Piesele de teatru participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a IV-a, 2017

[Vasilisia Lazăr]

1. Amintiri din Epoca de Aur

(parodie)

 

 

Personajele:

Ninel – președintele țării

Nuțica- prima doamnă

Neluțu – prim-ministrul țării

Dondo-consilier prezidențial

Bulă-președintele CAP

 

          Acțiunea se desfășoară într-un cabinet prezidenţial astfel mobilat: pe lateral se află ghivece mari cu flori naturale, în dreapta este uşa, în stânga-spate este aşezat un birou modern sculptat pe care se găseşte un telefon şi o vază cu trandafiri roşii, în spatele biroului este un scaun tip jilţ, iar pe colţ o bibliotecă cu dosare şi cărţi voluminoase  cu coperţi roşii. Între birou şi laterala din dreapta, pe peretele din spate, este o oglindă uriaşă. Pe colţul din dreapta se află steagul partidului cu secera şi ciocanul, iar alături este drapelul patriei. Pe peretele din spate, în centru, e atârnat un tablou uriaş cu chipul preşedintelui.

 

(În cabinet intră Nuţica, îmbrăcată într-o rochie albă. Ninel, aşezat pe scaun la biroul său, răsfoieşte nişte acte).

NUŢICA: (cu dezinvoltură, plimbându-se prin încăpere). Ninele, astăzi este o zi frumoasă... Nu vrei să admirăm natura?

NINEL: (fără să ridice ochii din acte). Unde vezi tu natură în biroul președintelui?

NUŢICA: (făcând un gest larg cu braţele). Natura umană, dragule!

NINEL: (ca pentru sine) Numai securiști și lingăi…

NUŢICA: (se întoarce brusc către peretele din spate). Vai, Ninele, scumpul meu, ce pictură, ce surpriză!

NINEL: (revoltat că-l tot întrerupe). Ce pictură, toanto?

NUŢICA: Cea care seamănă cu ţărăncuţa lui Grigorescu al nostru!

NINEL: (stupefiat) E o oglindă, proasto!

NUŢICA: Şi e pictată de Rembrandt?... A costat o avere, nu?!

NINEL:  Ţăranca din oglindă eşti tu!

NUŢICA: Probabil m-a remarcat la vreun dineu şi mi-a pictat autoportretul din memorie!...

NINEL: (dezolat). Vai de capul tău!...

NUŢICA: (se maimuţăreşte câteva clipe la oglindă). Vai, dragule! Dar pictura asta se mişcă… Mă imită pe mine!... (cu gesturi largi). La următorul dineu doresc toalete noi! M-am săturat de vechiturile astea… (face o piruetă). Pa, dragă!

NINEL: Iar pleci la Paris după cumpărături?

NUŢICA: Azi, nu! Poate mâine! (iese)

NINEL: (rămas singur, cu zâmbetul pe buze).Ce-ţi este şi cu femeile astea! Ce creaturi a plămădit Domnul  şi le-a dat năpastă pe capul bărbatului!... Sunt greu de înţeles!...(se ridică şi se plimbă prin birou). Să întocmesc un plan de vizite în ţările comuniste pentru următorii cinci ani. Voi încerca o nouă strategie și cu statele capitaliste… Îl invit pe şeful de la Casa Albă… La vizita de acum câţiva ani a Tovarăşului Lixon, acesta a rămas cu gura căscată la florile şi ovaţiile cu care a fost întâmpinat. Au fost momente înălţătoare care nu s-au pomenit niciodată la ei, în ţara tuturor posibilităţilor… Am obţinut atunci contracte şi ajutor, de a progresat ţara cu şapte ani spre invidia Rusiei... Momentan sunt pe bune cu ţările arabe… Specialiştii noştri au făcut adevărate minuni pe teritoriul lor. Vom avea petrol cu nemiluita!... Am dat gata toţi capitaliştii!... De acum vor juca după cum va cânta românul! (ridică braţele în sus). Vom învăţa occidentul sârba oltenească şi căluşarii!... (Din culise se aud chiote şi cântece de voie bună. Ninel începe să joace). Hai, Nuţica, hai la joc, să ne fie cu noroc!... 

(se stinge lumina)

 

            (A doua zi preşedintele stă la birou, iar premierul, lateral, în picioare).

NELUŢU: Tovarăşul Preşedinte şi Prim Secretar General al C.C. şi P.C.R. şi Comandant Suprem al Forţelor  Armate…

NINEL: (face un gest a lehamite)  Neluţu, lasă protocolul  când suntem numai noi doi…

NELUŢU: (în şoaptă) Şefu’, câteodată şi pereţii au urechi…

NINEL: (zâmbeşte) Lasă, că urechile sunt ale noastre…

NELUŢU: Să nu-mi purtaţi pică că v-am bătut aseară la „popa prostul”...

NINEL: (avertizându-l) În următoarele două seri e rândul meu să câştig, că altfel…

NELUŢUL: Am înţeles… Dacă-i nevoie dau un decret…

NINEL: (cu tonul ridicat). Decretele le dau numai eu! (face o pauză). Peste o lună de zile doresc să fac o vizită de lucru în Constanţa.

NELUŢU: În oraş... sau pe plajă?!

NINEL: (ferm) În tot judeţul, pentru ca agricultorii şi clasa muncitoare să simtă spiritul şi implicarea preşedintelui în orice domeniu de activitate. După amiază vom ţine în municipiu un mic miting.

NELUŢU: Cu ţăranii, muncitorii şi intelectualii!...

NINEL:  Întocmai!

NELUŢU: Cât de mică să fie adunarea populară? Să fie prezenţi cei din port, din întreprinderile din oraş, gospodarii din Medgidia şi Cernavodă, cei de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, împreună cu Şantierul Naţional al Tineretului…

NINEL: Şi cei de la Institutul de Marină…

NELUŢU: Şefu’, din cauza dungilor de pe tricou, să nu-i mai confundaţi ca data trecută, când la puşcăriaşii de la Colibaşi le-aţi zis: „Dragi marinari, vă doresc o viaţă lungă în această meserie”!

NINEL: Nuţica m-a derutat. Când a văzut lanurile de grâu, a exclamat: „Vai, Ninele, ce de stuf în Deltă!”

NELUŢU: (schiţând un zâmbet, apoi serios) Cine să ştie de această vizită inopinată?

NINEL: Nimeni! Absolut nimeni! Vorba Nuţicăi, „Numai eu, tu şi ai noştri.” Şi să fiu explicit: eu, ea, tu, garda de corp, cele trei elicoptere, consiliul judeţean şi orăşenesc al municipiului Constanţa, reporteri şi ziarişti, posturile de radio şi televiziune care să transmită în direct manifestaţia populară şi în rest, nimeni! Mergem incognito!

NELUŢU: Şi câteva agenţii de presă din străinătate...

NINEL. Întocmai!...  În obiectivul vizitei de lucru va intra o fermă de vaci,… o fermă de oi…

NELUŢU: De boi nu?

NINEL: Nu sunteţi destui în jurul meu?

NELUŢU: Aveţi dreptate, pe când vacă e numai una…

NINEL) …o fermă de porci…

NELUŢU: Şi de ăştia-s destui!

NINEL: Apoi lanurile de porumb şi grâu…

NELUŢU: Grâul a fost recoltat în iulie şi…

NINEL: Cel pe care îl vor însămânţa în octombrie!...

NELUŢU: Tovarăşul, vizita e în septembrie!...

NINEL: Nu-i treaba ta, tovarăşe prim-ministru, ci a agricultorilor şi al membrilor de partid!

NELUŢU: Trecem în revistă şi o livadă cu pruni, meri, peri…

NINEL: Cu meri, că cireşele s-au cules anul trecut. Printre ei să fie şi câţiva pomi fructiferi!

NELUŢU: Să combinăm fructele lor cu merii noştri?

NINEL: (nedumerit) Hibrizi?

NELUŢU: Nu, şeful! Le legăm codițele cu sârmă… Dacă doriţi, în sălcii şi plopi  punem…

NINEL: (nedumerit) Ce sălcii şi ce plopi?

NELUŢU: Cei de pe marginea drumului. Câteva portocale şi banane ar schimba aspectul…

NINEL.: Eşti nebun de legat! Vor năvăli să le mănânce, iar pe mine cine mă mai aclamă?

NELUŢU: Noi şi difuzoarele!

NINEL: (tunător, ridicându-se în picioare ) Vreau să audă occidentul glasul poporului meu!

NELUŢU: Sunteţi un conducător adevărat, patriot şi  deştept!

NINEL: (mândru) Acesta-i viitorul cel poftesc şi anii de glorie ai comunismului, (începe să gesticuleze cu mâna) înaintarea  României Socialiste pe cele mai înalte trepte, edificarea Epocii de Aur!

NELUŢU: Ura! Ura, Şefu’!...( se apropie de el) Chem televiziunea?... Aveţi inspiraţie să transmiteţi un mesaj?

 NINEL: (revenind la realitate) Nu, nu! N-am nici un discurs pregătit, iar în Piaţa Palatului nu-i nimeni… Rămâne pe altădată!  

(se stinge lumina)

 

            (În cabinet  se află Ninel, Nuţica şi consilierul prezidenţial, Dondo)

DONDO: Tovarăşul Şef, în legătură cu vizita de lucru de la Constanţa…

NINEL: Să-mi pregăteşti discursul!

DONDO: Cam ce să cuprindă?

NUŢICA (nepăsătoare)  Îl ai pe cel de anul trecut, de la Craiova.

NINEL: Nu! Acolo e vorba de alt an, de alt municipiu, de olteni, de Banul Olteniei…

NUŢICA: Ei şi? Schimbi data şi oraşul. În loc de olteni treci dobrogeni, iar în loc de Mihai Viteazul spui Ovidiu din Pontul Euxim! Vezi? E simplu! Schimbăm „banii”!

DONDO: Era primăvara, când abia încolţeau recoltele, iar acum e toamna, când se culeg.

NINEL: (ferm) Schimbi totul… Preiei numai ideile de bază, cu „societatea multilateral dezvoltată”, „formarea omului nou”, „victoria socialismului în ţara noastră”, după care o dai pe „independenţă şi suveranitate”.

NUŢICA: Ninele, oricum e pace în lume!

NINEL: (ferm) Ba e război!... Este războiul rece.

DONDO: (atent la preşedinte) Modificăm ceva şi la cifrele de plan?

NINEL: Suni la consiliul judeţean, apoi la cele orăşeneşti şi comunale şi chiar la preşedinţii de ferme agricole şi CAP-uri ca să-ţi facă un bilanţ al realizărilor.

NUŢICA:  Eu îi informez  cum să le calculeze…

DONDO: Am înţeles, Tovarăşa! Voi trece pe la cabinetul doi.

NUŢICA: Eu stabilesc realizările pe care le transmiţi lor din partea mea, apoi, după ce-şi întocmesc graficele şi situaţiile, le ceri înapoi şi vii cu ele la mine, la semnat.

NINEL: Apoi le eu le voi tăia la jumătate!

DONDO: Păi de ce, şefu’?

NINEL: Ca să nu depăşesc graniţele ţării cu ce-mi raportaţi voi!

DONDO: Spre ruşi nu avem nici o şansă!

NINEL:Să creadă occidentul că am încălcat teritorii străine? Asta niciodată!

NUŢICA: Poate spre bulgari …

NINEL: Sub nici o formă!...Când plouă la Moscova, la Sofia se deschid umbrelele!...

(se stinge lumina)

 

(După vizita de la Constanța)

NINEL: M-a supărat rău preşedintele de C.A.P. din Constanța. Dar securitatea a  oprit la

timp pe cei de la televiziune să filmeze dezastrul de acolo.  (pune mâna pe telefon) Să mi-l aduci de urgenţă pe tovarășul Bulă!

 

(După câteva zile)

BULĂ: (pătrunde entuziasmat) Să trăiţi, stimate tovarăşe Preşedinte al Epocii de Aur!

NINEL: Bine ai venit… (preşedintele se ridică şi se plimbă cu mâinile la spate). Tovarăşul preşedinte de C.A.P., Bulă, sunt foarte supărat de situaţia existentă în localitatea ta. S-a creat un precedent fără egal, cu efecte negative în producţia agricolă  ce va afecta atât rezervele statului, cât şi exportul de produse cerealiere şi animaliere.

BULĂ: (puţin contrariat). Dar am fost singurul care, prin   procedurile ştiinţifice de asanare al mlaştinilor, am redat agriculturii zeci de hectare!...

NINEL: (cu un gest scurt al mâinii). Cunosc situaţia, dar nu este o scuză pentru ce am găsit la tine în gospodăria agricolă… L-am demis pe primul secretar al judeţului, pentru proasta informare pe care a făcut-o Comitetului  Central despre activitatea sa...

BULĂ: (speriat) Acum… urmez eu?

NINEL: (se opreşte în faţa lui Bulă) Prim secretari mai găsim, dar specialişti în agricultură, horticultură, pomicultură şi zootehnie, mai rar.

BULĂ :(cu servilism). Vă mulţumesc pentru apreciere...

NINEL: (categoric, gesticulând).Să nu ţi se urce la cap!... Vreau un raport din partea ta! Să discutăm cu cărţile pe faţă!... De ce ai pus porumbii aşa de rari pe câmp?...

BULĂ (revenindu-şi). Aaa, tovarăşul, este o nouă metodă de producţie… Sunt însămânţaţi după metoda stâlpilor de telegraf, unul ici… altul dincolo…

NINEL: (cu îndoială) Mde!... Dar la saivan, oile de ce aveau lână doar în jurul gâtului, iar în rest erau în pielea goală?

BULĂ: Le-am crescut după metoda leilor!... Aţi observat? Parcă era o turmă de lei!...

NINEL: (nemulţumit). Hm!... Ce ţi-e şi cu metodele astea capitaliste!... Dar la grajduri, vacile erau ca vai de ele, înghesuite şi slabe moarte…

BULĂ: Erau precum cărţile în bibliotecă… Dacă tragi una, cad toate… Apogeul literaturii!

NINEL: Nu sunt de acord cu metodele occidentale…  Îți ordon să revii la tradiţia noastră românească… La anul să-mi prezinţi o cu totul altă gospodărie faţă de anul acesta… Şi nici cocinile cu porci nu m-au impresionat… O adevărată porcărie!

BULĂ: Promit solemn că la anul voi face o „porcărie” şi mai mare!

