Greşeli frecvente în limba română (II)

[Vasilisia Lazăr]

Anacolut

 

Anacolutul (plural: anacolute sau anacoluturi) este o întrerupere în structura sintactică a unei fraze. O frază ce conține un anacolut începe într-un mod care sugerează o anumită finalizare și continuă printr-o schimbare bruscă a construcției logice, astfel încât cele două fragmente de frază au o legătură sintactică defectuoasă. De exemplu, fraza Cine mă caută, nu sunt acasă conține un anacolut, pentru că începe cu o propoziție subordonată subiectivă, lăsând impresia că urmează informații despre persoana care mă caută, dar continuă cu o propoziție principală care are deja subiectul subînțeles eu. Uneori întreruperea structurii sintactice are loc de mai multe ori în cursul frazei.

În general, anacolutul este considerat o greșeală gramaticală și de stil, dar poate fi folosit intenționat în limba literară pentru a obține anumite efecte. De exemplu, deoarece anacolutul este specific limbii vorbite și gândirii interioare, apariția lui în scrierile literare sugerează aceste registre retorice. Pe de altă parte, anacolutele mai sunt folosite în literatură pentru efectul comic pe care îl au și pentru a sugera lipsa de cultură a unor personaje; autorul român I. L. Caragiale a întrebuințat adesea anacolutul în scrierile sale în acest scop.

" Anacolutul (plural: anacolute sau anacoluturi) este o întrerupere în structura sintactică a unei fraze. "

 

Etimologie

Limba greacă veche târzie: ανάκολουθον anakolouthon (inconsecvență logică), forma de neutru a adjectivului anakolouthos (inconsecvent) → limba latină târzie: anacoluthon → limba franceză: anacoluthe → limba română: anacolut.

 

Clasificare

Există două tipuri de anacolut:

• Anacolut simplu – vizează cazul, numărul, persoana;
• Anacolut multiplu – constând în combinarea unor construcții diferite, combinare lipsită de orice coerență.

Exemple

În limba română:

a) Anacolut simplu:

• „Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palatele și socrii.” (I. Creangă, Povestea porcului)
• „Fetele împăratului, întâmplându-se de față când a lovit spânul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de dânsul.” (I. Creangă, Harap-Alb)

b) Anacolut multiplu:

• „Eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn’ atunci cu birja de la Marinescu Bragadiru din Piață, încă chiar domn’ zicea să-l iau în birje.” (I. L. Caragiale, Justiție)
• „Considerând că domnișoara Lucreția Ionescu pretinde că este în dreptul său deoarece în virtutea contractului cu timbru în regulă, când se știa că are domiciliu, neașteptându-se nicidecum, căci nu a avut nici cea mai mică somațiune iar biletul de închiriat a fost pus ilegal și de aceea nu i-a dat nicio importanță.” (I. L. Caragiale, Proces verbal)
• „Cei ce nu închid geamurile de la ghenă și se sparg din cauza curentului, vor plăti toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.” (Academia Cațavencu, 18 mai 2004)
• „Cartea era la Vasile, care mă costase 50.000 de lei, și nici nu era acasă, că avea copertă de carton și stă tocmai în Giulești și nici maică-sa."

 

Elemente problematice ale limbii române

 

Acest articol tratează câteva din cele mai frecvente greșeli de exprimare în limba română. Corectitudinea este considerată aici din punctul de vedere al lucrărilor românești de specialitate, care reflectă în general modul de exprimare îngrijit al oamenilor culți.

 

Tabelul de mai jos cuprinde câteva dintre greșelile cele mai frecvente de scriere sau pronunțare a unor cuvinte. Formele greșite sunt marcate cu asterisc.

