Adam de Federico Garcia Lorca

[gabriel cristea]

Lui Pablo Neruda, înconjurat de fantasme

Copacul sanguin irigă zorii,
acolo unde Eva stă să geamă.
Iar vocea sa lasă cristale-n rană
și un desen de oase pe vitralii.

Pe când o rază vine să supună
finalul alb al basmului ce uită
neliniștea din vena fugărită
pe frăgezimea mărului, nocturnă,

Adam visează-n tremur de argilă,
cum un copil și-apropie galopul
de zvâcnetul ce-i umblă prin maxilă.

Și-un alt Adam, întunecat, visează
pietroasa lună, stearpă și umilă,
unde un prunc stelar se-nflăcărează.

traducere - g.Cristea

Adán

A Pablo Neruda, rodeado de fantasmas

Árbol de Sangre riega la mañana
por donde gime la recién parida.
Su voz deja cristales en la herida
y un gráfico de hueso en la ventana.

Mientras la luz que viene fija y gana
blancas metas de fábula que olvida
el tumulto de venas en la huida
hacia el turbio frescor de la manzana,

Adam sueña en la fiebre de la arcilla
un niño que se acerca galopando
por el doble latir de su mejilla.

Pero otro Adán oscuro está soñando
neutra luna de piedra sin semilla
donde el niño de luz se irá quemando.