NINEL: Sunt convins!... (priveşte către drapel). Am luptat mult până să pun agricultura la punct în această ţară.

BULĂ: Ehe, şefu’, după ce nu veţi mai fi, îi veţi plânge de milă!

NINEL: Ce vorbă-i asta, Bulă? (se opreşte în faţa acestuia).

BULĂ: Păi, doar n-o să trăiţi cât pământul!

NINEL: Nu plec din lumea asta până nu desăvârşesc societatea (gesticulează) mul-ti-la-te-ral dezvoltată, spre binele întregului popor ce şi-a câştigat singur independenţa…

BULĂ:…integritatea şi suveranitatea…Cunoaştem lozincile…

NINEL: (ferm) Dar vreau să le şi respectaţi! (se plimbă puţin agitat)

BULĂ: Ehe, tovarăşe… Cei ce vă vor urma la tron vor distruge totul…

NINEL: (se opreşte în dreptul lui Bulă) Ai vreo premoniţie?...

 BULĂ: Eh, vor veni răzmeriţe mari!...

NINEL: De ce? Doar le-am dat de toate: locuinţe, servicii, bani…

BULĂ: Unii vor fi cinstiţi şi vor muri de foame, alţii vor fura şi vor avea palate.

NINEL: (se aşează la birou). Şi ce se va întâmpla cu ţara mea?

BULĂ: E o poveste lungă… În Europa, câteva state se vor uni şi îşi vor zice: europene… Apoi altele şi altele se vor alătura lor, formând o uniune.Tineretul nu va mai lucra în ţară…

NINEL: Şi la noi?

BULĂ: La noi va fi aşa de bine că-ţi va fi teamă să ieşi pe plaiurile mioritice, să nu te rătăceşti. Nu vei mai întâlni picior de iepure, dar de mioară sau stână, nici atât! Iar avicola noastră va pleca cu „aviara”, alături de păsările călătoare.

NINEL: Dar de ogoarele noastre roditoare ce se va alege?

BULĂ: Câmpurile ţării vor arăta ca o grădină în care vor înflori peste tot… ciulinii Bărăganului!

NINEL: (nervos) Gata cu întrevederea. (se ridică). Să te ocupi zi şi noapte de agricultură, zootehnie şi modernizarea sistemului de irigaţii! Şi să nu lipseşti de la Marea Adunare Naţională de la Sala Mare a Palatului…

BULĂ: Am înţeles, Tovarăşul Preşedinte! (umil) Permiteţi să mă   retrag, eu, tovarăşul Bulă păcătosul…

NINEL: (avertizându-l) Vezi că nu eşti la biserică!... Dacă te aude şeful securităţii, se interpretează că faci parte din agenţiile bisericeşti şi eşti complice cu Dumnezeu împotriva drepţilor atei şi te bagă la zdup! 

BULĂ: (surprins) Dar dumneavoastră nu credeţi în Dumnezeu?!

NINEL: (surâzând) Ba da, dar nu trebuie să ştie poporul, că n-ar   mai crede în mine şi…

BULĂ: Atunci, Doamne ajută şi să ne trăiţi întru mulţi ani fericiţi, că după aia… vai de noi!...

 NINEL: (bătându-l  pe umăr) Hai, că nu-i dracul aşa de negru! Vom trăi şi vom vedea!

BULĂ: (cu îndoială) Dumneavoastră nu ştiu dacă veţi mai vedea, dar poporul sigur va trăi acele vremuri...                                      (se stinge lumina)

 

                (Ninel stă la birou, intră Nuţica)

NINEL: Ia elicopterul şi fugi la Iaşi, că la ora nouă ai de susţinut teza de doctorat.

VOCEA DE LA RADIO: Prima Tovarăşă a ţării a susţinut teza de doctorat  în probleme de specialitate ştiinţifică, inovaţii, descoperiri senzaţionale şi epocale şi a fost admisă cu felicitări de comisia de academicieni, cele mai ilustre somităţi ale ţării, din care majoritatea sunt decedaţi. Iată cum ştiinţa românească a depăşit graniţele ţării şi chiar a oceanelor, prin ideile geniale, senzaţionale, ilustre ale unor descoperiri uluitoare în domeniul polimerilor.

NUŢICA: I-auzi, măi! Am luat doctoratul şi eu nici n-am ştiut! Ptiu! Ce înseamnă ştiinţa şi arta  progresului! E greu de ţinut pasul cu ei!

NINEL: Fugi la Iaşi, măcar să te filmeze, că la ora nouă se dă în direct la televizor!

NUŢICA: (lămurită) A, înţeleg! La radio am susţinut teza de doctorat la ora şapte, iar la televiziune o susţin la nouă!

NINEL: Proastă mai eşti...

             (În cabinet pătrunde premierul cu un buchet de trandafiri roşii în braţe.)

NELUŢU: Să ne trăiţi întru mulţi ani, Tovarăşa Nuţica!

NUȚICA: (rectificându-l cu mândrie): Tovarăşa Doctor Nuţica!

NELUȚU: Este o mare onoare să aducem acest omagiu Primei Tovarăşe a ţării! (îi înmânează buchetul cu trandafiri roşii)

NUŢICA: Mulţumesc pentru omagiile aduse… Era de datoria mea să-mi aduc aportul în cercetarea şi dezvoltarea acestei ramuri importante a economiei…

NINEL: (cu satisfacţie) Deseară vom da un dineu în cinstea ta! 

(lumina se stinge)

 

NINEL: (în cabinetul său răsfoieşte o carte) Cine o mai fi şi ăsta de a dat legea asta? (citeşte pe copertă) Manual de fizică pentru liceu… (mirat) Cam  subţirel omagiul... Ion Alandala… N-am auzit de el!... Înaintea mea parcă a fost unul din Dej… Săracul, mi-a lăsat drept testament trei scrisori… Înaintea lui a fost un mareşal, nişte regi, voievozi… Eh, o fi din timpul dacilor!

             (Intră păşind elegant, prima doamnă)

NUŢICA: Ce mai studiază scriitorul meu vestit, un nou omagiu?

NINEL: Mă inspir din filozofii universali.

NUŢICA: Eu una n-am înţeles nici pe Kant, nici pe Hegel.

NINEL:  Să nu te intoxici cu teoriile lor.

NUŢICA: Pe Marx şi Engels i-am învăţat de la tine. Am încercat să citesc ceva de Marx, dar n-am priceput nimic. Era ceva cu capitala… dar nu scria ce capitală.

NINEL: „Capitalul”.

NUŢICA:  Mă rog! Ce studiezi? Pe fratele nostru rus, Aici Lenin?

NINEL: Am găsit ceva cu legea gravitaţiei şi a atracţiei universale, dar nu pricep nimic.

NUŢICA: Dar e simplu, dragule! Este întocmai cum ne-am atras noi doi, apoi noi şi poporul! A urmat regina Angliei, de ţi-a dat medalia olimpică de aur…

NINEL: Dragă, să nu exagerăm! A fost de aur, dar nu olimpică…

NUŢICA: Să nu-i omitem pe americani. Ne-au dat atunci clauza celei mai favorizate naţiuni!

NINEL: (contrariat). Atunci care-i legea universală prin care ne-au luat-o înapoi?

NUŢICA: Probabil a respingerii universale!

NINEL: Dacă asta-i legea atracţiei universale, atunci care-i legea   gravitaţională?

NUŢICA: Dacă nu ştii tu, că eşti om  politic, de unde să ştiu eu, că-s om de ştiinţă !

NINEL: Nu-mi aduc aminte să fi dat o asemenea lege!...

NUŢICA: Tu nu-ţi aduci aminte nici când m-au făcut academician!...  Dă-o și tu ca lege!

NINEL: (nedumerit) Dar ce să scriu în legea gravitaţiei?

NUŢICA: Eh, scrie şi tu despre gravide! (mai face o piruetă şi iese).

 

                   (Intră pe rând premierul, miniştrii şi consilieri la ședința operativă).

NINEL: (sobru şi gesticulând.) Iată ce am hotărât!... Construiţi cât mai multe apartamente pentru tinerii căsătoriţi! Cu această ocazie creăm şi noi locuri de muncă pentru clasa muncitoare… De asemenea, atenţie cu protecţia socială la familiile cu mulţi copii… Doresc creşterea nivelului de trai cu câteva procente faţă de cel anterior… Vom mări alocaţiile pentru copii în funcţie de numărul lor în familie şi astfel încurajăm natalitatea în România …

NELUŢU: Aşa vom face Tovarăşul!

NINEL: În agricultură să nu se mai raporteze anapoda. Cu asemenea realizări am depăşit indicele de productivitate al Americii!... Voi chiar credeţi acest lucru?... Vreau rezultate reale pentru a şti ce contracte să facem la export. Să nu mai fete scroafa un purcel și voi să-mi raportați zece, iar eu să zic: unul îl dăm la export și restul rămân în țară! Să vă intre bine în cap, nu mai vreau să fiu mințit! Vom exporta doar surplusul producţiei, iar restul va rămâne în ţară pentru bunăstarea întregului popor. În caz contrar, în orice domeniu de activitate, voi destitui de la ministru în jos, până la primarii de comune… Urgentaţi lucrările la Casa Poporului, la metroul din Bucureşti şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră… Vom mări remuneraţia în toate domeniile… Să vă frământaţi creierii împreună cu comisiile de drept pentru elaborarea unui set de proiecte de legi şi decrete în favoarea populaţiei, pentru ridicarea productivităţii şi implicit a nivelului de trai, dar în acelaşi timp să ne achităm eşalonat şi de datoriile externe… Nu vreau să mai fim sclavii occidentului!... În viitorul apropiat scoatem leul greu pe piaţa internă şi internaţională, ocazie cu care vom deschide o bancă mondială pentru lumea a treia, cu credite mari şi dobânzi scăzute, dar care ne vor asigura un profit sigur şi mai ales petrol… Să nu mai depindem de capitalişti, ci din contră  să-i concurăm!...

TOŢI: (în cor) Uraaa!... Uraaa!...

NINEL: (aplanându-i cu braţele). Gata! Ajunge!... Aici nu suntem la Marea Adunare Naţională! Mergeți la muncă, nu la paradă!

 

(Peste aceste imagini cade cortina)

 

2. Gângania din cap

(Comedie într-un act și două tablouri)

 

Personaje:

Stan Marchidan, țăran pensionar

Rustem, un tătar bătrân greu de cap

Lina, vecină cu Marchidan

Gigel, un copil cu ciudățenii

Oancea, delegat din partea primăriei

Deliu, ajutorul lui Oancea

 

Acțiunea se petrece în gospodăria țăranului Stan Marchidan, prin anii 1983-1984, pe vremea cotelor anuale obligatorii, impuse de primării, pe plan local.

 

Tabloul I

   O după amiază de toamnă. La poarta lui Stan Marchidan, bătând tare în ulucele de lemn cu bastonul de care era nedespărţit, tătarul Rustem, om din sat. Venise să se intereseze de plugul de fier al lui Stan, iar gospodarul pensionar, aflat prin curte cu o mătură de nuiele în mână nu se arătase surprins cât mirat, de vizita matinală a tătarului.

 

Stan Marchidan (își pune o mână în șold. Se arată mirat): Măi-măi! Ca să vezi... Ce de lume, sper că n-am visat!

Rustem:  Ce lume, bre! Eu și cu mine doar... Cât să facem? Unul și bun!

Stan Marchidan: Da', ce? (Pe un ton șugubăț.) Au pierdut turcii la Cianakkale și-ai venit să

 te plângi? Ori te-a gonit cadâna ta de-acasă? Că a trecut și vara și plugul ăla tot nu mi l-ai întors.

Rustem: (ofensat) Bre, da dat naibii eşti mata, efendy bagabont. L-am adus, bre! L-am pus chiar eu pe cocina la fork, undeva, dar nu mai ține la mine minte... (Se arată supărat și dă să facă drumul înapoi spre poarta pe unde a intrat.) Asta chiar bătaie în joc. Prea mult la mine.

Stan Marchidan: (sare de pe loc și-l ajunge din urmă) Gata-gata! Bre, da mata chiar nu știi de glumă! Hai să vedem, oi fi uitat și eu. (Aruncă mătura de nuiele lângă gard în timp ce mormăie ca pentru sine.) O fi având dreptate, ori eu sunt cel greu de cap...

 

(Pornesc împreună spre cotețul porcului, aflat în spatele casei și așezat cu vedere la drum. Pe uliță, Gigel cu bicicleta. Se oprește și se uită la cei doi moșnegi care se sfădesc la cocina porcului. Nu se dezlipește de gard. Deocamdată nu e observat de cei doi.)

 

Stan Marchidan (arată cu mâna spre locul gol de pe cocină): Păi, vezi tu vre-un plug pe-aicea? Ori l-o fi topit ploaia de-acum o săptămână? (Devine iarăși glumețul dinainte.) Bre, Rustem!... Să știi că l-a mâncat scroafa, ce spui, i-o fi fost foame de fier și ei!

Rustem (un pic încurcat): Bre, da dat naibii eşti mata, toate le ştii, dar când te întreabă omul, ayda kapalâm. (Schimbă vorba.) Bre, da mare forc ai bre, efendy Stan!

Stan Marchidan (împăciuitor): Nu e forc măi Rustem, e scroafă.

     Rustem: Cum scroafa bre?! (Se arată nedumerit și privește atent la gospodar să vadă o urmă de ironie pe fața lui. Nu zărește nimic.) ...Că ăsta-i doar un forc și în afară de forc nu mai e cineva... un alt animal.

     Stan Marchidan (o ține pe-a lui): Iar eu îți spun că asta din cocină e scroafă toată ziua! Și tot scroafă rămâne și ziua, și noaptea. Acum crezi că trebuie să ne certăm pentru atâta lucru? Scroafă e și gata! Și mai am una cu șapte purcei lăsată slobodă prin grădină. Scroafă e, face purcei, bre, Rustem!

      Rustem: (îi sare țandăra și dă cu turbanul de pământ): Cum adică scroafa, bre, animal aşa n-am auzit, da forc e, ştim şi la mine ce-i acela un forc şi forc rămâne.

      Gigel (i se aude glasul pițigăiat dinspre uliță): Bre nea Stane, tătarul ăsta cred că are gărgăuni la cap. Mi-a spus mie tata că sunt un fel de gângănii care nu-i omoară, da le mănâncă din creier și fără creier ei tot ce știu, aia spun.

      Rustem (pricepe câte ceva din cele spuse de copil și aruncă spre gard cu un cocean putred): Să spui la tata ta, pezevenghi copil! Gărgăuni și șeitan la tine la cap...

      Stan Marchidan (intervine): Acuma de ce să te superi și pe un copil. Zice și el așa, ce știe și el... Nu vezi că se amuză? (Către copil.) Dacă treci pe lângă alde Lixandru, sau o vezi pe Lina prin curte să-i spui să treacă diseară pe-aici să-i dau niște pastile pentru purcea.

       Gigel (se desprinde de gard și în mersul cu bicicleta i se aude tot mai slab, glasul): Le spun... le spun! Da de gărgăuni să-i dai și tătarului să se trateze. Mi-a spus mie tata că la tătari pătrunde mai repede... (S-a îndepărtat de-ajuns să nu se mai audă ce spune.)

        Stan Marchidan (trântind poarta cocinei abia întredescise, înciudat pe copil): Acum, na! Pe câinele bătrân se pişă şi vulpea.

        Rustem (bombăne supărat de unul singur):  Cum adică scroafa, bre, animal aşa n-am auzit, da forc e, ştim şi la mine ce-i acela un forc şi forc rămâne. (Deodată ridică fruntea și se caută de turban pe capul rămas gol. Pare dumirit.) Purceaua ai zis, acuma scroafa ai zis și na, înghit turbanul dacă e aşa, fork am spus, ştiu ce spunem. 

 

 (La poartă se aud bătăi și un glas care strigă pe nume gospodarul curții. Cei doi bătrâni se dezlipesc de cocina porcului și ies în curte. Poarta se deschide și cei doi delegați trimiși de la primărie se împing unul pe altul înăuntru. Tătarul Rustem se strecoară pe lângă ei și face cu mâna. Semn că acuma pleacă da o să revină cândva. Adică nu a uitat cu ce treabă venise la gospodarul nostru.)

 

Rustem (depărtându-se sprijinit în toiag, tot mai bombăne): Hmmm! Ba purceaua, ba scroafa, când fork am văzut la mine, ochi să n-am, na!

Stan Marchidan (își invită „musafirii” spre prispa casei. Încet să nu fie auzit de cei doi): Bine, bine măi Rustem, să fie ca tine, forc, deşi eu ştiu că e scroafă, da să-ţi fac ţie un hatâr, poţi să-i zici şi şeitan (drac în turceşte), cum vrei, da numai nu te aprinde bre ca uscătura la flacără, ce naiba! (Se îndreaptă către cei doi, care cum îl văd lângă ei scot dintr-o mapă niște catastife mari și le parcurg interesați cu degetele)

 

 

 

Tabloul II:

   (Pe prispa casei cei doi delegați sosiți de la primărie, cu catastiful pe genunchi caută de zor poziția la care sta înscris gospodarul nostru. Stan Marchidan, cu mâinile în șold așteaptă cuminte să vadă cu ce scop și, mai ales, ce vor de la el cei doi)

 

Stan Marchidan: (ca pentru sine): Na, Stane, iapă albă-ți trebuia?

Oancea: Ai spus ceva, nea Stane? (Punând degetul pe o filă exclamă grăbit.) Gata! Am găsit. Nea Stane, uite ce-i! Figurezi la noi cu una bucată animal, porc se înțelege, cotă obligatorie la stat. Țara asta trebuie să mănânce și ea...

Stan Marchidan: Da ce mă, i-am luat eu bucata de la gură? Eu zic că-i o greșeală. Eu nu am promis primarului așa ceva. Și n-am! N-am, mă! Dacă n-am? (Și cu glasul parcă atins de astm, înecându-se în vorbe.) Să n-am parte de copii mei dacă vă mint. Dacă... dacă...

Deliu (pe un ton răstit): Hai, bre, că n-om însera la poarta dumitale. Dă-ne odată...(Arătă o rubrică pe catastiful deschis.) semnătura aia și ce mai tura-vura, că avem destulă treabă. Ne-ați zăpăcit cu văicăreli și icnete de parcă ați vrea să scăpați, odată, de noi.

Stan Marchidan: Da ce mă, dau turcii? Doar ați văzut cum plecă adineaori, tătarul. Și nu venise cu sula-n coaste ca voi.

Oancea (sărind să tempereze zelul tovarășului său): Uite ce e nea Stane! Chiar dacă am întoarce catastiful ăsta şi pe o parte şi pe alta tot n-o scoatem la capăt cu mata, că de, ordinu-i ordin şi musai să fii înscris şi mata cu nişte cote acolo, de! Gospodaru-i gospodar; are cartofi, lână, lapte… trebuie să dea și el ceva.

 Stan Marchidan (se scărpină ca Moromete când cu foncierea): Păi, uite cum facem... Cobor io în pivniţă, scot o căldăruşă cu vin d-ăsta din toamnă şi mai ne gândim cu toţii, mai socotim.

 

(Zis şi făcut. Nici nu avu ăia doi timpul să fluiere împotrivă, când Stan Marchidan a coborât iute în beci și la fel de rapid sosi de le puse dinainte o găleată cu zăibărel şi i-a tot îndemnat să guste din cănile umplute, întinse)

 

Stan Marchidan (privind pe sub sprâncene): Ei, cum e? E bun vinişorul?

Oancea (punând mâna la gura lui Deliu care părea să spună ceva): E bun bre, foarte bun…

Stan Marchidan: mai luaţi… hai, mai luaţi… (Îi tot îndemna scufundând cănile în găleată.)

Deliu (revenind la scopul vizitei): Hai bre, nea Stane, cartofi, lână, brânză… ceva acolo, că şi noi trebuie să muncim, să îndeplinim sarcina… 

Oancea: Gata, ce să ne mai gândim, te trecem cu un porc pentru la Crăciun. O sută, o sută şi jumătate de kile tot îl faci mata. Tocmai bine!

 

(Aici, Stan Marchidan, smulse căldarea din fața celor doi și cum văzu purceaua venind din grădină, cu purceii după ea, luă găleata și o turnă în troaca de lemn din curte)

 

Deliu (sărind ca ars în picioare): Ce faci bre, bunătate de vin arunci aşa, la troacă?

Stan Marchidan: Apoi, numai un pic, aveţi răbdare! Sunt la mine acasă, păi nu?

 

(Purceaua năvăli cu turma de purceluși drept la troacă. Spre uimirea celor doi delegați animalele începură să lincăie licoarea. După un timp, simțind ceva nelalocul lui, purceaua își împinse cu râtul progeniturile și îi forță să plece de la troacă. Cei doi delegați priveau uluiți cum purceaua porni în cele din urmă spre fundul grădinii, împleticindu-se printre purceii care metecăiau cu râturile prin garduri.)

   

Stan Marchidan (sfătos și bine întemeiat pe vorbă): Ei, vedeţi? Ăştia bea ce bea şi pleacă. Voi ce mama dracului mai aveţi de gând? Hai, că se înserează şi aveţi treabă. (Și nici una nici două îi împinse spre ieșirea pe poartă.)

 

(Privi cum delegații se îmbrânceau să iasă când se auzi strigat dinspre gardul ce străjuia grădina. Era vecina, Lina.)

 

Lina:  Vecine!... Vecine!... Ce voiau ăia doi? M-am uitat de ceva vreme, da n-am priceput ce și cum.