 

Greșit	Corect	Observații
*președenție	președinție	Probabil o influență de la prezidențial.
*fregvent	frecvent	Sub influența consoanei sonore /v/ se modifică, greșit, și consoana surdă /k/.
*secment	segment	Nu derivă din verbul a secționa.
*cunoștiință	cunoștință	Unii vorbitori fac diferența dintre *cunoștiință cu sensul de informație cunoscută și cunoștință cu sensul de persoană cunoscută, însă prima formă nu există.
*ștință	știință
două *ridichii culoarea *ridichiei	două ridichi culoarea ridichii	Conform Dicționarului ortografic al limbii române din 2002 (și altor lucrări) pluralul nearticulat al substantivului ridiche este ridichi, iar forma articulată de genitiv-dativ este ridichii.
*noștrii *voștrii	noștri voștri	Grupul de consoane str din nostru face ca în forma de plural i-ul final să fie o vocală propriu-zisă, nu doar o palatalizare nesilabică a consoanei anterioare, așa cum se întâmplă cel mai frecvent (de exemplu ban - bani, alb - albi). Acest fenomen este interpretat greșit de unii vorbitori ca o necesitate de a scrie cuvântul noștri cu doi i la urmă.
*membrii *metrii	membri metri	Un fenomen similar se întâmplă în cazul substantivului membru (printre altele), care are la plural forma nearticulată membri și forma cu articol hotărât membrii; aceste forme sunt adesea confundate în scris.
mi-ar *place	mi-ar plăcea	Tranziție considerată greșită a verbului a plăcea de la conjugarea a II-a la a III-a în forma *a place și flexionarea lui după modelul verbelor a face, a duce. În aceeași categorie intră și verbe precum a tăcea, a părea etc. În caz de dubiu, pentru a determina conjugarea corectă există metoda de a construi infinitivul lung și de a observa poziția accentului, pe terminație (conjugarea a II-a: plăcere, tăcere, părere) sau pe rădăcină (conjugarea a III-a: facere, ducere); infinitivul scurt are accentul pe aceeași poziție (a plăcea, a tăcea, a părea, dar a face, a duce).
*genuchi	genunchi
*delicvent	delincvent	Forma delicvent figurează totuși în câteva dicționare ca variantă a lui delincvent.
*oprobiu	oprobriu
*frustare	frustrare
*intinerar	itinerar
*repercursiune	repercusiune	Probabil o influență de la cuvinte precum incursiune, recursiune, excursiune, toate derivate de la curs, în latină currere (a curge, a alerga), cu forma de participiu trecut cursum. Cuvintele percusiune și repercusiune derivă însă de la latinescul percutere (a lovi, a înfige).
*creem *crează	creăm creează	Verbul a crea se conjugă exact la fel ca a lucra, cu terminațiile adăugate la rădăcina cre- în loc de lucr-. Faptul că rădăcina se termină într-o vocală produce succesiuni de sunete relativ rare (de exemplu hiatul e-ă în creăm) și induce în eroare mulți vorbitori.
*mingie *mingii	minge mingi	Forma corectă a substantivului este minge. Forma mingie nu există în limba română, iar mingii nu este forma de plural, ci forma de dativ-genitiv a substantivului.
ca *și	ca („în calitate de”)	Când ca este folosit în comparații cu sensul „la fel cu”, înlocuirea lui cu „ca și” este permisă (ca și mine, ca și cum). Sensul „în calitate de” nu permite o asemenea înlocuire, deși mulți vorbitori procedează astfel, uneori pentru a evita cacofonii: *„A fost ales ca și conducător”, *„numirea lui ca și ministru”.
*vroiam *vroiai *vroia etc.	voiam voiai voia etc.	Formele *vroiam etc. sunt foarte frecvente în uz, dar nu sunt acceptate de norma actuală. Ele sunt un hibrid între formele a două verbe diferite, sinonime: a voi și a vrea. La indicativ imperfect se preferă de obicei a voi, dar se pot folosi și formele lui a vrea: eu vream, tu vreai, el vrea, pronunțate cu diftongul ea; se observă că la persoana a III-a singular apare o coincidență supărătoare între imperfect și prezent.
*genoflexiune	genuflexiune
*indentitate	identitate	Greșeală indusă, probabil, de cuvintele formate cu prefixul in-.
*transversa	traversa	Vorbitorii sunt induși în eroare de cuvintele formate cu prefixul trans-, prefix care are într-adevăr sensul de dincolo, peste, de cealaltă parte. A traversa provine însă din franțuzescul traverser.
*complect	complet	Unii vorbitori sunt influențați de adjectivele terminate în -ect (direct, perfect).
*celălant	celălalt
*albitru	arbitru
*hambal	handbal
*nu fii *nu zi *nu fă	nu fi nu zice nu face	Forma de la imperativul negativ este identică cu forma de la infinitiv.