Jurnalism literar

[Corneliu Ion]

Eu mi-s urmașul lui Don Quijote de la Mancha

Nu sunt un om al vremurilor sale. Cred că m-am născut cu mulți ani mai târziu decât ar fi trebuit, pentru că în viața mea de zi cu zi, lupta oarbă pentru avantaje materiale și dictat social nu își găsesc locul. Marx știa el ce știa. Trăiesc în timpul în care patriotismul îmbrăcat în costum național era aerul respirat de fiecare român, era dezideratul fiecărui român, mai presus de orice alte considerente. Trăiesc în timpul în care tot românul mergea la Sfânta Biserică, sau ieșea la poartă în zilele de sărbătoare, în strai național. A mă întreba, retoric, precum fariseii zilelor noastre: asta e bine, sau e rău – nu are nicio relevanță. Natural și firesc, e rău. Pentru că în lumea mea, a fi patriot este un atribut esențial al bunului român. Ori, în lumea în care trăiesc acum, a fi patriot tinde să devină un rău fatal.

Nu sunt un om prea informat, dar nici unul prea puțin informat. Sigur însă, sunt un om interesat și preocupat de vremea – și vremurile – în care trăiește, sunt un om căruia îi place să gândească și să analizeze, în baza senzorilor proprii, ce se întâmplă în lumea aceasta, de ce se întâmplă, ce este cu totul diferit de ce ar trebui să fie și cum de este posibil așa ceva.

Foarte greu de manipulat, de către oricine, în esență.

Sunt prea în vârstă ca să mai fiu naiv și puțin, puțin, luminat de lectură, pentru a mă mai lăsa încântat de vorbe frumoase, sau filmulețe propagandistice. Am citit destul, ca să fiu conștient că un „stop cadru” nu are nicio valoare, oricât de aurite ar fi cadrele prezentate. Mai mult chiar, pe multe le-am trăit pe viu, am văzut pe pielea mea că lumea care ni se propune astăzi este o lume a falselor iluzii. A iluziilor fatale, dacă te lași copleșit de cântecul de sirenă. Realitatea este total diferită de produsele de marketing împănate cu „E-uri” și „euri”, lansate pe piață tocmai pentru a te obișnui cu ideea că „Mănâncă ce ți se oferă, altă alternativă nu ai”.

Când sunt vesel și bine dispus, chiar dacă sunt în vârful patului, mă gândesc cu drag la drumul dintre Ploiești și Bran, pârjolit vara de soare, cu trecere prin Băicoiul cu turlele aurite ale micuței Sfinte Biserici lăsate în urmă pe partea dreaptă a drumului, pe direcția de mers spre Brașov. Și când sunt trist, tot la acest drum mă gândesc, sau poate la superbul traseu „Transrarău” din Bucovina, unde mi-am lăsat inima cu bucurie și perfect împăcat cu mine însumi.

Bine? Rău? Nu știu! Dar știu precis că nu mă voi putea bucura niciodată alături de cei care vor să piardă aceste comori naționale de neprețuit.

Pentru mine, Patria va fi întotdeauna rotundă și perfectă. Va fi locul care nu poate fi vreodată uitat, care nu trebuie vorbit cu rea credință, sau, cel mai rău, trădat. Indiferent de răutatea și interesele oricui.

Poate că mă lupt cu morile de vânt, dar o voi face. Nu sunt un om al vremurilor sale.