Textele de proză participante la Concursul literar „Rădăcini”, ediția a III-a. PAGINA a II-a

Aceasta este pagina a II-a

Pagina I o găsiți AICI

     12. O vacanță cu peripeții

                 (după o întâmplare adevărată)

 

 

     Cosmina aștepta cu nerăbdare vacanța de primăvară. Chiar dacă vremea se stricase brusc, ploua mărunt, iar frigul se ascuțise îngrijorător pentru această perioadă, ei nu îi păsa. Urma să plece cu școala, peste câteva zile, în tabără la Felix, un vis ce îi păruse, cu puțin timp în urmă, imposibil de realizat.

     Tatăl se împotrivise vehement, încă de la început, unei asemenea idei „năstrușnice“:

     - Nici nu vreau să aud! Ești prea mică să pleci singură, de capul tău, prin lume! Dacă pățești ceva, la asta nu te-ai gândit? se lamentă el.

     - În primul rând, nu sunt prea mică, sunt deja în clasa a cincea! începu Cosmina să-și pledeze cauza, sigură pe ea. În al doilea rând, nu plec de capul meu, vin și colegi din alte clase! Ne însoțesc profu` de bio și cel de sport! Sunt foarte de treabă, o să ne distrăm super cu ei! Iar în al treilea rând, nu plec „prin lume”, fiindcă orașul nostru e la nici două sute de kilometri distanță de Felix! Cu autocarul, îi facem cam în trei ore și jumătate!

     Tatăl căscă ochii mari pentru câteva secunde, gândindu-se instantaneu că ar fi trebuit să-și încuie dulapul unde își ținea atlasele și alte lucruri de genul acesta. Fiica lui era, cu siguranță, un copil precoce! Își asuma riscuri prea mari, dacă îi mai lăsa, pe viitor, asemenea cărți sub nas, fiindcă se părea că îi dădeau idei periculoase.

     - Da, parcă văd, la cât ești tu de aeriană, că o să aluneci pe lângă vreun bazin de atâta distracție și, dacă o să ai norocul să nu-ți rupi gâtul, o să-ți iasă râsul pe nas! ripostă el.

     - Ba nu, o să fiu atentă, promit! insistă Cosmina rugător.

     Degeaba însă! Argumentele ei se loveau de un perete de granit, tatăl rămânând impasibil, ca o stâncă, la toate.

     Văzând că șansele îi scad îngrijorător, spre zero, Cosmina se gândi că e cazul să schimbe tactica, altfel, Felixul risca să devină, pentru ea, doar un vis îndepărtat. Începu să ofteze, clipind des și afișând o mină afectată, de-a dreptul suferindă. Fiindcă nici acest lucru nu păru să dea vreun rezultat, începu să plângă de-a binelea, mai întâi din convingere, apoi din inerție și o ținu în starea aceasta câteva zile în șir, alternând oftaturile cu lacrimile și privirile rugătoare, care ar fi înmuiat și o piatră, până când, exact atunci când se aștepta mai puțin, cedă și ultima fărâmă de rezistență a tatălui.

     - Bine, te las, dar ai grijă că, dacă pățești ceva, nu știu ce-ți fac! o amenință el preventiv. Pentru banii ăștia, pe care tu îi faci praf într-o săptămână, eu sap șanțuri o lună! mai apucă să strige în urma ei, nu neapărat ca reproș, ci mai degrabă pentru a o face să aprecieze ce i se oferea. Nu mai avu însă cine să îl audă. Cosmina, în culmea fericirii, o tuli în camera mamei și, cu toate că era epuizată nervos de „scenetele” dramatice, jucate „la greu”, mai avu destulă energie să țopăie, în jurul acesteia, ca o căpriță sălbatică alergată din urmă de o haită de lupi.

     Mama se amuză de bucuria copilei, dar încercă să o aducă cu picioarele pe pământ, dându-i ultimele sfaturi:

     - Să fii cuminte și să-i asculți pe tovarășii profesori! Nu cumva să intri în apă fără colac! În bazinul mare n-ai ce căuta, fiindcă ți se poate sparge colacul și-o să te îneci, că nu știi să înoți! Vezi, să-ți iei haine groase, să nu răcești pe-acolo! Și nu cumva să intri în vorbă cu vreun străin, de una singură! Tu auzi ce-ți spun? încercă ea să capteze atenția Cosminei, văzând-o că nu părea deloc să fie pe aceeași lungime de undă cu ce se întâmpla în jur.

     - Da...da... promit! răspunse ea distrată. Era în stare să promită orice, numai să plece odată în tabără. Uneori, grija exagerată a părinților o obosea peste măsură, iar această „aventură” departe de casă, pentru prima oară în viața ei, era ca o gură binefăcătoare de aer proaspăt.

     Nerăbdătoare, se apucă să-și aranjeze hăinuțele în micuțul geamantan primit cadou de la mama, cu aproape o săptămână mai devreme. Nu fu însă mulțumită de rezultat, așa că, în fiecare zi scoase sau puse câte ceva, până când, în final, nu mai știu ce păstrase și ce nu. În final, tot mama trebui să intervină, cu simțul ei practic:

     - Nu te duci acolo să faci parada modei sau să te măriți! spuse ea. Nu are rost să iei prea multe cu tine, fiindcă nu are cine să ți le care! Strictul necesar, că doar stai șase zile, nu o lună!