Stan Marchidan: (închise în urma lui poarta și se apropie de gardul de unde vorbea Lina): I-ai văzut?

Lina (înfiorată): Vai cum m-a speriat. Și acum îmi bate inima când am văzut cum le-ai turnat vinul din față în troaca porcilor. Dar ce să înțeleagă o neroadă ca mine?! ...Mi-a zis Gigel. D-aia am venit.

Stan Marchidan (cu gândul în altă parte): Lină!... Tu ai auzit de niște gărgăuni care le-a intrat unora în cap și le suge creierul?

Lina (cu mâna la gură a uimire): Vai de mine? Să aibă și purceaua mea așa ceva, Stane?

Stan Marchidan: Nu la porci se dau ei, Lină! (Se apropie de gard și îi vorbi în șoaptă.) ...Auzi? Ăștia doi de la primărie cred că sunt infectați, deja. Du-te acasă și ține poarta închisă. Că dacă intră și la tine, nici pastilele mele nu vor mai fi de nici un folos. Auzi? Mi-e teamă să nu cuprindă tot ținutul, până hăt, dincolo de munți. (Îi făcu semn discret să se depărteze spre casa ei. Plecă și el bombănind.) Gigel ăsta mi-a băgat și mie în cap. Un copil... da' mai știi?

 

                                                         (Cortina)

 

 

 

 

3. Prin labirinturile toamnei 

(Poem dramatic într-un act)

                                                     

                                                Poetului Ionel Marin care a scris „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”

 

 

   Personaje:

- POETUL (P)

- TOAMNA (T)

 

P: Zână Toamnă, de ce-ai venit? De ce-ai venit să-mi sfâşii sufletul rănit?

 

T: Eu am venit să-ţi vindec sufletul mistuit de focul frumuseţii ce te-a rănit, POETE.

 

P: Da, m-a rănit orice floare ce moare… Orice frunză căzută-n cărare… Orice suflet pierdut în disperare, orice rază de soare ce dispare…

 

T: Dar… „Toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte”(M. Eminescu-–LUCEAFĂRUL)

 

P: Acesta-i ciclul vieţii, dar, pe mine mă doare această alergare, această întrecere dintre moarte şi viaţă în veşnică trecere…

 

T: Este legea naturii veşnice… „Numai omu-i trecător/Pe pământ rătăcitor”(M. Eminescu – REVEDERE)

 

P. Toamnă aurie, ce vii cu a ta filozofie? Mie mi-e dor de nemoarte…!

 

T: Tu ai scris despre nemoartea timpului, ai pus toată lumina sufletului tău de POET în acele versuri, dar crezi că ai semănat lumină în lume?

 

P: Ştiu că oamenii rătăcesc în întuneric, dar eu aprind mereu candela iubirii şi-i chem spre lumină…

 

T: Crezi că dacă tu te hrăneşti cu lumina necuprinsului cer, oamenii o primesc prin vorbele tale meşteşugite?

 

P: Dacă mişc doar câteva suflete, dacă fac lumină în mintea lor, tot mi-am atins idealul meu.

 

T: Suflet ardent! Nu vezi tu împietrirea din inima oamenilor? Pentru ce răspândeşti vibraţii de iubire într-o lume rătăcită?

 

P: Pentru că orice scânteie poate aprinde un ocean de iubire… Eu sunt un „Călător astral în Constelaţii umane/ Prin spaţii cereşti, scânteiere de-o clipă”(Ionel Marin– „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”) De aceea, te rog, toamnă, să nu mai vii cu ale tale ploi reci, căci adesea  „Am  rămas în neagra toamnă cu… aripile tăiate”(idem).

 

T: Dar, POETE, eu fac începutul unei alte vieţi, de aceea revărs ploi peste „lumea plină de amaruri şi de chin”(M. Eminescu – ÎMPĂRAT ŞI PROLETAR).

 

P: Dar… „Anevoie a renăscut la porţile inimii Speranţa”(Ionel Marin – „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”) şi de aceea venirea ta mă întristează, căci şi eu intru în toamna vieţii.

 

T: POETE, tu vrei mereu să dai lumină, multă lumină, ca Eminescu, Blaga şi alţii peste o lume atât de ternă… „Reînflorind mărgăritare din anotimpuri”(idem) crezi că, din perlele gândirii tale, poţi spori „corola de minuni a lumii”(Lucian Blaga – „POEMELE LUMINII”)

 

P: Eu „Permanent curăţ haina zilelor” ca să las „Ecoul-respiraţie a umbrei de timp nestins/Primit ca dar divin” ca să-l dăruiesc celor pe care-i iubesc..(Ionel Marin – „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”)

 

T: Voi, poeţii sunteţi obsedaţi de nemurire şi aşterneţi pe pagini gânduri, idei ce vreţi să le lăsaţi posterităţii, de parcă aţi fi nişte semizei ce pot transforma lumea.

 

P. Dacă unui singur om aduc fericirea prin ceea ce scriu, pot trece în stele cu bucuria misiunii împlinite.

 

T: De ce atâta zbatere într-o o lume de nimic ce e zbate veşnic în „marea de amar” (M. Eminescu)?

 

P: „Pentru a rămâne, aici şi dincolo de Noi/ Inefabilă, blândă şi caldă…Iubirea” (Ionel Marin – „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”).

 

T: Tu eşti Prinţul astral, porţi în tine scânteie de divinitate şi vrei să faci din ea o mare flacără de iubire… Noi, anotimpurile, suntem născute din voinţa Marelui Creator şi fiecare avem lumina noastră cu care vrem să îmblânzim lumea, dar ea devină mai aspră, mai tristă, mai goală…

 

P: Eu fac din durere  poeme de iubire şi „alerg prin tunelul luminii” să fac vieţii „statui de lumină”. (Ionel Marin – „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”).

 

T: Şi eu fac să intre în somn natura, să renască mai frumoasă în primăvară, dar tu crezi că semenii tăi vor primi lumina ce le-o oferi prin scrisul tău?

 

P: În orice om este o scânteie divină şi cred că  se poate aprinde în fiecare „Steaua din inimă”(idem).

 

T: Eşti prea visător, POETE!  Crezi că vei trece mai senin prin porţile stelare, dacă aprinzi „candela iubirii”(Ibidem) în inimile muritorilor?

 

P: Eu şi alţi creatori vom aprinde mereu lumina iubirii şi a speranţei,  vom fi mereu flăcări vii ce înseninează sufletele iubitoare de viaţă. Dar, tu, toamnă, cu lumini şi umbre, degeaba aduci atâta strălucire pe pământ, vânturile îngheţate vor aduce zilele cenuşii şi oamenii vor suferi…

 

T: Suferinţa lor este benefică, ea îi face mai puternici pe oameni. Eu aştern pământului „Haina mea cu trenă lungă”(George Topîrceanu – „RAPSODII DE TOAMNĂ”) ca să reflecteze mai profund la viaţa lor trecătoare.

 

P: Eu ştiu că „Numai prin iubire vom putea înlătura rădăcinile răului”  fiindcă  „Doar atunci Universul va fi/ Parte din fiinţa umană” (Ionel Marin – „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”)

 

T: Tu vrei să închizi „ferestrele tuturor răutăţilor”(idem)  să faci o lume mai bună, prin arta ta?

