AICI se votează cele 36 de poezii înscrise la Concursul „Alb hoinar”, ediția a II-a

[Vasilisia Lazăr]

NOTĂ:

          În ceea ce privește votarea, după scara proprie de valori, veți nota obligatoriu absolut toate creațiile (inclusiv poezia proprie, dacă participați la acest concurs, excepție făcând doar cele trei texte eliminate, în dreptul cărora veți pune liniuță) cu note de la 10 la 1 (deci mai multe poezii pot primi, de la același votant, aceeași notă). Nu se face un clasament, se acordă fiecărei creații nota pe care considerați că o merită. Pot fi mai multe note de 10, de 9, de 8 etc. La finalul votării, trebuie să aveți 33 de note pe care le veți lăsa pe această pagină, la comentarii. Un vot incomplet nu se ia în calcul! 

          Succes!

1. darul meu de nuntă  quiproquo

                                                    

am minţit am furat

am râvnit la iernile aproapelui meu

dar să ştii doamne că nu merită

pentru câţiva fulgi afrodisiac ultra light m-au părăsit

nestatornice asemenea unor femei

în aşteptarea avalanşei

a salvamontistului rambo V

curge din mine frig aşa cum curge sânge

din caracasa mielului când nu mai apucă a doua ninsoare

 

m-am dezbrăcat în prima zăpadă

alb hoinar

prinsesem o crustă sidefie pe trup

n-am ştiut că pământul este un fagure unde

toate zăpezile expiră la 18 ani

poate şi mai devreme

n-am ştiut că aerul îngheţat taie sternul ca o husqvarna îndârjită

că iernile au legea lor mecanisme superioare

te înalţă pe catalige să vezi lumea de foarte sus

cu imunitatea la pământ

 

doamne foamea mi s-a ghemuit într-un bulgăr

rece albă rotundă

stă rezemată de colţul lunii şi te-aşteaptă

ar putea creşte pe măsură ce-ţi semăn între arcade drum

cu urmele  Scorpiei

 

foamea de tine este un rug

nu flăcările îl înalţă ci vaierul fructului uitat în pământ

de preacuvioasa sămânţă

 

am visat azi-noapte că venea muntele la imigrantul mahomed

mai bine n-aş spune

avea creste desfăcute în evantai ca aripile vulturului alb

deasupra prăzii

mi-a fost teamă şi m-am trezit

dar foamea continuă doamne

darul meu de nuntă

quiproquo

 

2. Şi dacă...

 

Şi dacă te-am pierdut printre cuvinte strigate

ori nevorbite,

tot mi-ai schimonosit gândurile

visele, îmbrăţişările,

peniţa mi-a scris cu tristeţe

rana lăsată de lacrimi pure ca otrava

tocmai când îmi doream 

că ar fi putut să fie miracol,

era meschină rutina?

era netrăită viaţa?

În moartea asta am încercat să adun iubirea sticlă,

dar m-am trezit rănită de cioburi.

- Lasă-le, sunt reci şi uşa e închisă!

Am auzit prea bine...

Să fug printre părerile sparte

descumpănindu-mă, acum

şi mâine să mă-ntrec în zbor cu fluturii?

Nu sunt înnobilată aici,

şi ce să-mi anticipeze teama?

De ce să-mi înec timpul în răbdări?

Opreşte trenul!

Printre nămeţii zbuciumaţi,

văd în gara asta o umbră de floare.

3. Ninsori de lumini

 

A nins mult într-o zi, flori polare-n alai

Dantelau pe pământ o potecă spre rai.

Pași uitați pe zăpezi te-au adus lângă mine.

Mâna mea într-a ta îmi spunea că e bine.

 

Cai hoinari răscoleau libertățile-n noi,

Înhămați la calești cu perdele de ploi.

Îi simțeam ape vii, foc flămând în tăciune,

Prevestind evadări dintr-un loc fără nume.

 

N-am știut ce va fi, ce ninsori vor veni,

Câte ierni vom avea într-o singură zi.

Arhitecți de sclipiri inventam pe retine

Jocul sec de lumini ca un joc de destine.

 

Cât a alb am tot strâns, cât ne-a nins pe-amândoi

Cu iubiri amintind de albastrul din noi,

Azi legăm cicatrici dintr-un ieri care stinge

Un trecut înghețat sub un ger ce ne frige.

 

Ninge iar pe poteci, exilând în decor

Fluturi albi camuflați de același fior.

Ai văzut? Au căzut peste noi fulgi din lună.

Sunt ninsori de lumini, e o iarnă nebună!

4. Tăcute simfonii

             

Morile de vânt și croncănitul

corbilor în jocuri ritualice

alintă somnul albului veșnic

pe mesele din parc  oamenii

de zăpadă joacă table cu bătrânii

cârcotași își fac semne  cu ochiul

desenând pe furiș în linii frânte simetric

și curbe  pe luciul oglinzilor de opal

mlădierile patinatoarelor în blugi

 

albul hoinar se colorează în final

de chiote și clopoței de cristal

iar baletul bulgărilor rotunzi

se spulberă-n ploi de stele

amestecându-se printre culorile

bucuriei albastre și îmbrățișarea

dansatorilor balerini;  pe  valurile

albe ale norilor  se iubesc corbii

și împart frățește cu scorpiile

și vrăbiile leșurile

 

ghicesc bătrânele vrăjitoare

surorile crivățului viitorul

ascuns în viscerele prăzilor

 

un alb hoinar mă ia drept țintă

și mă iubește cu scurgerea anilor

îmi scrie povestea pe aripile crucilor

spărgând în țăndări timpanele

văzduhului cu pacea tăcutelor

simfonii de iubire; pe cărările

tablelor de șah,  trasează caii albi

și turnurile lui Anand victorii.

5. Alb hoinar

 

Argintie simfonie

pe olimp divin

şi al artei.

 

Vers în alb hoinar.

 

Dar fantastic sărut se leagănă

în ornamental cer de neuitat...

ger muzical.

6. Iarna din noi

                     

abia de se subţiase cerul

când iarna s-a prăvălit cu zgomot peste noi

parşiv subtil dinspre nori tiptil

şi întunericul a înghiţit toată lumina

pe străzi nu mai era loc numai noapte şi viscol

 

toţi bărbaţii din sat ne strângeam repede sub lună

purtam de secole crivăţul în sânge

când noi păşeam în iarnă soldăţeşte

încremeneau pietrele se opreau clepsidrele

păsările îşi frângeau zborul fulgerate de ger

pomii îşi piteau verdele adânc în tulpină

şi ne făceam frig  fiară sau vină

 

tu aveai iernile lipite pe frunte

puţin deasupra sprâncenelor

ca nişte brazde adânci, ierni aspre

câteodată îmi luai mâna şi o aşezai

pe sânul tău stâng

şi mă cuprindea o căldură bună nebună

 

la dracu

stinge-i lumina din ochi sparge-i timpanele

smulge-i visele din somn

răsuceşte-i rădăcinile până moare

calcă-i cuvintele în picioare cu bocancii ăia mari şi grei

el este răul cel mare răul răilor, poetul

nu-i loc de întors

se auzea ca un şuier din cerul burtos

 

în satul zgribulit unde aerul e greu de ninsori

e iarnă e frig şi noi ne oblojim unul pe altul

de singurătate

 

7. Fotografii vechi

Din album, la gura sobei,

Umbre trec spre-acoperiș.

- Fotografii mai vechi, ți-aș fi zis

Ele vin dintr-o lume ocultă

Când pe sănii trase de cai,

Cete de flăcăi și fete-n alai

Alergau spre mirifica zare.

Era tânăr bunicul. Pleca să se-nsoare.

Da și chiot. Salcâmii-ncremeneau mult în urmă

Și ecoul: Ce bine le stă în ninsoare

Și armonica-i mândră!

„Ay!...Ay!...Ay!”

 

”…Au înnebunit salcâmii

De-au tras inimii obloane.

- Zorește bătrâne, spun unii

Iubirile trec. Nu-s icoane!

- Dă bice ticălos vizitiu!

( aud subconștientul )

Troienile-s mari și-i târziu

Dacă mai ninge, ne prinde torentul.

 

- Ascultă, ascultă... ascultă!

Cât crivăț în mine mai știu

Mi-am scos telegarii de nuntă

S-alerge ca lupii-n pustiu!

Vre-o haită, bătută ca-n stampă

Ce sfîșie doar umbre de oi

Ca flacăra vie din lampă

Tu inima mi-ai topit. Era sloi!...”

 

...Tu cântai și-n cântecul tău venea seara

Spuneai:

Sub acel opaiț am văzut lumina și eu

Printre păsări, sloiuri și nămeți...

Cu bunica așteptându-l la fereastră pe bunicul

Ca pe un zeu.

Și cu buze-nghețate, suflând în geam

Așteptându-l cu masa.

Ține minte, acolo e colțul de rai!

Acolo, cândva vom scrie și povestea noastră

Ca-n muzica lui Franz Liszt ce  răsunase o noapte

Într-o iarnă cu troiene cât casa.

 

Cândva, bunica cântase și ea. Ceva trist.

Nu așa muzică de tot îngerească.

Dar bunicul, de cum a intrat

La pian risipi canțonete-n vechiul cămin

Bunica simți că-i intrase în suflet, un spin

„Dumnezeiască e muzica asta?” a-ntrebat!

El a spus simplu: „Franz Liszt”

 

Lași deoparte albumul...

Visezi că bunica-i copilă

Că bunicul dă chiot din nou.

În inimă totul exultă

Și-n gând mă strigi prin ninsoarea de-afară

(Ascultă, ascultă... ascultă!)

...o armonică tot răsuna cu ecou.

8. Cherchez l'áme

 

am împăturit sufletul în patru

l-am învelit în blana de miel cu miros de naftalină

am deschis dulapul cu prosoape chitite la dungă

şi i-am făcut loc între ultimul şi tejghea

iarna lungă focul din vatră orele zilei opace nu va arde

[...]

Poezie eliminată din concurs deoarece a fost găsită publicată pe un alt site, sub un alt titlu.

9. fluturii nu zboară niciodată iarna                                 

 

am cunoscut de atâtea ori moartea

că nicio otravă nu mai ucide

înghit  în doze mici 

tristețea unei duminici de ianuarie

un fluture prea grăbit va sucomba între ferestre

între rai și iad

purgatoriul iubirii

și teracota asta

singurul arhitect al căldurii

dintre noi

10. Vis de iarnă

 

Mi-ai plutit în prag de iarnă,

Într-un fulg răzleţ de nea,

Mângâindu-mă în palmă,

Cu fiori de catifea.

 

Şi îmbrăţişându-mi dorul,

Al iubirii foc nestins,

Mii de stele şi-au luat zborul,

Spre al zării necuprins.

 

Frântă inima-n colinde,

Suspina duios, arzând,

Căutând a se cuprinde,

Într-un alb şi pur veşmânt.

 

Cât alint, ce feerie,

Ninge, numai bucurii,

Aşternând covor de ie,

Peste cerul meu de gri.

 

 

11. Pe-un alb-hoinar, singurătăţi mă cheamă

 

Din glas înăbuşit de cucuvele,

O nouă zi nelinişti prinde-n ramă;

Se mistuie la tâmple roi de stele,

Pe-un alb hoinar, singurătăţi mă cheamă.

 

Să mai râvneşti  la irisii în floare?!

Omături tuciurii aduni în oase,

Iar pulsul – repetabilă eroare –

Împotmolite rute îţi va coase.

 

Duios îşi poartă macul pasu’-n iarbă;

El  înălţării mângâiere  este.

Parşive maladii când ţii în barbă,

Frângi crinului petale de poveste.

 

Iubirea de mai ţine loc de sete,

Un giuvaier mereu să ai în plete.

12. Trandafirul alb

Trandafirul alb nu s-a veștejit

Atârnă cu inima mea de zenit,

Purtat prin negura deasă a nopții

Adus  din beznă cu viață,

Atâta lumină pătrunde- n mine,

Căci tu ești un dor nesecat,

Regina mea, cu nume de stea,

Acum, aici și mereu la tine,

[...]

 

Poezie eliminată din concurs deoarece a mai fost publicată pe un alt site.

13. Alb

 

Chiar de nu-i ca altădată,

Iarna a venit tiptil,

O privesc şi de-astă dată

Cu ochi mari, ca un copil.

 

Iarnă albă, iarnă albă,

Vremea trece, vremea vine,

Înşiri anii ca pe salbă,

Tu cam rece eşti cu mine.

 

Alb pe dealuri, alb în vale,

Alb în sufletul pustiu.

Albă este a mea cale,

Albă-i coala-n care scriu.

 

Palid este mândrul Soare,

Iar când se-nteţeşte vântul,

Norii mai aduc ninsoare,

Albesc cerul şi pământul.

 

Şi din hornuri iese fum,

Se mai frânge câte-un ram,

Săniile merg pe drum,

Flori de gheaţă sunt pe geam.

 

Într-o curte, să se vadă,

Copiii ieşiţi la joacă,

Nalţă omul de zăpadă

Şi-s albiţi de promoroacă.

 

La joaca asta ei sunt buni,

Cu strigăte voioase-n glas,

I-au pus în loc de ochi cărbuni

Şi-un morcov mare-n loc de nas.

 

Alb hoinar, alb hoinar...

Când de albul iernii scapă,

N-a fost totul în zadar,

Va avea pământul apă.

 

Şi din nou o primăvară,

Ciclul vieţii nu se-opreşte,

Roadele or să apară,

Iară vârsta, creşte, creşte...

14. Ninge iar

 

Munți și văi, câmpii întinse,

Dealuri, râuri, așezări,

De ninsoare îs cuprinse

Venită din patru zări.

 

S-a pornit pe-ntreaga lume

Să o-mbrace-n alb pufos,

Fulgi-i mari dorind să schimbe

Verdele, căci a tot fost.

 

Să nu fie supărare

Pentru toți ce albi vor fi,

Jurământ, avem se pare,

Căci nu mult va zăbovi.

 

Totul o să fie-o haină

Drăgălașă, cu nămeți,

Vom cunoaște înc-o taină

Oferită astei vieți.

 

Dar atât cât ea există

Și în alb ne va-mbrăca,

Bucuria să persiste

Este chiar dorința sa.

 

Nu dorește să umbrească

Existența ce-i splendoare,

Suflet pur să dăruiască

Peste tot, mândra-i culoare.

 

15. mult alb, frig şi tăcere

                                             

singurătatea este mai albă decât

toate zăpezile la un loc

şi cine spune că albul odihneşte

îşi denaturează crezul

fiecare atingere dilată privirea

e ca şi cum

ai merge

pe un drum îngust

la capătul căruia odihnesc zăpezile

 

eşti departe de zi

eşti departe de păsări

eşti departe de tine

şi prea aproape de noapte

 

ziua ridată de ploi

se abate din drum

zborurile se prăbuşesc printre vânturi

durerile ard

tic-tac-ul bate obosit

şi totul într-o viaţă în care

toate lucrurile respiră din mine

 

nu mă plâng

voi stinge lumina

voi privi în interiorul meu

şi-l voi  ruga pe Dumnezeu să treacă pe la mine

apoi mă voi pregăti de drum

16. Târzii dimineți
                                

Destinul începe să-ți numere iernile

suflet rebel

cearșaf răscolit în târzii dimineți

blestemul iubirii zile ți-a ars

în nopțile reci roiesc mucaliții cerșind ungherelor strâmbe.

 

Cine să te plângă?

Cine să te creadă?

Depărtările cresc, tăcerile-așijderea,

pulsul verii se stinge vremelnic

în ochii tăcerii.

 

Te scalzi  în ecou trup călit în scântei,

te vei desface ca bruma

pe firul de iarbă răscopt sub arcul durerii

printre îngerii lumii obedienți.

 

Pleca-vei cu pleoapele strânse-a mirare

în palmele goale

cufărul plin de primăveri frânte .

prea mult țipăt în toamnele crude

prea puțină iubire,

rugina întinde pași de păianjen,

seceră eternă peste trup

peste timp.

 

17. Tablou de iarnă

 

Liniștea ancestrală

sărută zâmbetul fulgilor de nea

și împreună

șterg lacrima gerului

de pe haina strâmtă a pământului.

 

Vântul își împachetează respirația în cutia neputinței.

Doar fumul

privește năucit ritualul alb, apoi se pierde

sub

emoția clipei zgribulite.

 

În prezentul plin de magia inocenței

rășina

brazilor îmbrăcați de sărbătoare

dirijează o săniuță.

 

Încurcate în silabele ler-ului

cuvintele

împing pașii zăpezii

spre aroma

unui vis plin de colinde.

 

 

18. Fulgul         

 

Ce te conține nu te schimbă

îmi pare că vorbesc atât de mult că-n fața lor aș fi un șarlatan

ce te conține nu e trecător

e ca și cum în interior 

și în exterior sunt sensuri și schimburi de fluide analgezice

un drogat care încearcă epuizarea intimă din ce substanțe oferă 

de acolo primește înzecit

ca într-un balon experimentezi plutirea 

nu poți fi altfel față de cum ești 

ce te conține e ca un rudiment lasat de tine pentru data viitoare 

un perpetuum mișcătorul nemișcat

alergi în jurul tău 

și ești acela care alergi în jurul tău

până ești acela care fizic nu mai aleargă

o monotonie segregată se ridică te conține

o așteptare care arde mocnit pregătită pentru implozie

lângă tine cenușă fum și mai bătrân.

19. Va ninge printre umbre

 

păşeşte printre momente

nu le speria

dacă e nevoie îngenunchează

şi linişteşte-le spaimele

simte în palmă pâlpâirea

luminii din ele

 

ai dansat ultima dată pe acea şosea

care despărţea cireşii de mai de

caişii lui septembrie

treceam în drum spre miazănoapte

ai spus opreşte vom aştepta  ploaia

ninsoarea între aceste palme ale pământului

deschise într-o dorinţă de cer

am oprit şi am aprins o ţigară

îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte

mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui

rochia albă răsfira aerul învolt

şoseaua a dispărut în urma noastră

s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

 

iartă-mă

păşeşte printre aceste momente

nu le speria

mai mult de atât nu poate să-mi pară rău

 

în curând va ninge printre umbre

 

20. Un anotimp

 

Nu vreau să-mi obosească pașii,

nu am timp să ațipesc...

se topesc zăpezile peste umbra mea,

peste gânduri împrumutate,

devenite dorințe de Anul Nou,

păstrate într-un clopot cu limbă de foc...

e tot ce pot să fac în iarna asta,

la gura sobei îmbrățișarea mă îmbată

ca vinul vechi...

Îmbrăcam mantie albă,

în noaptea când te căutam.

Erai visul din care plecam prima...

privirile se atingeau ca niște fluturi albi,

mă topeam și nu voiam să-ți invadez

gândul, până ce clopotul

nu sparge anotimpul în care-mi hibernează dorul...

Într-un caleidoscop de mirări:

tu portativul, eu cheia sol

în care semnează anii...

sfârșitul, o simfonia... eternă...

21. Cadențe hibernale

 

E iarnă.

În văzduh pluteşte,

pe aripi de vânt rece, dragostea.

Ninge iar peste ţara mea.

Undeva, departe,

la poalele unui munte

cu creste cărunte

se odihneşte un sat

de vreme şi de lume uitat.

Satul trimite spre norii târzii

rotocoale de fum cenuşii...

 

E noapte.

Luna pătrunde prin vitralii

de biserici încă nezidite,

tandru, discret,

în naosul sufletului meu de poet

şi mă mângâie cu raze piezişe

pe câteva versuri încă nescrise.

Gândurile rele

nu mai au putere,

gândurile bune

încep să se-adune

şi să se aştearnă

molcom, delicat,

precum omătul peste un ogor arat,

pe o coală albă de hârtie.

(Aşa s-a născut această poezie).

 

Şi încă ceva:

În văzduh pluteşte şi inima mea,

sub formă de fulgi de nea.

22. M-au întrebat elevii la sictir 

 

m-au întrebat elevii la sictir 

ce s-a mai întâmplat între timp 

cu patul lui procust dom profesor 

cu buzduganul lui prâslea cel voinic 

pe lumea cealaltă 

cu meridianul zero și îmi arătau 

ridul cel mai adânc din frunte 

multe le-am răspuns ascultând 

cum urcă seva în nucul din grădina mea 

cum gâlgâie trecutul în istoria româniei 

ascultând armonia cosmică în vocea 

cântărețului din bar 

femeile iubite seamănă cu clapele 

pianului 

fiecare cântă în felul ei  despre 

cum s-a integrat în societate 

scaunele capitonate seamănă cu sânii turtiți 

de-atâta zăpadă 

m-au întrebat elevii la sictir 

despre fuga lui bach și despre fuga 

directorului unei instituții fantomă 

încercau să-mi frunzărească trecutul   

din unele poezii sociale 

țopăind printre scaune 

adevărul a fost moșit de socrate care 

i-a tăiat buricul 

și cea cea cea de la intrare în camera de hotel 

recita poezii de octavian goga 

despre suferința strămoșilor 

mă călcau în picioare femeile altora 

care-și tapetau fața cu imagini 

și slogane erotice 

invocând zăpada de parcă nu mai aveam 

cu ce mă spăla 

umblu cu gluga ridicată ori de câte ori 

văd femei dezbrăcate 

în ninsoarea de artificii din mijlocul orașului 

m-au întrebat elevii la sictir 

privind cum îmi număram 

firele de păr cu mănușa de box 

dacă am și eu o stea ca tot omul 

când îl apucă 

tristețea de urechi și-l întinde 

între răsărit și apus 

desigur le-am răspuns desigur 

îmi dau viața pe răzătoare 

ca să aibă gust fericirea noastră 

și femeia îmi face semne cu mâna 

până se luminează unghiile ei lăcuite 

într-un noian alb de iarnă

desigur le-am răspuns desigur 

când coboară doamna din tramvaiul  

de epocă 

îmi cresc degetele și ea mi le calcă 

dimineața cu fierul de călcat 

le împăturește și le prinde cu cârlige 

de rufe 

și tot așa cu fiecare parte a corpului 

până mă pliază complet 

și mă expediază în lumea cealaltă 

 

23. Frunze

 

Atât îmi place iarna: în primul ceas,
când mi se-aşează pe retină,
imaculată ca o scrisoare nescrisă şi netrimisă,
rămasă împietrită 
în vreo firidă de inimă.

 

Apoi, albul murdar,
cavaler solitar cu armuri ruginite
cucereşte oraşul acesta care ne respiră pe-amândoi,
dar nu deodată.

 

Şi noi… hibernăm îngheţaţi,
stalactite uitate pe-un cer plumburiu
în văzul lumii.
De sus, privim oamenii care ne despoaie
de gânduri şi ruşinaţi
ne strângem
să ne ascundem 
sub frunzele rămase
dintr-o primăvară
promisă în Eden.

 

24. Iarna 

Ninge, ninge, noapte mi se lasă,

Fulgii şi-au pornit în dans colind,

Dus eu nu mă las acum de-acasă,

Cum te-aş asculta sporovăind...

[...]

 Poezie eliminată din concurs deoarece a fost găsită publicată pe un alt site, sub un alt titlu.

25. Alb e numai visul

 

Ochii tăi în vis

fluturi,  semne,

securi despică secunde

iertările se fac viori

la primele acorduri, sănii

zboară cu mine spre concert

în ceaşca de ceai ning

amintiri din mileniul trecut

îmi ţin în palmă lacrima-ngheţată

poate coboară Elvis pe schiuri

Serghei Esenin întreabă, distrat

drumul până la inimă, prin nămeţi,

trece prin oglindă? lângă mine

George Sand scrie scrisori

Chopin ascunde iarna  în surdină.

 

Pe  scenă, patina Annei Karenina

lasă urmă de şină de tren

femeia misterioasă e singură,

Napoleon e pe alt troian,

poemul meu

se citeşte de pe papirus

alb e numai visul

păsări negre ciugulesc fulgi din ochi

ninge-mă frumos

mâine îţi cumpăr un ren.

26. Aprinde mamă focul!

                                                                           

 secunde 

 goale

 seci

 îmi curg până-n tălpi de durere

 scârție  lumina 

 haihui de alb îmi bântuie prin carne

 singurătăți ținute-n colivie

 flori de gheață și pervazul  ultimei  zile de  duminică

 fotoliul de la fereastră 

 gândurile 

 gândurile acelea albăstrui  înțepenite-n bocet

 

 în hora irișilor muți  doar albul  mi-e icoană 

 

 hoinare hoarde de ger mi-au strivit buzele 

 rânjet ce latră orb  la lună

 mi-ai prins la gât salbă

 din lacrimi care jelesc  slute

 dureri hibernale

 îmi tremură genunchii a păduri de albastru

 dar colțul alb al iernii îmi sfâșie iar glezna

 mă arde frigul casei

 

 aprinde mamă focul! 

27. poem de iarnă fără tine

 

acestei zile de iarnă i-a crescut barba

până la genunchi

e ziua în care îţi aminteşti de toţi

cei care s-au dus după moarte

şi nu s-au mai întors

 

ziua în care îţi ridici iar bolovanul

şi-l urci muntele

 

nu mai cauţi răspuns la nicio întrebare

totul pare desprins din umbra unei ierni veşnice

orice lucru seamănă cu ceea ce alţii vor să semene

raiul din tine cu iadul din tine

 

e ziua în care gândeşti că viaţa

e doar un vis mototolit

 

un abur ce-ţi iese din gură iarna 

28. Mireasa cerului

 

Iarnă şi iar iarnă, parcă-i o mireasă

Ce-şi aşteaptă nunta de o veşnicie

Şi sosit-a vremea şi a fost aleasă,

Să-şi pună veşminte pentru cununie.

.

Rochia brodată-n scânteieri de soare 

Mângâie pământul ca-ntr-un dans de flori,

În cristale albe puse la-ntâmplare

Voalul ei – mătasea primelor ninsori.

 

Trena mult prea lungă, pare infinită,

Trupul ei  –  ofranda celui aşteptat,

Frumuseţea-i mută şi desăvârşită

A cuprins văzduhul, l-a îngenunchiat.

 

Cine este mire? Cine-o fi alesul?

Fulgii în balans trag cerul de funii,

Într-un ritm sălbatic, sfidând universul,

Parcă-s fluturi albi prinşi în dansul lunii.

 

C-un arcuş de gheaţă, vântul în surdină,

Din altarul lumii cântă valsul nunţii

Şi-ntr-o despletire-n fire de lumină

Mirele revarsă stele-n poala nopţii.

 

Toate-n jur conspiră, norii fac concesii,

Se-nteţeşte vraja, se respiră greu, 

Brazii strâng în palme lacrima miresii,

Şi-n cupola lumii râde Dumnezeu.

 

29. îndărătnica

 

toate le face doar după bunul plac

gleznele mele-s reci ea le muşcă flămândă

cum apucă sărmanul bucata de pâine

nălucă de-ar fi

mai rar şi-ar întinde marame

dar ce-i pasă ei că deschide vreo rană

codana

pe umerii verzi ai oricărui străjer

oricând poate-aduce sminteală

că urlă şi lupii în haite-adunaţi

de tremură măduva-n oase

 

nu-s frâie de-ajuns să o ţin nici vorbe destule

s-o mustru că albu-i prea alb e bizar

la fel cum e frate-său vântul

30. Iarna cântă la saxofon

 

Ai înghețat, suflete,în iarna aceasta

cu flori feng-shui la ferestre?

Nicio zăpadă nu a fost atât de caldă când

mi-a învelit inima albă de nesomn!

Dacă ar ninge secundă de secundă, mi-aș dezveli

insomniile până la os...

Câinii care ling sarea întinsă pe gheață s-ar tăvăli

printre nopțile mele exhibiționiste...

 

N-ai cum să dormi când iarna cântă la saxofon

pe trotuarul uns cu cenușă!

Fulgi de nea se zbat sub pale de vânt ca niște

silabe rupte dintr-un cuvânt filiform.

Mi-este dor de zăpada cu porii deschiși, de limba

fierbinte a iernii lipită de saxofon.

 

Acum, aici, niciunde altundeva va ninge mai alb cu o secundă.

Timp de o iarnă îți voi bea insomniile, infuzii, perfuzii... gheață, cocktail, viață.

 

31. Peste țară este iarnă grea                          

 

Peste țară este iarnă grea

Și se moare-ncet de sărăcie,

Vreau un atentat la vremea rea

Să înghețe valul de prostie.

Am ales aievea niște zmei,

Care-s buni de gură și spun multe,

Dar când e de muncă pentru ei,

Este-alambicat și n-au redute!

 

Peste țară ninge ne-ncetat

Cu incompetența rea și crasă,

Vin reforme ce-au amanetat

Demnitatea... Nouă nu ne pasă!

Cei ce stau la cârmă și urzesc

Viitorul țării ce ne-așteaptă,

Din omătul alb ne zămislesc

Oameni de zăpadă, sus, pe-o treaptă.

 

Stau la soare, se topesc ușor,

Ca să li se piardă orice urmă,

Au avut chiar totul, fără spor,

Pentru amărâți din marea turmă.

Modelează iarna ceas de ceas

Oameni de zăpadă cu-alte chipuri,

Ei sunt fără viață, dar au nas

Să poftească la plimbări în jeep-uri.

 

Anotimpul alb, imaculat,

Ce copiii îl iubesc de-a pururi,

Ni l-au confiscat nemotivat,

Telelei ce l-au pierdut la zaruri.

Au furat copilăria lor,

Nouă ne-au luat chiar și speranța,

Însă au uitat... acest popor,

Ciclic, își ucide ignoranța!

 

Doar un Crivăț să mai bată crunt,

Să trezească-n patrioți iar vrerea...

Dragi stăpâni, noi încă vrem pământ,

Refuzăm și micii...chiar și berea!

Vrem să-ntindem fața de plăceri,

Pentru traiul nostru de mai bine,

Voi ne duceți, zen, spre nicăieri

Și ne faceți, zilnic, de rușine!

 

Suferiți de-o boală primitivă

Pentru foamea de averi imense,

Nu vă pasă, suflete-n derivă,

Că jigniți poporul cu ofense!

 

Zmei haini, zburați mai repejor

Peste-a țării albă diademă,

Că-ntinați, cu-o nesimțire-n cor,

Tricolorul și a noastră stemă!

Să plecați departe, spre apus...

Sau pe-o insulă pustie-ntinsă,

Să uitați de țară și de muls!...

Sărăcia, clar, va fi învinsă!

 

Bucuria iernii să ne-ncerce,

Tot poporul fi-va fericit,

Omul de zăpadă iar va râde,

Albul pur va cerne nea, smerit.

Țâncii vor trăi ca-ntr-o poveste,

Printre fulgi vor fi doar chicoteli,

Iar în noi speranța va da semne,

Că-nfundăm un drum spre nicăieri!

 

32. Ninge, iubire

 

Ninge cu patimă și poate, fără niciun folos

Iarna coborâtă-i din ceruri și umblă pe jos

Pe brațe cu vânturi și-n păr, imitații de fluturi

Cernând pentru noi albul unor noi începuturi.

    

Curg dantelate mătănii din palme de nori

Pe furiș, prin aduceri-aminte mi te strecori-

Tai poteci fără urmă prin omătul zilei de ieri

Când săraci eram în vorbe și-n atingeri stingheri.

      

Ninge sălbatic, așa cum de mult n-a mai nins

Un rest de lume pare de ninsoare învins

E restul ce nicicând n-a lăsat să se vadă

Urma pașilor mei, a pașilor tăi rămasă-n zăpadă.

    

Nici sălaș nu-i făcut pentru noi, să ne-adune

Tăcerile toate, într-un fel nesperat de minune

Ce-ar mai putea să se-ntâmple poate, cândva

În spatele perdelelor brodate cu nea.

 

Și-nvăluiți în mantii de ger și ninsoare    

Uitând că tăcerea, tot ca-n trecut încă doare    

Vom ridica din zăpezi podețe și poduri   

Spre-ndepărtate, și de noi, neștiute fiorduri... 

           

Ninge, iubire, cu patimă și fără niciun folos  

Ninge pe visele ce plutesc de la cer, mult prea jos…

33. alb titan cu accese de frig

 

scormoneşte cu genunchii juliţi ca un câine credincios

pământul de sub piatra de granit

caută semnul mirosului restant al fericirii

că există şi continuă în suflet să-i vorbească

oricât de gros praful

peste ultima dimineaţă lucidă

zâmbetul lacrimile sărutul îşi declamă întâietatea

prin furtuna albă

o femeie a plecat cu tine dupa ea

nelocuit

odihnă cauţi

pe-o scândură rece

 

34. Iarnă interminabilă

 

după anotimpul frunzelor căzătoare

îți apar cicatricile frământării la fiecare gând

ar trebui să uiți să mai fii trist

capătul lumii poate fi la un infinit distanță

pigmentează-ți zâmbetul

să fi ca un crin alb înflorit

regretul se strecoară prin branulă

te poți îmbolnăvi de melancolie

lângă tine se așează o umbră

iarna aceasta pare interminabilă

 

35. Parfum de ninsori

 

Peste zorii de gând e-un parfum de ninsori

(Sub arcadele vii, respirând, te-nfiori),

Printre fulgii de nea, într-un zbor auster,

Țipă-un suflet captiv în fărâma de ger.

 

O aripă s-a frânt sub tăcerea-n declin

Și așterne pe răni un apus coralin,

Orizontul fragil nu discerne, placid,

Că sub țurțurii-avizi s-a comis genocid.

 

Ne mai ning dezolant meteorii, pe rând,

Acuarele de zări picuiesc, sângerând.

Renăscuți din zăpezi, degustăm dimineți

Dintr-un astru infirm și ridat pe pomeți.

 

(O sibilică stea, licărind, m-a vândut

Unui front sprijinit pe un ultim recrut);

De sub pleoape de vânt, rămășițe de sloi

Reanimă spontan anotimpul din noi.

 

Câte vifore-n teci un îngheț prevesteau,

Biciuind cu fantasme trecutul, pe șleau,

Câtă chiciură-n van stă-n copacul ascuns

Într-o inimă-având răsăritul străpuns?

 

Rătăciți prin nămeți, ne-adâncește în vid

Un fior pervertit de un frig insipid.

Într-o vamă de timp, în cucernic popas,

Am transcende în vis și al iernii impas...

36. Amintiri la gura sobei

 

Ninge într-una

Cu fulgi de şoapte.

Inima-mi pleacă departe.

Te caută-n noapte,

Dar află doar şoapte.

[Ion Lazăr da Coza]

Doar dăm note, nu trebuie să motivăm de ce am dat atât sau atât unui text, deoarece i-am influența și pe alții. Vom șterge astfel de comentarii!

Pentru a ne ajuta la calcularea mediilor, vă rugăm să puneți și numărul poeziilor suspendate, respectiv: 8, 12, 24.

• La o sugestie mai veche, venită din partea domnului Constantin Bidulescu, și pentru a transparentiza și mai mult procesul de votare, fac următoarea propunere: Premianții prezentului concurs să fie cooptați în juriu pentru concursul viitor! Cooptarea se face doar cu acceptarea liber exprimată de cel în cauză. Cum sunt patru secțiuni, dar doar trei locuri în juriu, prioritate vor avea premianții de la secțiunile Poezie, Proză, Dramaturgie... 

Mulțumiri,

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Julian Radu, am șters poezia fiindcă nu aici se postează textele pentru concurs. Vă rog să studiați cu atenție Regulamentul.

http://insemneculturale.ning.com/group/concursuri/forum/topics/regu...

[julian radu]

Am urmat toti pasii, nu se deschide alta fereastra, n-am acces, succes!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Radu, ce link să se deschidă? :)) Scrie foarte clar că textele pentru concurs se trimit la adresa de mail [e-mail], cu specificarea pentru concurs. Deci trimiteți poezia la această adresă de mail.

[Veronica Pavel Lerner]

Nedumerire: azi dimineata erau 30 de poezii, acuma sunt 28. Au fost sterse doua texte din cauza ca au fost postate gresit?

Multumesc,

VPL

[Vasilisia Lazăr]

Da. Un text a fost găsit apărând postat în mai multe reviste și a fost eliminat, iar celălalt nu respecta tema și a fost retras. 

[Vasilisia Lazăr]

Autorul respectiv mi-a trimis întâi poezia „Vis de iarnă”, după care  a uitat că a trimis poezie și a mai trimis încă o dată, dar altă poezie („În toate este-un dacă”). Atunci, firesc, eu i-am trimis mail și l-am întrebat care poezie să rămână până la urmă, iar dumnealui și-a cerut scuze și mi-a dat mie mână liberă să aleg. Eu am ales-o pe a doua. Am considerat că până începe votarea nu e nicio problemă. Normal era să culegem toate textele pentru concurs și în ziua când începe votarea să fie postate toate odată, dar cât timp mi-ar fi luat mie ca la 20 de proze să refac alineatele cu enter?! Și apoi unii membri mai citesc pe parcurs, nu toți au timpul necesar să citească totul în cele 5-6 zile rezervate expres pentru asta. Posibil să mai fie eliminate texte deoarece nu toate au fost verificate pe google dacă au mai fost postate altundeva. Timpul pe care eu îl am la dispoziție pentru acest concurs nu e chiar nelimitat. Odată trimise, oamenii doresc să vadă textele postate imediat, altfel intră în panică. Mi s-a întâmplat să primesc un text de cinci ori la rând. Autorul credea că eu nu l-am primit dacă nu l-am postat imediat. Avem și noi familie, serviciu etc. De exemplu la proză, majoritatea au scris direct în mail sau în wordpad. Trebuie să transform wordpad  în word normal, să aranjez textul, să-l copii într-un document pentru mine, cu nume, apoi să-l copii pe site, iar aici textul nu-și păstrează aranjarea și trebuie s-o refac eu comparând cu originalul. Oricum, din momentul când va începe votarea, nu va mai fi schimbat nimic. Până atunci, dacă un autor vrea să-și retragă sau să-și modifice textul, eu cred că e permis.

[Veronica Pavel Lerner]

Rugaminte: s-ar putea, daca sunt modificari, ele sa fie comunicate imediat mbr. juriului?  

Sunt mbr in juriu si notez pe masura ce apar textele. Cum ati vazut, sunt multe poezii si proze, sunt si piese si eseuri. E imposibil -cel putin pentru mine- de notat in numai cateva zile, de aceea am hotarat sa notez pe masura ce textele apar.

Acum, datorita lui J'arrive, am aflat ca poezia nr 10 s-a schimbat. Daca n-as fi aflat, poezia 10 actuala ar fi ramas cu nota atribuita poeziei 10 retrase. Pentru evitarea confuziilor e necesara, cred eu, anuntarea schimbarilor pe masura ce ele au loc. 

Cu multumiri,

VPL

  

[Vasilisia Lazăr]

Desigur! Să sperăm totuși că nu vor mai exista schimbări. Nici mie nu-mi fac plăcere.

[Veronica Pavel Lerner]

Da, faptul ca se posteaza textele cand vin e foarte bine.  Multumim!

Si eu cred ca poezia nu ar fi trebuit schimbata. Acum  insa e prea tarziu ca sa se repare ceva. In niciun caz insa nu mai trebuie sa se intample asta in cadrul unui concurs. Dupa afisare, gata, nu se mai schimba texte. Ca se sterg (invalideaza) e altceva (desi si asta s-ar putea preveni), dar a schimba un text cu un altul, asta chiar nu trebuie. Sunt insa convinsa ca acesta nu va fi un precedent - cum spune J'arrive- si ca nu vor mai fi schimbari!

[Vasilisia Lazăr]

Multe n-ar trebui acceptate, d-le J'Arrive și d-nă Lerner, dar oameni suntem și mai greșim sau... încercăm să fim un pic mai umani măcar din când în când. Un oarecare precedent s-a creat mai de mult. De exemplu, la concursul trecut, un concurent și-a retras pe timpul concursului o poezie. Mai mulți membri au votat acea poezie, fiindcă la vremea când ei au citit, acea poezie era. Data viitoare vom afișa toate textele odată. Vom mări perioada de vot. Din greșeli învățăm cu toții. Să ne întâlnim în Poezie! :)

[Vasilisia Lazăr]

Și pentru a nu mai fi atât de multe discuții pe seama acelei poezii care a fost schimbată pe parcurs (și nu la sugestia mea, ci pentru că autorul a trimis două poezii; eu n-am făcut decât să aleg una dintre cele două), voi reveni cu prima poezie: Vis de iarnă pentru poziția 10. Eu nici nu pierd, nici nu câștig. Pe autorul respectiv nici măcar nu îl cunosc. Mi-a cerut o părere și i-am dat-o. Atât. Să ne întâlnim în Poezie! :)