     Sfatul păru logic, așa că fiica fu de acord să lase mamei întregul control asupra valijoarei, ea ocupându-se, în continuare, cu număratul orelor care mai rămăseseră până la momentul plecării.

     Timpul trecu repede, așa ploios și neprietenos cum era, iar Cosmina se trezi în fața autocarului, cu umbrela într-o mână și cu valiza plină pe trei sferturi în cealaltă. Simți o ușoară strângere de inimă la gândul că nu-și va vedea părinții pentru o săptămână, dar se îmbărbătă singură, spunându-și că e mare de-acum și trebuie să învețe să se descurce singură.

     În autocar se așeză lângă Diana, colega cea mai trăznită din clasa lor. Se amuzară tot drumul, spunându-și bancuri, jucând cărți sau completând cuvinte încrucișate, atât cât se pricepură. La urmă, cântară cu toții o mulțime de cântece vesele, învățate la școală, la orele de muzică sau... la fața locului, unii de la alții. Pe când distracția era în toi, mașina opri în parcarea hotelului. Mirați cât de repede trecură atâtea ore, coborâră în grabă, înghiontindu-se care să pună mâna mai repede pe bagaje.

     Clădirea era cam ponosită, iar înăuntru mirosea vag a mucegai, deși li se spusese că totul era proaspăt vopsit. Mobila, destul de uzată de la atâtea generații câte trecuseră pe acolo, era, pe alocuri, zgâriată sau scrisă cu pixul, dar Cosmina nu vedea nimic din toate acestea. Pentru ea, niciun castel nu ar fi fost mai frumos! Masa de seară, compusă din pilaf de orez cu aripi de pui, meniu de care acasă nu s-ar fi atins nici moartă, i se păru un deliciu. Ce mai, totul era minunat! Adormi în brațele Dianei, visând că pescuiau împreună într-un lac imens, de un albastru ireal, dar... tocmai pe când prinseseră un pește cât toate zilele și se chinuiau să-l tragă în barcă, bătu la ușă tovarășu` Popescu, profu` de bio, strigând cu o voce menită parcă să scoale și morții din groapă:

     - Deșteptarea! La masă! Hai, mișcați-vă, că la ora nouă trebuie să fim la bazin!

     Smulsă brutal din vis, cu regretul că pierdu un pește atât de mare și de frumos, Cosmina își luă la repezeală, într-o plasă, casca de înot, costumul de baie, colacul, șlapii și un prosop. Se ciocni, de câteva ori, de Diana, care era și mai împleticită decât ea. Aceasta își luă, în plus, mingea de apă și ochelarii de înot, pe care promise solemn să îi împrumute și prietenei sale.

     Complexul de bazine cu apă termală era la o distanță de nici cinci minute de hotel. În drumul lor, trecură pe lângă un mic lac încărcat de nuferi roz și albi, o adevărată splendoare, care îi făceau cu ochiul Cosminei.

     - Nu aveți voie să luați nuferi de aici, că primiți amendă! îi atenționă tovarășu`, intuind parcă dorința tainică a Cosminei (sau poate o fi văzut privirea ei lacomă, cine știe?). Diana îi dădu un ghiont și îi făcu cu ochiul, semn că... se gândeau amândouă la același lucru, probabil.

     Ajunseră îndată cu toții la destinație, zoriți din urmă de cei doi profesori însoțitori, mai rău ca la armată. Se schimbară de haine pe fugă, cât ai arde un chibrit și se aliniară în spatele acestora:

     - Haideți în grup, nu vă îndepărtați unul de altul, să vă am sub ochi, că de nu, vă împachetez și vă trimit acasă! strigă profu` de bio, care, prin felul său poznaș de a fi, era simpatia întregii școli. Deși avea o gură cât o șură, nu reușea să sperie pe nimeni, fiindcă nici măcar o dată nu își dusese vreuna din amenințări la îndeplinire. Nici de data aceasta nu reuși să înspăimânte pe cineva, însă, fiind un oraș necunoscut, se gândiră cu toții că ar fi mai bine să-l asculte. Un adult prin preajmă ar fi putut pune pe fugă vreun necunoscut cu intenții nu tocmai ortodoxe.

     Intrară, pe rând, în bazinul mijlociu. Cosmina era cât pe ce să țipe, atât de fierbinte i se păru apa, probabil și în comparație cu frigul de afară. Dădu să iasă, dar fu împinsă din urmă de Diana:

     - Hai odată, că vrem și noi să intrăm! o apostrofă aceasta nerăbdătoare.

     Vrând-nevrând, Cosmina înaintă prin apa clocotită – cazan de smoală în toată regula, ce mai! Așa o percepu ea, cel puțin, oprindu-și strigătul de durere în gât. Abia dacă găsi un locșor pe margine, unde să se strecoare, printre zecile de pensionari înghesuiți unii într-alții, mai rău ca într-o cutie de sardele. Aburii o sufocau, casca de baie o strângea groaznic (dar măcar o proteja de ploaia măruntă și rece, care nu dădea semne că ar vrea să se oprească vreodată), îmbulzeala o înnebunea și simți, la un moment dat, că o ia cu amețeală. Își aminti, însă, la timp, că se afla în vacanța mult visată și, încet-încet, datorită a ceea ce ea încă nu știa că se cheamă autosugestie, începu să își revină.

