„Toţi visăm. Aşa începe totul”

                       (gânduri... de fiecare început de an)

  

     N-am fost niciodată supărat pe iarna asta care mi-a tras zăvorul la cuvinte și m-a lăsat singur în casă. Știam că sufletul meu poate sta la cârma unui convoi de gânduri îndreptat către tine cititorule, mimând într-un singur vers o amintire, o speranță, așa cum se împarte soarele cu luna pe țărmul unde visam că o să mi se arunce un otgon de pe corabia cu care ea pornise în lume și eu mă cățăram pe el în soare, cum trebuie că făceam pe vremuri cu pânzele sufletului. Era privirea mea prin somn trecând către tine? Era de vină fereastra ta, cea care nu se stinge niciodată până nu îți scrii poemul? Nedemn de fericire (fiindcă nici eu, nici tu n-am putut să descifrăm nimic în astrele ce-au dizolvat în mine chipul tău de piatră), să fi plâns cu frunze în brațe pe aleea pe care te-ai pierdut pentru totdeauna? Cititorul, cel căruia îi tot pun întrebările mele, e vocea de departe pe care o aud, uneori, bătând în poarta cetăţii zămislită în mintea mea. O cetate ferecată cu lacătul copilăriei, undeva în gândul meu. Gând, care acuma, mă trimite la unele versuri reţinute în memorie: „El e cel ce vede acum/întrascuns. Iaca, aşa vine focul”. Niciodată, poarta cetăţii nu se va deschide dinaintea personajului gândit de Kafka în „Procesul” Cetatea va rămâne, veşnic, cufundată într-o vrăjită tăcere de moarte. Niciun ţipăt de pasăre, niciun fluierat de ţiclean nu se vor auzi. De nicăieri. Pe cerul rece, plumbuit, nu se învârt decât corbii şi vulturii. Tu, cititorule, te aflai (închipuit de mine) acolo, în mijlocul unei tăceri adânci şi triste, şi numai foşnetul ciulinilor, rostogoliţi pe câmpurile din jur, îţi aminteau că nu erai departe de marginea zărilor, de unde începea marea nesfârşită. Asta e şi imaginea pregnantă a copilăriei mele mult lăsată în urmă. Poate fiindcă mă născusem într-o casă la marginea satului; un sat terminat cu cimitirul... şi dincolo de el începea, nesfârşită, stepa dobrogeană. În cetatea aceea, află tu, cititorule, că mi-am închis copilăria printre cărţi. Era sigurul mod de a nu-mi fura cineva visele. Dar, a venit vremea evadării din cetatea în care, de unul singur, mă ferecasem. „Tu eşti sigur că suntem la noi acasă?” –  şi, visul se destramă precum cel al lui Grigori, din „Donul liniştit”, care spunea: „Mă, ce drăcovenii nu mai visează omul! N-am avut parte de luptă!” (partea 8-a, cap. 6). Se visa alergând călare spre câmpul bătăliei, dar chingile de la şa fiind nestrânse, tot aluneca de pe cal. Mi-aţi putea reproşa, că trăiesc prea multe fiinţe în mine, că încă nu sunt pe deplin liber, după această presupusă evadare. În fine! E vrerea cititorului, trecător şi el peste aceste rânduri, să poată să spună ceva, cam în genul celor răstălmăcite nouă de Paul Valery. Adică: de tine, cititorule, depinde de voi fi eu pentru tine „comoară sau mormânt”. Citez: „Depinde de-s comoară sau mormânt/De tac sau spun cuvinte vorbitorului/Şi totul, doar de tine ţine!”. Hildegard, din „La ţigănci” a lui M. Eliade, avea dreptate să spună: „– Toţi visăm... Aşa începe. Ca într-un vis...”. Mircea Cărtărescu spunea că „totul se construieşte pe suferinţa de a nu şti cine eşti de fapt” şi înţelegea durerea vieţii ca pe o poartă care ne aşteaptă pentru a ne introduce şi, mai apoi, pregăti pentru lumea ce va urma după noi. Poate la fel vedea lumea și Lișca lui Fănuș Neagu, cu ochii mari, înfrigurați de patima tinereții. Și, în mintea scriitorului, Lișca era mai mereu colindând ulițele cu ghiocul și cărțile ei soioase, „amețind cu vorba de o potrivă femei și bărbați”. Cititorul meu a înţeles deja, că acest dialog în tăcere, purtat cu cel care i-a scris povestea, despre universul celei care le vorbea mereu de „bucurii ce nu se arătau”, era singurul său prilej de spovedanie lăuntrică. Și dezamăgit că odată va spune ca Lișca: „Nu mai e să vă dau...”  Și, peste muțenia cerului, deodată s-a pornit să bată toba cu piele din capră și să joace, pocnind din degete și mlădiindu-se din mijloc, însăși ea, Lișca. Ca mai târziu să fie prinsă între liniile frontului căutându-și bărbatul fiindcă îndrăznise să creadă în visele tălmăcite în propriul ei ghicit. Așa începe totul... Pentru că (şi eu), asemeni lui Ismail Kadare, așezat la masa de scris „nu am descoperit decât muţenia nesfârşită a cerului”. De aceea, mă adresez ţie, cititorule, cu îngrijorarea Ilinişnei (mama lui Grigori, din „Donul liniştit”) pentru viaţa ei şi, mai mult, a fiului ei: „Of, eu n-o să mai ajung să-l văd... Of, n-am să ajung!”. Vedeţi?  Pornisem, la drumul acesta, de la calea ce trebuia urmată de fiecare dintre noi, spre Adevăr. Câteodată apare în fiecare dintre noi, nevoia imperioasă de a spune adevărul nostru. Şi nu-l putem spune oricui. Şi nici ascunde în noi la nesfârşit. De aici şi eroarea în care a căzut Ana, din „Moara cu noroc” a lui Slavici. „Omul să fie fericit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Erau cuvintele soacrei. Nu ale soacrei cu trei nurori. Uneori, cred că necunoscuţii mei cititori sunt lebede, mai convingătoare decât cea în care Lucian Blaga ni se înfăţişa nouă, iar gloria va fi a celui ce ţine în mâna lui cele două chei de la cetatea în care Cel-de-Sus a ferecat lumile: pe a nemărginitei Judecăţi şi pe a binefăcătoarei Biruinţe. Care dintre cele două chei, mi-ar da mie de înţeles, acum, că, alegând-o pe una dintre ele şi lăsând-o deoparte pe cealaltă, nu am ales Resemnarea din faţa Destinului? Destin împotriva căruia Fortinbras dădea poruncă ostașilor să tragă salve în memoria amicului său Hamlet. Restul e tăcere... Toți visăm. Până când lopata unui gropar îți vântură tigva de colo până colo. Ca și craniul pe care groparul i l-a arătat lui Hamlet în cimitir și despre care spunea că a avut cândva limbă în el și era în stare să cânte. Să cânte! Pentru că deasupra sunt planetele (spunea Nichita) și e de ajuns să te ridici prin glasul poetului pentru a le atinge. „Le poți atinge și tu” – da, Nichita: „cu o vocală, cu o singură vocală, cu A”. Pentru că atunci când nu mai ești, e ca și când nici n-ai fi fost vreodată. Nici în fața glonțului ca Maiakovski, nici în fața frânghiei ca Esenin, nici în fața cărămidei ce le curenta privirea întâmplătoare, celor care cuprinși de mirare au fost de față la moartea lui Eminescu. Încă de pe atunci, numai cuvintele zburau între noi, cititorule, înainte și înapoi. Până când doar un strigăt, așa credeam, mă mai desparte de tine. De tine... de tiiine... de tiiiine! Domnule Hamlet, după asta, ce mai poate urma?    

