Un dor, aşa, pe nepusă masă, mă cuprinse deodată. Să merg în localitatea mea natală... Nu ştiu ce-mi veni! Cred că, uneori, glasul pământului se mai face auzit în străfundurile sufletelor noastre prea pline de atâta cotidian. Mă uit la ceas şi îmi spun că am destul timp să ajung pe jos până la gară. Am timp să-mi iau şi bilet. Şi iată-mă într-un vagon, care arată mai degrabă repus în circulaţie spre a ne aduce aminte de perioada anilor de război, decât de perioada noastră de glorie europeană. Cruntă ironie a sorţii! Un conductor chipeş, cu mustăcioara frumos conturată şi şapca pusă şmechereşte pe fruntea îngustă (asta mă duse iute cu gândul că fizicul a cântărit mult la angajare) îşi făcu numaidecât apariţia. Ca o curiozitate, am ciulit urechile să aud zgomotul pe care-l face cleştele de compostat. Slabă mişcare, îmi zic. Mai degrabă zornăit de mărunţiş care, din mână în mână, îşi făcea loc, cu viteza luminii, în buzunarele fără fund ale impunătorului ceferist. Bună meserie! La aceste vremuri de perpetuă tranziţie... brava, naţiune! Îi prezint biletul şi am simţit un gol în stomac la grimasa pe care o încerca ceferistul, întorcându-l pe toate părţile. Parcă nu-i venea a crede că mai sunt proşti pe lumea asta care mai cumpără şi bilete. Cred că şi lui i se făcuse dor de felul în care mai arăta un bilet de tren. Curiozitatea mi-a fost satisfăcută, în sfârşit: zgomotul cleştelui de compostare mi s-a părut ca un strigăt în pustiu sau ultimul cântec al lebedei! M-am aşezat confortabil, mai degrabă pe muşchii picioarelor mele decât pe scaunele cu tentativă de canapele și, în glasul roţilor de tren, m-am lăsat furat de gânduri, retrăind anii copilăriei când, cu doi lei, mergeam până la Piatra şi înapoi. Bineînţeles, cu naşul! Ehei, frumoase vremuri!

Femeia tuşea de puteai să crezi că este tuberculoasă. Se scula în capul oaselor, se forţa să tuşească, din palidă cum era se făcea la început roşie ca sfecla, apoi când se mai liniştea revenea, dar mai palidă ca înainte. Lângă ea, fetiţa de vreo zece anişori, slabă, cu nişte ochi mari şi negri o mângâia pe tâmple într-o tăcere care acum devenise parcă strigătoare. Copila avu o tresărire. Trase un sertar de la mobila veche şi scorojită. Căuta ceva acolo. Găsi. Era o reţetă medicală. Păşi în vârful picioarelor spre uşă. Ieşi afară.

Se gândea în acest timp că tatăl ei n-a mai dat niciun semn de viaţă de vreun an de zile. Ba nu! Sunt aproape doi ani de când a plecat în Italia să muncească. Zicea că vrea să le facă o viaţă mai frumoasă; pesemne nu a găsit încă de lucru. Altfel, acum, mama ar avea cu ce să-şi cumpere medicamentele şi nu ar mai fi obligată să muncească, de dimineaţă şi până seara, pe te miri ce, la omul acela rău care nu le dă nici lapte,  otrăvind lucrătorii cu lacurile şi diluanţii ăia blestemați.

Mergea şi se tot gândea. Mai dădea câte-un ''bună ziua!'' când trecea pe lângă un sătean. Îi răsună şi acum în minte vorbele mamei, ca o rugăminte: ,,Să înveţi, mamă, carte! Vezi şi tu cât de greu este în ziua de astăzi, munceşti şi abia ai cu ce trăi de pe o zi pe alta!'' Dar fata lu' tanti Tinca ce a făcut dacă a învăţat carte? Acum e vânzătoare la magazin. Poate că-i mai iese ceva în plus, dar tatăl ei are tractoare, o duc mai bine decât alţii! Eu, însă, voi învăţa şi n-am să mă las până nu voi ajunge la Bucureşti. Judecătoare mă fac! Le arăt eu ăstora!