     - Azi învățăm să facem pluta! o trezi la realitate glasul tovarășului Popescu. Dacă ascultați ce vă spun, în două-trei zile o să puteți și înota! Să nu vă îndepărtați de marginea asta, că mai încolo, apa e mult mai adâncă și e periculos pentru voi! îi atenționă el.

     Urmărind cu atenție explicațiile profesorului, Cosminei, care nu avea frică de nimic, i se păru totul floare la ureche. Deveni repede „expertă“, așa că se gândi să sară peste etape și să treacă la următorul nivel, adică la înot. Îi reuși însă numai varianta „pe sub apă”, fiindcă oricât se strădui, nu reuși cu niciun chip să se mențină deasupra. Nu-i păsa, era mulțumită și cu atât! Înarmată cu ochelarii de scafandru ai Dianei, înota pe dedesubt, ținându-și respirația, atât cât putea, apoi ieșea la suprafață, să ia aer. Se bălăcea ca o rățușcă la prima întâlnire cu apa și era în culmea fericirii. Distracția dură, însă, doar până când intră cu fruntea în dosul unui moș, care nu avea altceva mai bun de făcut, decât să se plimbe de colo-colo, ca un încurcă-lume, de parcă nu era înghesuiala destul de mare și așa! Se dezechilibră și, de frică să nu se ducă la fund, se agăță în grabă cu mâinile de slipul acestuia, lăsându-l, pentru câteva secunde, în „costumul lui Adam”. Brusc, se trezi cu o palmă după ceafă, care-i încheie pe loc experimentul de sub apă:

     - Mama voastră de nesimțiți! Ăștia sunt plozii din ziua de azi, dom`le! N-ai ce să le ceri! Viitorul țării, ce mai! Vai de capul nostru, cu asemenea progenituri! se răsti el furios, cu o voce care părea destinată a fi auzită dincolo de pereții bazinului, până în centrul orașului.

     Cosmina, roșie ca racul, nici ea nu era sigură de ce, de la apa clocotită sau de la rușinea care o încerca, se îndepărtă cât putu de repede, ca nu cumva să mai încaseze vreo scatoalcă. Se ascunse într-un mic culoar al bazinului și nu mai ieși de acolo, până când nu veni Diana la ea, cu o propunere care i se păru tentantă:

     - Hai să mergem în bazinul mare, că profu` s-a dus mai încolo, să înoate! Până vede el că am dispărut, noi ne-am și întors!

     Zis și făcut! Cosmina, bucuroasă că scapă de privirile iscoditoare ale bunicuțelor înșirate pe margine, care păreau toate îndreptate spre ea, uită de promisiunea făcută mamei și se aventură, împreună cu colega ei, în „bazinul curajoșilor”, situat în partea opusă a Complexului. Apa era mult mai rece decât în cel mijlociu și înotători mult mai puțini.

     - Ce super! se entuziasmă copila. Aici avem destul loc să înotăm, nu ne mai înghesuie toți reumaticii! și înainte de a apuca Diana să spună ceva, își puse colacul și se îndreptă direct spre mijlocul bazinului, făcând piruete și înaintând pe suprafața apei, cu o eleganță pentru care și o lebădă ar fi invidiat-o.

     La un moment dat, vrând să evite o minge ce se îndrepta vertiginos spre ea, Cosmina se aruncă în partea opusă, pe burtă, despicând apa cu mâinile, ca un înotător experimentat. Uită de colac, care, fiind mult prea larg pentru trupul ei subțirel, îi ieși, peste picioare, afară și rămase plutind la suprafața apei, mult prea departe, însă, pentru a putea fi ajuns. Când se simți „pe cont propriu”, Cosmina începu să se panicheze. Se zbătu ca un pește prins în nadă, încercând să se mențină la suprafață, dar nu reuși decât să se afunde și mai mult, cu capul în jos și cu picioarele deasupra. Pe când mai avea puțin până să înghită tot bazinul, simți două mâini puternice cum o prind de glezne și o trag brusc afară. De spaima ce intră în ea, nici nu se mai uită în urmă, să vadă cine o salvase, ci agățată de colac, se îndreptă ca din praștie spre margine, tușind întruna, cu ochii cât cepele și cu inima aproape să-i sară din piept.

     - Ce-ai pățit? o întrebă mirată Diana, care nu văzuse nimic din toată scena, fiind ocupată să facă pluta, cu două colege mai mari.

     - Nimic, m-am înecat cu suc! răspunse nonșalant Cosmina, când reuși să-și calmeze tusea, arătându-i sticla pe jumătate goală, pe care o luase cu ea în bazin, legată de colac. Nu avea de gând, în ruptul capului, să povestească cuiva pățania ei, de frică să nu afle profesorii și să o spună părinților. Cu siguranță că n-ar mai fi „pupat” vreodată o altă vacanță!

     - Haideți, că vă cheamă profu`, să mergem la masă! spuse Claudiu, un coleg mai mare, care veni într-un suflet să le caute. Cosmina îi făcea ochi dulci de la începutul anului, însă „marea pasiune” i se stinse subit, când îl văzu în costum de baie: era slab, cu oasele ieșindu-i prin piele, de parcă mânca numai apă cu tărâțe. În plus, avea fața pișcată de coșuri și puncte negre. „Doamne, bine că mi s-a luat ceața de pe ochi!“, gândi ea dezgustată, afișând un zâmbet silit.

     Scăpară de muștruluiala tovarășului Popescu, pretextând că fuseseră la toaletă. După aproape cinci ore de bălăceală, aveau o foame de lup. Ciorba de fasole și pilaful de orez li se părură un adevărat festin. Cosmina și Diana se ridicară primele de la masă, gândindu-se că n-ar fi rău să dea o raită prin magazine, să caute suveniruri sau să cumpere niște vederi pentru ai lor. Afară oricum nu prea aveau ce face, pe vremea de coșmar, cu ploaia mocănească, încăpățânată parcă să le strice toată vacanța.

     Când ieșiră pe ușa restaurantului, Cosmina își deschise grăbită umbrela, să nu se ude, dar nu își asigură spatele și simți că lovește pe cineva.

     - Hei, domnișoara înghițitoare de apă, de ce nu ești atentă? se auzi o voce ironică de bărbat. Mai aveai puțin și mă transformai în Quasimodo!

     Cosmina îngheță. Habar nu avea cine era Quasimodo ăsta și ce legătură era între el și umbrelă, dar vocea îi păru cunoscută. Își întoarse privirea și văzu un bărbat de vreo patruzeci de ani, cu părul creț și cu mustață, care o privea cu interes. Brusc, își dădu seama unde îl mai auzise. Era „salvatorul“ ei de dimineață, din bazinul mare.

     - Ia veniți voi două încoace! spuse el pe un ton sever, pe care-l accentuă intenționat, când văzu teama și surpriza de pe chipul Cosminei.

     Aceasta, de frică să nu afle cineva de întâmplarea cu pricina, o trase pe Diana după ea, urmându-l pe bărbatul străin într-un părculeț pustiu din apropiere. Acolo, sub un copac, străinul începu să le chestioneze:

     - Ce căutați voi singure la restaurant?

     - Am fost să luăm masa! Suntem în tabără cu școala, stăm o săptămână! se grăbi să dea raportul Diana, care nu avea nicio idee despre cine era bărbatul din fața lor.

     - Și unde vă sunt profesorii? continuă el, în timp ce palpa pofticios cu mâna, pe toate părțile, sânii abia înmuguriți ai Cosminei, mustăcind aprobator.

     Aceasta rămase înlemnită, neavând curaj să riposteze. Părinții o învățaseră să fie întotdeauna cuviincioasă cu oamenii mari, dar acest specimen de „om mare”, pe care îl avea în fața ochilor, era cu totul altfel decât cei cunoscuți până acum.

     - Sunt la masă! răspunse șovăielnic Diana, căreia i se înecase subit curajul, când bărbatul trecu de la Cosmina, la ea, cu „verificatul“.

     - Eu am acasă o fetiță cam de vârsta voastră! Face zilnic baie cu mine și se joacă cu rățușca mea în apă! Ar trebui să vă iau și pe voi, să ne jucăm împreună! O să vă placă, o să ne distrăm de minune! continuă el pe un ton glumeț, luându-le de mână.

     Cosminei îi trecu un fior rece pe șira spinării. La cei nici zece ani, deși nu făcea încă distincție în totalitate între bine și rău, simțea că situația era departe de a fi normală, că „nenea” de față nu putea fi un „nene” bun și că precis nu era vorba despre o rățușcă din plastic. Pe când se gândea cum să scape de intrus, fără să-l jignească și fără ca el să o pârască la profesori că fusese cât pe ce să se înece în bazinul mare, cu câteva ore în urmă, se auzi o voce din depărtare:

     - Cosmina, Diana, haideți că vă cheamă tovarășu`! Era Claudiu, care le făcea semne disperate cu mâna.

     Fetele atâta așteptară. Se smuciră din mâinile bărbatului, spuseră un săru`-mâna repezit și alergară, cu sufletul la gură, înspre colegul lor.

     - Ce voia omul acela de la voi? întrebă el.

     - Ăăă... nimic, era doar curios să știe de unde suntem! răspunse repede Cosmina, ca nu cumva Dianei, pripită cum o știa, să-i vină ideea să facă, din nou, exces de sinceritate. Dar unde e profu`? Ai zis că ne caută!

     - Nu vă caută nimeni, am spus doar așa, fiindcă nu știam cine e străinul și de ce vă ține de mână! spuse Claudiu dezinvolt.

     Cosminei aproape că-i veni să-l pupe de bucurie, chiar și pe fața aceea plină de coșuri. Avea senzația că le scăpase dintr-o mare primejdie și, în sufletul ei, hotărâse că-i va rămâne recunoscătoare pe vecie.

     Le pieri pofta de bântuit prin oraș, așa că merseră direct în cameră, unde se simțiră în siguranță și jucară cărți, până veni ora cinei.

