța Popescu]

Mulțumesc, trăirile nu se explică, dar dacă pot face o poezie, să fim mândri! Nu am trăit degeaba. Mulțumesc iarăși pentru lectură.

[Chris]

da, frumos si trist!

[bolache alexandru]

Am toate buzunarele pline cu chemări,
cu dureri,
iubire pietrificată, cu fermoarul tras... O poezie frumoasă din care am reținut aceste versuri care mi se par deosebite.

[Constanța Popescu]

mulțumesc pentru popas și vibrația comună. Am refăcut Vasilisia, scuze și mulțumesc pentru atenționare.

[Ada Nemescu]

*Ploile îngenuncheau pe la porți,
cuvintele topite mai pluteau un timp,
între îmbrățișări restante,* frumos început, apoi în final... viața-i pe poante

aDa

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos ai descris acest apus de iubire! Felicitări!

corect: îngenuncheau

[Mihai Katin]

Mâinile nu mai știu să mângâie,
vorbele au rătăcit tandrețea,
au uitat începuturi și decolorează
ușor sfârșitul...

este posibil, este credibil. este adevarat ca uneori suntem cam goi la suflet...

M-am pierdut prin poveste,
te-am rătăcit printre bucurii obtuze,
printre călătorii care-mi aplaudă
un fum de țigară,
o ultimă cădere...

este bine si asa, sa mai avem unde ne pierde, sa fim aplaudati pentru un fum de tigara... de ce? inseamna ca  totusi avem ceva, poate iluzoriu, poate ireal si metaforic ca un final:

Am toate buzunarele pline cu chemări,
cu dureri,
iubire pietrificată, cu fermoarul tras...
viața pe poante.