De multe ori m-am întrebat dacă cei fericiți sunt cu adevărat fericiți. Cel mai des răspuns pe care mi-l dau, sau pe care-l primesc de la terți, este că doar cei prea săraci cu duhul sunt pe deplin fericiți. Lor nu le plouă, nu le ninge.
Știm cine și de ce a început războiul dintre Minos și atenieni. Știm, conform unei variante a legendei, că, drept tribut, învinșii trebuiau să arunce anual câte șapte tineri și șapte fecioare în labirintul din Knossos, pentru a fi omorâți și devorați de Minotaur.
Deși nu suntem Tezeu, care s-a oferit voluntar să intre în bârlogul monstrului pentru a-l înfrunta, noi, cel mai adesea și fără să dorim aceasta, suntem aruncați în tenebrele labirintice ale vieții. Simțind prezența primejdiei și neavând sabia magică sau ghemul salvator al Ariadnei, trebuie totuși să izbândim. Un prim impuls ar fi să ne chemăm prietenii în ajutor. Dar, dacă și prietenii sunt surghiuniți în tenebrele spinoase și întunecoase ale existenței, cum facem să ținem Minotaurul departe de noi, creându-i iluzia că nu suntem singuri și neajutorați, că are cine să ne scoată la un liman senin? Soluția e mult mai simplă decât credem: sinele! Apelarea la el! Poeta Rodica LUPU ne pune la dispoziție un superb manual de utilizare al acestuia, prin cartea sa de poezii: Dă-mi mâna, Niarne. Suntem siguri că acest „manual” va fi parcurs de cei cărora, uneori, le plouă și le ninge. Mulțumim, poeto!
Cuvinte cheie :
Draga mea Chris! Ochii mi se apleacă, sub imboldul recunoștinței, asupra celor care au realizat acest frumos proiect! Dă-mi mâna, Niarne , ar fi și azi, o simplă propoziție, dacă echipa de aur, a Insemnelor Culturale, nu s-ar fi întrecut pe sine, dând la iveală personalitatea lui Niarne! Cu sprijinul ei, sub îndrumarea domnului da Coza, iată, ”Dă-mi mâna, Niarne” a prins viață, sub forma unui volum de poeme(confesiuni), pe care-l dedic tuturor, celor care-l citesc! Vă mulțumesc! Cu toată dragostea, Niarne!
Augusta Cristina Călin a spus :
O minunată conversaţie transpusă în versuri elegante. Felicitări autoarei!
Felicitări celor care au realizat acest frumos proiect! Şi nu în ultimul rând, felicitări Ion Lazăr da Coza pentru frumoasa prezentare.
Ce aș putea să mai spun? Cuvintele dumneavoastră de apreciere, aproape, le-au blocat pe ale mele! Sunt onorată și emoționată, considerând că ceea ce mi se întâmplă, de când am pătruns pe acest tărâm al cuvintelor, este un vis ! Da, un vis, la care aspiră orice pământean dornic de poezie! Un vis, la care sincer mărturisesc, n-am visat, dar care s-a întâmplat! Și cum întâmplarea nu este întâmplătoare, mulțumesc lui Dumnezeu și dumneavoastră domnule, Ion Lazăr da Coza, pentru încredere, sprijin și îndrumare! Mulțumesc întregii echipe cu care ați lucrat, și chiar cred că, nu prea au avut timp de relaxare! Cu toată admirația și prețuirea, Niarne!
Ion Lazăr da Coza a spus :
Dacă aș putea să fac propuneri pentru Cartea de debut a anului (pe lângă alte două-trei din BIBLIOTECA DIGITALĂ a site-ului nostru), Dă-mi mâna, Niarne nu ar avea cum să lipsească!
O poezie calină, dar fermă! Accesibilă, dar originală!
Mulțumim și felicitări, Rodica Lupu!
Mulțumesc albinuțelor! Și iertare dacă această carte v-a scos mai multe fire albe ca de obicei! :)
Cuvintele de apreciere, i-au generat aripi lui Niarne, să zboare în necunoscut, să-ntrebe, să-și dea cu părerea, să iubească, să sufere, să rabde și la câte alte lucruri încă, să mai cugete! V-am simțit pe urmele mele, intervenind ori de câte ori greșeam! V-am apreciat și urmat îndemnul! M-ați adus pe treapta, de unde pot zbura în lume! Mulțumesc Sofy, mulțumesc tuturor! Apreciere și prețuire, Niarne!
Sofia Sincă a spus :
Dincolo de măiestria versurilor, a meditaţiilor din fiecare poezie a Rodicăi Lupu, dincolo de esteticul reuşit al cărţii, pe mine mă vrăjesc întodeauna prezentările lor, care şi pentru noi, cei ce am pus un umăr la formarea ei, ne surprind. Aştept teribil de curioasă prezentarea făcută de cei doi fondatori. Aici, Ion da Coza s-a întrecut pe sine... a meditat la fericirea terestră faţă cu cea divină. Unde este ea, fericirea? Uite, în câteva clipe ca acestea care-ţi dau fiori şi bucură sufletul pentru realizarea unui frumos de grup.
Felicitări Rodica şi, fără modestie, grupului ce alcătuiesc asemenea minuni.
Sofy
Desigur Gina, Niarne pare să fie pe ”gustul” tău! El și-a devoalat stările, urmându-și călătoria în jurul întrebărilor, a pătruns în necunoscut cu simpla-i cugetare, a ascultat rostirea tăcerilor, a cuvântat despre propriile-i și nu numai, sentimente, dorințe și vise! Niarnele meu se identifică cu Niarnele multora dintre noi. De fapt, aceasta am și dorit, să exprim! Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere și pentru aportul pe care l-ai oferit, la realizarea acestui proiect! Te rog să primești toată prețuirea lui Niarne!
gina zaharia a spus :
M-ai vrăjit, Niarne! Ai escaladat cele mai înalte piscuri ale luminii și ți-ai răsfirat pânzele stărilor, ca un evantai al timpului tău, îmbogățit cu metafore și noblețe.
Prețuirea mea, din toată inima, Rodica Lupu!
Da, Maria, am văzut! Ascultându-te, urmându-te, s-a dovedit a fi o binecuvântare celestă! Mulțumesc dragă prietenă! Aștept cu nerăbdare întoarcerea mea acasă pentru a-ți primi felicitările pe viu! Cu drag, Niarne!
chindea maria elena a spus :
Ai văzut draga mea prietenă că răbdarea ți-a fost răsplătită?! Niarne ți-a întins mâna dincolo de oglinda efemerului și ți-a pus în palmă pecetea luminii-ntrupate! Te felicit din toată inima și-s mândră că sunt prietena ta! Și că mi-ai ascultat sfatul întru plinirea un ui vis! Drag, Gerra
Încântată Corina, că Niarne a ajuns și la sufletul tău! S-ar zice că este un trubadur, gata oricând să te încânte cu melosu-i desprins din corzile inimii sale! Mulțumesc pentru aportul acordat la apariția acestui volum! Cu drag, Niarne!
Corina Militaru a spus :
Ce poate fi mai frumos decat muzica sufletului. Nimic, as spune eu! Versurile tale, mereu o incantare pentru mine, ma indeamna delicat(cum altfel!) sa ascult, sa ascult, sa ascult...
Felicitari, Rodica!
Cu drag,
Sunt fericită că Gerra mi-a îndrumat pașii către voi! Am descoperit locul unde trăiesc îngerii! Nu exagerez Vasilisia! Atâta lumină răspândiți în jurul vostru încât slovele strălucesc în poemele autorilor prezenți pe site! Mulțumesc încă o dată pentru încrederea și aprecierea poemelor din ciclul Niarne! Ideea cu botezul sinelui, o am de câțiva ani, scriind sub o altă formă! Venind aici, domnul da Coza, m-a determinat să dau poemelor o altă formă, așa au ajuns să aibă prezentarea de acum! Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, iar pentru „Dă-mi mâna, Niarne” încă mai zăbovesc în vârtejul emoțiilor, să pot spune limpede ce simt! Tocmai de la celălalt capăt al lumii, unde mă aflu, primiți vă rog mulțumirile și gândurile mele de gratitudine! Cu drag, Niarne!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
O carte frumoasă, cu slove limpezi ca apele de munte. O plăcere a fost pentru mine să lucrez la ea.
Drag de tine și talentul tău, Rodica. De asemenea, același drag pentru Niarne, .
Mulțumesc din toată inima, Melania! Mă bucură trecerea și semnul lăsat, în pagina lui Niarne! Drag,
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor