Avem o sărbătoare – Ziua Limbii Române. Ce facem cu ea?

[Ion Lazăr da Coza]

Începând cu anul 2013, la 31 august, celebrăm Ziua Limbii Române. Așadar, avem o sărbătoare. Ce facem cu ea? Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române trebuie să fie marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentantele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. Guvernul și autoritățile administrației centrale și locale vor lua măsurile ce se impun pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile legii, să se intoneze imnul național și să se folosească sigiliile cu stema țării de către autoritățile și instituțiile publice. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor… Aceasta este la nivel legislativ și ideatic. Practic? Tare mi-e teamă că „frigem mititei pe orice Golgotă” (închinăciune amară ție, Octavian Paler!). Hai, pentru câteva minute, să renunțăm să ne ascundem în mulțime, ori să dăm vina pe societate, și să ne întrebăm sincer: „Ce facem noi, ca cetățeni ai Patriei Limbii Române, oriunde ne-am afla, în această sfântă zi de 31 August?” Unii mi-ar răspunde, răstit, cu o altă întrebare: „Chiar e nevoie de o astfel de sărbătorire!?” Și-n snobismul lor gregar, în mânia lor cosmopolită, fără să se informeze, aruncă furioși, ca pe o certitudine, ca pe o axiomă faptul că în nicio țară din UE nu există o astfel de sărbătoare. Păcătuiesc la rându-mi, fără să mă documentez din lipsă de timp, și afirm cu tărie că nu mongolii, aborigenii, boșimanii, cu atât mai puțin patagonezii au inventat sintagma frangleza. Mi-e de-ajuns să știu că francezii au impus această expresie și să bănuiesc faptul că au în calendarul lor național Ziua Limbii Franceze, iar dacă nu au o așa sărbătoare, e și mai bine – înseamnă că-și celebrează limba în fiecare zi.

Sincer, ca slujitor modest al limbii române, la un prim impuls, declarându-mă totuși un naționalist luminat, făcând o analogie păgână cu chelnerii care, muncind zilnic în restaurant, după noaptea epuizantă de Revelion, se adună, culmea, tot într-un restaurant, pentru a face revelionul lor, aș răspunde că nu-i necesară o astfel de sărbătoare. Cât de egoiști am fi să nu ne bucurăm de o asemenea festivitate ce ne dă prilejul de a evoca înaintași de geniu cum ar fi un Hașdeu, Alecsandri, Eminescu, Slavici, Creangă, Nichita, de a trage concluzii, de a face planuri de viitor pentru a ne păstra cât mai curată limba. Am mai spus-o și cu alte prilejuri, limba e un sistem viu, cuvinte se nasc și mor, dar chiar trebuie să acceptăm barbarisme (cuvinte împrumutate dintr-o limbă străină fără a fi necesare), „englez(oa)isme”, „romfranglezisme” fără nicio noimă? Cum ziceam, ca truditor insignifiant al limbii române (dar nici Himalaya nu-i alcătuită dintr-un monolit!), pentru mine, zilnic, aceasta e crucea de lumină pe care o port. Firește, mă mai împiedic, mai găsesc un Simon să mă ajute, dar cânte cocoșul de trei miliarde de ori eu nu mă voi dezice de limba mea!

[Gabriela Grădinariu]

Ai zguduit ceva înlăntru ființei mele. Simt, gândesc, vorbesc românește, dar azi spațiul limbii române merită mai mult de atât. Nichita spunea:

„A vorbi despre limba in care gândești, este ca o sărbătoare. Limba romană este patria mea”.

Cum pot vorbi despre limba în care gândesc, am să mă gândesc și azi o voi face. Deocamdată trimit prietenilor vorba ta de sărbătoare. Mulțumiri!

[Nădejde Angelina]

"pentru mine, zilnic, aceasta e crucea de lumină pe care o port."

Reverenţă!

[Dorina Cracană]

Felicitări!

La multi ani, limba română!

[Chris]

Avem o sărbătoare şi ce facem cu ea? O întrebare bună!

aceasta e crucea de lumină pe care o port.

Foarte frumos! Felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

Augusta, întrebarea trebuie să ne-o punem zilnic, măcar noi, slujbașii acestei sublime limbi.

Drag de literata ACC! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Subscriu, dragă Dorina.

[Ion Lazăr da Coza]

Nu-i așa că e o cruce frumoasă, Angelina?

[Ion Lazăr da Coza]

În fiecare zi fără... „no coment”, Iris. Da?

[Ion Lazăr da Coza]

Și eu am simțit astăzi ca fiind sărbătoare, Gabriela. Încântat de solidaritate.

[Vasilisia Lazăr]

 

Mihai Eminescu credea ca „măsurariul civilizației unui popor este limba”, iar limba română este terfelită astăzi fără nicio remușcare.

Când citești unele comentarii pe internet, te îngrozești. Greşeli de exprimare, de scriere, iar de cele de punctuaţie nici nu mai vorbesc, de parcă internetul ne-a anesteziat capacitatea de a vorbi şi a scrie corect.

Nu eşti snob când vrei să vorbeşti corect limba în care ai învăţat cine eşti, limba în care ai învăţat să gândeşti, să iubeşti, să ierţi, limba în care mama te-a alintat şi ţi-a liniştit somnul cu cântece de leagăn.

Da, sunt de acord că limba e un organism viu, care trebuie să evolueze. E firesc să împrumutăm cuvinte din alte limbi, dacă acestea nu au corespondent în română, aşa cum este în regulă să folosim expresii din alte limbi pentru a desemna concepte intraductibile în limba maternă. Nimic din toate acestea nu scuză, însă, folosirea incorectă a limbii române. La un moment dat o să ajungem să nu ni se mai pară nimic greşit.

Felicit pe toţi cei care au contribuit şi contribuie ca Ziua Limbii Române să fie o adevărată sărbătoare a identităţii şi demnităţii poporului român! Te felicit, Ion, pentru acest minunat material, pentru că azi m-ai făcut să simt mai apăsat că sunt româncă și că am o datorie sacră de împlinit!

 

[ilie adrian]

 Ce sa facem cu ea?      ))))))))

Sa o sarbatorim anual.

[Ion Lazăr da Coza]

Melania, eu chiar am simțit ca fiind sărbătoare ieri, 31 august.