Zăplazurile erau aproape căzute pe spate și nu se mai zăreau de după maldării de coceni așezați în picioare pe mai multe rânduri. Cât era ograda de mare, toamna, ajungea neîncăpătoare, devenea o bătătură. Cu căruța trasă de doi plăvani, Lazăr a făcut multe drumuri la bucăți, a umplut mai multe scoarțe de căruță, împănate cu furci, pentru a pune la adăpost, în ogradă, toți cocenii înțesați de știuleți.
Războiul, încă, nu se sfârșise, cu toate că frontul era de mult spart și de aproape șapte ani bătrânul Lazăr avea grijă de cele trei femei din casă... Cea mică, Lenuța, abia împlinise un anișor, când Neculai, taică-su, fusese chemat la război. Crescuse cu bătrânul Lazăr, pe el a deschis ochii, pe el îl recunoștea drept tată...
Într-o dimineață, la puțin timp, după ce Lenuța a pus în toșcuță tăblița și a plecat la școală și pe când Ioana stropea cu apă călduță podeaua ,,lichită'' cu lut amestecat cu balegă de cal, aude un zăngănit prelung, un zgomot ca și cum poarta ar fi scoasă din țâțâni. Cum Lazăr era prins cu lighioanele, aruncă vorba către Marghioala, nora, care trebăluia pe lângă sobă, pentru a pregăti udătura, căci acuși vine prânzul și cea mică se întoarce de la școală. Iar în ogradă mai este o grămadă de treabă... Maldării de coceni sunt în fiecare zi, stropșiți, împuținați de frunze, de vântul care șuieră tot mai ascuțit iar la iarnă plăvanii nu vor mai pune botul pe tulpinile golașe. Și chiar nu pot să rămână până la Ovidenie sub cerul liber... dar, unde mai pui, că și rozătoarele abia așteaptă să se aciuieze printre coceni cu știuleți.
- N-auzi, Marghioalo? Ieși că se vânzolește un om străin pe lângă poartă și tot zăngăne zăvorul. Vezi, întreabă-l, dacă poate să rămână să ne dea o mână de ajutor, la depănușat, că în curând ploile vor pune stăpânire...
Marghioala și-a uscat mâinile de șorțul din pestelcă, care-i strângea fusta, devenită prea largă, și cu pași grăbiți se îndreptă curioasă spre poartă, întrebându-se: cine ar putea să fie omul acela străin, căci în vremurile astea de restriște nu vezi nici țipenie de bărbat? Din spatele porților cu cerdac a deslușit un chip uscat, cu barba neîngrijită, hainele ponosite iar bocceluța, pe care o ținea strâns, aproape că îi acoperea bocancii scofâlciți.
- Bre, matale, care ești, acolo? Dar n-a apucat bine să termine întrebarea, că un fior i-a fulgerat tot trupul iar în străinul de sub cerdacul porților înalte și-a recunoscut bărbatul.
- Sunt eu, Marghioalo! Măi femeie, ai dreptate să nu mă mai recunoști! Dar mulțumesc lui Dumnezeu, m-a apărat de multe, ca după atâta amar de vreme să nu se întoarcă doar numele acasă.
Marghioala încremenise cu mâna pe zăvor, lacrimile o năpădise și nu izbutea să înnoade măcar o vorbă. Cu colțul broboadei Neculai i-a șters lacrimile, a prins-o de spatele subțire și s-au înțeles din priviri, ca în urmă cu mulți ani când a luat-o de nevastă. Bătrânii le-au făcut o nuntă cu alai mare, care a ținut trei zile și trei nopți. Se mândreau cu el, era ca lumina ochilor... a fost singurul copil care le-a trăit din cei trei, doi băieți și o fată, pe care Ioana i-a purtat în burtă.
Ajuns acasă, Neculai găsise un alt zăvor la poarta mică, bătrânii, în sinea lor, nu mai aveau nicio speranță că feciorul li se întoarce viu de pe front și au vrut să fie siguri că nu orice trecător le poate deschide poarta.
Chiar dacă aproape nimeni nu mai spera, în acea noapte, ca o premoniție, câinele a scheunat până spre ziuă. El a fost singurul care și-a simțit stăpânul, pe drumul întoarcerii, apropiindu-se de casă după atâta amar de timp.
Dar în acea zi pe când Lenuța s-a întors de la școală a descoperit în ogradă un om străin înconjurat de toți cei ai casei. Degeaba a încercat Neculai să se apropie, să-i vorbească, s-o lămurească, cu toți de față, că el este tatăl venit de pe front... în cei aproape șapte ani ea îl văzuse doar pe Lazăr în preajmă... Mai mult speriată, decât rușinoasă, s-a strecurat în odaia de curat și s-a ascuns tocmai sub pat. Nu a fost chip să iasă, din fundul subpatului, până când Marghioala nu i-a promis că o gătește în costumul național. Neculai s-a întors de pe front ca un schelet mergător iar pe deasupra plin de păduchi și cu pielea tăbăcită de la râie. Câteva săptămâni bune Marghioala i-a despăducheat capul și doftoricit pielea cu o alifie de la un farmacist evreu iar rufăria i-a spălat-o pentru mult timp, deoparte, cu leșie din cenușă.
Abia în preajma Crăciunului, Lenuța a simțit să se apropie, a putut să-și îmbrățișeze tatăl... Cel care s-a luptat cu ,,națiile străine''. Ajunsese cu frontul până la Stalingrad iar la Cotul Donului a fost luat prizonier. Înfometat și dezbrăcat l-a vlăguit gerul acelei ierni de pomină.
În cadrul unei vaste operațiuni ofensive, rușii, pur și simplu, au străpuns sectorul frontului românesc, care s-a finalizat cu căderea totală a frontului și încercuirea armatelor germane, române și a aliaților lor.
Strategic, rușii au ales sectorul de front românesc, fiindcă era cel mai vulnerabil. Neculai împreună cu alți soldați au supraviețuit miraculos, timp de două luni, în acea încercuire de la Stalingrad și au băut apă din bălțile în care zăceau camarazii lor morți de săptămâni bune.
Până la urmă a ajuns prizonier la sovietici, cu alți soldați; români și nemți, care au mai supraviețuit și au fost trimiși într-un lagăr, unde spre norocul lui a fost eliberat în toamna anului1945.
Prost înarmați, îmbrăcați și hrăniți, soldații români au fost trimiși, aproape, carne de tun la Cotul Donului... iar în povestirile sale, Neculai a amintit, în câteva rânduri, fără a aduce și alte amănunte chiar și de o trădare.
După atâția ani petrecuți pe front, s-a întors acasă betegit, cu mari dureri de oase și o tuse care îi zgâlțâia plămânii iar toată vara următoare a zăcut pe prispa casei, căptușită cu țoale din buci. Bătrânii și Marghioala mergeau la muncile câmpului iar ziua, Lenuța era singurul sprijin pentru tatăl bolnav, întors de aproape opt luni de pe front. Când revenea de la școală, punea apă și mâncare la orătănii și avea grijă de tatăl bolnav. Era mereu în preajma lui, îi aducea câte o ulcică de apă și îl ajuta să-și lepede cămașa leoarcă de sudoare iar cu ștergarul din pânză de in îi culegea broboanele de pe frunte.
Vara aproape că se sfârșise, soarele avea tărie mai mult spre prânz, iar după ,,Schimbarea la față '' nu prea te mai puteai bizui pe vremea călduroasă. Într-o noapte, la hotarul dintre anotimpuri, luna se proptise în geam, iar lumina-i darnică, strălucitoare i-a înviorat pe bătrânii care dormeau în cele două paturi cu saltelele din paie. În bătaia lunii, Lazăr socotea grinzile din lemn pe care se sprijinea tavanul din dulapi de scândură negeluită și din care începuse să se înfrupte carii. În odaia asta mare, de la căsoaie, cu blidar și sobă cu plită, zidită deasupra cuptorului cu vatră mare, primitoare ( pe care se așezau, după fiecare prânz, măsuța joasă, rotundă cu trei picioare și scaunele din lemn ) se mutase, împreună cu Ioana, după ce Neculai s-a întors de pe front. Și tot între pereții acestei odăi a fost adus pe lume, pe podeaua din lut a făcut primii pași iar în patul în care doarme, acum, și-a dat duhul maică-sa Anastasia...
- Ioano, fă Ioană, dormi?
- Nu, bre Lazăre... de la atâtea gânduri, nu se prinde somnul de mine. Nu știu ce are Bunul Dumnezeu de gând cu noi, Neculai s-a betegit de tot pe front iar Marghioala e tare plăpândă și nu știu cât o să mai poată munci la câmp, i s-a lipit pântecele de spate... aproape că încape într-o traistă. Marghioala fusese, pe vremuri, la școală în fruntea clasei... și-a dorit să devină învățătoare, dar nu a putut să meargă mai departe. Maică-sa, Marea, murise de tânără, îi ținuse calea ibovnica bărbatului care, era și primar, i-a aruncat cu sare în ochi, a pus-o la pământ iar mai apoi s-a urcat cu picioarele pe pieptul ei. În urmă loviturilor, a zăcut câteva luni la pat iar după aproape un an și-a găsit sfârșitul. Taică-su, primarul Constantin a lu' Săndulache, după ce a terminat cele șapte clase, nu a mai trimis-o la oraș să continue școala, a ținut-o acasă, ca să-i fie de ajutor.
Pe timpul vieții, pentru cei șapte ani de război, statul nu i-a oferit lui Neculai nici un fel de ajutor material. S-a întors din război cu o decorație, care în timp s-a irosit prin sertare.
După colectivizare, a muncit la C.A.P. și din când în când mai fățuia câte un dulap din scândură pentru un geam, o ușă sau chiar un sicriu. În ultima iarnă, cu câteva luni înainte de a se prăpădi, Neculai chiar s-a întrecut pe el însuși, i-a confecționat Lenuței, pentru sculurile din bumbac și lână vopsită, o bijuterie de vârtelniță din lemn de nuc... pe atunci, ea încă, se mai înrola la război și se lupta cu vătalele, spata, suveica, ițele și multe altele.
Bolnav de năduf, Neculai și-a găsit sfârșitul spre finalul anilor '70, fără să fi apucat pensia... Probabil i-au transferat-o în veșnicie. Marghioala, împăcată demult cu soarta ce i-a fost melițată de necazuri și greutăți, i-a mai supraviețuit exact douăzeci de ani, iar în ultimii chiar a primit lunar, prin Asociația veteranilor de război, o sumă modestă. Amândoi își dorm somnul de veci, sus, în cimitirul satului, pe aleea cu pruni și zarzări, acolo ,,unde nu este durere, nu este nici întristare și nici suspin''.

Vizualizări: 66

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vieți marcate de război! Mi-a amintit... bunicul, Gheorghe, nu s-a mai întors de la Stalingrad.

Am citit cu drag!

sfarsitul textului aminteste de veteranul de razboi umilit la parada de 1 Decembrie caruia nu-i strangea nimeni mana, desi era singurul care ar fi trebuit sa primeasca toate multumirile si chiar mai mult de atat. ce povesti ar avea de spus...

destine marcate de razboi, citit cu placere

Destine... Impresionant! 

Impresionant!
Am citit o filă de istorie, cu greutățile materiale, morale și fizice îndurate de perioada ultimului război mondial. Lupta aprigă a românului pentru supraviețuire, realități ce dorim a nu se va mai naște.
Textul foarte bine scris, literar din toate punctele de vedere.
Cu deosebită apreciere,
Sofi

Mulțumesc frumos pentru lectură și Sărbători Pascale cu Luminăîn suflet !

Mihaela Suciu a spus :

Vieți marcate de război! Mi-a amintit... bunicul, Gheorghe, nu s-a mai întors de la Stalingrad.

Am citit cu drag!


Mulțumesc frumos pentru popas și Sărbători Pascale cu sănătate! Hristos a Înviat!
Vasilisia Lazăr a spus :

Destine... Impresionant! 


Mulțumesc frumos, onorata! Sărbători Pascale binecuvântate, multă lumina-n suflet și sănătate! Hristos a Înviat!
Sofia Sincă a spus :

Impresionant!
Am citit o filă de istorie, cu greutățile materiale, morale și fizice îndurate de perioada ultimului război mondial. Lupta aprigă a românului pentru supraviețuire, realități ce dorim a nu se va mai naște.
Textul foarte bine scris, literar din toate punctele de vedere.
Cu deosebită apreciere,
Sofi


Mulțumesc frumos pentru popas! Sărbători Pascale cu bucurii si sănătate! Hristos a Înviat!
Chris a spus :

sfarsitul textului aminteste de veteranul de razboi umilit la parada de 1 Decembrie caruia nu-i strangea nimeni mana, desi era singurul care ar fi trebuit sa primeasca toate multumirile si chiar mai mult de atat. ce povesti ar avea de spus...

destine marcate de razboi, citit cu placere

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Elegie uitatǎ a lui Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Nuta Craciun
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca semn al victoriei purificatoare a utilizatorului gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca semn al victoriei purificatoare a utilizatorului gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cai agale a utilizatorului Dinca Valerian
cu 18 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se-nfige spada timpului în mine a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Templul din hârtie a lui Reus
ieri
Alexandra Ghenghea a postat o discuţie
ieri
Ionel Mony Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog alpinist a utilizatorului nicolae vaduva
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
Vineri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
Vineri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Elegie uitatǎ a lui Mihai Katin
Vineri
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Dinca Valerian
Vineri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Ca semn al victoriei purificatoare a lui gabriel cristea
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Cai agale a lui Dinca Valerian
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Templul din hârtie a lui Reus
Vineri
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Gânduri a lui Dinca Valerian
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor