SHAKESPEARE – Sonet XXI

[Laurean Mihai Gherman]

De muze n-am să mă mai las stârnit,

De frumuseţea lor sulemenită,

Cu cerul însuşi te-am împodobit

Și-orice fălos doar cu-n fălos repetă,

 

Cât să mă fi făcut să te compar

Cu astre, a lumii, a mărilor splendoare.

Cu prima floare-n an şi tot ce-i rar,

Şi poartă-n tiv telurica grandoare.

 

Dar fie să iubesc, să scriu ce simt,

Şi să îmi creadă dragostea curată,

Cum crede mama puiul, strălucit,

Şi-i pare că luceferii se-arată.

 

Mai spună alţii, vorbe mari având,

Nu te mai laud, că doar nu te vând.

So is it not with me as with that Muse,

Stirred by a painted beauty to his verse,

Who heaven itself for ornament doth use

And every fair with his fair doth rehearse,

 

Making a couplement of proud compare

With sun and moon, with earth and sea's rich gems,

With April's first-born flowers, and all things rare,

That heaven's air in this huge rondure hems.

 

O! let me, true in love, but truly write,

And then believe me, my love is as fair

As any mother's child, though not so bright

As those gold candles fixed in heaven's air:

 

Let them say more that like of hearsay well;

I will not praise that purpose not to sell.