Şi plină de astfel de gânduri, când alţi copii sunt preocupaţi cu joaca şi, mai ales, cu calculatorul, fetiţa noastră merge înainte pe drum. Trebuie să facă rost de bani. Neapărat!

O frână bruscă, şi apoi din ce în ce mai lină, mă făcu să-mi revin din gândurile mele. Îmi trag picioarele de sub mine care îmi amorţiseră pe nesimţite. Fac câteva genuflexiuni şi îmi spun că neapărat trebuie să dau jos câteva kilograme, altfel... cine mai ştie?! Nici fumatul, nici curele de slăbire nu te mai ajută. Bine zicea o doamnă: ,,dinţii la gard!'' Dar eu cred că sună mai frumos: dinţii la stele! Dintr-o dată mi-a trecut prin faţa ochilor o adiere de fum de grătar pe care sfârâia o ciozvârtă de berbecuţ; îmi lăsă gura apă!

Am coborât. Cam puţină lume, dar cine să mai coboare dacă mai toţi sunt plecaţi, care prin Grecia, care prin Italia, Spania, Anglia...

„Munţii noştri aur poartă,

Noi cerşim din poartă-n poartă.”

Mama ei de viaţă şi de conducători! Mi se face greaţă. Preţ de câteva secunde am rămas în stare de imponderabilitate. Nu ştiam încotro s-o apuc. Acasă, pe mama cred că o găseam plânsă, tata - cu amicii de pahar. S-a prostit, acum, la bătrâneţe. Dar, oare, numai el? Are parabolică şi vede tot ce este în lume, însă cel mai tare îl interesează filmele sexi. Ei, aș! Chiar cele mai tari! Mama l-a pârât la popă. Deși erau un fel de amici, că l-a susţinut într-o bătaie între preoţi și o parte dintre enoriași, într-o zi, slujitorul Domnului i-a tras-o: „Mircea, eşti un mare păcătos!” Parcă l-a lovit cu leuca-n cap. I-a întors-o foarte urât, urât de tot: „Să mă pupi în fund, părinte!”

Îmi vine să râd, dar şi să plâng. Cred că vine Apocalipsa! Mama e convinsă de asta. O să mă întrebe iar dacă am fost la mănăstire, să mă spovedesc la vreun călugăr, „că vremurile din urmă se apropie, mamă!” Cred că are dreptate, dar mă lasă dracu?

O iau la întâmplare şi paşii mă poartă pe strada principală. Case mari şi frumoase, adevărate vile şi totuşi miroase a sărăcie. Strada n-a mai fost reparată de pe timpul „Răposatului”. O senzaţie de pustiu mă furnică în spate. Totul arată anapoda. Parcă nu m-am născut în acest sat. Atunci unde? Mă simt un străin în locul în care m-am născut, mă simt fără identitate. M-am oprit în dreptul unei firme de mobilier pentru export. Ştiu că este patron un amic din generală. S-a ajuns, dar a pățit şi un mare necaz. I-a cumpărat fiului o maşină puternică, de firmă, mai bine nu i-o cumpăra, ar mai fi trăit şi astăzi. L-o fi ajuns vreun blestem, că nu-i poţi mulţumi pe toţi! Doamne fereşte! Nu pot să cred aşa ceva, durerea unui părinte este la fel, nu ţine cont de bani sau averi!

Mă primeşte un bărbat elegant, îmbrăcat cu artă. Are părul grizonat, aproape alb(sau mi se pare de la lumina halogenilor). Mă priveşte cu tristeţe, durerea i-a lăsat niște cute adânci pe frunte. Râde forţat şi eu ştiu de ce. Vorbim de una, de alta, îmi spune că sunt vremuri grele, nu găseşte forţă de muncă calificată. Toţi meseriaşii buni cer salarii mari, nu le dai... pleacă. Necalificaţii fac şi ei gât, controale peste controale, dă-le spagă, du-i la restaurant, cotizează pe la partide. Salarii? Minimum pe economie. Cărți de muncă? Una ici, alta colo; are şi el cheltuieli: case mari, maşini scumpe. Soţia s-a îmbolnăvit de când cu accidentul, nici el nu mai are chef de viaţă. I-a mai ars o parte din firmă, crede că cineva i-a pus foc dinadins. „Nu le e ruşine! Vor să le mai dau şi lapte, că toţi au vaci cu lapte pe acasă, toţi cer, de unde?”    

 O fată aduce o cafea. El nu mai bea de mult, are probleme de sănătate. Bună cafeaua! Aprind şi o ţigară. Vreau şi o tărie? Că are de toate! Aş dori o ţuică curată de ţară, şi el tot la fel; e curată şi veche, roasă în lemn de dud. Toarnă într-un pahar dichisit. Mărgelele joacă după melodia dvd-ului. Mai pune încă unul, mă arde pe gât, dar îmi face bine. Se plimbă prin biroul mare, mobilat cu gust. Eu stau comod pe un fotoliu din piele vişinie. Mă uit la bărbatul din faţa mea; pare înalt şi puternic. E încă frumos. Suntem un fel de veri de-al doilea, îmi zic că tot neamul nostru a fost frumos, mai ales eu(!) Îmi răsună în minte vorba unei mătuşi: „Neamul nostru cel frumos, curvar şi puturos”. O mai fi trăind oare? Patronul se aşeză la birou şi dădu peste cap un pahar cu rachiu. Suflă peste buze să le răcoreasca. Eu beau câte o înghiţitură, pot să beau aşa până dimineaţă, numai să am ce! Mai pune unul; este deja roşu la faţă, ca racul, devine mai jovial. Se aude un ciocănit în uşă.

– Intră! răsună vocea lui ca un tunet. O slăbătură de fetiţă, să tot fi avut vreo zece anişori, intră hotărâtă. Se opreşte după ce făcu doi-trei paşi. Mă uit la patron. Se întunecă, dintr-o dată, la faţă.

– Ce vrei?

– Mama are nevoie de o sută de lei, urgent! Ţi-i dă cu dobândă, când ia salariul!

– Care salariu? Abia l-a luat, încă mai trebuie să muncească pentru cât i-am dat! Dacă tot timpul se îmbolnăveşte, nu mai am nevoie de ea, aşa să-i spui! Ai înţeles?

– Am inteles...

– Pleacă!

A mai turnat un păhărel pentru el, mi-a pus şi mie. Mi-au rămas în minte ochii acelei fete, ochi de şarpe. Te hipnotizează, după care face cu tine ce vrea, adică te papă!

S-a ridicat brusc. A zvârlit paharul cu forţă. Un zgomot cristalalin s-a rostogolit pe gresia adusă din Spania. Am zis că-i ţâşneşte sângele pe ochi.

– Tot aici eşti? a fost un strigăt sau un urlet? Am înlemnit. Fata era tot acolo, lângă uşă. S-a dus înspre ea, ca un leu asupra unui pui de căprioară. M-am gândit că fata va fugi pe uşă.

– Fugi! am strigat eu. Nu, nu se poate! Fata a făcut doi paşi în întâmpinarea „leului”. „Mielul vine la jertfire!” mi-am zis. Într-o fracţiune de secundă, un strigăt ascuţit a făcut să se cutremure tot biroul. Am avut impresia că şi geamurile de la vitrine au început să vibreze, amplificând vocea fetei într-un tremolo de soprană.

– Ţi-am spus că mama are nevoie, urgent, de o sută de lei!

O linişte de mormânt a cuprins încăperea. Am rămas cu gura căscată. „Leul” s-a oprit la circa un metru distanţă de fată, cu mâna dreaptă ridicată asupra ei. Cred că m-am rugat să nu facă acest gest. Nu m-am rugat, am implorat cerul, l-am implorat pe Dumnezeu!

Am răsuflat uşurat! Era o imagine de „stop-cadru”, fata tremura cu privirea ţintă în ochii lui. Încordarea feţei, privirea fixă şi hotărâtă i-au umezit ochii. O lacrimă s-a desprins din nu ştiu care ochi. A început să-i curgă pe obraz, uşor, uşor, oprindu-se pe buzele-i tremurânde. „Leul” a lăsat mâna în jos, abia nimerind să-şi strecoare palma în buzunarul pantalonilor de firmă. S-a întors la birou. Parcă intrase la apă, se chircise dintr-o dată. Şanţurile de pe frunte se adânciseră şi mai tare.

A deschis seiful cu mare greutate, nu mai avea vlagă în el, toate mişcările le făcea cu încetinitorul. A pus bancnota de o sută de lei pe masă. Şi-a cuprins capul cu amândouă mâinile ca şi cum l-ar fi strâns într-un cerc să nu-i plesnească. Fata n-a făcut nicio mişcare. I-am făcut semn să ia banii. N-a schiţat niciun gest, stătea neclintită. „Leul” meu învins şi-a descoperit faţa: era livid. Luând banii şi ridicându-se greoi, s-a îndreptat înspre ea. I-a pus banii în palma ei micuţă închizând-o într-un pumnişor pe care l-a cuprins apoi cu palmele sale puse cruciş una peste alta ca-ntr-o rugăciune şi l-a dus, astfel, în dreptul inimii. Au stat aşa minute în şir. Fotoliul meu a început să scârţâie...

A deschis uşa. Gingăşia, felul în care a condus-o spre ieşire, m-a făcut să văd în el cavalerul de odinioară care-şi proteja regina cu preţul vieţii sale...

Fata a plecat. Dintr-o dată acel birou mi s-a părut prea mare şi prea gol. Am realizat că mâna dreaptă îmi amorţise cu pahar cu tot. L-am apucat cu mâna stângă, tot cu ea l-am dat peste cap. Cred că atunci am băut pentru prima şi ultima oară... ambrozie! Nu mai băusem în viaţa mea ceva aşa de bun!

L-am lăsat pe amicul meu patron cu capul cuprins între mâini. Eram în plus.

Am pornit pe jos, cam un kilometru, fumând ţigară de la ţigară. Luând o maşină de ocazie, în jumătate de oră, am reintrat în cotidian.

Mi-au rămas în minte ochii acelei fete, mă gândeam că şarpele are ochii tot la fel, de aceea te hipnotizează, după care face cu tine ce vrea, adică te papă!

La ora când scriu ştiu mai multe.Tatăl fetei a murit într-un accident în Italia. S-a aflat mult mai târziu, după ce a fost înmormântat acolo. N-a reuşit să le facă o viaţă mai frumoasă. Sau poate... Cine ştie planurile lui Dumnezeu? Fata cu ochii negri a ajuns judecător. Amicul meu a ţinut-o la liceu şi la facultate. Mama ei a lucrat la el până ce fata a terminat facultatea şi s-a încadrat. Acum locuiesc amândouă în Bucureşti. Patronul le-a ajutat să-şi cumpere apartament. În fiecare an se întâlnesc de Crăciun şi de Paşte. Mi s-a părut totul un film. M-am gândit că ar fi păcat să nu vedeţi şi voi un film. Pe gratis...

 

Vizualizări: 108

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Iată o proză care m-a atins. Nu am nimic de cârcotit. FELICITĂRI!

Impresionant! Ceea ce trebuie înţeles de aici este că nu trebuie să renunţi atunci când ai un scop precis, indiferent cât este de mare zidul de care te loveşti.

    Inspirată manieră de a construi un personaj ! Lunecând de pe un plan pe altul , exploatând dimensiunea sensibilului din sufletul fiecăruia , textul adună lacrima ce îi consfințește  succesul . Tocmai mi-am șters-o!

  Nu mă uit la telenovele!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor