Whiskey cu fenobabarbital (dramă în şase tablouri)

[ELENA AGIU-NEACSU]

 

                                                                

Personajele:

 

Bărbatul ₁, 55 ani

Bărbatul ₂, 60 ani

Bărbatul ₃ , 65 ani

Soţia Bărbatului ₃ , 60 ani

Handicapatul, 50 ani

Femeia, 55 ani

Funcţionarul, 35 ani

 

 

Tabloul I

 

 

Decor:

În dreapta se află un pat, unde Bărbatul ₃ şi Soţia sa se pregătesc de culcare. În stânga patului,  o noptieră pe care se află o veioză aprinsă cu abajur mov.

 

(Bărbatul ₃ , Soţia)

 

Soţia (văzându-l că se foieşte): Ce se întâmplă?  Nu poţi dormi?

Bărbatul ₃ : Nu ştiu. Simt că sunt extenuat, dar nu e chip să închid ochii. Am avut o zi grea. Oamenii sunt atât de dificili. Şi apoi chiar nu cred că am sorţi de izbândă. E o concurenţă acerbă. Contracandidaţii mei au relaţii, cunoştinţe, pe când eu...

Soţia:  Şi  nu te mai gândi la asta! Mai e mult până la alegeri.  Multe se pot schimba între timp. Să-ţi aduc un somnifer?

Bărbatul ₃ : N-aş vrea sa iau. Ştii că nu obişnuiesc. Şi doar am băut whiskey.

Soţia: Păi, vrei să te-apuce dimineaţa treaz? N-o fi foc dacă iei o dată în viaţă.

Bărbatul ₃ : Fie! Treacă de la mine.

 

(Soţia coboară din pat, iese câteva clipe din cadru şi deşi descoperă că nu are niciun somnifer în casă, îi aduce totuşi un fenobarbital. Bărbatul₃  înghite pilula cu multă apă şi pune paharul pe noptieră, stingând veioza. Patul şi noptiera, aflate pe roţi, sunt trase încet din cadru)

 

 

Tabloul al II-lea

 

 

Decor:

O sală goală, luminată din tavan de un neon cu lumină albă. În partea stângă, se află o uşă, iar în fundal o fereastră cu gratii metalice.

Personajele sunt îmbrăcate asemenea stafiilor cu haine lungi, stil sac, prevăzute cu găuri în loc de orbite. Femeia-stafie se diferenţiază prin faptul că este legată cu un cordon peste mijloc, Handicapatul–stafie prin cârja în care se sprijină, iar Bărbaţii (1,2.3)–stafie prin vocea groasă.

 

(Bărbatul ₁ , Bărbatul ₂ , Femeia,  Handicapatul)

 

(Bărbatul ₁ , Bărbatul ₂ , Femeia şi Handicapatul  se bulucesc la uşă, fiecare dorind să intre întâi. Uşa se deschide brusc. Bărbatul ₁  cade în brânci, se ridică iute şi începe să înjure printre dinţi)

 

Handicapatul (ridicându-şi cârja de jos) : Eu am prioritate.

Bărbatul ₂ : Iar eu am fost primul. Respectaţi ordinea! Ei...

Femeia: Ba eu am prioritate! Femeile....

Bărbatul ₁ (ridicându-se de jos): Şi liniştiţi-vă odată, pentru Dumnezeu! Doar nu suntem vite!

Femeia: Cum îndrăzneşti să mă faci vacă, boule?

Bărbatul ₁: Dar e inadmisibil! Cine te-a făcut vacă? Măsoară-ţi, te rog, cuvintele!

Bărbatul ₂ : Vă rog! Aşa n-ajungem nicăieri. Dar unde este uşa? Interesant! Doar o fereastră.  (vrând s-o deschidă) Şi asta blocată!

Femeia: Hopa! Acuma să vă văd!

Bărbatul ₁: Nu se poate! (încearcă şi el, dar se lasă păgubaş) Bine, dar e inadmisibil!

Handicapatul: Mai ştiţi altceva decât să vă văicăriţi? (se apropie hotărât, dă în sus şi în jos de mâner şi roşu ca un rac izbucneşte furios): Ei drăcia dracului! Nu se poate!

 

Tabloul al III-lea

 

Decor:

Acelaşi ca în Tabloul al II-lea

 

(Aceiaşi, Bărbatul ₃)

 

Bărbatul ₃ (smucindu-se, intră pe uşa din stânga, aproape căzând în brânci şi încă buimac izbucneşte): Ce-i aici?

Bărbatul ₁ : Nu se vede? Purgatoriul.  

Bărbatul ₃ : Şi nu vă mai jucaţi cu cuvintele! Aici e o fereastră în toată regula.  Ce purgatoriu vi se năzare?

Femeia: Aoleu!

Bărbatul ₂ : Să fii sănătos! De uşă am trecut.

Femeia: De uşă? De foarte multe uşi, domnule!

Bărbatul ₃  : Ionescu.

Femeia: N-are importanţă cum te cheamă. Oricum, aici vei fi redus la unitate.

Bărbatul ₂ : Da! Da.

Bărbatul ₃  : Nu înţeleg.

Handicapatul: Aveţi destul timp să înţelegeţi. Dar, oricum, aţi venit târziu, din păcate!

Bărbatul ₃ : De ce?

Handicapatul: S-au dat.

Bărbatul ₁ : Ce s-au dat, că noi n-am văzut nimic?

Handicapatul: Pomenile. Gata! Gata cu pomenile, domnilor! La muncă cu golanii!

Bărbatul ₃  : Dom’le, nu-ţi permit, mă-nţelegi? Eu am venit să...

Handicapatul: Te-ai trezit târziu. Gata!

Bărbatul ₃ (disperat): Domnilor, ce tot bodogăne snamenia asta, că nu înţeleg nimic? Cum să aşteptaţi la o fereastră? Şi mai ales ce? Dar e inimaginabil.

Bărbatul ₁ : Dacă n-ai imaginaţie, să fii sănătos!

Femeia: Bine zis. Avem noi şi pentru dumneata! (izbucnind într-un râs necontrolat)

Bărbatul ₂ : Raison!

Bărbatul ₃ : Nu înţeleg.

Handicapatul: Dacă nu-ţi convine să aştepţi, nicio problemă.  Avem răbdare berechet. Îţi dăm cu împrumut, dacă vrei.

Bărbatul ₁ : Dar cu dobândă. Ca la bancă. Ha! Ha! Ha!

Bărbatul ₃ : Ce este de râs aici? Dar aşteptaţi la o fereastră. Şi cu gratii pe deasupra. Ăsta e un nonsens.

Femeia: Dar eşti imposibil! Ai trecut de uşă...

Bărbatul ₃ : De uşa spre anticameră. Aşa am înţeles, dar văd că aici m-am blocat.

Handicapatul: În sfârşit, ai priceput.

Bărbatul ₂ : Am trecut cu chiu cu vai de-atâtea uşi, de marea UŞĂ în cele din urmă...

Bărbatul ₁ : Dar ni s-a-nfundat la o amărâtă de fereastră.

Femeia: Acuma ai înţeles?

Bărbatul ₃ : Nţ! Să mă pici cu ceară şi zău că nu pricep! (dă să deschidă fereastra şi rămâne înmărmurit) Bine, dar e blocată!

Bărbatul ₁ :  Păi, credeţi că noi am stat de Lemn - Tănase până acum?

Bărbatul ₂ : Numai o dată n-om fi încercat s-o deschidem?

Femeia: Dar să ne respectăm rândul, totuşi! (Bărbatului₁) Eu sunt după dumneavoastră. 

Bărbatul ₁ :  O ţineţi una şi bună cu respectarea rândului.

Handicapatul: Sunteţi de-a dreptul obsedată.

Femeia (furioasă, ia cârja ce se afla rezemată de perete): Ei...

Bărbatul ₃ : Şi-aşteptaţi demult aici?

Bărbatul ₁ :  Dumneata ce crezi?

Bărbatul ₃ : Eu ştiu?! N-am de unde să ghicesc. Abia am venit, nu?!

Bărbatul ₁ :  Şi ce-a făcut Dinamo? Aşa-i că e pe făraş?

Femeia: Că de asta ne arde nouă acuma? Of! Bărbaţii! În loc să găsiţi soluţia problemei, o daţi pe distracţie: fotbal, politichie...

Bărbatul ₃ : Hopa! De când e politica distracţie? Eu candidez pentru postul de consilier la primărie, aşa că te rog să îţi măsori cuvintele.

Handicapatul (ridicând furios cârja): Aha! De ăştia-mi erai! Bine c-ai zis, cutră!

Bărbatul ₁ :  Oameni buni, calmaţi-vă!

Bărbatul ₂ : Suntem cu toţii în aceeaşi oală, ce dracu’!

Femeia: Chiar aşa!

Bărbatul ₃ : Păi dacă mă jigneşte?!

Handicapatul: Eu pe tine sau tu pe noi?

Bărbatul ₁ :  Fredi, fii calm!

Handicapatul: Ei drăcia dracului!

Bărbatul ₁ (Bărbatului ₃):  Vii de afară, adică, eşti conectat la evenimente, ce se mai aude?

Bărbatul ₃ : Cu ce?

Bărbatul ₂ : Pică sau nu pică?

Femeia: Guvernul, că doar nu tata–mare?

Bărbatul ₃ : Complicat.

Bărbatul ₂ : Dacă nici dumneata nu ştii, atunci cine?

Bărbatul ₃ : N-am de unde. Credeţi că se poate şti? Într-o democraţie...

Bărbatul ₂ : Ai dracului ne-am făcut! Cum nu ştim o explicaţie, o dăm pe teorie.

Femeia: Mama ei de democraţie!

Bărbatul ₃ : Mulţi ai în grădină, Doamne! (dă să iasă, dar constată că nici uşa nu se mai poate deschide)

Handicapatul: Vi s-a înfundat, na!

Femeia (trăgând disperată de uşă): Asta ne mai lipsea! (Bărbatului ₃ ) Ce-ai făcut, omule?

Bărbatul ₃ : Eu?

Bărbatul ₁ :  Da’ cine?

Bărbatul ₂ : Dumneata!

Handicapatul: Vrei s-o dai la-ntors acuma?  Nu ai venit ultimul?

Bărbatul ₃ : Şi ce-are a face?

Bărbatul ₁ : Te faci că nu vezi? (dă să deschidă uşa) Poftim! S-a blocat şi uşa!

Femeia: Aici ne putrezesc oasele.

Bărbatul ₂ : Şi mai taci, femeia lui Dumnezeu!  (încearcă şi el să deschidă uşa, dar zadarnic)

Femeia (apropiindu-se de fereastră): Poate s-a deblocat fereastra, mai ştii? Or fi în legătură. Se blochează  una, se deblochează ailaltă.

Handicapatul: Vezi să nu!

Femeia (insistă zadarnic să deschidă fereastra): Ptiu! (Handicapatului, măsurându-l de sus pân josi) Te-a întrebat cineva ceva,  omule?

Handicapatul: Dar sunteţi incalificabili!

Bărbatul ₃ : Chiar aşa. Mâine...

Bărbatul ₁ : Păi,  eu ce ziceam?

Bărbatul ₃ : Mâine trebuie să fiu la parlament. Partidul...

Femeia: Că ne şi arde nouă de partidul dumitale! Sâc! Sâc! Sâc! (bate din pumnii strânşi copilăreşte) N-o să se voteze nicio moţiune, că lipseşte Ionescu. Din lipsă de cvorum. Ha! Ha! Ha!

Bărbatul ₃ : De moţiune e vorba aici sau de soarta noastră?

Bărbatul ₁ : Chiar aşa!

Bărbatul ₂ : Bine că s-a blocat, la o adică.

Bărbatul ₃ : Unde credeţi că ajungeţi trecând de o fereastră, oameni buni?

Femeia: Nu ştim. Poate ne spui dumneata. Doar eşti ditamai politicianul, trebuie să fii informat, nu?! Dacă nu ştii dumneata, atunci cine?

Bărbatul ₃ : Dar confundaţi lucrurile.

Bărbatul ₁ : Aveţi de gând să terminaţi odată cu atitudinea asta puerilă?

Handicapatul: Chiar aşa. Sunteţi artişti în a vă fofila. Găsiţi o soluţie acestei situaţii fără ieşire, mama voastră!

Bărbatul ₂ : Că tu oi fi mai breaz!

Femeia: De ceartă vă arde acuma?

Handicapatul: Uf! Ce infantili!

Bărbatul ₃ : Nu sunt eu omul care să vă scoată din rahat. V-am spus.  Mă confundaţi. Am căzut...

Femeia: Ca musca-n lapte, ce să-ţi spun? Că te-om şi crede?

Bărbatul ₃ (alergând de la uşă la fereastră, neliniştit, încearcă să le deschidă): Nu se poate! (arătând uşa) Pe aici am intrat.

Handicapatul: Şi ai blocat-o. Felicitări!

Bărbatul ₃ : Eu?

Bărbatul ₁ : Da’ cine? Că doar nu Mariţa Florăreasa?

Bărbatul ₂ : Frumos mod de a fugi de răspundere.

Femeia: Se vede că eşti un politruc de doi bani.

Bărbatul ₃ : Da’ nici măcar n-am ajuns. V-am spus doar, acum candidez.

Bărbatul ₁ : Are importanţă?

Bărbatul ₂ : Măi fraţilor, terminaţi odată cu cearta! Nu duce la nimic.

Femeia: OK! Terminat. Linişte! Ce se aude între termopanele astea? Moartea?

Bărbatul ₂ : Fii rezonabilă, te rog!

Femeia: Fie!

Handicapatul: Dar asta nu vă disculpă, da?!

Bărbatul ₃ : Eu - vinovat? Nu înţeleg de ce m-aş face vinovat.

Handicapatul: De toate. Şi nu vă mai prefaceţi că nu ştiţi.

Bărbatul ₃ : Dar e o crimă să acuzi pe cineva fără argumente.  Aveţi vreo dovadă împotriva mea?

Bărbatul 1 : Nu e nevoie de dovezi, stimabile!

Bărbatul ₂ : Destul că eşti politician. Am zis. N-ajunge oricine în posturi-cheie, da?!

Femeia: Haide, deschide fereastra, dacă tot te pretinzi mare! Chiar, ce fereastră e asta?

Handicapatul: Şi încotro duce, dacă nu ţi-e cu supărare?

Bărbatul ₃ : Nu v-am spus că nu ştiu? (se apropie de fereastră şi se aşază lângă ea)

Femeia: Aşteptaţi, dom’le! Suntem şi noi la rând.

Bărbatul ₃ : Eu îi dau un pumn.

Bărbatul ₁ : Afară e un soare orbitor, iar noi stăm nemişcaţi, înghesuiţi ca sardelele, în cămăruţa asta de doi pe doi.

Bărbatul ₂ : Şi ce-ai vrea? Să valsăm pe muzica lui Vivaldi?

Handicapatul : Spargeţi geamul odată!

Bărbatul ₁ : Păi, n-am încercat, că doar ai fost aici? Nu e un simplu geam, aşa cum pare. Dacă am avea  o rangă...

Femeia (Handicapatului): Trage-i, dom’le, un cot, că te văd voinic!

Handicapatul: Fără batjocură, te rog! Eu am venit să aştept.

Femeia (tot mai furioasă): Şi ce aştepţi, mă rog? Să pice para mălăiaţă? Aoleu! Bărbaţi sunteţi voi? Cârpe sunteţi, nu altceva! Mi se face şi greaţă, zău aşa!

Bărbatul ₁ (Handicapatului) : Chiar aşa. Dă-i una!

Handicapatul: În cârje şi să-i dau una?

Bărbatul ₁ : Şi ce are a face?

Handicapatul: Hai şi nu mai face pe deşteptul!

Bărbatul ₁ : Nu, zău! Chiar te rog să-i dai un brânci! Cine ştie?! Poate providenţa...

Femeia: Serios! Câţi dintre semenii dumitale nu sunt mult mai vânjoşi decât oamenii care se dau drept sănătoşi?

Handicapatul: De parcă ar mai fi cineva sănătos pe planeta asta bolnavă?! Dar chiar întreceţi măsura! Nu vă cunosc, nu mă cunoaşteţi, cum puteţi face asemenea afirmaţii?

Femeia: Dom’le, eu ştiu una şi bună. Mi-a trebuit o viaţă să trec de uşă, e drept, cu lacăt şi yală, iar acum mă izbesc de o prăpădită de fereastră.

Bărbatul ₁ : Prăpădită?! Parcă am stabilit ceva. Are gratii metalice şi e mai mult ca sigur securizată.

Femeia: Şi ce dacă? Am spart noi uşa?

Handicapatul: Am spart-o?  Nu-mi aduc aminte.

Femeia: Nu vorbesc cu dumneata. Vezi-ţi de Parkinsonul sau de Alzheimer-ul dumitale, da?! (celorlalţi) Haide, răspundeţi! Am trecut noi de uşă în cele din urmă?

Bărbatul ₁: Drept, am trecut, numai că...

Femeia: Ce vrei să spui? Ne izbim de o fereastră? Ei... (se apropie şi vrea să-i dea un pumn, dar e reţinută la timp de Bărbatul ₃ )

Bărbatul ₃  (punându-se în faţa ei) : Vreţi să intrăm cu toţii în puşcărie? Dacă vă lăsăm s-o spargeţi, suntem complici. Stăpâniţi-vă, ce dracu’!

Bărbatul ₂ : Dar nici să aşteptăm aici ca proştii nu se face!

Bărbatul ₃ : Dar cine-a zis să aştepţi? Poţi pleca de unde ai venit teafăr şi nevătămat.  Ei...

Bărbatul ₂  : Adică, după ce am aşteptat o viaţă să mi se deschidă o amărâtă de uşă, s-o iau acum de la capăt?  Ia  ascultă, dom’le, cu cine crezi că vorbeşti?

 

 

 

 

Tabloul al IV-lea

 

 

 

Décor:

Acelaşi ca în Tabloul al II-lea

 

(Aceiaşi, Funcţionarul)

 

(Funcţionarul intră,  rămâne în loc câteva clipe şi descumpănit de ceea ce vede, vrea să se întoarcă de unde a venit, dar este reţinut de Bărbatul ₃  care se agaţă de el ca de un colac de salvare)

 

Funcţionarul (bâlbâindu-se) : Ce-i aici?

Bărbatul ₃ : Nu e ceea ce pare. Noi aşteptăm...

Funcţionarul: Dar ce e cu combinezoanele astea pe voi? Nu cumva sunteţi stafii? Mă înşel cumva? Am vedenii?

Bărbatul ₃ : (eludându-i întrebarea):  Aşteptăm să se deschidă fereastra.

Funcţionarul : Chiar că m-aţi băgat în ceaţă. Pentru ce? Unde vreţi să ajungeţi?

Femeia  : Păi, asta e  singura ieşire. De uşă, de marea UŞĂ am trecut. Vrem să ieşim.

Funcţionarul : Unde să ieşiţi? Ne aflăm la etajul douăzeci. Doar nu vreţi să vă aruncaţi pe fereastră? Asta ar fi mai presus de înţelegerea mea. Nu ştiu! Nu cumva?...

Bărbatul ₁ : Vai de mine! Aţi înţeles complet greşit. Noi am crezut că după ce am trecut de uşa asta blestemată, ăsta e singurul drum către...

Funcţionarul : Către... ?

Handicapatul:  (bâlbâindu-se): Mân-tu-tu-i-rea su-su-fle-tu-lui...

Funcţionarul : Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Ce-are a face mântuirea cu fereastra băncii ăsteia?

Femeia: Ne aflăm într-o bancă? 

Funcţionarul : La etajul douăzeci.

Handicapatul: Formidabil! Vă daţi seama?

Funcţionarul : Eu ce vă zic?! Ce are a face o bancă oarecare cu mântuirea sufletului?

Bărbatul ₂  (revenindu-şi): Păi, cam are, să ştiţi. Nu vă închipuiţi cât de mult are, da...  Că dacă aş scăpa de rata de la bancă, aş putea muri liniştit.

Funcţionarul : N-aţi murit încă? Adică, vreau să spun, nu sunteţi o stafie? Sunteţi cumva deghizaţi în, ştiţi dumneavoastră ce, ca să…? Fiind în sediul unei bănci, nu ştiu... (dar nu îşi duce ideea până la capăt, dându-şi seama că e periculos, fiind în inferioritate numerică)

Bărbatul ₂ : Ce stafie vezi, dom’le, aici?

Funcţionarul : Mă rog, fie precum zici! Dar nu te lasă datoria să mori?

Bărbatul ₂  : Nu prea! Adică, nu mă lasă, ce mai!

Funcţionarul : Ce tot îndrugi acolo?

Bărbatul ₃ : Are dreptate, da!  Şi eu tot la fel, dacă aş scăpa de datorii...  Mântuirea sufletului ar fi soluţia, dar nu mă lasă datoria.

Funcţionarul: Nu ştiu. Credeţi că vă aflaţi unde trebuie? N-aţi greşit cumva adresa, etajul? Cine v-a trimis aici?

Handicapatul (altoindu-l cu cârja pe spinare): Îţi dăm noi etaj acuma! Auz’ la el?!

Funcţionarul (neluându-l în seamă, vădit preocupat): Nu, serios, cine v-a îndrumat să veniţi aici? Ce are a face mântuirea cu o bancă?

 

(se arată unul pe altul)

 

Bărbatul ₂ : El!

Handicapatul: El!

Femeia: Ba el!

Bărbatul ₁: Ea!

Funcţionarul: Ce-i comedia asta? Părăsiţi imediat incinta, altfel chem poliţia! (scoate telefonul mobil)

Bărbatul ₃  (împăciuitor):  Să ne înţelegem omeneşte! Nu e cazul să...

Funcţionarul: Nu încape nicio înţelegere aici! Dacă nu ieşiţi imediat, anunţ poliţia. Am zis. (vrea să formeze numărul poliţiei, dar constată că nu are semnal)

Femeia: Dom’ şef, aici e o confuzie.

Funcţionarul: Şef? Ce şef?

Femeia: Mă rog, e un fel de a spune. O formulă de respect. De când aţi intrat pe uşă, am înţeles că sunteţi omul potrivit.

Funcţionarul: Potrivit? Pentru ce potrivit? Nu înţeleg.

Femeia: Ştiţi dumneavoastră! Nu e nevoie să vă dăm noi indicaţii. V-am aşteptat, să ştiţi, să ne luminaţi. Lampa lui Diogene e mic copil pe lângă dumneavoastră.

Funcţionarul: Eu-Diogene? Dar sunt un simplu funcţionar. Mă confundaţi.

Bărbatul ₁ : Pe dumneavoastră? Imposibil! Noi vă aşteptam.

Bărbatul ₃  : Da, pe dumneavoastră.

Funcţionarul: Dar e o confuzie.

Femeia: Nu e nicio confuzie. Chiar pe dumneavoastră vă aşteptam. Ne scuzaţi pentru nechibzuinţa noastră, dar ne pierdusem răbdarea, să ştiţi!

Funcţionarul: Răbdarea? Ce fel de rădare?

Bărbatul ₁  : Haide, hai! Nu vă mai prefaceţi.

Femeia: Sunteţi modest, am înţeles! Dar trebuie să ştiţi secretul. Doar lucraţi aici.

Funcţionarul (retractil): Vai de mine, nu! Eram doar în trecere. Trebuie să ajung la ultimul etaj. Am venit numai să las câteva dosare.

Bărbatul ₃  : Vedeţi că ne înţelegem? Aveţi dumneavoastră dosarele noastre? Nu se poate să nu le aveţi, că am înţeles că fiecare avem un dosar pitit pe undeva?!

Femeia: E clar. Sunteţi omul nostru.

Handicapatul: Pe el! (îi smulge din mână geanta diplomat)

Funcţionarul: Dar e o neînţelegere! Nu sunt omul care vă trebuie!  (deschide geanta aflată la handicapat) Poftiţi! Aici am ultimul bilanţ al unei firme. Sunt un simplu contabil.

Bărbatul ₁  : Aha! Deci dumneata ne contabilizezi greşelile, iar când ajungem la poata raiului... De ăştia îmi erai şi te dai fată mare? Nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ţi miroase?! Ptiu!

Bărbatul ₂  : Deschide fereastra!

Funcţionarul (încercând s-o deschidă): Cred că e securizată. Nu uitaţi! Ne aflăm, totuşi, într-o bancă.

Bărbatul ₁ : Vedem că nu se deschide, dar dumneata eşti doar împuternicitul  Lui...

Funcţionarul: Al cui?

Femeia: Te faci că nu pricepi? Dar asta nu se trece aşa! (ridică mâna să îl altoiască pe funcţionar )

Bărbatul ₂  (femeii): Vă rog să vă temperaţi! Aşa nu ajungem nicăieri.

Funcţionarul: V-am spus, e o confuzie.

Bărbatul ₁ : Când ajungeţi la ananghie, toţi daţi bir cu fugiţii. Niciunul nu aveţi curajul de a vă asuma răspunderea.

Funcţionarul: Nu înţeleg.

Bărbatul ₁: Şi dacă înţelegi, tot un drac.

Funcţionarul: Fiţi mai explicit!

Bărbatul ₁ : Ha! Ha! Ha! Domnul contabil nu pricepe.

Femeia: Zi mai bine că se preface, da?!

Bărbatul ₃ (pierzându-şi răbdarea): Şi vorbeşte odată, lepră! Ce-i cu noi aici? Unde duce fereastra asta?

Funcţionarul: De unde să ştiu eu? Dar fereastra asta dă, cu siguranţă, spre cer. Fiind la etajul al XX-lea, se înţelege, nu?!

Bărbatul ₁ : Se înţelege, pe dracu’!

Femeia: Nu se înţelege nimic.

Handicapatul : Frumos mod de a explica zbaterea omului. Când reuşeşte să deschidă UŞA, marea UŞĂ, i se blochează fereastra.

Bărbatul ₁ :  Iar  fereastra duce către cer. Un mare fâs!

Bărbatul ₃  : Ia ascultă, măi ţâcă, pe cine crezi că prosteşti? Ai impresia că vorbeşti cu Mariţa florăreasa?

Funcţionarul: Nu. Adică, în definitiv, chiar nu vă cunosc. Mă cunoaşteţi cumva? Vă cunosc eu de undeva? Din păcate, cred că...

Femeia: Din păcate, trebuie să ştii, domnule... Suntem mai presus de toate oameni, da?! Omul în faza sa cea mai avansată.

Funcţionarul: Oameni? Dar sunteţi modeşti, trebuie să recunosc.

Femeia: Ce vreţi să insinuaţi?

Funcţionarul: Chiar nu înţeleg unde bateţi.

Handicapatul : Nici nu ne aşteptam să înţelegi. E mult prea simplu pentru mintea complicată a unui contabil.

Funcţionarul: Ce vreţi să spuneţi?

Handicapatul : Las-o moartă! Scuze! Gândeam cu voce tare. Mi se întâmplă uneori.  Fă abstracţie, te rog, de cuvintele mele!

Funcţionarul: Bine, dar e o insultă.

Handicapatul : Şi ce mai contează una în plus sau în minus, când suntem scuipaţi în obraz în fiecare zi de semenii noştri, iar noi, în spirit creştinesc, îl întoarcem şi pe celălalt.

Femeia: Şi dacă vrei să ştii, chiar nu te-a jignit nimeni. Noi nu facem decât să spunem ADEVĂRUL. Dar adevărul se pare că supără al dracului.

Funcţionarul: Ce adevăr? Al cui adevăr, mă rog?

Bărbatul ₁ :  Bine zis: Al cui ADEVĂR?

Bărbatul ₂  : Chiar aşa. Există mai multe adevăruri?

Funcţionarul: Să-mi fie cu iertare, dar fiecare vede numai ceea ce înţelege. Aşadar, fiecare om interpretează un fapt sau un fenomen în funcţie de nivelul lui de gândire, de cunoaştere. 

Bărbatul ₃ : Hodoronc-tronc! Numai de filozofie nu ne arde acuma!

Funcţionarul: Dar nu e vorba de filozofie. Aşa stau lucrurile, pur şi simplu.

Bărbatul ₁ :  Oare?

Handicapatul  : Ia nu mai plecaţi urechea la cai verzi pe pereţi! Nu vedeţi că ăsta ne râde în nas? Pun pariu că nu poate deschide fereastra.

Femeia: Haide, deschide-o, că oameni suntem! Te-om răsplăti şi noi cumva.

Funcţionarul (privindu-i cu mirare) : Oameni? Ştiu eu?! Dar v-am spus,  cred că e securizată. Doar ne aflăm în sediul unei bănci, ce naiba! Şi-apoi nu e departamentul meu. Sunt doar în trecere pe aici. Am greşit doar etajul. Acum am văzut că...

Bărbatul ₂  : Frumos, n-am ce zice! Cum nu ştim o rezolvare a unei dileme, am greşit etajul. Nu ne aflăm la locul potrivit. Ruşine!

Bărbatul ₃   : Aveţi dreptate! Nici eu nu mă aflu la locul potrivit.

Bărbatul 1 :  Dar uşa ni s-a deschis în cele din urmă.

Femeia: Şi să ne împiedice înaintarea o fereastră oarbă? Nu se face.

Funcţionarul: Păi, vedeţi? Aşteptaţi să se deschidă şi fereastra!

Handicapatul (pe un ton batjocoritor): Sesam, deschide-te! Ptiu! (Funcţionarului) Scârnăvie! Piei din ochii mei! Nu suntem batjocura ta!

Funcţionarul: Domnule, eu nu v-am jignit. Nu permit!

Handicapatul : Dar ne-ai râs în nas! (dându-i jos diplomatul, acesta se  deschide, iar hârtiile se înşiră pe jos) Poftim!

Funcţionarul: Vai de mine! (adună hârtiile) Dar sunteţi de comă!

Femeia: În comă o să intri dumneata dacă nu ne deschizi geamul!

Funcţionarul: O luăm da capo?

Femeia: Dacă-ţi face placere!

Funcţionarul: Dar parcă elucidasem problema.

Bărbatul ₃ :  Poftim! (arătându-i fereastra închisă) Ce-ai rezolvat? Geamul este neclintit.

Funcţionarul: Apăsaţi pe mâner şi...

Bărbatul ₃  : Apasă dumneata! Noi am încercat de sute, da’ ce zic eu, de mii de ori şi nimic!

Femeia: Dumneata îţi baţi joc de oameni făcuţi gata? Cum poţi crede că nu am încercat?

Funcţionarul: V-am spus că e posibil să fie securizată. Aţi apăsat de jos în sus?

Handicapatul : Cum adică?

Bărbatul ₁ :   Am apăsat în toate sensurile posibile.

Femeia: Da.

Bărbatul ₂  : Desigur. Chiar eu adineauri. Dar chiar îţi baţi joc de noi.

Funcţionarul: N-am avut nici cea mai mică intenţie, dar dacă...

Handicapatul : Adică, nu excluzi această posibilitate?

Funcţionarul (neînţelegând unde bate): Nu trebuie să excludem nicio probabilitate. Suntem, totuşi, în sediul celei mai mari bănci din lume.

Bărbatul 3:  Nu înţeleg. Ce vreţi să spuneţi?

Funcţionarul: Nimic. Scuze! Dar v-am spus...

Handicapatul : Ai spus pe dracu’, aia ai spus! Aşa faceţi toţi. Daţi cu bâta-n baltă, iar apoi vă cereţi iertare. Dar e inadmisibil, dom’le!

Funcţionarul: Da’ ce mai este admisibil în lumea asta?

Handicapatul (tot mai furios): Totul! De la prostituţie şi corupţie până la nesimţire şi josnicie, toate sunt admisibile.

Funcţionarul: Până sunt descoperite, să fim înţeleşi.

Bărbatul ₁ : Da, dar până să fie descoperite, trai, neneaco, pe spinarea proştilor! Iar de cele mai multe ori se minimalizează dacă nu chiar se clasează definitiv şi irevocabil.

Bărbatul ₂ :   Că bine zici!

Funcţionarul: La mijoc e o neînţelegere, v-am spus! Eu sunt un simplu funcţionar.

Femeia: Un bugetar ce trăieşte pe spinarea contribuabililor! Huo! (îi dă brânci, se dezechilibrează şi cade)

 

(Funcţionarul  se ridică iute de jos)

 

Bărbatul ₁ (luându-i o scamă imaginară de pe umăr):   Şi cu asta ce facem? Cu pata asta cum rămâne?

Funcţionarul (scos din sărite): Dom’le, pân-aici!

Bărbatul ₂ :   Adică, vrei să spui că eşti nepătat?

Femeia: Dracu’ te-o crede!

Handicapatul : Da’ cine-o mai fi nepătat, aşa  nu vă întrebaţi? Eu pot să jur cu mâna pe Biblie, şi martor mi-e Domnul că sunt credincios, că nu mai este nimeni curat.

Funcţionarul (aranjându-şi cravata şi costumul): Aşa o fi, că prea spuneţi!

Handicapatul : Aşa este, dom’le! Şi nu admit să fiu contrazis. S-a înţeles?

Femeia (încearcă din nou să deschidă fereastra): Mama ta de fereastră! Cine-o fi inventat-o?

Bărbatul ₁ :   Sigur, nu un contabil.

Bărbatul ₂ :   Nici un profesor...

Femeia: Ce vrei să insinuezi? Dacă sunt profesoară, crezi că n-aş fi în stare să... ? Ei!

Bărbatul ₂ :   Şi nu-mi răstălmăci vorbele! Nu ştiu, ai un dar de a...

 

(Funcţionarul  profită de neatenţia tuturor şi se face nevăzut pe  uşa care se deschide ca prin farmec în faţa lui )

 

 

 

Tabloul al V-lea

 

 

Decor:

Acelaşi ca în Tabloul al II-lea

 

(Bărbatul ₁,  Bărbatul ₂ , Bărbatul₃ , Femeia, Handicapatul)

 

Handicapatul : Hait! L-am scăpat! Cine ne mai scap-acum din iadul ăsta? (zgâlţâind uşa) Poftim! Acum s-a blocat şi uşa. Un moment de neatenţie şi dus a fost.

Femeia: Aşa sunt toţi bărbaţii. Fac pe cocoşii, dar când e vorba la o adică, dau bir cu fugiţii.

Handicapatul : Ai grijă cum vorbeşti! Uiţi că eşti în inferioritate? Ei!

Femeia: Poftim cine vorbeşte!

Handicapatul : Şi nu fii obraznică!

Bărbatul ₁ : Doar suntem în aceeaşi oală, ce dracu’! De ceartă vă arde-acuma?

Handicapatul : Ea a-nceput.

Femeia: Ba el!

Handicapatul : Ba ea!

Bărbatul ₂ :  Sunteţi în grupa mică sau într-a mare, ca să ştim o socoteală, nu de alta?

Femeia: Nici chiar aşa!

Bărbatul ₁ :   Păi, dacă vă purtaţi ca nişte copii, ce să mai credem?

Femeia: Fie şi-un lup mâncat de oaie, dar asta nu se trece aşa.

Handicapatul : Poftim cu ce-şi pierd vremea? Bine!  Dar o să ţin minte, să ştiţi!

Femeia: Să ieşim noi de aici!

Handicapatul : Să te-audă bunul Dumnezeu! Pacea fie cu tine!

Bărbatul ₁ :   Şi potoliţi-vă odată!

Femeia: OK! Fie! Dar eu n-am de gând să îmi petrec amarul de zile pe care le mai am de trăit în faţa unei ferestre oarbe.

Handicapatul: N-auzi că duce către cer?

Femeia: Şi ce folos dacă eu nu pot vedea CERUL?

Bărbatul ₂ :   Ai să-l vezi cât de curând. Răbdare! Cu răbdarea treci marea.

Femeia: Când? La sfântu-aşteaptă? Că mi s-a luat de când aştept!

Bărbatul ₃ :  Vezi, asta nu pricepe omul. Nu e de ajuns să aştepte. Trebuie să acţioneze.

Bărbatul ₂ :  Ia uite, unde îmi era viteazul! Acţionează, frate! Cine te opreşte? Ţi-am pus noi piedică?

Bărbatul ₃ :   Trebuie să acţionăm sinergic, altfel...

Femeia: Altfel ce?

Handicapatul: N-ai priceput nici acum? Da’ tare mai eşti de cap! Trebuie să fim uniţi ca să...

Femeia: Bine, mă! Haideţi! (se apropie de fereastră) Toţi odată! Că pe rând n-am reuşit!

 

(încearcă la unison  s-o deschidă, dând de mâner şi în sus şi în jos, dar nu reuşesc)

 

Bărbatul ₂ :   Vedeţi că nu se poate? (Bărbatului ₃, măsurându-l de jos în sus) Auzi la el? Sinergic?  Acuma te-ai lămurit? Şi te pretinzi “Catindat”?!

Bărbatul ₃: Şi nu mă lua în băşcălie, că n-am mâncat din aceeaşi strachină?!

Bărbatul ₂ :  Dar din aceeaşi troacă, în mod sigur, altfel, nu ajungeam în aceeaşi cocină.

Bărbatul ₃ (enervându-se): Ei drăcia dracului! Sunt batjocura ta?

Bărbatul ₂ :   Te supără evidenţa?

Femeia (încercând să-i tempereze): Haideţi, haideţi, că aşa nu facem nimic!

Bărbatul ₃ :   Păi, dacă...

Bărbatul ₁ :   Ajunge! Gata!  Mi-a venit o idee salvatoare.

Bărbatul ₂: Poftim unde-mi era omul cu ideile! S-auzim!

Bărbatul ₃ :   Dar să stabilim o regulă! Fără băşcălie, da?!

Bărbatul ₁: Cum doriţi.

Femeia : Cum dorim sau cum se cuvine? Ei...

Bărbatul ₁ :   Dar este o idee bună, să ştiţi!

Handicapatul: I-auz’?! Ai scos-o cumva din joben? Dar unde îţi e jobenul, că văd că?...

Bărbatul ₁ (căutându-se în buzunar, scoate telefonul mobil):   Mort! I s-a descărcat bateria.

Femeia : Păi, de când stăm aici, cred şi eu.

Handicapatul: Chiar, de când stăm?

Femeia : Are importanţă? Verificaţi-vă telefoanele! Poate...

 

(toţi îşi verifică telefoanele)

 

Bărbatul ₂ :   Nu se poate! Mort!

Femeia: Idem!

Handicapatul: Ibidem!  Aoleu! Aici murim.

Bărbatul ₁ :   De ce? (încercând fără succes să deschidă uşa) Nu se poate! E tot blocată! Dar pe unde o fi ieşit diavolul de funcţionar, că nu văd altă uşă?

Femeia (intrând în panică):  Bine-zis diavol! Chiar murim aici.

Handicapatul (încercând să deschidă şi el uşa): Nu se poate! Cine a blocat-o? Când? Doar pe aici am intrat, nu?!

Femeia :  O luăm da capo?  Dar şi funcţionarul  tot pe-aici a ieşit. Aici se petrec fenomene paranormale, nu credeţi?

Handicapatul: Nu ştiu, adică e posibil orice.

Bărbatul ₂ :   Clar! Aici ne putrezesc oasele. Mama ta de fereastră!

Bărbatul ₁ :   Mama ei de uşă!

Femeia : Altceva mai ştiţi decât să înjuraţi?  Voi sunteţi bărbaţi?  Cârpe, asta sunteţi!  Nu sunteţi în stare de nimic! O fi având un cifru. În mod sigur, dar de ce nu ni l-a spus funcţionarul? Interesant!

Handicapatul (ascultă atent): Ia stai! O clipă! Linişte!

Femeia (turuie înainte): Ce să stăm? Ce s-aşteptăm? Moartea? Uf! (se lasă jos pe podea şi îşi cuprinde capul în palme)

Handicapatul (lasă cârja alături şi se aşază jos, sprijinindu-se de zid): Chiar c-am obosit!

Bărbatul ₁ (aşezându-se în faţa lui):   Da’ eu?!...

Bărbatul ₂ (se aşază şi el jos):   Ne-a stors de vlagă lupta asta cu morile de vânt.

Bărbatul ₃ (rămânând în picioare): Aşa repede depuneţi armele?

Femeia :  Bravos! Şi-acuma ce aşteptăm, mă rog?

Handicapatul: O minune.

Bărbatul ₃ :  Chiar credeţi în minuni? V-a luat Dumnezeu minţile?

Bărbatul ₁ :  Ni  le-o fi luat, poţi să mai ştii?!

Handicapatul: Numai o minune ne mai poate scăpa, nu credeţi?

Bărbatul ₃ :  Măi, măi, măi! Cum nu găsiţi o soluţie la ceva, o daţi pe miracole! Numai un miracol ar fi în stare. Dar OMUL este o fiinţă superioară, dragii mei! Nu se împăunează el cu atâtea şi atâtea realizări, descoperiri, care într-o bună zi, daţi-mi voie, îi vor pune capul?

Bărbatul ₁ :  Şi păstrează-ţi reflecţiile, stimabile, pentru un eventual proiect de lege, da?!

Bărbatul ₂ :   Chiar ne scoţi din sărite.

Handicapatul: Cine nu crede în miracole nu e un om adevărat. Eu am orbit, da’ vederea mi-a revenit, pentru că am crezut în minuni, da?!

Bărbatul ₃ :  Gogoşi! Şi încă fierbinţi! Mergi de vinde-le proştilor!

Handicapatul: Dar vă spun purul adevăr. Doctorii nu îmi dădeau nicio şansă, ba chiar nu voiau să rişte. Am fost operat pe riscul meu.

Femeia : Păi, vezi?! Ai fost operat, altfel, puteai s-aştepţi mult şi bine minunea.

Handicapatul: Ascultaţi aici! Doar o operaţie la un milion reuşeşte.

Bărbatul ₃ :  Nimic spectaculos. Ai fost acel unu dintr-un milion. Ce minune vezi aici?

Handicapatul: Poate vrei să spui c-am fost cel ales.

Bărbatul ₁ :   Auzi de ce le arde! Noi avem toate şansele să putrezim aici de vii, iar ei  trăncăne vrute şi nevrute.

Bărbatul ₂ :   Lasă-i, dom’le, să se descarce! Fiecare cu debuşeul lui.

Bărbatul ₃ :   Dar eludarea realităţii nu duce la nimic.

Bărbatul ₂ :   Dimpotrivă, chiar e indicat să evadezi din când în când.

Bărbatul ₁ :   Eu ştiu? Credeam că e apanajul poetaşilor să bată câmpii. Noi...

Handicapatul: Ia asculă aici! Crezi că eu bat câmpii?

Bărbatul ₁ :  Nu era vorba despre dumneata. Era vorba de poeţi, ştiu eu, filozofi...

Handicapatul: Şi cu ce sunt mai presus filozofii şi poeţii, mă rog? Noi nu putem să gândim?

Bărbatul ₁ (retractil):   Dar n-a zis nimeni asta.

Bărbatul ₂ :  Aţi înţeles greşit. Vorbeam despre nevoia şi capacitatea omului de a se detaşa în momentele dificile de realitatea dureroasă.

Femeia : Ce vrei să spui? Că poţi face abstracţie acum  de faptul că suntem  în rahat până la gât? Vă rog, domnilor! Înseamnă că nu jucăm în aceeaşi piesă.

Bărbatul ₃ :   Da’ cine-a zis că joacă?

Handicapatul: Chiar aşa! Vi se pare acesta un joc?

Bărbatul ₂ :   Sunteţi incorigibili! Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire...

Femeia :  În faţa unei ferestre, ce paradox!

Bărbatul ₂ :   Şi vă arde de cai verzi pe pereţi.

Handicapatul: Dar e inuman să gândiţi aşa. Am ajuns la capătul răbdării. Nu mi-am luat pastilele de nu ştiu cât timp, pentru că trebuie să recunoaşteţi  că am pierdut noţiunea timpului, iar vouă  vă arde de dispute banale, în fond.

Femeia : Dar cui îi arde, omule? Iar ai înţeles greşit. 

Handicapatul: Aşa le înţeleg eu de-a-ndoaselea pe toate. Mi s-a mai spus, o, da,  nu numai o dată, ba chiar de nenumărate ori.

Bărbatul ₃ :   Chiar mă exasperaţi! Mai  este cineva cu capul pe umeri aici? A mai rămas cineva lucid?

Bărbatul ₁ (uitându-se la telefonul mort):  Dacă în condiţiile date ai asemenea pretenţii, înseamnă că nici tu nu eşti departe de a-ţi pierde luciditatea.

Bărbatul ₃ :   Fără aluzii, te rog! Eu am pus o întrebare sinceră.

Femeia: Lucizi pe dracu’! Poftim! Dobitocul ăsta a adormit. Vorba ceea: Nici că-i pasă de Năstasă, de Nichita, nici atâta! (îl scutură pe Handicapatul care adormise) Ai adormit? Nu e voie să dormi!

Handicapatul: Bine, dar mi-e foame.

Femeia : Ţi-e foame sau ţi-e somn, că nu înţeleg?

Handicapatul: Amândouă.

Bărbatul ₁ :  Asta ne mai trebuia! Crezi că nouă nu ne este de atâta timp?

Femeia : De cât timp? Cât crezi că a trecut, că eu n-am habar?

Bărbatul ₁ :   Păi dacă ne-au murit telefoanele, fă un calcul aproximativ. Mai pune la socoteală şi foamea, somnul şi o să-ţi faci o idee.

Femeia (încăpăţânată): Uite, eu nu pot. Dacă n-am văzut nici răsărit, nici apus, nici zi şi nici noapte, după ce să mă ghidez? După lumina albă, falsă, a neonului din tavan?

Handicapatul: Huo, moară stricată! Ne-ai făcut capul calendar!

Femeia (tot mai nervoasă): Şi n-am dreptate?

Bărbatul ₂ :   N-ai.

Bărbatul ₁ :   Chiar nu ai. Serios!

Femeia : Atunci, vă las pe voi să decideţi CE E DE FĂCUT. Sincer, eu nu mai am putere să mă bat cu morile de vânt.

Handicapatul: Ce ştii tu despre morile de vânt? Ce ştii despre mori?  Concret.

Femeia : Păi, n-ai zis că sunt moară? Credeţi că voi sunteţi mai breji?

Handicapatul: Ne-ai lămurit buştean.

Femeia : Am tăcut. Poftim! Vorbiţi voi în locul meu acuma!

Bărbatul ₃:   E musai să vorbească cineva?

Femeia : Ca să afli soluţia unei probleme, trebuie să discuţi, nu?! Să pui în balanţă toate variantele posibile.

Bărbatul ₃:   Şi avem vreo variantă?

Femeia : Am tăcut.

Bărbatul 1 :  Interesant! Când n-avem soluţii la o problemă, luăm poziţia mutului, dar când e vorba de bătut câmpii, nici dracu’ nu ne întrece.

Femeia : Fără insulte, da?!

Bărbatul ₁ :   Da’ cine te-a insultast, madam? Ia vezi! De când ne tragem noi de şireturi?

Handicapatul: Aţi luat-o pe arătură.

Femeia :   Pe arătură suntem demult. Aba acum ai observat? Interesant!

Bărbatul ₂ :  Şi terminaţi odată cu ironiile! De înţepături ne arde nouă acuma? Lumea crapă şi plesneşte..

Femeia : Şi baba se frichineşte!

Handicapatul: Tu  ai zis-o! Ha! Ha! Ha!

Bărbatul ₃:   Chiar că sunteţi din cale-afară, zău aşa!

Bărbatul ₂ :   Altceva mai bun nu aveţi de făcut?

Femeia : Aşteptaţi o clipă! Să meditez mai întâi! (ia poziţia lotus)

Bărbatul ₃:   Fără băşcălie, am zis.

Femeia : Ei, şi?! Ce-mi poţi face? Mă arunci pe fereastră? Aruncă-mă, dacă-ţi dă mâna, dom’ “catindat”! Îţi faci şi publicitate, nu?! Oricum, ar fi ceva!  Nu sari în fiecare zi de la etajul douăzeci!

Bărbatul ₃: (furios din cale-afară) : Ei drăcia dracului! Poftim! (o ia de subsuori, se apropie de fereastră, o deschide firesc şi instant o aruncă  în gol) 

 

(Bărbatul ₁ , Bărbatul ₂   şi  Handicapatul rămâm încremeniţi cu mâinile la gură)

 

 

Tabloul al VI-lea

 

 

Decor

Acelaşi ca în Tabloul I

(Lumina se estompează, iar în prim-plan este adus patul în care se află întinşi Bărbatul ₃  şi Soţia sa din Tabloul I)

 

(Bărbatul ₃ , Soţia)

 

Bărbatul ₃ (zbătându-se spasmodic): Nu!

Soţia (zgâlţâindu-l): Trezeşte-te! Ai avut un coşmar. 

Bărbatul ₃ (leoarcă de transpiraţie, se ridică în capul oaselor): Sunt un criminal.

Soţia: Ai dormit profund. A fost doar un vis.

Bărbatul ₃: Vis?

Soţia: Exact.  Îl vei uita îndată ce vei privi pe fereastră.

Bărbatul ₃: Fereastră? Nu! (în spasme, contorsionat, se ridică din pat,  se apropie de fereastră, o deschide şi se aruncă în gol)

Soţia (interzisă, se apropie de fereastră rămânând încremenită): O, nu!

 

 

Sfârşit