     A doua zi, tovarășul Popescu nu mai putu cu niciun chip să o convingă pe Cosmina să facă pluta. Aceasta nu renunță la colac nici măcar pe margine, unde apa îi ajungea doar până sub braț. Îi trimise pe doi dintre băieți să o aducă cu forța la „lecții”, dar ea fu mai rapidă și ieși din bazin, alergând cât o țineau picioarele în jurul lui și amenințând că, dacă nu e lăsată în pace, pleacă acasă cu autostopul. Tovarășu` renunță, în final, atât la urmărire, cât și la încercarea de a înțelege ceva din schimbarea radicală de atitudine a elevei sale:

     - Dați-i pace! Așa sunt fetele la vârsta asta! conchise el resemnat, probabil din experiență, fiindcă avea, la rându-i, două fiice acasă, care-i dăduseră cu siguranță de furcă, nu de puține ori, până deveniseră adolescente.

     Frica de apă, dobândită în urma „episodului” din ziua precedentă, o făcu pe Cosmina să renunțe, cel puțin în această vacanță și, probabil, în multe altele, să mai învețe să înoate. Își petrecu orele dimineții în bazinul mijlociu, jucând volei cu Diana (fără să își scoată colacul de pe ea, desigur) sau plimbându-se, de la un capăt la celălalt, cu Claudiu, care crescu simțitor în ochii ei, de când le salvase, fără să știe, de „omul cel rău”.

     După-masa hoinărea cu Diana și, uneori, cu Claudiu, prin oraș. De câteva ori făcură și discotecă în camera unor colege mai mari, care aduseseră cu ele un radio vechi, dar încă funcțional. Se zbânțuiră cu toții până la miezul nopții, când tovarășu` Popescu cedă nervos din cauza zgomotului și le puse punct distracției.

     Ploaia se mai potoli spre sfârșitul săptămânii, ba chiar, în ultimele două zile, un soare timid își făcu apariția. Nuferii de pe lacul din apropierea hotelului își deschiseră în sfârșit grațioasele petale și se arătară, în toată măreția lor.

     - E momentul să acționăm! o atenționă Diana într-o seară.

     - Ești sigură? Dacă ne vede cineva? întrebă precaut Cosmina, căreia îi fură de ajuns, cu vârf și îndesat, peripețiile de până atunci și nu mai dorea vreo complicație, oricât de mică.

     - Nu ne vede, că așteptăm să plece toată lumea! Tu nu trebuie să faci nimic, doar să stai cu mine! o încurajă Diana. La momentul potrivit, se apropiară tiptil de lac. Își aruncară ochii în toate părțile. Nu era nimeni. Diana se aplecă, culese în grabă doi nuferi și îi băgă repede într-o pungă. Pe când se îndepărtau, din spatele lor se auzi o voce binecunoscută:

     - Aha, ia uite pe cine văd eu! Fetele mele năzdrăvane! Ce mă bucur să dau peste voi! Săriți, hoții la nuferi! strigă apoi „vocea“, hohotind răutăcios în urma lor.

     Începură să țipe amândouă ca din gură de șarpe și o luară la goană, de parcă erau fugărite de un taur, la cea mai înfiorătoare coridă. La nuferi, însă, nu renunțară. Se opriră abia când ajunseră în camera lor, gâfâind ca două locomotive, mai mult de frică, decât de oboseală, fiindcă distanța dintre lac și hotel era infimă. Cosmina, cel puțin, era sigură că n-o să uite acea voce sinistră, mult timp de atunci încolo.

 

*

     Mama asculta cu interes peripețiile din vacanță ale Cosminei (cele pe care aceasta crezu de cuviință să i le spună sau să… le inventeze). Încântată că fetița ei fusese cuminte și îi ascultase toate sfaturile, îi promise că o va lăsa și anul următor în aceeași tabără, mai ales că acum știa să înoate și nu mai trebuia să-și facă griji pentru ea, măcar în această privință. O sfătui doar să fie mai atentă, pe viitor, să nu-și mai uite pieptenele acasă. Nu de alta, dar din claia de păr lung și des, avută la plecare, se întorsese, după șase zile, cât o ținuse îngrămădită cu orele sub casca de baie, cu niște ghemotoace mari de câlți, pe care mama, neputând să i le mai descâlcească, fu nevoită să i le taie din rădăcină. Mai rămăsese cu un sfert din podoaba-i capilară de invidiat, dar, după o vacanță atât de reușită, ce mai conta un mic sacrificiu?…

 

     13. Aproape o zi

              (T-Haibun*)

 

     Aceeaşi zi, după 19 ani. Cornul lunii dispăruse de ore bune iar copacii înalţi, străjeri unei laturi a cimitirului, filtrau deja lumina tot mai puternică. Păsări, fluturi, poate şi îngeri cu aripile desfăcute, semănând celor de pe policandrul noii biserici din vale, vegheau aria. Spaţiul rămânea însă dominat de fostul lăcaş de cult, prin ale cărui ferestre prăfuite puteai zări strane destrămate şi aruncate de-a valma, un ciubăr pentru botez, tot felul de alte lucruri, semne lăsate de oamenii ce hotărâseră aşa, părăsirea, din cauza şubrezirii construcţiei şi pericolului de incendiu ce-l reprezenta; oameni care aproape sigur erau cu toţi în mormânt, acum.

     Se apropiau câteva grupuri în negru, răzleţite de greutatea şi mărimea platourilor cu colive, a coşurilor cu pachete de dat pomană; treceau podeţul, urmând deja drumul cu umbre, ce urca uşor spre mulţimea de cruci… Din vechea clopotniţă, nu după mult timp, se auzi dangătul prelung, precedând ritualul cunoscut. Preotul şi dascălul se apropiară de primul grup, bărbaţi şi femei adunaţi la parastasul de trei luni al unei femei, apoi merseră la un alt grup, apoi, în drum spre altul, ajunseră lângă un bărbat singur, cu coliva şi sticla cu vin pregătite. Doar el. ,,Veşnică pomenire!’’ de la un om, pentru tatăl său dus.

 

implorând mila –

sub talpa oamenilor

fire de iarbă

 

     Aceeaşi zi, după 19 ani. Soarele a ajuns acum la zenit. Frunzele copacilor de pe marginea de sus a cimitirului se scutură uşor, mângâind vântul. Colina se coboară tot cu grijă, în tăcere, la fel ca la urcare, deşi dorinţa de a cerceta, a investiga, a scăzut mult, s-a estompat. La baza ei par să se fi înmulţit locurile de veci arătoase, unde s-au cheltuit mulţi bani. Unul dintre ele, un cavou zidit temeinic, cu trepte de ciment şi marmură neagră deasupra, este plin pe jumătate cu apă, vezi asta din gura uşiţelor lăsate deschise şi unde, de curând, au fost aprinse lumânări. Observând apa rea, oamenii iuţesc pasul.

     Totuşi, îţi spui, majoritari nu pot fi aici cei cărora, cine ştie, li s-a stins neamul; sau singurătăţile uitate, aceia de care nimeni nu vrea să-şi mai aducă aminte, să mai găsească pic de vreme pentru ei. Însă este real, sunt destule locuri de veci abandonate, descrise de crucile stând într-o rână, de timpul risipit în buruienele ce-au invadat mormintele. Cu greu ai putea fi preot paroh, chiar imposibil cred, fără ca aripa acestei realităţi, atingându-te continuu, să nu te depărteze de efemeritate; să-ţi reamintească despre necesitatea solidă a conştiinţei, toiag dat de Dumnezeu pentru a putea purta mai uşor teama că, în veşnicie, solitar înseamnă mai puţin decât solidar.

 

mormânt părăsit –

liliacul sălbatic

sprijină crucea

 

      Se tot scrie, vorbeşte, că Terra ar avea o soră geamănă, că există, într-adevăr, undeva aproape-departe, o planetă geamănă cu a noastră. Extrapolând, nimic nu ne poate împiedica să gândim atunci la existenţa unui al doilea cimitir, identic până la umbrele de acolo, cu primul, cu acesta… Dar care ar putea fi cauza unei realităţi duale?... Interesant!... Aşadar nu putem fi singuri! De fapt, noi, oamenii, ştim de demult că nu putem fi singuri; dar sigur suntem experimente, noi, fiinţele sfâşiate de antinomii, acele principii care se exclud reciproc, dar care pot fi demonstrate, fiecare în parte, la fel de clar. Originea acestora? Poate deficitul crunt de iubire sinceră, creştină, pentru cel de lângă tine, care ne macină. Oricum, alţii demult au renunţat la cimitir, renunţând şi la naştere, încercând eroic să renunţe la însăşi existenţa dată. Adevărate sunt cuvintele Părintelui Arsenie Boca: ,,De cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde ajungem.’’ Poate de aici o fi provenind şi descoperirea asta, dezvăluirea despre un al doilea Pământ.

     Încă puţin şi cornul lunii se va ivi iarăşi pe cer. Spaţiul în care doar cei morţi au rămas pare că tocmai acum s-a ivit, de undeva. Poate că aşa şi este. Cu aproape două milenii şi jumătate în urmă, un om numit Meton, le tot spunea semenilor săi că fazele lunii se repetă identic, în aceleaşi zile ale anului, după câte 19 ani.

 

crâng cu păpădii –

trei nori agăţaţi

de cornul lunii –

sub talpa oamenilor

liliacul sălbatic

 

     *Haibun = text venind dinspre Tara Yamato, îndeobşte scurt, poveste a unei epifanii, încercare de relevare a unei lumi ce nu se lasă văzută uşor. Cel de mai sus conţine două Haiku-uri şi o Tanka, aceasta din urmă având distihul 7-7 (ultimele două versuri) dat de versurile lungi, de câte 7 silabe, ale haiku-urilor anterioare; de aceea, l-am intitulat T-HAIBUN. Citatul din text vrea sã aminteascã de Procedura Honkadori, adică necesitatea, nevoinţa de a aşeza în lucrarea ta cuvinte ale maeştrilor.

 

 

     14. Numerologia în viața noastră

     Plouă! Plouă cu soare, dar ploaia mă spală de gândurile negre! A mai trecut o noapte! Să spunem că m-am odihnit... M-am odihnit pe dracu! Soacră-mea avut o criză de fiere... Eu, una de nervi!
     Acum mă îndrept spre muncă! Mi se închideau ochii, dar ploaia m-a trezit la realitate! Mmmm!? Tot pe același post, iar la partid... tot lipitor de afișe! Fără nicio șansă reală! Cu ce mama mă-sii e mai breaz Cezar decât mine? A venit odată cu mine la partid, dar acum este ‒ nemernicul!‒ sus, în ierarhie! Deși lumea zice că nu prea are față! Da... Dar are spate! M-am întrebat deseori, ce erori fac?! Poate că nu sunt destul de agresiv în discurs? Dar, nu! Discursul meu primea ropote de aplauze!... Poate că nu relaționez destul de bine cu alegătorul, dar am simpatizanți!... Cred că, astrologic vorbind, numele meu este de vină! Cine să-l promoveze pe Bătrânescu? Chiar șeful mi-a zis cândva: ,, Bătrânescu, numele tău nu dă bine pe liste! Ce naiba! Ești tu bun, dar cine să-l voteze pe Bătrânescu?! Ne trebuie vigoare, rezonanță, imagine! Campania nu se face oricum! Nu putem altera patrimoniul de imagine al partidului!”. Continuă apoi vorbele încurcate, cu o voce scăzută și cu o înjurătură printre dinți. Tind să-i dau dreptate!
     Am schimbat numele când m-am căsătorit. Am luat numele neveste-mii, ca să-mi schimb norocul!... Dar, deocamdată, sunt tot pe același post! Până acum, nimic!....
     Toarnă cu găleata! Mă opresc la adăpost lângă sediul Spitalului de Psihiatrie! Mai am puțin, dar ploaia nu mă lasă, iar bălțile mi-au ajuns până la glezne! Aveam un proiect pentru canalizarea orașului, dar a fost respins... Licitația a decis să fie altul pus în practică! Caietul meu de sarcini nu a impresionat! Cezar a avut unul mai bun. Asta e! Se pricepe la toate băiatul ăsta. Dar, ce văd?!... La câțiva metri de adăpostul unde stau zgribulit, se oprește o mașină. Din ea coboară șeful partidului meu. E probabil de gardă la spital. Se chinuie să deschidă cu o mână o umbrelă mare albastră, în timp ce cu cealaltă ține o geantă mare din piele neagră, pe care tocmai i-a împins-o Cezar peste scaun. E greu să deschizi umbrela cu o singură mână! Geanta-i cade la picioare și din ea se împrăștie pe asfaltul ud, vreo cinci-șase teancuri de bancnote albăstrii. O fi luat salariul, mă gândesc. Nu știam că un medic câștigă așa bine!...
     — Ce e? La ce te uiți?... Sunt... pentru campanie! îmi spune încurcat, în clipa în care mă zărește.
     Și eu, care eram cât pe-aci să mă bucur că li s-au mărit salariile medicilor!
     Dispare apoi pe alee, iar eu rămân descumpănit în ploaie!
     În minte îmi răsună apocaliptic, ca niște urlete de sirenă, vorbele șefului de partid, de acum câteva zile: „Negru, Negru!... Cum dracu să te cheme Negru?!... Ascultă la mine! Ești băiat bun! Dar cine dracu te-a pus să te aduni cu nevastă-ta! De la Bătrânescu, ai ajuns la Negru! Ce-o fi fost în capul tău când te-ai însurat? Am mai discutat! Ești berbec încăpățânat, dar ai fost bătut în cap, ca o oaie, când ai ales! Te îneci ca prostu’ cu corabia pe uscat! Ai ajuns de unde ai plecat! Numele tău... Stupoare! Aduce iar ghinion. Negru.. pe liste!? Doamne, mă apucă frica!!! Măcar de m-ai fi ascultat și-ai fi luat-o pe nepoată-mea din partea nevestei mele. Pe Elisabeta!... Judecătoarea!!! Era ea mai copată! Dar ce, o puneai la fiert?! Te-ar fi chemat Roșu! Te-ai încurcat ca boul... cu Floricica Negru! Fată simplă de la țară! Mare ecologistă la Garda de Mediu! Tu, arhitect la urbanism! V-ați adunat, iar acum... Culmea!!! Vă și înmulțiți! Măăă, nu schimbați voi lumea! Numai împreună o putem schimba! De-asta trageți targa pe uscat! S-a dus vremea cu originile sănătoase! Negrule, la noi funcționează democrația! Ai grijă ce faci! Mă bazez pe tine, ca de obicei!...”
     Gândurile-mi fug, fără nicio logică, la copilul ce urmează să mi se nască peste câteva luni. Mi-ar fi plăcut să-i pun numele Luca... Dar, ce nume-i ăsta?... Cum să te cheme Luca Negru și să vrei să mai ai și succes?! Nu, o să-i spun Cezar... Cezar Negru... Cezar, cu strălucirea lui imperială, însoțit, firește și de-o geantă neagră, ar ameliora mult, mult de tot, ghinionul pe care-l aduce numele de Negru.
     Trec pe lângă poarta spitalului, dar mă strigă Tăntița, îngrijitoarea, mătușa neveste-mii, care mă anunță că mă așteaptă șeful până la el. Ajung într-o clipită și intru cu optimism.
     — Negru, stai jos! Uite care e treaba! Să nu care cumva...!? Că știi tu...! Noi putem face multe împreună!
     Gândul meu zboară ca vântul, fluturând deasupra norilor negri adunați în suflet! În sfârșit! A apărut soarele și pe strada mea! Șeful tot vorbea, dar eu, cu mintea hai-hui, deja mă vedeam pe liste! Pe ecranul televizorului rulau știrile dimineții și horoscopul. Sonorul era tăiat... Vocea hodorogită a șefului mă trezește din visare...
     — Când ieși, te rog ia pachetul din hol și... știi tu ce ai de făcut! Ești băiat serios!
     Ies iute și iau coletul. Ajung la firma unde lucrez, care, întâmplător, se află la numărul următor după spital. Deschid cu nerăbdare. Pliante, afișe, fluturași...
     Mă uit pe fereastră. A stat ploaia. Soarele strălucește, chiar prea arzător pentru o zi de primăvară. Mă luminez și înțeleg, în sfârșit, rostul astrologiei și al numerologiei în viața noastră! Nu pricepeam, până azi, de ce, tot mai des, oamenii ascultă și urmăresc „Horoscopul”!

 

Vizualizări: 464

Răspunsuri la Aceste Discuţii

BIDULESCU CONSTANTIN a votat proza astfel:

1 –

2 – 4

3 – 6

4 – 7

5 – 7

6 – 7

7 – 6

8 – 6

9 – 5

10 – 8

11 – 5

12 – 5

13 – 6

14 – 4.

POP DORINA a votat proza astfel:

nr.1 - descalificat

nr.2 - 6

nr.3 - 5

nr.4 - 4

nr.5 - 8

nr.6 - 7

nr.7 - 5

nr.8 - 9

nr.9 - 5

nr.10 - 9

nr.11 - 5

nr.12 - 10

nr.13 - 7

nr.14 - 6

MIRCEA TECULESCU a votat proza astfel:

Nr.1 - Nu votez.

Nr.2 - 7 pcte.

Nr.3 - 4 pcte.

Nr.4 - 5 pcte. 

Nr.5 - 5 pcte.

Nr.6 - 6 pcte.

Nr.7 - 5 pcte.

Nr.8 - 7 pcte.

Nr.9 - 6 pcte.

Nr.10 - 7 pcte.

Nr.11 - 6 pcte.

Nr.12 - 6 pcte.

Nr.13 - 7 pcte.

Nr.14 - 5 pcte.

CEZAR BUCUR ȘTEFAN a votat proza astfel:

2. Călătoria - 5

3. Colţ de rai - 5

4. El a făcut bani - 4

5. O familie ghinionistă - 5

6. Rugina din mărunţiş - 4

7. Cucul şi pupăza - 4

8. Sfârşitul adolescenţei - 7

9. Acasă - 4

10. Visul fetei lui Batukhan - 8

11. Drumul - 5

12. O vacanţă cu peripeţii - 6

13. Aproape o zi - 6

14. Numerologia în viaţa noastră - 5

ADRIAN MONDEA a votat proza astfel:

1.-

2. calatoria - nota 10

3. colt de rai - nota 9

4. el a facut bani - nota 8

5. o familie ghinionista - nota 8

6. rugina din maruntis - nota 8

7. cucul si pupaza - nota 8

8. sfarsitul adolescentei - nota 9

9. acasa - nota 8

10. visul fetei lui Batukhan - nota 9

11. drumul - nota 9

12. o vacanta cu peripetii - nota 8

13. aproape o zi - nota 8

14. numerologia in viata noastra - nota 8

VASILE BURDUȘA a votat proza astfel:

1)---x

2)---8

3)---6

4)---9

5)---10

6)---7

7)---8

8)---10

9)---8

10)---10

11)---10

12)---9

13)---8

14)---9

CRISTINA CREȚU a votat proza astfel:

1.-  -

2.-  8

3.-  7

4.-  8

5.-  9

6.-  7

  7.- 7

  8.- 8

  9.- 7

10.- 8

11.- 9

12.- 7

13.- 8

14.- 7

ZARRA a votat proza astfel:

1-
2---7p
3---5p
4---6p
5---6p
6---8p
7---9p
8---9p
9---8p
10---7p
11---8p
12---9p
13---8p
14---9p

Doamna Vasilisia,

În acelaşi e-mail am trimis notele la toate cele patru secţiuni.

La proză nu îmi văd numele, ca la celelalte.

Domnule Bidulescu, peste programul acestui concurs, a intervenit un eveniment neplanificat, dar extrem de plăcut pentru familia da Coza - am avut lansări de carte! Suntem în urmă cu munca la acest concurs. Încercăm să recuperăm. De n-om reuși, cu scuzele de rigoare, vom întârzia afișarea rezultatelor...

Mulțumim pentru înțelegere!

Bidulescu Constantin a spus :

Doamna Vasilisia,

În acelaşi e-mail am trimis notele la toate cele patru secţiuni.

La proză nu îmi văd numele, ca la celelalte.

ELENA AGIU-NEACȘU a votat proza astfel:

2 (8),

3 (8 pt),

4 (9 pt.),

5 (9 pt),

6 (10 pt),

7 (7 pt),

8 (9 pt),

9 (7 pt),

10 (9 pt.),

11 (7 pt.),

12 (8 pt.),

13 (8 pt),

14 (7 (pt)

ANGELA DINA a votat proza astfel:

2-6

3-6

4-6

5-6

6-6

7-6

8-8

9-7

10-7

11-9

12-7

13-7

14-7

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Labirintul verde - IV - a lui Emil Dumitru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pat de povești a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog " ajută-mă să nu dispar" a utilizatorului paparuz adrian
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia Sora mai mică (file de jurnal) a lui Giurgiu Silvia
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog androgeneză a lui paparuz adrian
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog pat de povești a lui gina zaharia
ieri
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Balada celei plecate a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Dragostea-i pe lista de supraviețuire a lui Costel Zăgan
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor