Vârsta prescrisă

[Exemplu de Titlu]

Când n-au trecut toţi anii peste noi, am reîntâlnit-o… era frumoasă, frumoasă!

Departe de vârsta marilor pasiuni, nu era perfectă, însă echilibram cuplul ideal, ea divorţată, eu însurat sau invers… nu mai ţin minte. Avea o literă-n plus, un cerc, un însemn care mă cuprindea şi mă învăluia ispititor spre ea!

           După divorţul ei, câteva legături o aruncaseră în alta, dar când ne-am văzut după atâţia ani am ştiut că ursita ne unise din nou! Ne întâlneam pe ascuns, mă proteja… cunoştea pe pielea ei ce-ar fi-nsemnat o despărţire. Mergeam adesea pe la ea, mă chema şi-o căutam să  respirăm împreună acelaşi orizont, însă mai mult de o îmbrăţişare fugară, nu ne permiteam! Eram siguri că nu ne-am fi putut opri.

            În anotimpul florilor căzute şi înflorite temperaturile o luaseră razna iar vara mă înăbuşea prin căldura ei, cu problemele mele, cu dilemele noastre!

Într-o seară cu lună mare, clară, uluitor  de luminoasă şi nefiresc de pustie m-a încercat înşelător! Visa generoasă între ce universuri amăgitoare îşi va susţine dizertaţia şi aspiraţiile dincolo de trup.   

A zăvorât clanţa de trei ori… la  fiecare mişcare zgomotul încuietorii creştea şi ea se întrista gradat. A pus lanţul la uşă, zornăia zgomotos, parcă şi-l atârnase de gât! Era cocârjată din cauza mea, o apăsau pasiunile mele, nehotărârile mele, remuşcările mele. Dar  s-a îndreptat mândră şi apropiindu-se de mine devenea tot mai înaltă, deşi era mai scundă decât mine, până m-a acoperit cu-n văl de romantism graţios! Ne-am aşezat pe un scaun… era singurul scaun din lume pe care ne putem aşeza şi-am început să ne-adâncim privirile în noi.

Era cald, zăpuşeală, târziu… tăcerea cruntă căzuse peste noi. Eram doi adolescenţi aproape goi! Răsuflările noastre haotice ca nişte flăcări îşi completau perfect ardoarea. În liniştea senină şi-n ţipetele nopţii luna scânteia prin cameră, frângea acoperişuri, ne descoperea şi mai mult. Eu fierbeam răscolit, nu mai aveam glas, nu mai aveam stare! Ochii săi verzi s-au încleştat în mine, inimile se-nfiorau şi păcăneau la fiecare zvâcnitură. Nu mai auzeam decât gâfâielile noastre dezordonate căzute peste amândoi, fremătam şi parcă sublimasem în eter!

Bluziţa ei galbenă, cu un desen de Picasso abstract, dispăruse în neant! Sânii săi incredibili de rotunzi mă mângâiau întruna, îmi gâdilau simţurile, papilele dansând în aşteptare; se-nghesuiau între noi; mă fixau în afara graniţelor nemărginirii; mă-ncercuiseră în văzduh; clipoceau peste maluri; tremurau de nerăbdare! Ne volatilizasem împreună.

Becurile de-o sută de waţi străluceau ca nişte sori. Era deja ora unu sau două noaptea, simţeam cum timpul s-a blocat, pot spune către infinit.

Deodată, i s-a făcut frică, vedea în ochii mei dezastrul! Eram în stare să merg până la capăt cu toate riscurile. Joaca s-ar fi încheiat tragic, iubirea noastră ar fi început cu o trădare neînchipuită! Preţul ar fi fost prea mare. I-am auzit vaietul înfundat, întretăiat c-un suspin răguşit:

- Acum poţi să pleci, mi-ajunge ! Mi-am potolit foamea şi setea de tine! Acum poţi să pleci! M-am săturat pentru o clipă, un milenium, o viaţă. Pleacă repede şi nu privi în urma ta! Nu o să vezi pe nimeni oricât ai încerca! Sunt cu tine întotdeauna şi aşa voi rămâne. 

Vocea ei nu mai era a ei! Ne-a venit rău, am plâns, am gemut… m-a sărutat veselă la despărţire şi m-a expediat hotărâtă. Eu să spun drept,  nu eram vesel, aşteptam în ultima clipă să se răzgândească subit.

     Când am ajuns acasă, unde mă aştepta soţia dormind, trezind-o, mi-a şoptit încet, plutind printre vise:

-         Mai încet, vreau să dorm!

Atunci mi-am revenit la realitate! Atracţia mirajului dispăruse, însă nu m-a lăsat să-i spun că iubirea noastră e cât o eternitate… şi n-avea chef să facem dragoste:

- Hai încetează, fii cuminte, suntem bătrâni! mi-a repetat, mi-a amintit.

Planuri, iluzii, proiecte, eşecuri?

Dar ea, perfecta, nici nu-şi închipuia să nu mă mai vadă!

M-a căutat şi din nou m-a găsit când scormoneam la  rândul meu pe  poteci singuratice din parcuri, unde paşii noştri se pierdeau în zări, pe sub mări, peste văi înverzite şi nu-mi păsa că iubirile mele apocrife şi sentimentele mele pestriţe vărsau lacrimi vinovate, însă noapte ca aceea, când luna se încăpăţâna să lumineze dragostea noastră limitrofă, nu s-a mai repetat niciodată! Profilul ei acum avea ceva bizar, dispăruse atracţia, acel parfum care face dorinţa să te piardă în celălalt.

Ne-am revăzut de multe ori şi-atât de bine ne simţeam împreună, departe de orice frământări ca două flori ce nu se pot amesteca, însă pe furiş se privesc, se preţuiesc.

Era într-o vineri când o aşteptam şi ea  plutea bucuroasă spre mine!

Trei bărbaţi au întâmpinat-o din aglomeraţie, unul era alesul. A plecat cu ei trecând pe lângă mine, plecându-şi capul.

           Luni m-a sunat. Avea vocea moale, gâtuită, parcă-şi cerea iertare:

- Eşti om! Nu sunt gelos, de mult mi-a dispărut acest simţământ urât. I-am spus imediat cum ne-am revăzut. Trebuie să te recăsătoreşti, să mă uiţi şi să te uit!

Era atât de fericită, ar fi vrut să-mi şoptească:

- Hai acasă, în odăile noastre cu lună, vino în patul meu, la sânii mei, mi-e dor de tine, mi-e dor de noi. Suntem atât de puternici, însă n-are rost să mai păstrăm în noi despărţirile! Vreau să fim o singură fiinţă!

Toată era o chemare, dorea să înflorească în mine. Cedase, sărutul prescris se răspândise-n văzduh. De data asta eu m-am ferit din calea ei, deşi atâta o visasem.

După aceea a trebuit să divorţez sau să mă-nsor, nu mai ţin minte! Ştiu sigur că nu s-a măritat şi a plâns mult când a aflat că murisem.

Acum nu are curaj să vină la mine în castel, însă tot visez cum mă proiectează în ochii săi verzi şi câteodat-albaştri.

Iluzii ! Proiecte? Vise! Idilă! Iubire indecisă…                                                                          

 

Din ciclul Proză poetică

[Corina Militaru]

Vârstă prescrisă, iubire indecisă... Foarte, foarte frumos scris!

Am citit cu deosebită plăcere! :)

[Sofia Sincă]

Artă scriitoricească aș zice eu. Un text atât de mic, dar atât de condensat! Te joci cu sentimente, le urci în vârful aisbergului, le cobori tot cu farmec și din nou le urci. Fragmente de suflet, adevărată proză poetică.

Toată admirația mea!

Sofy

[Elena Mirca]

FRUMOS!!

Incantata de lectura.