 

 

 

 

 

Vizualizări: 89

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Tudor ai dreptate, toți visăm dar nimeni nu vorbeşte de fanteziile sale. :)

Dacă ne luăm după Jung, fanteziile au o  viață autonomă, poate rămân după ce nu mai suntem. Te citesc!

Drag,

Visezi frumos, scriitorule!... Ai adus aici citate interesante ale personajelor din scriitorii care te-au hrănit și te-au condus în viață, prin care ai trăit. Însă, așa cum cantautorii duc cu ei coșmarul pierderii vocii într-o noapte sau puterea de a și le compune, și tu, trăiești teama dezastruoasă de a-ți pierde cititorii. Dar nu e cazul! Cel puțin nu acum. Tu ai scrieri impresionante, pe placul tuturor. Și, lumea nu se oprește, întotdeauna mai urmează ceva.

Cu mult drag de scrierile tale,

Sofi

Mihaela: Fiind de profesie inginer nu am avut timp a studia nici pe Freud nici pe Jung. Din auzite, doar, știu că Jung s-a făcut remarct în a studia modalităţile specifice de interpretare a viselor, unde insistă pe amplificarea conţinutului visului, planul subiectului, aspectul prospectiv şi compensaţia visului. Pentru el, pesemne simbolurile sunt prezente în vise şi fantezii. Eu sunt doar atras de imaginația lor activă și pentru a evidenția asta am să apelez la aventurierul Don Quijote care-i spunea lui Sancho, vorbindu-i despre un anume tâlc al viselor: „...ca să-ţi dea ţie prilej să gândeşti ceea ce gândeşti şi să te vâre într-un labirint de închipuiri încât să nu le mai poţi descurca dintr-însul chiar de-ar fi să ai la tine sfoara lui Tezeu”. Frumoasă regăsire, aici, la comentarii. 

Doamna Sofia:  Și eu, mai cred, că în astfel de note/însemnări prozo-eseistice, suntem la limita dintre relatarea exactă a clipei şi lumea ficţională a închipuirilor. Aici, în acest tărâm, suntem de acord, scriitorul nu-și va pierde niciodată imaginația. Dar ce ne facem când până și trăirile sale prezente sunt rodul unor trăiri a celor care s-au reîncarnat în el? Ori mentalitatea fabuloasă a unui scriitor ori poet acţionează cu alte elemente şi semne asupra cititorului său spre a-l determina să-şi pună şi el acele întrebări menite să  redescopere lumea. Cu certitudine, viziunile lor nu sunt dintr-un vis, cum încearcă să ne determine să gândim. Şi asta pentru că, aici, chiar suntem de partea lui EA Poe, când bine spunea că cei care visează ziua sunt într-o continuă, uimită revelaţie; pe când celor care visează noaptea, multe lucruri le scapă. Toată admirația pentru cele comentate. Și încrederea că vom avea, cu toții, un an inspirat.

de o potrivă > deopotrivă  

Superbă introspecție!

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Nuta Craciun
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca semn al victoriei purificatoare a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca semn al victoriei purificatoare a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cai agale a utilizatorului Dinca Valerian
cu 12 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se-nfige spada timpului în mine a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Templul din hârtie a lui Reus
cu 20 ore în urmă
Alexandra Ghenghea a postat o discuţie
cu 23 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog alpinist a utilizatorului nicolae vaduva
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Elegie uitatǎ a lui Mihai Katin
ieri
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Dinca Valerian
Vineri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Ca semn al victoriei purificatoare a lui gabriel cristea
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Cai agale a lui Dinca Valerian
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Templul din hârtie a lui Reus
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Gânduri a lui Dinca Valerian
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Departe sunt astăzi... a lui Grig Salvan
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Elegie uitatǎ a lui Mihai Katin
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor