Dealul lui Horia Bernea si Mont Sainte-Victoire al lui Paul Cezanne

[Veronica Pavel Lerner]

Cei doi pictori s-au născut în țări diferite, la un secol unul de altul: Paul Cezanne (1839-1906)  în Franța, Horia Bernea (1938-2000) în România. Au avut însă aceeaşi dragoste pentru un singur deal (nu același) şi, mai ales, aceeaşi râvnă în a-l picta de nenumărate ori, fie la diferite ore ale zilei, când lumina cade altfel, fie în anotimpuri diferite, când vegetaţia şi / sau zăpada dau alte culori peisajului, ori cu paleta fixată în unghuri diferite de privire. Dealul lui Horia Bernea este la Poiana Mărului, Judeţul Braşov, cel al lui Cezanne este în Aix-en-Provence, unde s-a născut pictorul.

 

            M-am întrebat, privind marele număr de tablouri ale lui Cezanne reprezentând Mont Sainte-Victoire, de ce ambii artişti s-au oprit, fascinaţi, la pictarea aceluiaşi deal? Ar putea aceste tablouri fi considerate variaţiuni pe aceeaşi temă? Dar n-a pictat şi Claude Monet o serie de tablouri cu aceleasi căpiţe, în diverse culori? Iar Brâncuși n-a scupltat mai multe "Madame Pogany"? Să fi fost numai nevoia de "șlefuire"? Poate că semnificația repetiției este nevoia reîntorcerii -în timp- la sine. Revizitarea prietenilor, a locurilor, ascultarea aceleiași muzici, revenirea la carțile citite constituie, cred,  o renîntâlnire cu noi înșine. Matei Călinescu tratează  subiectul, cu sensibilitatea-i caracteristică, în volumul "A citi, a reciti" (Ed. Polirom, 2003)  

 

             Referindu-se la Horia Bernea, N. Steinhardt, în articolul "Dealul Universal şi românesc al lui Horia Bernea" din volumul "Incertitudini Literare" (Ed. Dacia Cluj Napoca, 1980, pg 200-205), dă o altă explicație, pe care eu am extins-o și în cazul lui Cezanne. Dacă ar fi vorba numai de variaţiuni pe o temă, totul s-ar rezuma la un exerciţiu tehnic. Dar, nici la Horia Bernea (nici la Cezanne) nu e vorba numai de diferențele de culori şi unghiuri de lumină, ci la ambii, dealul reprezintă un "model" de univers. Iată câteva fragmente din articolul respectiv:

 

            "Ceea ce ar fi putut să fie monoton (ori denotând o monotonie) se adevereşte de o varietate infinită, şi această numai fiindcă artistul, având în faţă acelaşi deal, unic şi neschimbat obiect, se schimbă el, devine altul, se transformă el de fiecare dată în Creator şi (în sens elin) Poet absolut....//...

            Horia Bernea, stăruind asupra dealului, n-a vrut (deşertăciune a deşertăciunilor) să arate cât de măiestrit poate schimba, înmulţi, preface, reconstitui un luctru. Conştient sau nu, voit ori nevoit, a exemplificat "pe viu" că infinitul ne stă la îndemână, sălăsuieşte în fiecare parte, porţiune sau părticică a totalului. Pictura sub penelul său demonstrează ceea ce muzica ne spune de mai multă vreme şi - pe calea sunetelor- e mai uşor de captat: nu numai "unităţile" care alcătuiesc un "tot" sunt infinite sau tind spre infinit şi nu numai posibilităţile de a le combina nu au limită, dar şi "atmosfera" on care iau fiinţă şi durează se poate schimba ad infinitum - din străfunduri şi pe deplin. ...//...

            Bucuria de a-l picta (dealul, n.m ) şi bucuria de a-l privi sunt şi ele nemărginite. Se învrednicesc amândouă de o altă stranie (şi minunată) însuşire a infinitelor: nu se menţin la un anumit nivel, nu rămân la un anumit (fie el şi foarte ridicat) grad de intensitate. Bucuria creatorului şi bucuria privitorului sunt în constantă creştere, participa şi ele la inepuizabilitatea nesfârşitului"

 

            Da, această bucurie de a privi şi re-privi, de câte ori am avut ocazia, tablourile "Mont Sainte-Victoire" a avut-o probabil şi Cezanne însuşi. Când am fost la Aix en Provence, am văzut celebrul deal în realitate. Era un simplu deal, dar, privindu-l, am revăzut imaginile pictate de Cezanne, adânc gravate în memoria mea afectivă.

 

            În încheiere, făcând o comparaţie cu mai multe opere de artă -nu şi cu tablourile lui Cezanne- N. Steinhardt ne învață: "Căci ce sunt scaunul acela atât de galben al lui Van Gogh ori Dealul cu o mie şi una de de fete al lui Horia Bernea ori o natură moartă de Chardin ori merele lui Luchian de nu o proiectare a eului, a inimii carec e "ochiul cerului"? Să luăm aminte: împărăţia infinitului începe înlăuntrul nostru."

 

            Pe măsura ce timpul trece, căutam infinitul cuibărit în noi înșine, cei care am fost, suntem și, poate, vom fi și mâine.    

[Veronica Pavel Lerner]

Multumesc pentru elaboratul comentariu, Valerian Bedrule!

Sigur, perceptiile fiecaruia sunt diferite si fara indoiala, daca Horia Bernea ar fi fost in fata lui Mont Sainte Victoire, l-ar fi vazut altfel decat Cezanne. Eu ma gandisem insa la relatia directa dintre artist si acelasi obiect al artei lui. Si, din acest pdv, nu stiu daca Van Gogh a pictat aceleasi Flori ale Soarelui,  sau altele.  Desigur, chiar daca ar fi fost aceleasi, nimic pe lume nu e acelasi dupa o secunda, nici ce e in jur, nici noi insine.  

Frumoasa si poetica mi s-a parut intoarcerea la Pater Noster din comentariu,  ca si adapostirea in rugaciune. Sigur, intoarcerea la noi insine e intoarcerea in fata divinitatii din noi si aici ne intoarcem de la poezie la filosofie.

Poate ca lucrurile sunt uneori mai simple: poate ca Cezanne vedea, pur si simplu, din curtea lui, dealul Mont Sainte Victoire si ii era comod sa-l picteze. Poate ca acelasi lucru era si la Bernea. Nu stim. In schimb, e sigur ca Van Gogh a fost fascinat de Floarea Soarelui, pentru ca, dintre multele flori, el pe acestea le-a ales!

Ca in orice arta, cred ca pictorii daruiesc privitorului imaginea pe care o vad, simt si gandesc ei insisi, dar opera de arta e intregita numai cand apar si perceptiile -oh, cat de diferite- ale privitorilor!

Intotdeauna m-am intrebat daca Van Gogh vedea  ceea ce era in jur la fel cum vedem fiecare dintre noi...

Am avut surpriza ca, vorbind cu diverse persoane despre ideile mele din articolul de fata, sa constat ca toti mi-au spus ca "nici nu se gandisera sa interpreteze in vreun fel subiectul unei picturi"...

Citatul din Cioran e frumos, face parte din spiritul lui, il "recunosc"!

Da, sa ne plictisim tot asa ca acuma, impreuna!      

Stima si admiratie pentru tot scrii, Valerian!

  

J' Arrive! a spus :

    Toţi avem câte un punct de referinţă. Ceea ce pentru unii poate părea un pârâu, pentru mine poate fi un fluviu, ceea ce pentru mulţi pare un lac, pentru mine poate fi un ocean, ceea ce pentru un simplu trecător ca mine poate părea un deal, pentru artist poate fi un munte… Un munte pe care-l poate învinge, escaladându-l, ori de care poate fi învins, dacă nu a aşteptat momentul potrivit spre a-l cuceri.

     Dealul lui Horia Bernea, ca şi Mont Sainte–Victoire al lui Paul Cezanne, Domnişoara Pogany, lucrare a lui C-tin  Brâncuşi, ca şi Floarea-soarelui - mai multe pânze în ulei care poartă acest titlu, semnate de Vincent van Gogh, sunt ştachete proprii de la care pornesc cei patru, dar şi borne de sosire, sunt încercări îndrăzneţe şi pătimaşe, dar şi finitudini, sunt lecţii de zbor, dar şi exerciţii de admiraţie, sunt refugii, dar şi ispite de a exista, toate cu întoarceri, ca la un Pater noster.

     Revenirea e ca o rememorare la ce va să fie, poate, unde cei doi artişti la care Veronica Pavel Lerner face trimiteri redescoperă rugăciunea la care se adăposteau în copilărie, adăpându-se, în tot acest timp, din izvorul marii aventuri.

     Plictiseala devine muzică pe marginea mării şi extaz pe vârf de munte. (Emil M. Cioran – Amurgul gândurilor, Ed. HUMANITAS, 2008)  

     Să ne tot plictisim admirând operele celor doi artişti şi nu numai…

 

  Îţi mulţumesc, VPL!