 

P: „Paşii vieţii, gândurile dorinţele trec/ În ecouri şi urme neşterse ale veşniciei”(ibidem)

 

T: Dar şi noi, anotimpurile rămânem veşnice… „Iar noi locului ne ţinem/ Cum am fost, aşa rămânem/ Marea şi cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna şi cu soarele,/ Codrul cu izvoarele”(M. Eminescu – REVEDERE).

 

P: Ştiu că „omu-i trecător/Pe pământ rătăcitor”(idem) dar eu vreau să-l opresc din această veşnică rătăcire, veşnică alergare, să-l fac să fie OM, să găsească „drumul către porţile sfinte” să „regăsească dorurile pierdute” să se îmbrace în haina de iubire, căci:„În haina iubirii, rezişti, te-nalţi/ Speranţa devine viaţă/ Adevărul şi dragostea – normalitate”(Ionel Marin – „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”)

 

T: Şi crezi că oamenii îţi răspund cu dragoste la dragostea ta?

 

P: Dacă un om poate iubi doi oameni, lumea ar fi mult mai bună. Eu îi iubesc pe toţi, buni sau răi şi mă rog ca CEL DE SUS să-i binecuvânteze.

 

T: Tu, POETE, să fii mereu binecuvântat pentru harul ce a pus Domnul în tine! Eu mă duc spre alte zări, căci „Nu e păcat/ Ca să se lepede /Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?”(M. Eminescu – „STELELE-N CER”).

.

P: Iar eu am să urc, prin artă, pe „Piscurile veşnicei armonii”(Ionel Marin – „ÎN MEMORIA NETIMPULUI”)

…………………………………………………………………………………………

 

4. Vine! A sosit! Pleacă!

                                       

Personaje:

- Agata şi Achim – soţ şi soţie;

- Lorena şi Darius (copiii Agatei şi ai lui Achim) – adolescenţi;

- Milena – sora Agatei.

 

ACTUL I

 

O bucătărie; în prim-plan se află un aragaz şi o masă cu scaune; pe aragaz se găsesc oale şi tigăi; pe masă – fructe şi legume

 

SCENA I

 

Personaje: Agata, Milena

(Agata – îmbrăcată în haine de casă protejate de un şorţ, stă pe scaun în faţa mesei şi curăţă fructe şi legume; sună telefonul – pe care îl are în buzunarul şorţului)

Agata (tresare): Sună, iar eu am aşa de multă treabă! Cine-o fi? (se opreşte din lucru şi scoate telefonul din buzunar; soneria se întrerupe; Agata se uită pe ecranul telefonului) Milena...

(telefonul sună din nou)

Agata: Alo? (activează difuzorul telefonului şi îşi continuă treaba)

Milena: Agata! Am mai sunat o dată, dar nu ştiu de ce n-am reuşit să dau de tine. Ce faci?

Agata: Muncesc!

Milena: Şi eu la fel, numai că tot mi-am făcut timp să te sun! Şi să vin la voi!

Agata (cu voce scăzută): Vii la noi? Când?

Milena: Mâine! Te bucuri, nu? Adevăru-i că a trecut ceva vreme de la ultima mea vizită – din vară şi până acum...

Agata: Da... (apoi, pentru sine) Nici nu ştiu când s-a scurs timpul.

Milena: Cu acelaşi tren vin – ştii ora la care soseşte! Să-i spui lui Achim!

Agata: Am să-i spun, dar să ştii că Achim lucrează şi nu te poate aştepta în gară (zâmbeşte).

Milena: Lucrează? Bine că mi-ai spus! Voiam să-mi iau mai mult bagaj – aveam ceva pentru voi, aşa, mai voluminos, dar am să mă limitez la strictul necesar. Iar din gară am să mă urc în autobuz – nu am bani de taxi. Şi-aşa mă costă drumul cu trenul. Şi telefonul! Nu te mai reţin că ai treabă. Chiar, ce făceai?

Agata: Zacuscă, dulceaţă, gem, compot... Câte puţin din fiecare, pentru iarnă.

Milena: Eu le-am pregătit deja. Au ieşit foarte gustoase! Exact cum îi plac lui Achim. Dacă mă aştepta în gară, îi aduceam – mai ales zacuscă. Aşa... Ne vedem mâine! Pa!

Agata: A închis... Pa! (zâmbeşte ironic şi îşi pune telefonul în buzunar)

 

SCENA II

 

Personaje: Agata, Achim, Lorena, Darius

(Agata – în faţa aragazului, învârte, rând pe rând, în oale şi tigăi; intră Achim şi se aşază pe scaun)

Agata: Mâine vine Milena!

Achim (înseninat): Vine Milena?

Agata: Te bucuri...

Achim: Tu trebuie să fii fericită, doar e sora ta.

Agata: Să fiu fericită că, până la urmă, m-ai ales pe mine?

Achim: Ei, după atâta timp încă te mai gândeşti... Şi trebuie s-o aştept în gară, nu?

Agata: Nu!

Achim: Păi...

Agata: I-am spus că lucrezi.

Achim: Şi nu s-a supărat? Adică, să nu creadă că nu vreau eu...

Agata: Eu, Achim! Eu, nu tu!

Achim: Ca-ntotdeauna!

(intră Lorena)

Agata: Vine Milena!

Lorena: Mătuşa?

Agata: Mătuşa! Mâine!

Lorena: Parcă abia ne-a vizitat.

Agata: În vară. Şi-n fiecare anotimp!

Achim: Ei, oricum a trecut...

Agata: Normal, ţie ţi s-a părut timpul scurt de când nu ai mai văzut-o!

Achim (vrea să-i răspundă Agatei, însă intră Darius)

Lorena: Vine mătuşa Milena!

Darius: Când?

Agata, Achim, Lorena (pe diverse tonalităţi): Mâine!

Darius: Mă bucur!

Agata: Te bucuri, cum să nu? Doar semeni cu...

Darius: Tata, nu-i aşa că o aştepţi în gară?

Achim: O aştept! Ah, nu! De data asta nu. Lucrez!

Darius: Mâine, la ora... Presupun că vine tot cu trenul de...

Achim: Tot! Numai eu... (priveşte spre Agata) Am alt program!

 

ACTUL II

 

Un dormitor clasic (un pat, două noptiere); pe pat – o plapumă, o pernă şi o lenjerie; pe noptiere – veioze şi cărţi. În partea dreaptă a dormitorului – holul de la intrarea în apartament, mobilat cu o canapea, un cuier şi o măsuţă (aflată în faţa canapelei) pe care se află câteva ziare

 

SCENA I

 

Personaje: Agata, Lorena

(Agata înfaţă perna)

Lorena (intră în cameră): Te ajut şi eu, mama!

Agata: Ce bine că m-ai ascultat şi-ai venit mai devreme acasă. (îi întinde un colţ de plapumă)

Lorena (o ajută pe Agata să înfeţe plapuma): Păi să te las singură când soseşte mătuşa? Lenjerie nouă! (zâmbeşte)

Agata: Ca de fiecare dată, nu?

Lorena: Ca de fiecare dată!

Agata: Deşi, când am fost eu în vizită la ea, acum multă vreme, nu am primit atâta atenţie. Ţi-am povestit, nu?

Lorena (termină de aranjat patul): Da, mamă...

Agata (se îndreaptă spre noptiera cea mai apropiată): Pe când eu am fost atentă la toate detaliile. (ia o carte) Lectură... (aprinde şi stinge veioza) Becuri noi...

Lorena: Dar tata nu lucrează azi, aşa e?

Agata: Nu lucrează. Dar i-am făcut program!

Lorena: Şi Darius? Unde este? (se aşază pe marginea patului)

Agata (ia loc lângă Lorena): La gară. Nu m-am îndurat.

Lorena: Mamă!

Agata: E sora mea şi simt că ţin la ea, chiar dacă...

Lorena: Da, mamă. Ştiu ce-a fost!

Agata: Am pregătit pentru Milena o prăjitură cu prune. Era desertul ei preferat în copilărie. Am găsit reţeta mamei într-un carneţel zilele trecute.

Lorena: Cred că a ieşit bună, dar mătuşa tot va găsi ceva să-ţi reproşeze.

Agata: Aşa e... (apoi, cu însufleţire) Dar hai să vedem ce mai avem de făcut până vine!

(Agata şi Lorena se ridică în grabă de pe pat şi se îndreaptă spre hol)

 

SCENA II

 

Personaje: Agata, Lorena, Milena, Darius, Achim

Agata (aşază o cuvertură pe canapea): Crezi că e potrivită sau pun alta?

Lorena (aranjează ziarele de pe măsuţă; priveşte spre canapea): E potrivită.

Agata: Să laşi ziarul de azi deasupra.

Lorena: Ştiu, totul trebuie să fie în perfectă ordine pentru mătuşa.

Agata: Şi pentru noi, Lorena! Milena trebuie să remarce acest lucru. (se aud paşi) Vine!

(Agata şi Lorena se duc în apropierea uşii; uşa se deschide şi Milena intră însoţită de Darius, care îi duce bagajul – o geantă mică)

Milena: Bună seara!

Lorena: Sărut mâna, mătuşă!

Agata: Bine-ai venit, Milena!

Milena: Bine-am venit...

(Agata şi Milena se îmbrăţişează)

Milena: Ţi-a fost dor! Ţi-a fost dor de mine! (zâmbeşte)

(Lorena o îmbrăţişează distant)

Milena (adresându-i-se Lorenei): Ţie? Nu... Şi nu m-ai văzut din vară! Şi nici vreun telefon nu mi-ai dat!

Lorena: Mătuşă Milena...

(Darius lasă bagajul lângă canapea)

Milena: Mulţumesc, Darius! A fost frumos din partea ta să mă aştepţi în gară. Se vede că semeni cu Achim!

Agata (uşor iritată): Ia loc, Milena!

Milena (se uită curios la cuvertură, apoi se aşază pe canapea): Şi Achim? Chiar nu-i acasă?

Agata: Nu!

Lorena: Tata lucrează. Mai are până ajunge.

Milena: Dacă nu a venit în gară, nu i-am adus zacusca.

Lorena: Tocmai i-a pregătit mama şi-a ieşit foarte gustoasă!

(Agata se aşază lângă Milena)

Milena: Da? (îşi îndreaptă privirea spre Agata) Ai reuşit-o? În sfârşit?

(Agata zâmbeşte amar; soseşte Achim)

Milena: Ai venit?

Achim: Sărut mâna, Milena! (se apropie de ea zâmbind)

(Agata se ridică; Lorena şi Darius se aşază pe canapea)

Milena: Am crezut că te întorci mai târziu de la lucru. Adică, aşa mi s-a spus. (o priveşte pe Lorena)

Achim: Am reuşit să plec mai devreme, mai ales că am ştiut că vii...

(Agata se uită la el cu asprime)

Milena: Numai la gară n-ai ajuns!

Achim: Am vrut, dar...

Agata: Mă duc să încălzesc mâncarea şi să aşez masa. Achim, hai să mă ajuţi! (îl ia de mână; Milena, Lorena şi Darius rămân pe canapea)

 

ACTUL III

 

Peronul unei gări; în plan îndepărtat – un tren; pe peron – scaune, un chioşc de ziare.

 

SCENA I

 

Personaje: Agata, Achim, Milena

(Agata, Achim şi Milena se află pe peron, înconjuraţi de bagaje – trei genţi mari)

Achim: Puţin a mai rămas până pleacă trenul.

Milena (zâmbind): Lasă că la iarnă vin din nou la voi.

Agata: Ştim!

Achim: Te aşteptăm.

Milena: În gară!

(momente de tăcere)

Agata: Cred că e timpul să te conducem la tren, Milena.

Milena: Da... (numără bagajele) Am trei genţi – sper că nu am uitat nimic la voi. (arată spre fiecare bagaj în parte) Aici am borcanele cu dulceaţă şi gem. Aici – zacusca. Aici – compotul. Cred c-am luat tot.

Agata: Tot!

Milena: A, nu chiar. Achim, cumpără-mi şi mie o revistă de la chioşcul de ziare!

(Achim se îndreaptă grăbit spre chioşc)

 

SCENA II

 

Personaje: Agata, Achim, Milena

(Agata şi Achim se află pe peron; Milena – la fereastra vagonului)

Milena: La revedere, Achim!

Achim (zâmbind): La revedere!

(Agata îşi priveşte înţepător sora şi-i dau lacrimile)

Milena: Nu plânge, draga mea! Ne revedem în curând – la iarnă, de Sărbători!

(trenul se pune în mişcare; Milena surâde, Achim îi face semn din mână, Agata îşi şterge lacrimile)

 

(CORTINA)

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Ecaterina Chifu a votat piesele de teatru astfel:

1. 9
2. 9
3. 9
4. 9

[Vasilisia Lazăr]

Valentina Balaban a votat piesele de teatru astfel:

1. 8
2. 7
3. 8
4. 7

[Vasilisia Lazăr]

Bidulescu Constantin a votat piesele de teatru astfel:

1. 6
2. 8
3. 5
4. 6

[Vasilisia Lazăr]

Tudor Cicu a votat piesele de teatru astfel:

1. 8
2. 9
3. 7
4. 9

[Vasilisia Lazăr]

Ion Nălbitoru a votat piesele de teatru astfel:

1. 9
2. 8
3. 10
4. 8

[Vasilisia Lazăr]

Valeria Merca a votat piesele de teatru astfel:

1. 9
2. 9
3. 8
4. 7

[Vasilisia Lazăr]

Maria Giurgiu a votat piesele de teatru astfel:

1. 8
2. 10
3. 7
4. 9

[Vasilisia Lazăr]

Carmen-Bernadeta Anghel a votat piesele de teatru astfel:

1. 9
2. 9
3. 10
4. 9

[Vasilisia Lazăr]

Dolha Paul Alexandru a votat piesele de teatru astfel:

1. 6
2. 7
3. 6
4. 9

[Vasilisia Lazăr]

STOP VOT!

[Vasilisia Lazăr]

Da, ați avut dreptate, d-le Nălbitoru. Îmi cer scuze! Sper să fie singura mea greșeală. Era târziu și a trebuit să postez toate voturile. Fiecare mi-a trimis votul după cum l-a tăiat capul (tabel, listă etc.). Am muncit foarte mult ca să le dau o formă accesibilă. Din cauza oboselii, am afișat notele de la eseu. Am modificat acolo și am șters ultima postare pentru a nu crea vreo confuzie.